Familia, biserica, satul

Publicat în Dilema Veche nr. 901 din 15 – 21 iulie 2021
E cool să postești jpeg

Recentul discurs al liderului PNL, Ludovic Orban, ținut la Bacău pe data de 4 iulie, criticat pentru izul său naționalist (potrivit Agerpres, acesta a declarat că PNL trebuie să fie un partid „puternic ancorat în menținerea identității și personalității poporului român”, să fie „puternic legat de biserică”, „să promoveze morala creștină ca fundament al moralei publice” și „să sprijine valorile tradiționale ale românilor – familia, Biserica, satul românesc și comunitatea”), mi-a trezit mai vechea întrebare legată de conceptul de identitate națională și valorile tradiționale.

În ce măsură, acest concept și aceste valori – familia, biserica, satul – vehiculate cu entuziasm mai ales în discursurile patriotarde ținute de la amvon, atîrnă în balanță cu realitatea socială pe care o trăim? Sînt cu adevărat familia, biserica și satul (valorile invocate) acele calități prin care ne definim ca români? Sînt acestea trăsăturile în jurul cărora ne construim mentalul colectiv și ne declarăm identitatea națională?

În primul rînd, ce înseamnă și cînd a apărut sintagma „identitate națională”?

Potrivit istoricului Anne-Marie Thiesse, citată de Le Monde, directoarea Centrului Național de Cercetare din Franța și autoarea lucrării La Création des identités nationales. Europe XVIIIe – XXe siècle, sintagma de „identitate națională” este relativ recentă, fiind utilizată pentru prima oară în Franța în 1978, în eseul „Pablo Neruda, poète chilien: identité nationale et conscience latino-américaine” apărut la Centre d’Études et de Recherches Marxistes.

Mergînd pe firul genealogic al expresiei, Anne Marie Thiesse amintește că „în anii ʼ60, în Statele Unite ale Americii, sociologi precum Erving Goffman au început să folosească noțiunea de «identitate» pentru diferite grupuri și comunități. Printre primele grupuri care și-au însușit conceptul de identitate distinctă au fost femeile și persoanele de culoare – adică acele grupuri supuse cel mai adesea discriminării, pentru care expunerea publică a unei identități era o modalitate de a ieși din anonimat, o cale prin care să transforme stigmatul într-un motiv de mîndrie. (...) Cînd se simte în pericol, un grup dezvoltă nevoia de a-și evidenția într-un mod radical trăsăturile care îl diferențiază de alte grupuri. Prin urmare, nu este de mirare că expresia de identitate națională a apărut în Franța în anii ʼ80, momentul care marca pierderea statutului de lider și cînd se simțea, brusc, vulnerabilă” – este vorba despre momentul în care Frontul Național a devenit parte a peisajului politic, iar imigrația, un subiect vehiculat în campaniile electorale.

Este, așadar, sintagma „identitate națională” vehiculată în discursuri doar ca un artificiu menit să pompeze într-un mental colectiv demotivat sentimente de mîndrie? Este o cosmetizare a realității sau o încercare de a uni o comunitate, printr-un set de valori comune?

Într-un articol publicat pe Psychology Today, „Nevoia de identitate națională”, David W. Johnson, profesor de psihologie la Universitatea din Minnesota, afirmă că „identitatea națională este un liant important între indivizii unui grup. Un numitor comun care să definească apartenența cetățenilor la o anumită cultură, care să-i plaseze într-un raport distinct cu alți cetățeni din alte țări. Mai ales într-o societate diversă, în care există mai multe grupuri culturale, etnice, socio-economice și lingvistice, este necesară o identitate națională clară pentru a uni toți cetățenii”.

Cercetătorul dă exemplul Statelor Unite – cum unești, într-un crez, 13 colonii, caracterizate prin diversitatea și amalgamul multietnic și poliglot?

„Inițial, americanii tindeau să se identifice mult mai puțin cu faptul că erau americani, și mai mult cu țara de origine, cu limba pe care o vorbeau și colonia în care sălășluiau (de exemplu, cei din Virginia vs newyorkezi). Acest lucru a complicat eforturile de unificare. Primii americani au fost, de asemenea, și un amalgam fără precedent de confesiuni religioase. Fondatorii Statelor Unite și-au dat seama că identitatea națională nu putea fi construită pe loialitățile tradiționale etnice, religioase sau tribale ale lumii vechi. În schimb, americanii aveau să fie uniți prin ideea unui patriotism constituțional care implica un set de credințe și valori descrise în Declarația de Independență.”

Vorbind însă despre identitatea națională în Franța sau în Statele Unite, vorbim totuși despre niște repere construite pe principii agreate de toată lumea, asimilate și conștientizate în timp – motto-urile fiind, pe de o parte, „Liberté, égalité, fraternité”, pe de alta, „E pluribus unum”.

Care ar fi motto-ul identitar în România de azi? Care este identitatea unei țări traumatizate de o perioadă comunistă, dezorientată de una de tranziție și încă debusolată de un prezent îmbîcsit? Miza discursurilor ne propune să defilăm cu lozinca „Familie, biserică, sat”. Dar ne regăsim cu adevărat în acest slogan? Sînt acestea valorile noastre reale sau sînt, mai degrabă, niște stereotipuri, care vin ca un soi de impunere cu nuanță restrictivă? Cu alte cuvinte, ne definim ca români doar dacă avem o familie, mergem la biserică și gătim bucate tradiționale?

Potrivit unui sondaj recent, „Neîncrederea publică: Vest vs. Est, ascensiunea curentului naţionalist în era dezinformării şi fenomenului ştirilor false” (realizat de INSCOP Research în parteneriat cu Verifield), întrebaţi dacă ar vota un partid naţionalist, care promovează valorile religioase şi susţine familia tradiţională, 59,5% au răspuns afirmativ, iar 34,8% negativ (sursa: Digi24).

Totuși, Remus Ștefureac, președintele Strategic Thinking Group (cei care au comandat sondajul) a declarat că „prima cercetare din luna martie 2021 releva faptul că peste 40% din români considerau că Rusia promovează valorile tradiționale în fața decadenței morale a țărilor occidentale”.

De altfel, „apărarea valorilor etico-spirituale tradiţionale ruse, a culturii şi memoriei istorice” este un capitol al Noii Strategii de Securitate Națională a Rusiei, document aprobat de curînd de președintele Vladimir Putin, în care Statele Unite și aliații sînt acuzați că „atentează” la aceste valori naționale. „Sabotajul informativo-psihologic şi occidentalizarea culturii sporesc pericolul ca Federaţia Rusă să-şi piardă suveranitatea culturală”, mai specifică documentul (potrivit Digi24).

O asemănare de scenarii identitare deloc flatantă, mai ales pentru o țară ca România care, cel puțin la nivel teoretic, se dezice de metehnele unui regim dictatorial.

Revenind însă la firul ierbii și la ce ne face pe noi să ne identificăm cu spiritul românesc, departe de discursurile sforăitoare, mi-am întrebat o prietenă, plecată de mult timp din România, dacă se simte româncă și ce anume o face să se simtă ca atare. Răspunsul ei, cred, este unul pe care îl purtăm mai cu toții în unghere ale sufletului și care, chiar dacă e trist, plin de angoase, poartă în final un „twist” – una dintre acele trăsăturile reale identitare, care, chiar dacă nu dă bine în discursurile oficiale, este o realitatea a fibrei românești: umorul bunuț și mucalit.

„Mă simt româncă, da. Și, din păcate, din cauza metehnelor românești: mă simt complexată, judec oamenii înainte să am mai multe date, o fac, așa, la nervi. Căci mă enervez repede și sînt mereu atentă să nu care cumva mă păcălească cineva – de unde un scepticism cronic, o lipsă de încredere în toți și în toate. Pe de altă parte, am tendința să mă justific în exces, să nu creadă cumva lumea că sînt proastă, nesimțită sau mai știu eu ce. În România, țara cu cei mai mult deștepti, e groaznic să te simți prost, e rușinos, pentru că, la noi, să fii deștept e cel mai important, mai important chiar decît să fii un om bun sau să ai bun-simț. Am totuși și o mîndrie: sînt mîndră de leușteanul românesc.”

image png
Ceasurile organismelor
Majoritatea organismelor vii au astfel de ritmuri sincronizate cu o durată de aproximativ 24 de ore, cea a unei zile pe Pămînt.
image png
Scrierea și scrisul
Cînd unii «intelectuali» catadicsesc (nu catadixesc!) să scrie cîteva rînduri, îți pui mîinile în cap! Dixi!...”
p 22 la Necsulescu jpg
Mama, între Leagăn și Lege
Cu alte cuvinte, a seta o limită fermă și apoi a putea fi alături de copil în stările lui de revoltă, furie și neputință în timp ce asimilează limita.
image png
De la supă la politică
Anul trecut, o investigație jurnalistică a WELT a scos la iveală țelul principal al asociației: acela de a se transforma într-un partid politic.
p 22 jpg
Limba trădătoare
Și, cu toate acestea, ce capacitate formidabilă au de a distruge vieți…”.
image png
Casă bună
Însă, de bună seamă, pe vremea lui Socrate, și casele erau mai... reziliente, și timpul avea mai multă răbdare...
p 22 Radu Paraschivescu WC jpg
Radu Paraschivescu. Portret sumar
Cărţile lui Radu Paraschivescu sînt mărturia unei curiozităţi insaţiabile, a unui umor inefabil şi a unei verve torenţiale.
p 22 WC jpg
„Trecutul e o țară străină“
Ethos creștin? Indiferent de explicație, gestul este de o noblețe spirituală pe care ar trebui să o invidiem de-a dreptul.
image png
Cînd trădarea e familiară
Filmul devine astfel o restituire simbolică pentru experiențele trăite.
p 7 coperta 1 jpg
Sfîrșitul visului african
Începutul „oficial” al Françafrique e considerat anul 1962, cînd Charles de Gaulle l-a însărcinat pe Jacques Foccart, întemeietorul unei firme de import-export de succes, cu coordonarea politicii africane a Franței.
p 22 la Gherghina WC jpg
Cabinetul de curiozități al evoluției
În ciuda spectaculoasei diversități a organismelor vii, evoluția a făcut ca, prin înrudirea lor, acestea să se asemene ramurilor unui singur arbore.
image png
Sofisme combinate
Și în cazul comunicării interpersonale, distincția dintre „public” și „privat” contează.
fbman png
Testul omului-facebook
Dar să identificăm oamenii-facebook din lumea noastră și să îi tratăm ca atare, încă mai putem.
image png
Încăpățînare discursivă
Altminteri, cînd politicienii nu-și înțeleg misiunea, cheltuindu-și energia în dispute stupide și inutile, rezultatul poate fi ușor de ghicit.
1031 22 23 jpg
O lume schizoidă
Laura Carmen Cuțitaru este conferențiar la Literele ieșene, specializată în lingvistică americană.
the running man jpg
Arta figurativă și teoria recapitulării
Totodată, ambele dezvăluie peisaje unice, de o frumusețe nemaiîntîlnită.
image png
Dezamăgirea ca „dezvrăjire”
Este o deșteptare amară, dar deșteptare. Ni se pare că ni s-a luat un solz de pe ochi.
image png
De ce 2 și nu 1
Ajunși în acest ultim punct, tot ceea ce putem, așadar, conștientiza e că nu sîntem niciodată 1, ci 2, că nu sîntem niciodată singuri
image png
Oglinzile sparte ale organismelor
Astfel, poate că natura se repetă, dar nu vrea mereu să spună același lucru.
image png
Topografia iertării
Uneori, poate să apară efectul iertării de sine pentru neputința de a ierta pe alții din afară.
p 23 WC jpg
Etică și igienă
Revenind acum la psihologie și experimente, Arie Bos notează că „acolo unde miroase a substanțe de igienă, oamenii se comportă mai sociabil și mai generos”.
p 21 Viktor E  Frankl WC jpg
Pustiul refuzat
Nimic de adăugat, nimic de comentat.
p 22 jpg
Contradicțiile dreptului proprietății intelectuale
Ce înseamnă, mai exact, forma radicală a ideii? Înseamnă forma simplificată și agresivă a ideii.
p 7 LibertÔÇÜ 6 jpg
Dreptate pentru vînzătorii stradali
Comerțul stradal e o activitate economică legitimă prin care își cîștigă existența milioane de oameni.

Adevarul.ro

image
Mii de tineri ruși mor în războiul din Ucraina. Familia unui soldat de 18 ani ucis pe front: „Abia aștepta să se înroleze”
Moscova cheltuiește milioane de euro pentru a încerca să modeleze o nouă generație dispusă să își dea viața în serviciul militar.
image
Pericolul din prăjituri. Substanța cu aromă de unt care ne poate afecta ADN-ul
Un nou studiu a descoperit că substanțele chimice dăunătoare pentru ADN ar putea să se ascundă în dulciurile preferate.
image
Un bărbat de origine romă care a violat o fată de 12 ani scapă de pedeapsă. Instanța a decis că „face parte din cultura sa”
Un tribunal spaniol a achitat un bărbat care a violat o fetiță de 12 ani, după ce a stabilit că relația lor face parte din cultura romă, relatează Daily Mail.

HIstoria.ro

image
Efectele surprinzătoare ale prezenței ofițerilor ruși în Bucureștiul anului 1877
În cadrul Războiului ruso-turc din 1877, după declararea de Război Imperiului Otoman, trupele ruse intră în România, în drum spre Turcia. Ca urmarea a acestui fapt, Bucureștii lui 1877 sînt luați cu asalt de ofiţerii ruși, gata să-și cheltuiască banii nebunește.
image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.