Suspendarea interacțiunii fizice, interpretată greșit ca o „distanțare socială”, dat fiind nivelul superlativ al comunicării virtuale, a împletit însă în frica de boală și o altă frică: cea de plictis.
De la Platon citire, starea de plictiseală, o sincopă de la viața activă, a fost un turnesol filozofic și poetic, un punct de plecare pentru discuții existențiale.
Cînd ești supus încontinuu unui stres, cînd ai de-a face cu un întreg spectru de frici și nesiguranțe, cînd stai într-o perpetuă stare de alertă, nu ești oare în pericol să-ți pierzi cîte ceva din simțul rațiunii? Pentru că, pînă la urmă, pandemia ne-a afectat pe toți – chiar dacă nu ne-am procopsit cu virusul, emoțional nimeni n-a scăpat neciuntit.
Tema fenomenului hikikomori, pe care o regăsim și în cele mai multe dintre romanele lui Haruki Murakami, este o realitate socială, guvernul nipon estimînd, în urmă cu trei ani, că în Japonia ar exista peste un milion de oameni care s-au distanțat social, retrăgîndu-se în solitudinea casei lor.
„Sănătate, că-i mai bună decît toate” - e una dintre cele mai folosite urări românești, prin care sănătatea este elogiată ca fiind cel mai de preț lucru din viața noastră. Bineînțeles, idealist, chiar așa și este. Pragmatic, însă, este sănătatea un perpetuum mobile, un mecanism care să funcționeze de la sine, independent de alte surse de energie?
În prezent, România se află în al doilea scenariu de epidemie. Dacă pe 26 februarie a fost confirmat primul caz în Gorj, în 12 februarie, numărul cazurilor confirmate a ajuns la 52.
Personajul pe care îl interpretez este și nu este doar Mozart. Gigi Căciuleanu nu a vrut să mă transforme neapărat în compozitorul austriac – a plecat, ce e drept, de la acest subiect, spectacolul fiind construit pe muzica lui Mozart, dar a filtrat prin propriile trăiri de artist întregul spectacol. Este, dacă vreți, un mod personal de a simți și a transmite muzica și personalitatea lui Mozart.
Un raport al Global Alliance on Health, situează România pe locul opt în Europa la numărul deceselor cauzate anual de poluare – peste 20.000 de români.
Cînd vrei să spui „nu“, dar nu reușești, reacția naturală este una de frustrare. Dacă nu există nici o modalitate de a exprima această frustrare, ea se reprimă, rămîne în noi. Mai devreme sau mai tîrziu, toate negările reprimate ajung, totuși, la un punct de fierbere.
În Cotroceni, mai exact pe strada Gheorghe Marinescu, am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiențe de vizitator: o călătorie în Bucureștiul interbelic. Pe această stradă, la numărul 19, există un bloc, construit în 1934, unde, la etajul doi, în apartamentele 11 și 12, au locuit familiile Rebreanu și Minulescu.
Pentru primarul din Tîrgu Mureș „drepturile omului” și „rasismul” sînt doar „niște sloganuri” sub care se ascund „marile ticăloșii” care „te opresc să faci ceea ce trebuie făcut”. Și, ce anume ar trebui făcut în detrimentul drepturilor omului și al combaterii rasismului?
Prostiile și gafele pe care le-am făcut de-a lungul timpului mi s-au transformat, în timp, într-un soi de strigoi. Din aceia care mă bîntuie la răstimpuri și care apar pe nepusă masă, uneori chiar în momentele cînd mă simt cel mai bine în pielea mea, cînd mă aflu în medii prietenoase care mă validează și care îmi dau încredere în mine.
„Trezirea” a lovit pe neașteptate. Căci spectacolul de la Replika, „Toată liniștea din lume”, este unul dintre cele mai puternice și grele spectacole de teatru pe care le-am văzut în ultima vreme.
Cînd este vorba despre o situație, un rezultat sau un eșec din istoria personală, a‑ți asuma ceea ce s-a întîmplat înseamnă, într-o primă etapă, să recunoști rolul pe care l-ai jucat în momentul respectiv, să fii onest fără să justifici, să admiți că n‑ai știut, n-ai putut sau n-ai ales să faci mai bine. Cea de a doua etapă a asumării este aceea în care faci toate eforturile să‑ți dovedești capacitatea, responsabilitatea de a repara, de a remedia sau de a suporta consecințele care decurg din res
Cei doi sînt cînd sus, zburînd pe tavan, cînd jos, cînd pendulînd între cele două planuri – chinese pole-ul fiind cumva acel liant sănătos, indestructibil între interior și exterior.
În comunism, propaganda anticapitalism era prinsă în sintagma „exploatarea omului de către om“. Sub această deviză, „Vestul“ prindea patina unei plutocrații, în care, dacă nu ai bani (cum era cazul majorității oamenilor care trăiau în comunism), ajungi sclavul unei elite favorizate economic.
Recent, în siajul protestelor de la Hong Kong, guvernul Chinei a lansat un „ghid al moralității“ pentru reeducarea cetățenilor care, „în contextul unor schimbări profunde în situația internă și internațională“, riscă să-și „piardă“ identitatea. Cu alte cuvinte, cînd politicile și guvernanța socială se clatină, recurgem la propagandă – cetățenii vor „învăța“, de pildă, prin acest „manual“ să fie onești, politicoși și, cel mai important, să-și respecte liderii politici – prin „respect“ înțelegîndu
Actorii politici locali (care se regăsesc în aproape toate partidele parlamentare) folosesc discursul anti-Occident pentru a motiva demersurile legislative menite să fragilizeze statul de drept, a-și prezerva libertatea și securiza averile dobîndite în circumstanțe obscure.
Dacă un pantofar vinde pantofi, jurnalistul „vinde“ informație. Iar calitatea produsului vîndut, fie că vorbim despre pantofi, fie despre informație, are întotdeauna impact. Extrapolînd, dacă alegi, de pildă, dintr-un motiv sau altul, să vinzi știri false sau să manipulezi publicul, pentru bani, vei constata că banii cîștigați astfel îi poți da unui pantofar care, la rîndul să
Bineînțeles, nu e normal ca în fiecare an să fiu nevoită să reiau același traseu, să fiu și să fim supuși, întreaga echipă, la aceleași necunoscute financiare. Indiferent de cine ar fi la putere, este inadmisibil să nu existe, pînă azi, o lege de finanţare multianuală, prin care proiecte precum Festivalul Național de Teatru, de pildă, care și-au dovedit robustețea și valoa
Propaganda antioccidentală de azi se desparte fundamental de cea de dinainte de Revoluție. Dacă în anii ’80 vedeam, de pildă, la știri, cum în SUA oamenii dorm pe străzi, scopul ideologic era clar: aveam de-a face cu o cortină de fier care separa lu
Legenda spune că, demult, un maur s-a îndrăgostit de frumusețea unei localnice căreia i-a jurat iubire eternă. Cu toate acestea, după ce eternitatea s-a consumat, maurul și-a adus aminte, brusc, că este căsătorit și că are și cîțiva copii acasă, spunîndu-i iubitei că e timpul să se întoarcă la familie. Femeia s-a prefăcut că înțelege, dar l-a rugat să mai rămînă cu ea pînă în zori. În toiul nopții, însă, siciliana l-a decapitat, transformîndu-i capul într-un ghiveci în care a plantat
De mai bine de 20 de ani, Gala Hop este o șansă reală pentru tinerii actori – nu doar să se facă remarcați, dar să aducă pe scenă toată prospețimea artei, tot acel suflu al creației nepervertite de clișee, să apară în toată puritatea esenței lor creative. Nu a fost cazul. Cei mai mulți dintre concurenți păreau că sînt acolo, nu pentru bucuria artei, ci pentru a epata prin
Înainte de Revoluție, neîncrederea era unul dintre instrumentele de supraviețuire pe care era musai să îl ai mereu cu tine. Țineam garda sus cînd vorbeam, în special cu oameni străini, dar mefiența se manifesta și față de vecini sau printre prieteni. Bi
Dacă vorbim despre individ, unul dintre marile pericole ale neîncrederii este acela că ea devine predicție care se autoîmplinește. N-am încredere în tine, mă comport ca atare, te resping și îți reproșez multe, iar tu, reacționînd la atitudinea m
Volumul studiilor a ajuns mai mare pentru un elev al unei SAM decît nivelul unui elev de la un liceu teoretic. E drept, SAM-ul oferea posibilitatea înscrierii la Bac și, automat,
Se poate opune statului, ar putea să-și schimbe viața, dar nu o face. Din frica auto-indusă că e cetățean de mîna a doua, dar, uneori, și din comoditatea de a reacționa, de a taxa, de a-și cere drepturile.
Cînd România este „în principal o țară de origine pentru victimele traficului de persoane” (conform Strategiei Naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2018-2022), dispariț