Dezlegarea de Macbeth

Publicat în Dilema Veche nr. 732 din 1-7 martie 2018
Dezlegarea de Macbeth jpeg

„Cui îi e frică de Macbeth?“ – întrebare veche, deseori reluată în numele unui blestem legendar, al unor presimţiri obscure, al unor temeri suscitate de accidentele produse adesea în cursul reprezentaţiilor. Macbeth – iată piesa căreia scena, s a crezut îndelung, nu-i poate rezista fără a asuma riscuri şi a suporta sancţiuni inexplicabile. De aici provine „frica de Macbeth“, profund impregnată. Oamenii de teatru, de-a lungul vremii, au integrat o şi aceasta îi motivează frecvenţa scenică pînă nu de mult limitată. Azi însă, la întrebarea ce parafrazează titlul piesei lui Albee, Cui îi e frică de Viginia Woolf?, crispările s-au diminuat, așa încît se pare că, de un timp, piesa nu mai intimidează şi nu mai înspăimîntă. Ca şi cum premoniţiile şi-au pierdut impactul şi frecventarea textului nu mai comportă riscurile de odinioară. O spaimă care se stinge. O domesticire a „operei negre“. Prescrierea pericolului imemorial pare că s-a împlinit şi astfel teatrul, în sfîrşit, obţine dezlegarea de Macbeth.

Macbeth devine frecventabilă! Dar, dincolo de aprehensiunile evocate şi, azi, temperate, de unde-i provine atracţia? Ce îi motivează prezenţa necunoscută odinioară pe scenele actuale? Aceasta-i interogaţia cu care mă confrunt şi căreia încerc acum să îi răspund. De ce Macbeth? Deseori în teatru se constituie adevărate galaxii ale momentului care se focalizează în jurul unei epoci, al unui autor: ele răspund la ceea ce se numeşte „spirit al timpului“ neformulat explicit, dar subteran infiltrat. El se manifestă ca o prezenţă secretă pe care scena şi artizanii ei, în comun, o percep. Şi, de exemplu, cînd a debutat declinul ideologiilor, s-a impus Cehov ca autor refractar certitudinilor şi eroilor exemplari, iar apoi lui îi va succeda pasiunea pentru Shakespeare şi pentru ce produce el ca reflecție despre raportul între individ şi istorie. Astfel, cadrul cehovian se dilată şi teatrul se confruntă cu o lume, cu o societate a căror agitaţie devine materie scenică, pentru ca apoi, într-un moment ulterior, să reînvie pasiunea pentru tragedia antică, pentru relaţia centrală care îi e proprie, de data asta, aceea dintre om şi destin. Graţie opţiunilor constant revizuite, repertoriul unei epoci îi revelează simptomele neliniştii şi îi denunţă sensul ascuns.

Dar – aceasta-i întrebarea! – ce explică opţiunea contagioasă pentru Macbeth? În ţară l-au pus în scenă Radu Penciulescu, Mihai Măniuţiu, Michal Docekal, invitat de Teatrul „Bulandra“, iar acum Gavriil Pinte şi Roxana Ionescu pregătesc o adaptare modernă pentru Festivalul Shakespeare din aprilie de la Craiova. La Paris, Ariane Mnouchkine, revenind la teatrul de text după o lungă confruntare cu materiale improvizate sau adaptări de romane, îşi dă întîlnire cu Macbeth. Mari regizori din spaţiul german au semnat spectacole memorabile, de la acela al regretatului Jurgen Gosch la excepţionala reprezentaţie a lui Luk Perceval, în Franţa, regizori de vîrste şi culturi teatrale diferite, fără ezitări, pun în scenă Macbeth: recent, Stéphane Braunschweig şi Frédéric Bélier-Garcia. Iar în Belgia, Michel Dezoteux are aceeaşi opţiune. Lor li se asociază Ivo van Hove, care montează opera lui Verdi, un Macbeth unde geniul marelui italian e hibridat de revelaţia lui Wagner. Macbeth – Macbeth – Macbeth!

Andrei Şerban a montat recent Richard al III-lea la Budapesta şi, pornind de la dialogurile noastre, o întrebare mi s-a impus: ce explică pasiunea pentru uzurpatorul scoţian, azi privilegiat faţă de celălalt, englez? Fiecare din cei doi resimte atracţia puterii, ei sînt înrudiţi şi totuşi diferiţi. Richard se distinge printr-o abilă şi obstinată strategie, printr o complexă suită de asasinate succesive pentru a ajunge la tron. El e un om politic şi de aceea, conform intuiţiei lui Jan Kott din Shakespeare, contemporanul nostru, asimilarea cu Stalin îşi păstrează pertinenţa indiscutabilă: drumul spre putere îi e balizat de cadavre obstinat şi lucid programate. Macbeth, dimpotrivă, e prizonierul unui context imprevizibil, al unui accident convertit în decizie asasină sub impactul unor forţe „supranaturale“ – vrăjitoarele prevestitoare – sau al unei partenere „conjugale“ – lady -Macbeth. El nu e un adevărat om politic, el e un erou, prizonier al impulsurilor iraţionale suscitate de victoriile absolute realizate pe cîmpul de luptă. Macbeth pare a fi un Hitler care a auzit voci subterane, pe care le-a trezit, dar pe care a sfîrșit prin a nu le mai stăpîni. Azi, fantoma lui Hitler reînvie ameninţător… şi ea, în parte, motivează recursul la Macbeth, rege care a reacţionat la apelurile obscure ale nopţii şi s-a supus premoniţiilor stranii auzite la capătul luptei. Stalin e un asasin raţional, el e Richard. Macbeth e un prizonier al evenimentului, e purtat de valul pronosticurilor derutante. Macbeth e Hitler.

Richard avansează singur, simulează pasiuni şi obţine succese erotice prin forţa elocvenţei, prin strălucirea inteligenţei, dar, în profunzime, el este şi rămîne singur. Macbeth, dimpotrivă, se constituie în prizonier al cuplului şi îi suportă impactul malefic: lady Macbeth, şi nu el, se află la originea crimei. Macbeth e un om sub influenţă. Şi, citind recent o carte consacrată marilor femei implicate în exerciţiul puterii, am intuit o motivaţie suplimentară ce poate explica atracţia actuală pentru Macbeth, piesa: în lady Macbeth o regăsim şi pe doamna Mao, şi pe Elena Ceauşescu, şi pe atîtea altele, din Thailanda pînă în Argentina. Femei aflate în intimitatea puterii deţinute de un soţ pe care ele îl manipulează abil. Stăpînul nu e stăpîn, ca Stalin sau ca Richard. Macbeth se agită ca o marionetă tragică pusă în mișcare de comenzile partenerei sale, lipsită de orice altă legimitate politică decît aceea de a-i fi soţie. Şi poate de aceea, în marile spectacole recente, lady Macbeth se impune prioritar: ea desemnează un detestabil personaj „secundar“ căruia i se supune „protagonistul“ deţinător al puterii. În spectacolul lui Jurgen Gosch, un bărbat o interpreta şi îi dezvăluia o dimensiune dublă, ludică şi sadică. O întrebare persistă, ea a fost formulată de Freud: ce explică faptul că lady Macbeth basculează în demenţă tocmai în clipa în care şi-a împlinit proiectul şi și-a satisfăcut dorinţele? Lady Macbeth sfîrşeşte ca victimă a propriului program care, pînă la urmă, îi depăşeşte capitalul de rezistenţă psihică. Și călău, și victimă, iată ce e ea, femeia îmbătată de gustul puterii. Şi de aceea se afirmă că e personajul feminin shakespearian cel mai intens. Cuplul acesta îşi are însă echivalentul grotesc în regele Ubu şi Madame Ubu pe care, acum -mulţi ani, Silviu Purcărete i-a logodit într-un spectacol memorabil: Macbeth cu scene din Ubu.

Între cei doi protagonişti asasini, Richard al III-lea şi Macbeth, Shakespeare instituie o legătură ce-i sancţionează în mod egal: întîlnirea cu fantomele. Ele se materializează sub ochii lor vinovaţi şi îi torturează în singurătatea nopţii sau în dezmăţul unui chef. A pune în scenă această confruntare cu fantomele e pariul teatrului, al puterii sale de reprezentare şi, de aceea, memorabilă rămîne soluţia lui Ariane Mnouchkine: în momentul apariţiei lui Banquo, rivalul ucis mișelește, lui Macbeth îi fuge literalmente pămîntul de sub picioare, mesele se deplasează straniu şi apariţia fantomei îi destabilizează vertiginos spiritul. Lumea lui Macbeth se zdruncină sub presiunea cutremurului ce perturbă echilibrul spaţiului, dublu al minţii rătăcite a regelui. Preţ teribil al crimei – preţ care poate fi considerat ca fiind „sancţiunea“ optimistă imaginată de Shakespeare. Criminalii sînt sancţionaţi nu atît prin pedeapsa exterioară, cea care va urma, ci, mai întîi, prin aceea interioară, o pedeapsă morală. Oare Stalin a avut remuşcări, Hitler a avut regrete şi atîţia alţi dictatori similari au fost oare tulburaţi de strigăte în noapte, de murmure şoptite la ureche, de apariţii însîngerate? Putem să ne îndoim, dar, spre deosebire de realitate, teatrul ne consolează dezvăluind culpabilitatea lor convertită în teribila „întîlnire cu fantomele“ celor ucişi. Şi Richard, şi Macbeth au întîlnire cu ele.

Pentru Shakespeare, o ştim, „lumea-i un teatru“, dar aceasta presupune o ordine, o distribuire corectă a rolurilor, o interpretare adecvată – pe scurt, un spectacol organizat în sînul căruia fiecare se împlineşte. Macbeth, în momentul întunecării totale a minţii şi a vieţii, denunţă acest model ce şi pierde soliditatea: lumea e „o scenă de nebuni“, o reprezentaţie halucinată a demenţei pe fond de iremediabilă succesiune tragică, unde „un biet actor / se împăunează şi se-agită pe scenă cît e vremea lui / Iar pe urmă nici nu mai auzi de el“. Din Shakespeare, acestea erau versurile cele mai dragi lui Beckett.

Iar azi, la ceasul întîlnirii cu dezlegarea de Macbeth, cum să nu-mi revină în minte Ionescu şi straniul sau Macbett? De ce i-a fost necesar? O nouă întrebare. 

George Banu este eseist şi critic de teatru. Cele mai recente lucrări publicate: Scena lumii, anii Dilemei (Editura Polirom, 2017) și Ușa, o geografie intimă (Editura Nemira, 2017).

afis conferintele dilema iasi 6-8 octombrie 2022
Conferințele Dilema veche la Iași. Despre Război și pace 6-8 octombrie 2022, Sala Henri Coandă a Palatului Culturii
Între 6 și 8 octombrie, de joi pînă sîmbătă, Conferințele Dilema veche ajung pentru prima dată la Iași. E o ediție la care conferențiarii invitați vor aborda o temă foarte actuală: „Război și pace”.
963 16 Pdac Romila jpg
Hibridizări
Aplicate preponderent pe Craii de Curtea-Veche, „investigațiile” lui Ion Vianu sfîrșesc prin a da un portret de adîncime al lui Mateiu Caragiale.
p 17 2 jpg
Melancolie pariziană
Ambreiajul ficțiunilor lui Hers este doliul: moartea unui apropiat (în magnificul Ce sentiment de l’été și Amanda), ruptura amoroasă și adolescența (care tot un fel de doliu – al absenței grijilor – se cheamă că e) în Les Passagers de la nuit.
963 17 Breazu jpg
Vremea schimbării
Dezbrăcat de pompa, efervescența și galvanitatea primelor opere discografice ale The Mars Volta, noul album poate fi o ecuație cu prea multe necunoscute pentru vechii fani, dar are caracter și culoare.
Ultimul interviu jpg
Ultimul interviu (roman) - Eshkol Nevo
„Eshkol Nevo scrie cu talent, cu umor și cu inteligență… Prietenie, invidie, iubire, nefericire, puterea de a merge mai departe – nimic nu-i scapă.“
962 16 coperta BAS1 jpg
De la mistic la psihedelic
Viciu ascuns pastișează delicios genul noir, oferind un personaj central care rulează printre tripuri și realități halucinante, în încercarea de a dezlega enigma dispariției amantului căsătorit al unei foste iubite.
p 17 jpg
Frustrare
Om cîine arată din capul locului ca un film ajuns într-o gară din care trenul (succesului de public, al aprecierii critice, dar mai ales al originalității pur și simplu) a plecat de mult.
962 17 Biro cover01 jpg
Estetici synth
Am crescut cu minciuna persistentă că ultimele inovații muzicale s-ar fi realizat în anii ’70.
p 21 coperta jpg
O poveste din Nord, cu voluptate și multă tristețe...
Publicat în cursul acestei veri la Editura Polirom, ultimul roman tradus al lui Stefánsson este, cu siguranță, o piesă importantă în portofoliul colecției de literatură străină al Poliromului.
p 23 jpg
O arhitectură de excepție și o propunere: expoziția permanentă ”Brâncuși în lume”
Cu cîteva zile înainte de inaugurarea acestui Centru, programată pentru 15 septembrie 2022, am organizat o discuție care a pornit de la arhitectura edificiului și a ajuns, firesc cumva, la modul în care, pe de o parte, cultura română de azi îl metabolizează pe Brâncuși.
The John Madejski Garden at the V&A (c) Victoria and Albert Museum, London (1) jpg
Opere de artă rare din patrimoniul Marii Britanii vor fi expuse în această toamnă în București, la Art Safari
81 de opere extrem de valoroase semnate de John Constable (1776-1837), dar și de Rembrandt, Albrecht Dürer, Claude Lorrain și alte nume mari din colecția muzeului londonez sînt împrumutate către Art Safari
p 17 1 jpg jpg
Scandalizare
Ce s-ar fi schimbat în Balaur dacă relația fizică de intimitate ar fi avut loc nu între elev (Sergiu Smerea) și profesoara de religie, ci între elev și profesoara de limba engleză, de pildă? Nu prea multe.
961 17 Breazu jpg
Prezentul ca o buclă temporară într-un cîntec pop retro
Reset, albumul creat de Panda Bear și Sonic Boom, a fost lansat pe 12 august de casa de discuri britanică Domino.
copertă Pozitia a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine jpg
Cătălin Mihuleac - Poziția a unsprezecea și domnișoarele lui Fontaine
Care va să zică, pentru a pluti ca o lebădă în apele noilor timpuri, omul înțelept are nevoie de un patriotism bicefal, care să se adreseze atât României, cât și Uniunii Sovietice!
960 15 Banu jpg
Cu sau fără de cale
Colecționarul se încrede în ce e unitar, amatorul în ce e disparat. Primul în calea bine trasată, pe care celălalt o refuză, preferînd să avanseze imprevizibil. Două posturi contrarii.
960 17 afis jpg
Un spectacol ubicuu
Actorii sînt ghizi printre povești în care protagoniști sînt șapte adolescenți care participă virtual la spectacol.
p 21 Amintire de calatorie, 1957 jpg
Victor Brauner, Robert Rius și „arta universală“
Poetul Robert Rius, pe care Victor Brauner îl vizitează la Perpignan în anul 1940, este unul dintre cei pasionați de scrierile misticului catalan Ramon Llull, al cărui nume figurează în lista „străbunilor suprarealismului“ redactată de Breton odată cu publicarea primului manifest suprarealist
Cj fb post 2000x1500 info afis jpg
Conferințele Dilema veche la UBB. Despre Bogați și săraci 14-16 septembrie, Sala Jean Monet a Facultății de Studii Europene
O ediție specială a Conferințelor ”Dilema veche” în care am invitat cele mai competente voci din disciplinele care, în opinia noastră, sînt obligatoriu de convocat dacă vrem să înțelegem cu adevărat chestiunea complicată și nevindecabilă a rupturii dintre bogați și săraci.
959 16jos Iamandi jpeg
România și meritocrația
Cum s-a raportat spațiul românesc la toate aceste sinuozități? Normal, lui Wooldridge nu i-a trecut prin cap o asemenea întrebare, dar cred că un răspuns destul de potrivit ar fi „cu multă detașare”.
p 17 jpg
Canadian Beauty
Dintre subgenurile născute în epoca post-#metoo și influențate decisiv de aceasta, satira corozivă, cu trăsături îngroșate pînă la caricatură, are astăzi vînt din pupă.
959 17 Biro jpg
Reformări
Tears for Fears, celebri pentru răsunătorul succes „Shout” al epocii Thatcher, dar și pentru chica optzecistă pe care o promovau la vremea respectivă, ar părea că se relansează a doua oară după 18 ani de absență, însă reformarea propriu-zisă a avut loc cu ocazia albumului precedent, din 2004.
event seara de film 28 August Bucuresti 02 jpg
ZILELE SOFIA NĂDEJDE 2022 - SCURTMETRAJE REALIZATE DE FEMEI Proiecție la București – 28 august ora 19.00 MNLR
Duminică, 28 august, în cadrul evenimentului Zilele Sofia Nădejde – ediția a V-a, în Sala Iosif Naghiu a MNLR (Calea Griviței 64), va avea loc o proiecție de scurtmetraje românești regizate de femei.
958 16 Avanpremiera jpg
Librarul din Florența
Vespasiano n-a făcut el toate cele 200 de manuscrise pentru biblioteca abației din Fiesole, așa cum avea să susțină. Cosimo a cumpărat 20 dintre ele printr-un alt librar florentin, Zanobi di Mariano.
p 17 jpg
O dispariție
Însă această fetiță nu reprezintă, în film, doar tropul copilașului gingaș care e de ajuns să respire pentru a emoționa durabil.

Adevarul.ro

Medicul psihiatru Gabriel Diaconu FOTO Facebook
Dublul suicid din București: Psihiatru: „Nu e suficient să-i duci părintelui bătrân mâncare”
Medicul psihiatru Gabriel Diaconu atrage atenția asupra unui subiect-tabu: suferința mintală, psihologică, nediagnosticată.
TANC NOU jpg
US Army trece la tancurile de nouă generație. Când va fi prezentat AbramsX VIDEO
Într-o postare pe Twitter, gigantul General Dynamic a anunțat că AbramsX, varianta de ultimă oră a celebrului tanc M1 Abrams, va fi prezentată publicului luna viitoare la expoziția de apărare AUSA care are loc la Washington.
Vandalizare mijloace de transport în comun FOTO Primăria Constanța jpg
Autobuz vandalizat cu graffitti pe interior. Fapta celor doi tineri călători, filmată de camerele de luat vederi
Doi tineri constănțeni au fost surprinși în timp ce vandalizau un mijloc de transport în comun. Fapta lor a fost surprinsă de camerele de luat vederi și a fost sesizată Poliția.

HIstoria.ro

image
Cine a fost „Îngerul de la Ploiești”?
O prinţesă furată de propriul tată și dusă la orfelinat, regăsită la 13 ani de familia din partea mamei, una dintre cele mai bogate din România – bunicul era supranumit „Nababul“.
image
Cum era la ora de istorie ținută de I.L. Caragiale?
Ca mulţi alţi literaţi, Ion Luca Caragiale a avut o pasiune pentru istorie, inclusiv pentru cea naţională. Blamat de unii încă din timpul vieţii pentru că, în scrierile sale, s-ar fi relevat drept anti-român, el a avut, uneori, o viziune romantică (dacă nu chiar idilică) asupra trecutului neaoș.
image
Aristide Blank, finanțistul camarilei lui Carol al II-lea
Aristide Blank (1883-1961) a fost o personalitate complexă, care după ce a studiat dreptul și filosofia, s-a implicat în lumea financiară națională și internațională, reușind astfel să influențeze major viața politică românească dintre cele două războaie mondiale.