● Junot Díaz, Sufocare, traducere de Daniela Rogobete, Editura Black Button Books, 2018. 

Devine din ce în ce mai evidentă influența enormă pe care a avut-o volumul de proză scurtă Jesus’ son al lui Denis Johnson (1949-2017) asupra literaturii americane contemporane a marginalilor. Acel caleidoscop de evenimente relatate de un narator consumator de cam orice (droguri și alcool), într-un stil haotic, menit să corespundă stării permanente de dezorientare a personajului principal, este creuzetul din care au ieșit scriitori fenomenali, cum este și Junot Díaz.

Nișa lui Díaz este, însă, alta: fie că e vorba despre comunitățile hispanice din New Jersey, fie că povestirile sînt situate în Republica Dominicană, naratorul lor e un copil ori un adolescent/tînăr ce resimte absența paternă, dar și prezența sufocantă, presiunea unei Americi ce pare a fi pretutindeni și nicăieri, substitut fantomatic al tatălui real. În cinci dintre cele zece povestiri ale volumului, naratorul este Yunior, la diferite vîrste, în celelalte ar putea fi tot el sau alți tineri latino-americani cu aceeași sensibilitate bine ascunsă ca măsură de apărare în fața unei vieți dure trăite prin subterane. Lumea lui Díaz este cea a caselor părăsite unde se adună noaptea consumatorii de droguri, este cea a familiilor dominicane distruse de imigrație (aici ar putea vibra și cititorii români), dar, mai mult decît orice, este limbajul ca modalitate de a transmite violență, de a-ți negocia personalitatea și de a te apăra: un amestec de argou Spanglish, jargon de „consumator“ și black talk.

Limbajul este spațiul în care se resimte acut ciocnirea civilizațiilor și poate mi-ar fi ușor să spun că Yunior sau fratele său (care are probleme cu spatele pentru că-și cîștigă banii de colegiu livrînd mese de biliard în casele americanilor bogați din suburbii) sînt niște victime, însă adevărul e mult mai profund, mult mai adînc îngropat în povestirile lui Díaz: personajele lui sînt mai curînd oameni neterminați, oameni deformați de efortul lor constant de a se ascunde, de a fi în permanență în gardă, de reacția lor nefirească în fața iubirii. În două dintre povestiri apare un personaj misterios al cărui obraz fusese devorat de un porc pe cînd era bebeluș: acum poartă pe față o mască ce-i ascunde figura mutilată, iar masca aceasta devine o metaforă umbrelă pentru identitatea fracturată a personajelor lui Díaz. Marea speranță a lui Ysrael este să ajungă în Statele Unite, unde medicii îi vor reface fața: acest lucru nu se va întîmpla niciodată, spune fratele lui Yunior, afirmația lui acoperind speranțele deșarte ale tuturor tinerilor dominicani care alergă după visul american. Ceea ce se întîmplă, însă, sînt drogurile, munca brută, viața mizerabilă în barrio, familii destrămate, părinți violenți, echivalentul spectacolului oferit de masca smulsă de pe chipul mutilat al lui Ysrael: „Urechea stîngă era un ciot și-i vedeai limba groasă, brăzdată de vene, printr-o gaură din obraz. Nu avea buze.“

Povestirile lui Díaz sînt dispuse cronologic în carte, iar marea măsură a talentului acestui scriitor e dată de urmărirea atentă a evoluției vocii unui narator, de la vîrsta de nouă ani și pînă la maturitate. Privirea lui surprinde circul grotesc al vieții, o arenă pe care joacă tatăl violent (atunci cînd nu e absent), un frate plin de cruzime, o mamă epuizată, înșelată și părăsită. Circul ăsta nu poate lăsa nici un martor nealterat: Yunior devine traficant de droguri, violent la rîndul său, nesigur în privința propriei sexualități, un convalescent care se luptă să-și păstreze umanitatea, să-și redescopere inocența și, în cele din urmă, o dragoste de viață pe care nimic nu reușește s-o stingă. Aceasta ar fi, dacă vreți, lectura cărții privite ca „roman“, o lectură care cred eu că o îmbogățește.

Așa cum spuneam, e mult din Denis Johnson aici, e mult Hemingway și se simte cu precădere mîna sigură a lui Carver. Cui i-a plăcut Scurta și minunată viață a lui Oscar Wao (reeditată recent la Polirom) o să-i placă la nebunie și Sufocare, și ar fi bine să citească și Uite-așa o pierzi (tradus tot la Black Button Books): Junot Díaz scrie încet, dar cînd publică îți dai seama de ce nu s-a grăbit. E greu să surprinzi un coșmar în toată complexitatea lui vîscoasă atunci cînd publici o carte pe an. 

Bogdan-Alexandru Stănescu este scriitor şi critic literar. Cea mai recentă carte publicată: Copilăria lui Kaspar Hauser, Polirom, 2017.