Evoluați sau superficiali?

Gafa unei prezentatoare argentiniene, la un post local de televiziune, Canal 26, a făcut săptămîna trecută înconjurul lumii: prezentînd știrile zilei, Noelia Novillo a anunțat, realmente pătrunsă de însemnătatea universală a informației, că celebrul scriitor William Shakespeare taman ce a murit. „Avem vești care ne-au luat prin surprindere, pe toți, avînd în vedere măreția acestui om. Vorbim despre William Shakespeare și despre moartea sa. După cum știm cu toții, este vorba despre unul dintre cei mai importanți scriitori de limbă engleză – pentru mine, Maestrul. El a fost primul om care a primit vaccinul împotriva coronavirus. A murit în Anglia, la vîrsta de 81 de ani.”

Știrea, preluată de pe BBC, era în sine adevărată, dar se referea la un pensionar care purta celebrul nume, fost angajat al firmei Rolls-Royce, primul cetățean vaccinat în Marea Britanie și care, ulterior, fără a avea legătură cu vaccinarea, a murit în urma unui infarct. Referința la Bard, care a aparținut excluziv jurnalistei argentiniene, a amuzat copios, pe de o parte, însă, pe de alta, a indignat – fiind și comentatori care au acuzat o crasă lipsă de cultură.

Pe fond, o greșeală benignă, căci nu lezează decît pe cea care a comis-o. Totuși, ceea ce mi-a atras atenția în siajul acestei gafe și în ulterioara sa mediatizare a fost faptul că toate știrile care o denunțau conțineau și referințe clare la biografia scriitorului – cînd s-a născut, ce a scris, inclusiv anul morții sale. Ca și cum ar fi fost un soi de grijă față de cititori, ca să știe, la o adică, de ce să rîdă. O precauție inutilă, am gîndit inițial, după care acest detaliu mi-a ridicat o întrebare: chiar dacă, indiscutabil, confuzia prezentatoarei a fost cauzată de incultură, această lacună ține strict de gradul său de educație sau a fost înlesnită și de altceva?

Trăind într-o societate de servicii, care mai de care menite să ne ușureze viața, cădem oare pe panta superficialității? Într-o lume care facilitează orice (de la aparate fitness create să-ți modeleze corpul, fără prea mult efort, la accesarea rapidă a informațiilor din orice domeniu), ni se mai dezvoltă abilități fizice și intelectuale sau, beneficiind încontinuu de „cîrje”, ne lăsăm pe tînjală? Cu alte cuvinte, sîntem predispuși atît la o lene fizică, cît și la una intelectuală?

Bunăoară, o observație personală: de exemplu, cînd cauți un cuvînt pe Internet, motorul de căutare îți oferă cu generozitate cîteva variante încă de la primele litere tastate, astfel încît să recunoști cît mai rapid cuvîntul, pe care nu mai trebuie să-l scrii pînă la capăt. Și nici măcar nu mai trebuie să-l scrii corect, de vreme ce motorul de căutare sare imediat în ajutorul tău. O facilitate pe care n-am conștientizat-o ca fiind un soi de măr otrăvit pînă în clipa cînd am dat peste un dicționar online în limba germană – dacă nu scriam absolut corect cuvîntul, nu-l recunoștea, chiar dacă era vorba doar de lipsa unui „amărît” de umlaut. Mai mult ca sigur, dacă site-ul respectiv ar fi sărit în ajutorul meu, menajîndu-mi lacuna în virtutea inerției „merge și așa”, n-aș fi reținut scrierea corectă. Dar faptul că n-a reacționat pînă nu am tastat toate literele în mod riguros mi-a băgat, de fapt, în cap că acel cuvînt se scrie cu umlaut.

Totuși, sînt destul de rare aceste site-uri, marea lor parte fiind programate întru asistență totală, majoritatea venindu-ți mereu în întîmpinare, oferindu-ți sprijinul, ca să nu mai pierzi timpul „cu detaliile”.

Ce cauzează totuși această ignorare a detaliilor și cît de benefic este, pînă la urmă, acest ajutor, această mură-n gură pe care Internetul ne-o oferă cu atîta generozitate?

Într-un articol care a făcut valuri acum cîțiva ani, apărut în 2008 și transformat ulterior într-o carte, Nicholas Carr, scriitor și eseist american, pleacă de la o întrebare abruptă, fără ocolișuri: „Ne tîmpește Google-ul?”. Scriitorul descrie, prin experiențele personale, impactul pe care navigarea după informații l-a avut asupra sa și cum modul în care aceste informații sînt livrate poate deteriora atît conexiunile dintre sinapse, cît și procesul de memorare.

„În ultimii ani am dezvoltat o senzație neplăcută că cineva sau ceva se joacă cu creierul meu, reașezînd circuitele neuronale, reprogamîndu-mi memoria. Nu-mi pierd mințile (sau așa mi se pare), dar cu siguranță mi le transform. Nu mai gîndesc cum o făceam pe vremuri. Iar asta o simt mai ales cînd citesc. Să mă scufund în lectura unei cărți sau să citesc un articol dintr-un ziar era pe vremuri ceva la îndemînă. Mintea mea era prinsă de narațiune, de turnúrile argumentației, și obișnuiam să petrec ore întregi captivat de lectură. Acum nu prea mai este cazul. Acum puterea mea de concentrare se disipează cel mai adesea după ce citesc două sau trei pagini, pierd șirul, caut mereu altceva de făcut. Simt că e din ce în ce mai greu să-mi concentrez atenția asupra textului. Aprofundarea unui text, care venea în mod firesc odinioară, acum a devenit o reală corvoadă.”

Scriitorul nu se dezice totuși de binefacerile Internetului, amintind că „web-ul a fost pentru mine un dar divin”, un instrument extraordinar cu ajutorul căruia poți avea acces, în doar cîteva minute, la informații care, altfel, s-ar fi obținut în zile întregi de cercetare prin biblioteci. În plus, toate link-urile asociate informației căutate inițial deschid noi și noi perspective asupra unui subiect, perspective la care probabil nu te-ai fi gîndit dacă nu apăreau sugestiile oferite de Internet.

Pe de altă parte, cantitatea mare de informații nu poate fi asimilată în întregime de creierul uman, care astfel face o selecție, uneori aleatorie, a ceea ce reține. În plus, informațiile trunchiate, sau chiar sugestiile oferite la prima mînă de Internet, combinate cu lacune de educație, pot întinde reale capcane – îți dau impresia că știi despre ce este vorba cînd, de fapt, ești pus pe o pistă total eronată.

Probabil că aceasta este și explicația gafei prezentatoarei argentiniene. În clipa în care a primit, pentru difuzare, știrea morții lui William Shakespeare, pensionarul din Marea Britanie, la un „search” pe Google, primele referințe legate de numele celebru au fost, normal, către scriitor.

Aceste „capcane” întinse de motoarele de căutare de pe Internet și felul cum afectează procesul de memorare facilitatea obținerii unei informații au fost, bineînțeles, observate și studiate. În 2011 a fost chiar identificat așa-numitul „efect Google” – un fenomen care provoacă un tip de amnezie modernă, amnezia digitală. Potrivit cercetătorilor, această amnezie este cauzată în special de „tendința de a uita informații care pot fi găsite ușor online prin utilizarea motoarelor de căutare pe Internet”.

Conform primului studiu despre efectul Google – elaborat de trei psihologi, Betsy Sparrow (Universitatea Columbia), Jenny Liu (Universitatea din Wisconsin) și Daniel M. Wegner (Universitatea Harvard) –, cu cît ai siguranța că o informație este mai la îndemînă și mai ușor de accesat în mediul online, cu atît e mai puțin probabil să internalizezi acea informație și să o reții.

În urma unei serii de experimente, cercetătorii au ajuns la concluzia că, atunci cînd primesc o întrebare legată de cunoștințe generale, oamenii s-au obișnuit să apeleze în primul rînd la computer, chiar dacă, de fapt, ei cunosc răspunsul. Ceea ce erodează și încrederea în cunoștințele acumulate anterior. „Oamenii nu memorează o informație dacă au siguranța că ea este mereu la îndemînă. Mai degrabă țin minte unde anume să caute răspunsul, decît informația în sine.”

Bineînțeles, este extrem de util să ai Internetul mereu la îndemînă. Dar la fel de util, uneori chiar vital, este să nu uităm că Internetul este un instrument, nu o cîrjă. Că folosit ca ustensilă ne poate într-adevăr ajuta, dar la fel de bine, dacă ne lăsăm pe tînjală, ne poate transforma în superficiali, care doar au impresia că evoluează. Și că, uneori, nu Diavolul este cel care stă în detalii.