Rațiunea cedează cînd calci prin gunoaie, cînd te înghesui în autobuze, cînd n-ai apă caldă, cînd șinele tramvaielor se rup, cînd străzile sînt capcane pentru picioarele pietonilor.
Un sistem performant de educație pare însă, în România, un soi de cuadratură a cercului, căci de peste 30 de ani oferă mai degrabă doar bune subiecte de dezbateri, nu și o realitate funcțională.
Moda unisex nu mai e de mult o bizarerie (chiar dacă uneori o mai cîrcotim), căci nu a apărut de ieri, de azi, ci are în spate o istorie de mai bine de 50 de ani.
O profesoară din Toronto, Nadine Couvreux, le-a dat elevilor să studieze, pentru cursul de limba franceză, poezia lui Jacques Prévert „Pour toi, mon amour”.
Zilele trecute, într-un magazin de îmbrăcăminte, un domn aparent elegant (cel puțin după port), care își asista soția la cabina de probă, a icnit către vînzătoarea aflată în cealaltă parte a magazinului: „Auzi, adă o măsură mai mare!”.
Criza provocată de pandemie a scos rînd pe rînd mănușile de catifea sub care se pitulau, în acea „normalitate mare”, incompetența, abuzul de putere, inegalitățile sociale.
Acordarea de libertăți pentru persoanele vaccinate nu este un troc, ci se bazează mai ales pe faptul că persoanele imunizate nu mai prezintă un pericol de transmitere a virusului.
Oportunismul prin care senatoarea Diana Șoșoacă se dă victimă a autorităților hapsîne și năprasnica sa dorință de afirmare, printr-o gălăgie de mahala, nu sînt un circ ieftin, ci, din contra, unul cu un cost piperat.
Pentru fiecare județ se afișează numărul de locuri disponibile, dimensiunea listei de așteptare, tipul de vaccin utilizat în fiecare centru pentru programări viitoare.
Surpriza și bomboana de pe colivă a Revelioanelor de la TV a fost TVR-ul, care, pentru prima oară în mulți ani, a reușit să facă senzație. Una negativă.
Trăind într-o societate, trăiești într-un ecosistem economic: angajator-angajați-stat, iar cînd acest ecosistem se dereglează, întreaga societate are de suferit.
Frica de a fi supus unui oprobriu public și de a pierde astfel „clienți” forțează luarea unor decizii aberante – precum amînarea expoziției picturilor lui Philip Guston.
O societate „armonioasă”, termen introdus de fostul președinte, Hu Jintao, care e structurată, de fapt, pe un contract nescris între stat și cetățean: statul asigură prosperitate, iar în schimb cetățeanul nu se bagă în politică.
Am realizat, cu ajutorul celor care au studiat sau studiază limba și cultura chineză, o anchetă în care i-am întrebat ce anume i-a îndreptat către sinologie.
La începutul anilor ʼ90 apăruse, în România, din neant, un „conflict” bizar între adolescenți. Majoritatea eram divizați în două tabere, extrem de vehemente: depeșarii și rockerii.
Ai nevoie și de o doză de nebunie sau disperare ca să te lansezi în această aventură, pentru că un teatru independent nu înseamnă că te ocupi doar de artă.
Ce se întîmplă așadar într-o societate în care instrumentele corectitudinii politice, menite să țină în frîu extremismele, devin ele însele extremiste?
