Cum mi-am înfruntat Gorgona

Publicat în Dilema Veche nr. 844 din 11 - 17 iunie 2020
Cum mi am înfruntat Gorgona jpeg

Poți respira. Relaxează-te. Aerul intră în plămîni, dar trebuie să te calmezi – primul pas pe care l-am învățat demult, cînd faci manevra Heimlich, a rămas pentru mine un soi de mantră pe care mi-o repet, de fiecare dată, în momente de panică, momente cînd mă întîlnesc cu Gorgonele.

În ultimele două luni, lunile stării de urgență, Gorgonele au bîntuit pămîntul. Dar nu în forma lor mitologică, cu gheare ascuțite și șerpi în loc de păr, ci în spiritul lor – acel ghem compact al fricilor noastre cele mai cumplite, spaime pe care le purtăm în noi, adînc îngropate, dosite în cele mai îndepărtate unghere ale ființei noastre, ascunse de alții, dar și de noi. Un virus a îngenuncheat o lume întreagă în doar cîteva luni, nu atît prin virulența sa, cît mai ales prin trezirea Gorgonelor din sufletul nostru. Toți, de la lideri mondiali la politicieni și autorități locale, prieteni și familie, toți ne-am privit Gorgona în ochi, iar ochii Gorgonei ne-au oglindit propriile poltronerii.

Gorgona mea nu a fost frica de boală. Și nici claustrofobia izolării. A fost lipsa de control. Brusc, privindu-mi Gorgona în ochi, am înțeles că nu mai sînt stăpînă pe viața mea. Eram legată de mîini și de picioare. M-am găsit, deodată, în acel coșmar în care vrei să te miști, dar simți că ești paralizat, simți că te sufoci. Și chiar în acel moment, cînd aerul părea că nu mai pătrunde în plămîni, în acea clipă de asfixiere, mi-am adus aminte de primul pas al manevrei Heimlich: Poți să respiri. Relaxează-te, aerul intră în plămîni, nu trebuie să te panichezi.

Așa că mi-am înfruntat Gorgona: am tras o cortină de fier între rațiune și simțire. Am trecut pe pilot automat. M-am transformat într-un robot, pentru a-mi putea recîștiga controlul asupra vieții.

M-am supus unei rigori zilnice. Două ore de sport, una dimineața, una seara. Două ore de germană. Două ore de citit intens presa internațională – mai ales presa franceză, nu de alta, dar, dacă tot plecasem la luptă, de ce nu mi-aș fi scos și franceza de la naftalină? Revista trece online? Nu-i o problemă, facem pe dracu-n patru și o reorganizăm – căutam zilnic subiectele actuale, pe care încercam să le pun într-un context mai larg. Se vorbea despre penuria măștilor medicale? De ce nu aș căuta un istoric al măștilor medicale – de unde au apărut (încotro se duc)? Se vorbea despre izolare? De ce nu aș scrie ceva despre cultura Hikikomori?

Serile mi le dedicam traducerilor – ca un făcut, am găsit online, gratuit, „Brief einer Unbekannten”, („Scrisoarea unei necunoscute”), de Stefan Zweig – o nuvelă care se petrece în vremurile gripei spaniole. (Bineînțeles, în paralel, am început să citesc mai multe și despre istoria gripei spaniole.) Cu cît lucrurile din exterior deveneau mai grave, cu atît mă afundam, mai dement, în studiu. Dacă ce se întîmpla „afară” era dincolo de orice control, creierul era singurul pe care îl puteam controla. Așa că îi inventam jocuri din ce în ce mai perverse: nu traduceam un text doar din germană în română, dar și în franceză și în engleză. Ajunsesem să mă culc în mijlocul dicționarelor, al manualelor și al caietelor dictando. Ajunsesem să-mi traduc pînă și gîndurile în trei limbi diferite. Pentru că ținea de mine să o fac.

Scurtele ieșiri pînă la magazin, pentru „asigurarea bunurilor necesare”, le executam rapid, mecanic. Nu savuram absolut deloc faptul că ieșeam din casă. Scrierea „declarației pe proprie răspundere” îmi provoca greață, pentru că simțeam, prin ea, apropierea Gorgonei, privirea teribilă în ochi a spaimei mele: „Chiar dacă ieși, nu ești liberă și nu o faci în termenii tăi!”. Abia așteptam să mă întorc între cei patru pereți ai garsonierei mele de 25 de metri pătrați, să arunc declarația și să mă lăfăi în viața pe care mi-o construisem și pe care puteam să o trăiesc „în condițiile mele”.

Nu mi-am permis, în perioada asta, prea multe divagații. Nu m-am uitat la filme pe Netflix, iar cartea mea „de răsfăț” – ultimul Haruki Murakami necitit – stă încă pe noptieră, nedeschisă. O păstrez pentru cînd Gorgona va fi întemnițată, la loc, în beciul din străfundurile sufletului, iar căile respiratorii nu vor mai fi obstrucționate. Pentru cînd voi regăsi echilibrul necesar, iar simțirile vor putea sălășlui în pace alături de rațiune. Pînă cînd voi ști că am recăpătat îndeajuns de mult control asupra vieții mele încît să-mi permit să mă las în voia emoțiilor.

Abia atunci îmi voi permite să-mi regăsesc acele vulnerabilități necesare, slăbiciuni care mă vor preschimba, la loc, din robot în om.

„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?
Mîntuirea biogeografică jpeg
În capul mesei și în băncile dintîi
Ambiția pare să fie una dintre cele mai dilematice și contrariante trăsături de caracter.
p 10 sus jpg
Jocuri şi poturi ale ambiţiei
Ambiţia devine o poftă de mărire şi faimă pe care nimic nu ar putea-o vreodată ostoi.
Silk route jpg
Ambîț strategic Made in China
Supremația Chinei este pe cît de „inevitabilă“, pe atît de „naturală“.
p 12 jpg
De-a dreapta și de-a stînga ambiției: a plăcea oamenilor sau lui Dumnezeu?
Adevăratul creștin este un străin pentru această lume, adevărata lui țintă fiind viața cerească.
p 10 jos jpg
Scurte considerații psihologice despre ambiția la români
Ambiția nu este pozitivă (bună/funcțională) sau negativă (rea/disfuncțională).
p 1 jpg
Radio Itsy-Ambitsy
„Dacă eu n-am putut, măcar tu să poţi. Răzbună-mă, copile, şi o să fiu fericit. O să pot închide ochii cu inima împăcată.”
p 14 WC jpg
Ieșirea din „Machu Kitschu” / (Supra-)realism socialist
Replica din Bucureşti, realizată în 1951, deşi se aseamănă izbitor ca planimetrie şi tipologie a decoraţiei cu cele de la Moscova, este semnificativ mai joasă decît acestea.
Alegeri fără zvîc  Pariem? jpeg
p 10 Ion D  Sirbu jpg
Amicul Dexter & amicul Sinister
Văd în Ion D. Sîrbu un fel de „ambasador” necesar acelora dintre noi care au obosit să tot empatizeze cu colaboratorii Securității.

Adevarul.ro

image
Românii, la fel de „atenţi” cu mediul ca francezii în urmă cu 30 de ani. Cum se comportă acum cei din Vestul Europei
Acum 30 de ani, francezii aruncau chiştoacele pe plajă, PET-urile în ape şi se comportau exact ca românii în anul 2022. Între timp, lucrurile s-au schimbat radical în Franţa
image
Mărturiile şoferiţei care a omorât patru muncitori la Iaşi. Femeia spune că n-a fost acolo, ci se uita la desene animate
O echipă a firmei Citadin din subordinea Primăriei Iaşi se afla la o lucrare, într-o noapte de iunie, când a fost spulberată de maşina condusă de o femeie în stare de ebrietate. Patru oameni au murit, iar patru au fost răniţi.
image
Paguba unor români care şi-au rezervat vacanţe în Grecia. „O voce răstită a spus că doar turiştii din România fac asta”
Mai mulţi români care voiau să-şi rezerve vacanţa în Grecia au fost victimele unor escroci. Acum, turiştii au pierdut sute şi chiar mii de euro pe care e posibil să nu-i mai recupereze.

HIstoria.ro

image
Predica de la Clermont: Chemarea la Prima Cruciadă
În ziua de 27 noiembrie 1095, pe câmpul din fața orașului Clermont, câteva sute de oameni așteptau să audă predica papei Urban al II-lea.
image
Frontul din Caucaz al Războiului ruso-turc din 1877-1878
Războiul din 1877-1878 este cunoscut mai ales pentru frontul din Balcani, la care au luat parte mari unități otomane, rusești și românești în principal, dar și trupe sârbești și muntenegrene.
image
Necunoscuta poveste a raclei în care s-au odihnit osemintele voievodului Mihai Viteazul
Cu ocazia comemorării recente a morții voievodului Mihai Viteazul, Muzeului Militar Național „Regele Ferdinand I” a publicat pe pagina de socializare a instituției povestea inedită a raclei în care, pentru un timp, s-au odihnit osemintele.