Prima zi a „noii normalități”

Publicat în Dilema Veche nr. 842 din 28 mai - 3 iunie 2020
Prima zi a „noii normalități” jpeg

Focuri de artificii, ca la un mare eveniment, au brăzdat cerul Bucureștiului odată cu încheierea stării de urgență. La miezul nopții, oamenii au ieșit să se plimbe, pentru prima oară în două luni, fără declarația pe propria răspundere. Petrecerea din parcul Herăstrău din noaptea de 16 mai, cînd mai multe sute de tineri au celebrat eliberarea, a devenit un breaking-news aducător de angoase, pentru unii, un motiv de bucurie, pentru alții.

O bucurie ușor de înțeles, chiar dacă este, poate, prematură. Din 15 mai ne putem deplasa mai liberi, e adevărat, însă constrîngeri încă există. Și mai mult, există spectrul unei noi stări de urgență. În conferința de presă susținută cu o zi înainte, în care anunța încheierea stării de urgență, președintele Klaus Iohannis a precizat că, dacă situația se va înrăutăți, iar numărul îmbolnăvirilor va crește, nu va ezita să declare, din nou, starea de urgență.

Cu alte cuvinte, deși restricțiile de circulație s-au ridicat, starea de alertă nu înseamnă revenirea la normal, ci o perioadă de tranziție (în care ritmul vieții va sta tot sub semnul precauțiilor sanitare și de distanțare) spre „noua normalitate”. Ce înseamnă însă această sintagmă și de unde vine ea?

Folosită inițial în plan economic, după criza financiară din 2007, „noua normalitate” se referă la acceptarea silită de împrejurări a anormalului drept normal. O adaptare la o suită de schimbări la nivel social și economic, asimilarea lor ca nou stil de viață. Astăzi, sintagma a devenit mai mult decît un simbol al crizei provocate de COVID-19, un real turnesol pentru scenarii, folosită de o pleiadă de comentatori, pornind de la editorialiști și jurnaliști, și ajungînd la psihologi, sociologi sau economiști. Cum își poate reveni o societate zdruncinată atît de puternic și de inedit, pe toate planurile, economic, social și psihologic, fără să se schimbe? Va mai fi oare posibil să ne recuperăm, în integralitate, viața socială de dinaintea virusului? Cum ni se vor metamorfoza obiceiurile în urma acestei unde de șoc?

În editorialul său din Le Point, „Societatea metrului și jumătate”, Pascal Bruckner, compară cultura asiatică, în care distanțarea este la ea acasă, cu cea americană, în care politețea înseamnă respectarea limitelor și a intimității, ajungînd, bineînțeles, la dezastrul social pe care distanțarea l-ar provoca europenilor, în special popoarelor latine: „Ce va fi o viață din care vor dispărea saluturile noastre pline de euforie, strîngerile în brațe și apropierea fizică? În Europa, trăim într-o civilizație urbană, iar arta orașului înseamnă, prin excelență, arta teatrului, arta de a te da în spectacol și de a admira spectacolul oferit de alții. Să privești, dar să fii și în centrul acțiunii și să interacționezi sînt aspecte esențiale ale vieții publice. (…) Ce se va alege din această feerie urbană dacă va trebui să purtăm măști, cîrpe, viziere, mănuși chirurgicale? Care va fi chipul unui oraș populat de locuitori fără fețe, deghizați ca niște actori de duzină din serialele proaste americane cu spitale? Un bal costumat cu tema: sală de spital, în aer liber. Fără romantism în suferință, fără o estetică a patologiei. Sîntem obligați la o reeducare completă: de exemplu, sfîrșitul prostului obicei franțuzesc de a ne băga în față, la cozi. O geometrie rece provocată de dansul atomilor. Ce? Nu purtați mască? Mai aveți încă un chip?”.

dv 842 pg19 poza3 jpg jpeg

Ambalată de pesimismul editorialului lui Brukner, am purces, așadar, pe străzile bucureștene în 18 mai, ziua cînd a început starea de alertă. Cum a arătat viața urbană a Capitalei, în prima zi a noii normalități?

În primul rînd, o mulțime de oameni pe străzi. Unii cu mască, alții fără. Și intermediarii, adică cei care o poartă, dar nu prea: fie o țin pe față, dar sub bărbie sau sub gură, fie atîrnată trendy de o ureche, fie o poartă, pur și simplu, în mînă.

Magazinele au început să se redeschidă. Au apărut unele noi. Toate, cu un afiș de atenționare la intrare, afiș care pentru unele e doar o fațadă că regulile de protecție impuse sînt respectate: păstrarea distanței regulamentare de 1,5 metri fiind imposibilă în spațiile mici, înțesate cu obiecte, unde clienții intră buluc, fără a-și aștepta rîndul. Vînzătorii, de cele mai multe ori, poartă măști – sub bărbie. La fel și clienții. Intrînd într-o tutungerie, eu, echipată cu mască, vînzătorul, fără, l-am întrebat, cîrcotașă, dacă nu e obligat s-o poarte. Zîmbindu-mi jovial, vînzătorul mi-a arătat conspirativ o cutie de măști medicale deschisă, pe care o ținea la îndemînă – dacă e vreo problemă, mi-a spus, înșfacă imediat una, și-o pune pe față și așa se rezolvă mintenaș. La plecare, ușor ironic, mi-a oferit și mie o mască din cutie, ca și cum mi-ar fi oferit o bomboană de ciocolată. Ca să am de rezervă. L-am refuzat politicos și, simțind iar un imbold drăcesc de dădăceală, i-am atras atenția că nu e deloc sanitar să atingă măștile cu mîinile nedezinfectate. „Lăsați, că nu e nici un pericol!”

Mai sus, în fața unei frizerii, e coadă – un pîlc de oameni care așteaptă să poată intra. Unii fumează, alții vorbesc la telefon. Fără a se ține cont de distanțare. Înăuntru sînt doar două scaune, ocupate. Frizerii poartă mască și mănuși, clienții, nu. Dacă în alte țări europene măsurile pentru funcționarea saloanelor de frizerie/coafură sînt un real protocol de maximă siguranță (la intrare, clientul se spală pe mîini, își lasă hainele și bagajele într-un dulap, după care se spală din nou pe mîini, se așază pe scaun, e înveșmîntat cu o pelerină de unică folosință, iar frizerul poartă vizieră de protecție), la noi pare că se mai scapă, pe drum, din procedurile draconice. Mai ales în frizeriile mici, de cartier.

Pe Lipscani, deocamdată, este pustiu. Dar, deși terasele sînt încă închise – termenul de grație pentru redeschiderea lor fiind 1 iunie –, înăuntrul localurilor a început deja forfota angajaților. Abordez un grup de oameni pe care îi văd discutînd, la o bere. în intrîndul unui local. Unul dintre ei, patronul, îmi spune, pe scurt, că se pregătesc și ei de redeschidere. O întreagă harababură, zice, referindu-se la noua logistică a noii normalități. Mesele vor fi mai puține, iar meniul nu va mai fi unul „real” (ca să nu treacă din mînă în mînă), ci va fi accesat de pe telefon, direct de pe site-ul localului. Îl întreb dacă prețurile vor crește din cauză că nu vor mai putea primi un număr mare de clienți. Încă nu știe, dar se ia în calcul varianta unei limite de timp vs consumația de la o masă. Oricum, în cîteva săptămîni, speră, totul va lua sfîrșit, iar atunci nu vor mai fi probleme din astea.

Îmi continui promenada înspre magazinul Unirea. În față, un puhoi de mașini de jandarmerie și poliție, și pîlcuri de oameni ai legii, care discută între ei, rîd, fumează, socializează. Fără prea mare atenție la grupurile, uneori chiar mai mari de trei persoane, care se preling, ca un fluviu uman, prin fața lor.

Magazinele deschise sînt doar cele care au intrare direct din stradă. În fața ușilor, cîte un bodyguard care măsoară temperatura clienților, înainte de a-i lăsa să intre. După două experiențe, în care temperatura mea a fost „legală”, dar ușor discutabilă – odată am avut 35 de grade, altădată 34 –, prind o ușoară mefiență față de calitatea termometrelor folosite, însă am o încredere totală în dedicația acestor oameni: e clar că urmează cu strictețe protocolul și nu-i lasă să intre înăuntru pe cei care ar avea peste 37 de grade. Pentru mai puține grade, însă, se pare că nu au primit încă  instrucțiuni. 

Înăuntru, magazinele de haine au o patină de imagine de spital. Se intră pe un culoar, se iese pe altul, iar toată lumea își dă, cu simț de răspundere, cu gelul dezinfectant aflat, ca un obiect de mare valoare, pe un podium. Atît la intrare, cît și la ieșire.

dv 842 pg19 poza2 1 jpg jpeg

Altfel arată precauțiile puțin mai sus de Unirea, în stația tramvaiului 16. Deși pe peron văd un grup masiv de controlori, cu măștile sub bărbie, nici unul nu reacționează cînd în tramvai urcă puhoiul de oameni fără măști – ceea ce, e drept, nu se întîmplă la metrou, unde nu ești lăsat să intri dacă nu ai masca pe față. Chiar dacă, odată ajuns pe peron sau în tren, îți mai ajustezi nițel comportamentul. Mai scoți masca, te mai scarpini, mai vorbești la telefon, mai deschizi cîte un pachet de biscuiți pe care îi ronțăi, cu privirea absentă.

Revenind din peregrinare, am recitit articolul lui Bruckner. Și mi-am dat seama că îngrijorările lui apocaliptice legate de cursul vieții sociale sînt departe de a se împlini. Cel puțin nu în prezentul imediat. Nu în România. Chiar dacă venim după două luni de stat în casă, în care ne-am lăsat bombardați de știri și de avertismente, vechile obiceiuri mor mai greu ca virusul. Și, deși pericolul unei noi stări de urgență planează pe deasupra noastră, avem o gamă extinsă de mici artificii pentru a eluda normele.

Dacă noua normalitate definește asimilarea anormalului ca normal, în țara lui „se poate și așa”, unde regula, în mod normal, nu este respectată, anormalul ar fi tocmai respectarea regulilor. Iar la noi nu prea are șanse.

p 22 Nagit WC jpg
Nagîț de pui
Etimologiile acestea „raționale”, dar false nu reflectă simple asocieri formale și sonore între cuvinte.
p 7 FED WC jpg
E inflația, prostule!
Întrucît Sistemul Federal de Rezerve al SUA (FED) a majorat recent rata-țintă a dobînzii, s-ar putea ca inflația să încetinească spre sfîrșitul anului în curs.
Florin Stoian 10 jpg
„Am transformat Oltenia de sub Munte într-un brand” – interviu cu geologul Florin STOICAN
„Mai întîi, trebuie să spun că rețeaua internațională a Geoparcurilor UNESCO a ajuns acum la 177 de geoparcuri din 46 de țări și există un interes atît de mare pentru alte geoparcuri, încît UNESCO a limitat numărul anual de aplicații la maximum 20 și maximum două/țară.”
p 7 WC jpg
Periculoasa alunecare spre violență a Americii
Teoriile conspiraționiste de extremă dreapta ale „statului paralel” și minciunile partidului republican despre alegerile măsluite au același țel comun: să conteste legitimitatea statului.
959 22 LCCutitarupng jpg
A texta, textare, textor & texteză
Lucrări și cărți întregi încep tot mai des să aibă ca subiect această dezvoltare adusă de inventarea computerului. Încotro va merge texteza și unde va ajunge reprezintă o chestiune care, nu mă îndoiesc, va depăși imaginația noastră din prezent.
p 7 WC jpg
America și provocarea chineză
America trebuie de asemenea să-și sporească participarea la actualele instituții internaționale pe care le-a creat și să le dezvolte pentru a stabili standarde și a gestiona interdependența.
p 19 jpg
Hîrtia, ecranul și cititul
Cum rămîne cu argumentele „emoționale” ale unui cititor care nu se poate „debarasa” de cartea tipărită?
p 7 WC jpg
Căderea lui Boris Johnson – și a noastră
În ziua de azi, personal este realmente politic: eșecurile personale sînt ipso facto eșecuri politice.
p 23 ExpoziLŤia Columbian¦â, Chicago, 1893 WC jpg
Ierusalimul de ipsos – Expoziția Mondială de la Chicago, 1893
La Chicago, în 1893, un oraş ideal întreg s-a pogorît pe harta oraşului, condiţionat de sit şi de cultura albă, creştină, „falocentrică” şi „elitistă” care domina acel moment.
p 7 Thyssen Krupp, Essen, Germania WC jpg
Războiul lui Putin și modelul economic german
Va supraviețui oare modelul economic german războiului purtat de președintele rus Vladimir Putin împotriva Ucrainei?
p 2 WC jpg
Tocăniță de vin
Numite, în engleză, SOT („slips-of-the-tongue”), greșelile de vorbire care se fac involuntar, de obicei din grabă sau sub imperiul emoțiilor, sînt studiate de o parte a lingvisticii cognitiviste americane cu scopul de a descifra tiparele fonologice mentale.
p 22 WC jpg
„Noua Ideocrație” și Eterna Idiocrație
În locul pe care credința (frica de Dumnezeu) îl ocupa în sufletul individual a rămas un gol, o gaură neagră.
948 19 poza jpg
Barbara Klemm – artistul din fața fotojurnalistului
Fotojurnaliștilor le-aș spune să se concentreze pe fericirea din lume, să rămînă curioși și puternici, să lucreze constant, să fie empatici cu oamenii – însă toate acestea ar trebui să fie conectate cu talentul artistic.
2p 23 Mihail Sebastian jpg
Mihail Sebastian, trădări și accidentări
„În cultură, ca și în parlament, oamenii se înjură la tribună și se împacă la bufet.“
p 7 WC jpg jpg
A început criza alimentară globală
Pandemia de COVID-19 a scos la iveală fragilitatea și disfuncționalitatea rețelelor alimentare mondiale.
Epurări şi maculări jpeg
Consecințele nehotărîrii și iluziilor Vestului în raport cu Rusia
Dacă Vestul merge pe drumul sugerat de stînga americană, resursele rusești se vor dovedi decisive. Kremlinul va cîștiga războiul.
945 04 traducere jpg
Ar trebui Europa să oprească finanțarea războiului lui Putin?
E oare corect ca țările europene să continue să-i plătească Rusiei un miliard de euro (1,1 miliarde de dolari) pe zi pentru energie, cînd ele știu că în felul acesta finanțează un război de agresiune împotriva Ucrainei?
p 7 Hans Bergel jpg
In memoriam Hans Bergel
La 26 februarie s-a stins din viaţă, la vîrsta venerabilă de aproape 97 de ani, ardeleanul Hans Bergel, uomo universale fără pereche, personalitate care a marcat cu consecvenţă, zeci și zeci de de ani, viaţa culturală și politică atît din România, cît şi din Germania.
p 19 WC jpg
Firescul nefiresc al educației în România
Aud la răstimpuri melancolicul oftat cum că nu se mai face carte „ca pe vremuri” – vremurile fiind cele de dinainte de Revoluție.
Falimentul moral al pacifismului german jpeg
Falimentul moral al pacifismului german
Germania se îndreaptă spre o altă gravă umilire istorică, în urma căreia va petrece ani – dacă nu decenii – cerîndu-și scuze și reparînd ceea ce a făcut.
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina jpeg
Cercuri concentrice – despre efectele războiului din Ucraina
Conflictul din Ucraina a apărut după doi ani de vești extrem de proaste și de fake news.
De ce e detestat Macron? jpeg
De ce e detestat Macron?
Motivele invocate de francezi împotriva lui Macron se aseamănă cu cele enumerate de votanții americani care nu o sufereau pe Hillary Clinton.
De ce „tic tac” și nu „tac tic”? jpeg
De ce „tic-tac” și nu „tac-tic”?
Experimentele care implică cuvinte sau expresii inventate scot la iveală lucruri fascinante despre relația dintre limbă și minte/creier.
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească? jpeg
Ce se întîmplă dacă Germania boicotează energia rusească?
Oprirea imediată a importului de gaz rusesc ar reprezenta pentru Germania un cost de 0,5% pînă la 2,2% din PIB.

Adevarul.ro

zelenski cerere ucraina aderare nato foto twitter jpg
Ucraina susține că are sprijinul a 10 țări pentru aderarea la NATO
Mihailo Podoliak, consilier prezidenţial ucrainean, a afirmat că țările care susțin aderarea Ucrainei la NATO sunt „în mare parte țări care își amintesc de ghearele otrăvitoare ale imperiului rus”.
The Oppidum propune cel mai mare buncăr pentru miliardari din lume FOTO Oppidum/Mega
Buncărele miliardarilor: cum încearcă elitele lumii să fenteze apocalipsa VIDEO
Cei mai bogați oameni din lume se izolează din ce în ce mai mult de pericolul schimbărilor climatice, al pandemiilor globale și al epuizării resurselor", scrie Douglas Mark Rushkoff, teoretician media.
image png
Elena Zaharia, noi victorii la Top 10 European pentru juniori
Jucătoarea română de tenis de masă Elena Zaharia, proaspătă campioană european Under-21, a continuat victoriile pe linie, sâmbătă, la turneul Top 10 European pentru juniori, de la Tours (Franţa).

HIstoria.ro

image
Bălcescu, iacobinul român despre care nimeni nu mai vorbește
Prima jumătate a veacului al XIX-lea a reprezentat pentru Ţările Române un timp al recuperării. Al recuperării parţiale – ideologice şi naţionale, cel puţin – a decalajului ce le despărţea de Occidentul european. Europa însăşi este într-o profundă efervescenţă după Revoluţia de la 1789, după epopeea napoleoniană, Restauraţie, revoluţiile din Grecia (1821), din Belgia şi Polonia anului 1830, mişcarea carbonarilor din Italia, toată acea fierbere socială şi naţională, rod al procesului de industria
image
„Historia Special”: 100 de ani de la încoronarea regilor României Mari
„Historia Special”: 100 de ani de la Încoronarea de la Alba Iulia
image
Victor Babeș, cel mai elegant savant român
Victor Babeș a fost savant, profesor universitar, unul dintre cei mai renumiți oameni de știință, cunoscut și recunoscut în toată lumea. Când apărea profesorul Babeș la catedră, sau cu alte ocazii, acesta era îmbrăcat impecabil, foarte elegant, având o ținută exemplară.