Va fi 2021 mai bun?

Majoritatea am spus, cel puțin o dată în 2020, mai în glumă, mai în serios, „De s-ar termina odată anul ăsta!” – de parcă zicerea ar fi fost un soi de formulă magică, aproape o rugăminte pentru Moire, menită să exorcizeze demonii unui an fatidic și toate acele spirite malefice asmuțite deodată și din toate direcțiile, de către niște zei hapsîni, pe capul bietei omeniri. Ca și cum întreaga suflare ar fi fost supusă unui timp al năpastelor, n-am nădăjduit oare într-un termen de expirare care își va avea sorocul în noaptea dintre ani? Cînd am spus „De s-ar termina odată anul ăsta”, n-am sperat, fie și pentru o clipă îngropată în subconștient, că realitatea diformă pe care am trăit-o în 2020 se va isprăvi în 2021 – an pe care îl dorim a fi un soi de compensație?

Și n-ar fi frumos să fie așa? Cu siguranță, dacă am trăi într-un film de acțiune american, am fi aidoma eroului care reușește să se salveze, în ultimul moment, închizînd o poartă salutară în fața unui val amenințător. Însă este realitatea pe care o trăim azi un basm cu happy-end? Putem oare trînti, pur și simplu, ușa în nas demonilor din 2020 sau fantomele lor ne vor bîntui și în 2021?

Bineînțeles, dacă ar fi fost vorba doar despre calamități naturale, am fi putut spune că asta e, zeii chiar ne-au fost potrivnici. Că vina nu ne-a aparținut și că sîntem niște victime ale soartei neîndurătoare. Dar cînd acei demoni sînt stîrniți de mîna omului, ce putem face pentru a-i opri să ne hăituiască și în noul an?

Bunăoară, dacă e să privim doar la începutul anului 2020 – cînd incendiile devastatoare din Australia au dus la impunerea stării de urgență pe 2 ianuarie. Incendiile au izbucnit cu cîteva luni înainte, în august 2019, și au continuat pînă în martie 2020, provocînd moartea a peste un miliard de animale și mistuirea a 12 milioane de hectare de teren. Potrivit unui studiu publicat ulterior în jurnalul Nature Ecology & Evolution, cauza producerii devastatoarelor incendii de vegetație a fost una umană, ele fiind provocate de acceleratele activități de exploatare forestieră, care au dus spre un real „șoc” pentru sistem – după cum au declarat autoritățile australiene. Totuși, chiar dacă prim-ministrul și guvernul său au fost blamați pentru lipsa eforturilor de combatere a schimbărilor climatice, despre care oamenii de știință au susținut că au jucat în rol important în incendiile de vegetație, Scott Morrison s-a declarat dezamăgit că oamenii au corelat aceste incendii cu obiectivele Australiei de reducere a emisiilor. „Obiectivele noastre nu vizează distrugerea locurilor de muncă și nu vrem să distrugem economia, iar scopurile noastre nu au nici o legătură cu faptul că au existat incendiile de vegetație”, a declarat Morrison, un puternic susținător al industriei cărbunelui, care a dat vina nu pe defrișări, ci mai degrabă pe seceta de trei ani care ar fi provocat incendiile. În acest context trebuie însă amintit și faptul că, în urmă cu un an, Australia a făcut un pas înapoi în angajamentul său față de acordul ONU de la Paris privind clima, țara fiind cel mai mare exportator de cărbune și gaze naturale lichefiate din lume.

Dar anul abia începuse. Și a continuat și mai rău: la finele lunii ianuarie, OMS se declara „îngrijorată” de izbucnirea unei noi epidemii – care și-a primit numele cîteva săptămîni mai tîrziu, COVID-19, cu siguranță cel mai puternic demon din 2020, cu atît mai puternic cu cît a fost antrenat de mulți alții, din trecut.

Bineînțeles, virusul nu e o consecință a acțiunilor umane. Însă a fost un bun catalizator pentru declanșarea armatelor de draci care sălășuiau, de fapt, de mult timp printre noi. Panica s-a instalat rapid. Incompetențe la nivel înalt, lipsa de comunicare, starea precară a sistemelor de sănătate, măsuri luate în vria fricii, dezechilibre economice, nemulțumiri la nivel social, explozia de fake-news-uri – toate au provocat o stare generală de debusolare, de mefiență și de învrăjbire. Iar lumea s-a divizat. Cît putem să ne încredem în autorități? Cîtă încredere putem avea în știință? S-a exagerat sau, din contra, n-au fost luate măsuri mai restrictive și mai din timp? Ni s-au încălcat drepturile?

Vehemența privind încălcarea drepturilor omului nu a fost doar apanajul pandemiei. Pe 25 mai, în urma morții lui George Floyd, mișcarea Black Lives Matter a prins amploare, înfierbîntînd din nou spiritele, declanșînd nu doar proteste de amploare, în toată lumea (zeci de milioane de oameni protestînd doar în SUA), ci și sensibilități extreme în ceea ce privește corectitudinea politică.

Astfel, pe lîngă temerea de o „dictatură sanitară” invocată de revoltații contra măsurilor de prevenție instaurate de guvernele din întreaga lume, a apărut și frica de o „dictatură a corectitudinii politice”, iar lumea, deja împărțită, s-a mai împărțit o dată, pe alte paliere. În SUA, în ceea ce privește mișcarea Black Lives Matter, dacă în 2018 aceasta avea o popularitate scăzută, în 2019 și în luna iunie a anului trecut a crescut semnificativ (67% din americani declarîndu-și sprijinul pentru mișcare, potrivit unui sondaj Pew Research Center). Totuși, doar cîteva luni mai tîrziu, în septembrie 2020, sprijinul a scăzut brusc la 55%, apărînd din ce în ce mai multe voci, din întreaga lume, care militau contra derapajelor provocate de extremismul corectitudinii politice.

Să nu uităm că, peste toate acestea, anul a fost marcat și de schimbări majore la nivel politic – toate însoțite de reacții puternice la nivel de masă –, precum alegerile din SUA sau Brexit-ul, nefiind lipsit nici de atentate teroriste, precum asasinarea profesorului Samuel Paty sau recentul atentat din centrul Vienei.

Un an, fără îndoială, mizerabil – dar cît de mult putem da vina pe toanele cerești și cît de mult din toată această harababură ne aparține? Ce anume ține de noi să îndreptăm și cît sîntem dispuși s-o facem? Bunăoară, dacă vorbim doar despre marele demon care ne-a bîntuit în 2020, pandemia, cîți dintre noi vom fi dispuși să ne și vaccinăm pentru a o opri? Dacă vorbim despre corectitudine politică sau justiție rasială, cîți dintre noi sîntem dispuși să vorbim cu calm despre ce anume este rasism și cîți sîntem dispuși să recunoaștem că uneori există unii care capitalizează emoții, impunînd standarde morale false?

Pesemne un optimist ar spune că toate evenimentele din anul 2020 au dus la o mai bună cunoaștere de sine a lumii. Că, una peste alta, în siajul pandemiei, majoritatea statelor au conlucrat armonios – că oamenii s-au ajutat și s-au sprijinit pentru depășirea crizei. Că vaccinul, produs și expediat către populație într-o perioadă atît de scurtă, ne-a făcut să realizăm progresele științei. Că, trecînd printr-o perioadă traumatizantă, ne-am redescoperit sîmburele de umanitate. Dar asta ar spune un optimist. Pe de altă parte, un pesimist ar ofta, cu siguranță, pe marginea prăpăstiilor ireversibile care s-au deschis în societate.

Mai există însă și partea dintre optimism și pesimism. Acea moderație și acea rezistență în fața radicalizării. O bună cumpănire a reacțiilor și a deciziilor. Dacă acest an a fost un soi de inițiere, a adolescentului către viața adultă, depinde foarte mult dacă adolescentul în cauză a fost traumatizat pentru tot restul vieții sau dacă a avut puterea de a înțelege că viața este mult mai complicată decît părea văzută de sub globul de cristal.

În consecință, va fi 2021 un an mai bun? Cred că răspunsul depinde de cît de mult am putut să învățăm, despre noi, dar și despre lume, în anul 2020.