„Caii troieni“, în versiunea modernă, sînt o combinaţie de structuri binare: cifrele 0 şi 1 dispuse într-un fel anume. Aceste combinaţii pot să ne izbăvească de trudă, pot să ne simplifice viaţa sau, dimpotrivă, pot să trimită ţări întregi într-un infern al paraliziei. 

În primele luni ale anului 2009, guvernul american a cheltuit 100 de milioane de dolari numai pentru prevenirea atacurilor cibernetice. Un program informatic pirat, botezat GhostNet şi bănuit a fi plecat de undeva în China, afectase pînă în februarie 2011 calculatoarele din 103 ţări ale lumii. În Marea Britanie, în computerele guvernamentale vin lunar circa 1000 de e-mail-uri false (unele, potenţial periculoase). Stuxnet (un virus – probabil israelian – care a atacat în 2010 centralele nucleare iraniene de la Natanz şi Buşehr, defectîndu-le centrifugele) a infectat circa 62.800 de calculatoare numai în Iran. În Germania, un specialist de contra-spionaj informatic estima relativ recent că firmele locale pierd pînă la 50 de miliarde de euro pe an ca urmare a sustragerilor/sabotajelor operate de hackeri bănuiţi a acţiona din China – ţară în care există o mare sinergie între domeniul civil şi cel militar, ambele controlate de stat. În 2007, firma americană de informatică Oracle a reclamat firma germană de acelaşi profil SAP ca fiind responsabilă de sustragerea a 7000 de documente confidenţiale din zestrea proprie. În cursulul anului 2010, firma franceză Renault a reclamat la rîndu-i sustragerea unor proiecte industriale secrete pe care le dezvolta. În 2007, computere din ministerul Apărării al Franţei au fost atacate informatic – dintr-o direcţie necunoscută, dar nu lipsesc presupunerile –, iar în 2009 Pentagonul american a recunoscut că diverşi „cai troieni“ i-au infiltrat programele de construcţie ale celui mai nou (şi mai secret) bombardier american, viitorul deocamdată avion F35 Lightning II. În august 2008, NATO a deschis un centru de excelenţă în domeniul ciber-apărării în Estonia (ţară care a acuzat în 2008 un atac informatic bănuit a fi venit dinspre Rusia): în Europa, Franţa şi-a structurat propria sa agenţie de apărare (l’Agence nationale de la sécurité des systèmes d’information – ANSSI) şi numai în anul 2009 aceasta a demantelat circa 2000 de site-uri pirat al căror scop era escrocarea celor neatenţi sau naivi – prin livrarea unei facturi de telefon false etc., de exemplu. 

Printre cele mai mari scandaluri ale anului în curs, măcar două sînt de aceeaşi factură. La începutul acestei veri, firme intens securizate – precum Citibank, Sony PlayStation, Lockheed Martin sau Gmail – au fost atacate informatic (şi iarăşi degetul acuzărilor s-a îndreptat spre o mare şi populată ţară de la Răsărit), în timp ce, simultan, un grup de hackeri autoidentificat haiducesc sub numele Anonymous a atacat firme precum Universal Music sau Viacom. Şi, simultan, presa tabloidă din Marea Britanie s-a aflat în ochiul uraganului unui uriaş scandal, odată cu implozia grupului de presă News International patronat de magnatul Robert Murdoch (şi cu închiderea tabloidului News of the World), descoperite a fi piratat telefoanele a sute, poate mii de persoane (!), incluzînd aici o adolescentă de 13 ani dispărută, văduvele unor soldaţi căzuţi la datorie, părinţii altor copii dispăruţi sau ucişi, ba chiar şi telefoanele prim-ministrului laburist Gordon Brown! Totul a părut, de la bun început, incredibil – şi cu atît mai mare stupefacţia stîrnită de fiecare revelaţie din acest scandal inedit. 

Şi o ultimă ştire – dacă cele de pînă acum n-au fost suficiente: pe 3 august a.c., firma de securitate informatică McAfee a dezvăluit că în ultimii cinci ani a identificat ciber-atacuri declanşate la adresa a 72 de organizaţii şi instituţii din întreaga lume, incluzînd aici Comitetul Internaţional Olimpic, Organizaţia Naţiunilor Unite, guvernul Indiei, uzine din industria oţelului şi multe firme americane de securitate. Operaţiunea de vînare a hackeri-lor a căpătat numele de cod Shady RAT şi seamănă deja cu o parolă de război – cu atît mai mult cu cît vînătoarea continuă (în ambele sensuri). Oficial, nimeni nu acuză pe nimeni; neoficial, China este – iarăşi – prime suspect. De partea cealaltă, oficial şi neoficial, China neagă. Şi poate că are şi motive s-o facă. În definitiv, într-o lume a maximei vizibilităţi, toată lumea spionează pe toată lumea cam prin aceleaşi mijloace – şi aproape prin aceleaşi calculatoare. Şi, dat fiind că aceste paragrafe fac parte dintr-un volum care o să apară în această toamnă (unde dezvolt subiecte ale actualităţii internaţionale, cu trimiterile de rigoare) şi că am scris acest volum 100% pe un calculator, nu-mi rămîne decît să mă întreb cam cîţi alţi ochi l-au mai citit – oare – înaintea dumneavoastră.

Adrian Cioroianu este profesor la Facultatea de Istorie, Universitatea Bucureşti. Cea mai recentă carte publicată: Visul lui Machiavelli, Editura Curtea Veche, 2010.