„Să înveți să gîndești ca un chinez” – anchetă
Cum tema Dosarului din această săptămînă este o analiză dedicată Chinei – politic, economic, social –, am realizat, cu ajutorul celor care au studiat sau studiază limba și cultura chineză, și o anchetă în care i-am întrebat ce anume i-a îndreptat către sinologie. Pasiune, rațiuni profesionale, sau o combinație între ele? Acestea sînt răspunsurile lor.
● Ștefania Trandaș. A studiat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București, specializarea Chineză-Franceză (2014-2017), fiind masterandă la masterul de Studii Est-Asiatice, tot în cadrul FLLS (2017-2019).
Pasiunea mea pentru limba și cultura chineză își are originea chiar în momentul în care am început să o studiez în cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine. Am ajuns să studiez această limbă din pură întîmplare, din dorința de a studia o limbă aparte, o limbă pe care mulți o cred imposibilă. Întîmplarea a făcut să mă îndrăgostesc de limba și cultura chineză, cu cît învățam mai multe, cu atît mai interesantă devenea. Și pentru că mi-a plăcut și m-a fascinat atît obiectul meu de studiu, am excelat rapid. Obiectivul meu principal a fost și încă este să ajung să cunosc limba și cultura cel puțin la nivelul profesorilor mei din facultate. Iar oportunitățile profesionale garantez că nu încetează să apară în momentul în care stăpînești o astfel de limbă. Cît despre dificultatea de a deveni sinolog, pot spune ca depinde foarte mult de dorința, pasiunea și perseverența fiecărui student care își începe călătoria cu studiul limbii chineze. Este un proces greu deoarece, așa cum mulți dintre noi știm, limba chineză nu are alfabet, este o limbă care are mii de caractere și cu atît mai multe cuvinte, concepte necunoscute, cuvinte noi care apar mereu etc. Deci este o limbă căreia, dacă vrei să o stăpînești, trebuie să îi dedici nu doar cîțiva ani, ci tot restul vieții.
● Sabina Tache, studentă în anul III la secția Chineză-Franceză din cadrul Facultății de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București.
Experiența mea cu limba chineză a început de la vîrsta de 9 ani, cînd am avut ocazia de a sta doi ani în China alături de părinții mei la Ambasada României de la Beijing. În acea perioadă de doi ani am mers la școală în Beijing și am învățat limba chineză, am făcut clasele a treia și a patra acolo. După acei doi ani, ne-am întors în România și nu am mai continuat studiul limbii chineze. La vîrsta adultă, după ce am terminat o altă facultate, am decis să mă reapuc de studiul limbii chineze, deși a trebuit să reiau totul de la început, pentru că nu mai vorbisem, nu mai scrisesem și nu mai avusesem contact cu limba chineză, prin urmare uitasem tot ce învățasem în China. În anul 2018 am intrat la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine de la Universitatea din București, la secția Chineză-Franceză, și de atunci învăț din nou limba chineză. Recunosc că încă de la primele lecții totul mi se părea cumva cunoscut, auzeam niște sunete pe care le știam, dar nu le înțelegeam. Cu scrierea limbii a fost cel mai ușor pentru că totul îmi venea natural, știam cum să scriu caracterele chinezești în ordinea corectă fără să mai fie nevoie de prea multe explicații. Acest lucru e meritul profesoarei mele de limba chineză din Beijing, care în cei doi ani de școală reușise să mă aducă la nivelul colegilor mei din clasa a patra, practic recuperasem patru ani în doi. În cazul meu a fost vorba de reluarea unei pasiuni din copilărie, pe care îmi doresc să o cultiv mai departe în direcția unei cariere de sinolog. Cît de greu e să devii sinolog? Din punctul meu de vedere, destul de greu, presupune un efort continuu, presupune nu numai studiul limbii chineze, dar și studiul culturii și civilizației chineze. Pentru a fi sinolog este nevoie de foarte mulți ani de muncă și dedicare. A fi sinolog înseamnă să cunoști limba și cultura chinezilor, să le înțelegi obiceiurile și cutumele, să înveți să gîndești în limba chineză, să înveți să gîndești ca un chinez. Nu mă descurajează faptul că va trebui să mă dedic studiului limbii și culturii acestui popor fascinant încă foarte mulți ani de acum încolo. Îi am drept exemplu pe profesorii mei de la facultate, care ne împărtășesc cunoștințele lor cu pasiune și dedicare. Ei sînt dovada că se poate, sînt exemplul că, dacă faci ceva din pasiune, se poate naște un lucru foarte frumos și o carieră strălucită ca sinolog în România.
● Maria Antohe, studentă la Universitatea din București, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Filologie, dublă specializare Chineză-Coreeană.
În vara lui 2010, deschid televizorul – pe TVR 1 rulează serialul-fenomen coreean Giuvaerul Palatului. Am fost profund fascinată de acest prim contact cu spațiul cultural est-asiatic: de la veștminte la mîncăruri, la acupunctură și la meticuloasa organizare a palatului regal. Parcă mă mîna ceva de la spate – hai, caută! citește! învață! –, așa că am încercat să învăț singură-singurică scrierea coreeană și cîteva cuvinte. Tatăl meu, văzîndu-mă, mi-a spus: „Cunosc o bătrînă profesoară de chineză, ia zi, n-ai vrea să vezi? Poate-ți place”. M-am gîndit ce m-am gîndit, iar pe 14 septembrie 2010 am avut prima lecție de chineză. Cu suișuri și cu coborîșuri, cu pauze (voite sau nevoite), nu m-am lăsat descurajată; intrînd la liceu, am început să studiez cu sîrguință pentru examenul de admitere la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, secția Chineză. Rezultatele au fost pe măsură: am intrat prima și m-am menținut în frunte, iar acum Guvernul chinez mi-a acordat o bursă de studiu – timp de un an, voi studia la Institutul de Limbă și Cultură din Beijing. A deveni sinolog implică adînca înțelegere a tuturor aspectelor civilizației și culturii chineze, a trecutului, a prezentului și a potențialului viitor al spațiului sinic. Nu este de departe un parcurs ușor, însă înțelepciunea chineză ne învață: „Drumul de o mie de li începe cu primul pas“.
● Ana-Maria Buzea, absolventă a Facultății de Limbi și Literaturi Străine din București, specializarea Chineză-Germană.
Povestea mea cu limba chineză a început acum trei ani, cînd am hotărît să o studiez la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine din cadrul Universității din București. Pasiunea mea pentru limbi străine a început însă prin clasa a treia, cînd am descoperit limba franceză. Ulterior, am aprofundat și limbile engleză și germană, iar la facultate intenționam să studiez o altă limbă străină. Faptul că am ales limba chineză a fost o provocare pentru mine, mai ales datorită faptului că era o limbă cu totul diferită față de celelalte pe care le cunoșteam deja. Însă tocmai acest lucru m-a făcut să o aleg.
Profesorii pe care i-am întîlnit în facultate și ocaziile care ni s-au oferit să aprofundăm limba și cultura chineză în afara ei (prin diverse evenimente, tabere, concursuri) m-au făcut să nu regret această decizie. Procesul de învățare a limbii chineze nu se termină însă în trei ani și nici în cinci sau zece. Din punctul meu de vedere, atunci cînd începi să înveți limba chineză, nu termini niciodată. Nu poți spune niciodată: gata, am terminat, acum știu tot. Însă cred că este foarte important să fii constant și perseverent. Pentru cei care își doresc să învețe această limbă, aș dori să știe că, dacă pornesc cu inima deschisă în această călătorie, sigur nu vor regreta și că nu trebuie să îi sperie faptul că este ceva cu totul diferit. Da, este diferit, dar este frumos. Și da, necesită mult timp și multă muncă, dar merită.
● Diana-Maria Ghinea, studentă în anul al doilea la masterul de Relații Internaționale din cadrul Universității Shanghai International Studies University.
Dacă m-ar fi întrebat cineva cînd eram mică ce aș vrea să devin cînd voi crește, nu cred că sinolog s-ar fi aflat printre răspunsurile mele. Pentru mine, limba chineză reprezintă un proces de învățare continuu, este o limbă care mă provoacă, mă face să îmi pun întrebări, mă ține trează noaptea, provocîndu-mi o dorință arzătoare de a-i dezlega misterele. Sînt deseori întrebată ,,De ce chineză?”, astfel că, de multe ori, am ajuns să îmi pun această întrebare eu însămi, și totuși, de fiecare dată am ajuns la același răspuns: pentru că îmi place și este pasiunea mea.
Încă e foarte viu în minte momentul în care butonam televizorul cu bunica mea și am nimerit o ecranizare taiwaneză. Ceva din muzicalitatea limbii mi-a atras atenția. Pentru mine, totul a început cu o pasiune, care a ajuns să crească din ce în ce mai mult, ajungînd în cele din urmă să devină viitoarea mea carieră.
Să devii un sinolog bun nu este deloc un lucru ușor. Însă prin multă muncă, dăruire și iubire pentru această țară mistică și pentru cultura ei, acest lucru este posibil.
● Paula-Sorina Toma, masterandă la Universitatea Chineză de Științe Politice și Drept din Beijing, specializarea Relații Internaționale, Masterandă la masterul de Studii Est-Asiatice din București
„Arabă sau chineză? Ce limbă mi s-ar potrivi?” Cam așa suna întrebarea la care tot reflectam în clasa a douăsprezecea, în timpul orelor de dirigenție, cînd începeau discuțiile despre înscrierea la facultate. În jurul meu toată lumea părea să știe exact ce vrea, dar eu încă oscilam. Familia mea m-ar fi sprijinit, oricare ar fi fost alegerea mea, dar drumul pe care urma să îl aleg era complet necunoscut. Cel ce m-a inspirat a fost dirigintele meu, care mi-a explicat poziția Chinei în lume și m-a ajutat să înțeleg ce oportunități aș putea avea dacă aș alege limba chineză. Și am ales bine! Din prima oră de curs m-am îndrăgostit iremediabil de această limbă.
Cît de greu este să devii sinolog? Drumul este pe cît de fascinant, pe atît de lung și anevoios, echivalent cu cel al unei vieți de om. A deveni un specialist în tot ceea ce ține de China înseamnă a avea dăruirea de a te perfecționa în permanență. Ca și cum ai fi un artist care își îmbunătățește neîncetat opera de artă. Dacă ne gîndim la istoria multimilenară a Chinei, la numărul mare de grupuri etnice minoritare și, implicit, de dialecte ale limbii chineze, ne dăm seama că este aproape imposibil să cuprindem totul. Dar cei ce pornesc pe acest drum nu mai pot renunța, pentru că limba și cultura chineză devin o parte din ființa lor.
anchetă realizată de Stela GIURGEANU
Foto: wikimedia commons
