Vina de a fi „Mitică”

Publicat în Dilema Veche nr. 846 din 25 iunie - 1 iulie 2020
Vina de a fi „Mitică” jpeg

Se insinuase încă din primul an de școală cînd, apropiindu-se vacanța, am fost întrebată de unde sînt bunicii mei. Gravă, cu o voce serioasă, am recitat una dintre cele două adrese pe care părinții mă puseseră să le învăț pe dinafară, menționînd cu exactitate bulevardul, blocul, scara, etajul, apartamentul, sectorul și, bineînțeles, orașul: București. Țin minte că, în prima secundă de după recitarea impecabilă, liniștea care se lăsase în clasă mă umpluse de mîndrie, căci perorasem, fără nici o greșeală, adresa corectă a locuinței bunicilor mei. După care nu doar elevii, ci chiar și învățătoarea au izbucnit într-un rîs care m-a umplut de uimire. „București, București, dar din ce zonă a țării vin ei?” – noua tentativă a învățătoarei de a mă salva m-a debusolat și mai mult: cum adică din ce zonă? „Adică tu nu ai bunici la țară?” – a încercat colegul meu de bancă să mă ajute. Am simțit atunci un handicap major al obîrșiei mele. Nu, nu am bunici la țară, am spus încet, venindu-mi să intru în pămînt de rușine. Era clar: devenisem o paria, de vreme ce bunicii mei erau get-beget bucureșteni. Rușinea se întindea, de altfel, pe mai multe generații, căci pînă și străbunicii erau bucureșteni, la fel ca părinții lor.

Cum majoritatea colegilor aveau rude la țară, eu mă simțeam, brusc, a nimănui. Copil al betoanelor fără nici o legătură cu glia strămoșească. Tînjeam, așadar, să ajung și eu, măcar o dată, la țară. Acel ținut care devenise în imaginația mea un soi de El Dorado. Cu chiu, cu vai, rugîndu-mă strașnic de mama, care de pomană încerca să-mi spună că nu e nici o rușine că sînt bucureșteancă, am ajuns, în cele din urmă, în El Dorado, transpus într-un sat de prin Dobrogea. Fremătam de emoție. Am văzut găini, m-am speriat de o vacă, am băut cu greu un pahar de lapte „de la sursă” pentru că, obișnuită fiind cu zeama păstoasă care se vindea prin alimentare, laptele originar îmi părea de-a dreptul grețos, noaptea abia am putut să adorm din cauza tăcerii grele. Cert e că bifasem experiența și eram convinsă că nimeni nu va mai putea de atunci încolo să mă prindă cu garda jos. Puteam să spun că, deși n-am rude la țară, am prieteni la care „mă duc”.

Cu toate astea, originea mea urbană era abia la începutul reproșurilor. Cîțiva ani mai tîrziu, în liceu, în timpul unei minivacanțe de 1 Mai la Vama Veche, un rocker frumos precum Bon Jovi în tinerețe m-a întrebat șăgalnic de unde sînt. „Din București, dar am prieteni la țară” – am răspuns prompt și mecanic. Ceea ce nu a făcut decît să reediteze hohotul mamonic din primul an de școală al colegilor mei. După ce dublura lui Bon Jovi și-a terminat rîsul, m-a privit și mi-a spus acel cuvînt pe care aveam să-l aud de nenumărate ori după aceea: „Mitică”. Bineînțeles, moartea-pasiunii a lovit instantaneu, chiar dacă atunci nu știam ce vrea să zică și crezînd în primă instanță că m-a comparat cu un Hopa-Mitică.

A treia, și runda decisivă a dezbărării de vina inoculată a originii mele, a venit în facultate. Grupa în care aterizasem era formată doar din studenți veniți din provincie și cînd, la prima socializare, fiecare își prezenta obîrșia, am venit și eu cu umila mea ascendență. De data asta nimeni nu a rîs, nimeni nu m-a făcut Mitică, însă replica pe care aveam s-o primesc de la o colegă, chipurile în glumă, m-a prins, din nou, cu garda jos: „Deci tu ești șmecheră, nu ca noi, proștii din provincie!”.

Era ca și cum, doar spunîndu-le că sînt din București, aș fi comis o aroganță majoră. Fusesem iarăși supusă prejudecăților. Atunci, pe loc, m-am simțit iar rușinată, am început să mă bîlbîi și să mă scuz (!), spunînd precipitat că eu nu cred asta, că nici prin cap nu mi-ar trece etc., etc.

Mai apoi însă, în timp, lucrurile s-au schimbat. Sătulă fiind să tot înghit invective, începusem și eu să răspund la răutăți cu răutăți – căci și bucureștenii au un ditamai arsenalul.

Retrospectiv, îmi dau seama că, însușindu-mi acel mecanism de apărare, format din clișee și prejudecăți, doar ca să-mi oblojesc un orgoliu superficial și stupid, născut dintr-un complex de inferioritate, pericolul major pe lîngă care am trecut a fost construirea și sedimentarea mentalității etichetării. Spre norocul meu, m-am dezbărat destul de rapid de această meteahnă, mai ales pe măsură ce-mi făceam din ce în ce mai mulți prieteni din provincie, prietenii dezbărate de orice culoare regională.

Cu toate astea, mecanismul de apărare încă există: cînd mi se mai aruncă cîte un „Mitică“ sau cînd sînt ironizată cu acel „voi ăștia, bucureștenii”, nu mă mai bîlbîi și nu mă mai fac mică, ci răspund pe măsură. Etichetînd din start pe cel care mă etichetează.

HOR 0545 jpg
Bogați îngrijorați de propria sărăcie...
Acest Dosar vă prezintă fragmente din conferințele susținute în serile zilelor de 14, 15 și 16 septembrie, în Sala „Jean Monnet“ a Facultății de Studii Europene a UBB.
B  Glavan jpg
Drumul către sărăcie
Pe scurt: tot ceea ce subminează economisirea, investiţia înţeleaptă şi stimulentul muncii previne acumularea de capital şi ne duce pe drumul sărăciei.
A  Zahiu jpg
Venitul minim garantat: de la utopie la realitate
Tot ce avem în momentul de faţă ca schemă de asistență socială este ineficient, a generat un adevărat infern birocratic, de multe ori aceste programe sînt paravane pentru corupţie.
B  Voicu jpg
Sîntem încă săraci? România după 32 de ani
Concluzia a fost că, de fapt, nu te poţi raporta la „standardele societăţii”.
HOR 1291 jpg
Sărăcie, bogăție și judecată morală
Și iar întreb: ce ne facem cu tensiunea dintre teoria morală înaltă, care ne spune că valoarea morală nu depinde de condițiile materiale de viață, şi judecăţile morale implicite pe care le-am descris?
HOR 1452 jpg
„Care bogat se va mîntui?“ Libertatea ca sărăcie voluntară în Noul Testament
Creştinul trebuie să fie harnic, să-şi cîştige existenţa printr-o muncă onestă, să fie darnic şi solidar, dar să nu-şi facă griji pentru ziua de mîine. Aici apare încă un element definitoriu al relaţiei dintre paradigma creştină şi avuţia terestră.
p 21 foto C  Hord jpg
Globalizarea libertății
În fine, vreau să vă atrag atenția asupra acelor antiglobalişti care înţeleg globalizarea altfel, ca pe o globalizare politică. Ei vă vor vinde izolarea ca soluţie la problemă. Nu-i ascultaţi decît cu atenţie şi îngrijorare.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
„Nu ne mai facem bine”
Și eu am propria mea curiozitate, așa că încerc să aflu ce s-a schimbat aici, din perspectiva lor, este una dintre principalele teme de discuție.
p 10 jpg
România era țara mea bună, dar vitregă
Astăzi consider că România e țara în care mă pot întoarce cînd doresc, e „cartierul vecin”.
Palatul Culturii Iasi   Aerial jpg
Iași, mon amour contrarié
Iașiul îmi pare un cameleon. Apar întruna terase noi și e tonifiant. Vara asta am mîncat într-un gastrobar cu specific andaluz, cu o veselă aleasă cu gust, cu prețuri rezonabile și porții mărișoare.
640px Parliament 704254 jpg
Stai, cum adică avem o imagine bunicică la Bruxelles?!
Dar cum adică „nu creăm probleme” la Bruxelles, dacă în România sînt atîtea probleme? E simplu, grijile Bruxelles-ului sînt altele decît ale noastre.
p 12 WC jpg
Cum văd eu România? După 15 ani și de la 3.500 de kilometri distanță?
În cele cîteva limbi de circulație pe care le înțeleg, nu găsesc un sinonim în valoare absolută al cuvîntului „omenie”. Poate în el rezidă, totuși, logica speranței.
Bjc cv cs foto 089 jpg
Secretul stă la primărie
În România, m-am ocupat, vrînd-nevrînd, cu colecționarea de faze și impresii, să le spun ilustrate.
p 13 sus jpg
Cînd trăiești între aici și acolo
Am început, timid, să ies în afara granițelor, întrebîndu-mă deseori cum ar fi viața mea în altă parte, în momentul în care nimic nu mă mai reținea în România.
Page 428 Captured Romanians transported away (12239755986) jpg
Trei neîntoarceri
România are acum un chip ponosit, în tușe de gri și negru. Dar e OK pentru că e o Românie exterioară, din afara ta, e un context din care ai scăpat. High five.
Romania Parliament at night jpg
Sedarea românilor
n reacție, nu puțini români refuză calmarea și emigrează, seduși de melodia sirenelor potrivit cărora „în România, asta e!”, totul a „rămas la fel”.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Tribunalul Poporului
Vedem asta în fiecare zi: nimic din ceea ce se postează nu rămîne necorectat, necontestat, nejudecat, nesancționat. Mai devreme sau mai tîrziu – ca să fac o parafrază – fiecare are parte de cincisprezece minute de judecată publică.
p 10 jpg
Critica publică în online: virtuți și vicii
Am observat, de asemenea, și cum platometre digitale au fost utilizate pentru a instiga la ură, dispreț și sexism, pentru a delegitima această mișcare și a decredibiliza victimele violenței de gen.
p 11 Ostrakon WC jpg
Ostracizarea online ca dilemă liberală
Cu toate acestea, nu trebuie să uităm de pericolul pe care apelul la ostracizarea online îl deschide, ținînd cont de stimulentele pe care viața în mediul online ni le oferă în conjuncție cu impactul pe care emoțiile morale îl au la adresa modului în care interacționăm cu ceilalți
640px The Two Gossips (Les Deux Commères) MET DP808826 jpg
Gura satului global
Gura satului global nu este diferită de gura satului tradițional decît prin instrumentele sale.
640px Cyber bullying 122156 960 720 jpg
Cel fără de păcat – o sursă idiopatică?
Realitatea socială poate fi remarcabilă datorită ansamblului de creiere umane adunate pentru a influența evoluția societății în bine, și aici avem nevoie de etică – în lipsa acesteia, realitatea se poate transforma în factori și actori sociali maligni.
John George Brown The Bully of the Neighborhood jpg
Și cu copiii ce facem? Intruziune, expunere, violență, anulare
Spațiul virtual a căpătat dimensiuni tot mai mari în viața copiilor, marea lor majoritate preferînd o interacțiune mediată de un dispozitiv uneia reale.
p 14 sus jpg
J’accuse! Indignarea morală și ostracizarea digitală
Nu e mare lucru să ne gîndim mai mult înainte de a (re)acționa, cum nu e nici prea mare efortul de a încerca să vedem lucrurile dintr-o perspectivă mai largă, dincolo de interesele noastre imediate.
p 21 jpg
Linșajul contemporan
Strămoșii noștri nu aveau lideri, judecători sau poliție, dar aveau mijloace pentru a răspunde celor care încălcau normele sociale de a respecta autonomia celorlalți sau de a contribui în mod echitabil la bunăstarea socială

Adevarul.ro

Angelina Jolie si Brad Pitt FOTO Getty Images jpg
Angelina Jolie îl acuză pe Brad Pitt de abuz: „A apucat-o de cap și a scuturat-o”
Într-un proces privind o cramă franceză pe care cei doi au cumpărat-o, Angelina Jolie spune că Brad Pitt a apucat-o de cap și a atacat doi dintre copiii lor în timpul călătoriei din 2016.
Pamela Popa profesor Teach for Romania FOTO arhiva personala (3) jpg
Profesoara care își formează elevii ca lideri și le crește stima de sine prin jocuri de rol. Îi duce și în țări din Europa
Pamela Alina Popa, profesor la o școală din județul Timiș, îi învață engleză pe elevii săi prin metode atipice, dar face cu ei și dezvoltare personală și le formează abilități care îi pregătesc pentru viața de adulți.
ciolacu ciuca FOTO Mediafax
Val de derogări pentru organizarea concursurilor de angajare la stat
Puterea începe să dea tot mai multe derogări de la legea privind înghețarea angajărilor la stat până la finalul anului. Alte instituții solicită și primesc acceptul pentru mărirea schemelor de personal.

HIstoria.ro

image
Au purtat voievozii români coroane?
De la Nicolae Alexandru și Alexandru cel Bun până la Mihai Viteazul și Constantin Brâncoveanu, coroana a fost mereu prezentă în portretele votive ale domnitorilor din Țara Românească și Moldova. Cu toate acestea, misterul care înconjoară coroanele medievale românești nu a fost (încă) elucidat...
image
Polonia cere Germaniei despăgubiri de război de 1,3 trilioane de dolari. Ce speră Polonia să obțină?
Ministrul de Externe al Poloniei, Zbigniew Rau, a trimis o notă diplomatică la Berlin prin care Varșovia cere Germaniei despăgubiri de război în valoare de 1,3 trilioane de dolari. Germania consideră în mod oficial că această chestiune este închisă.
image
La sfatul lui Bismark, Carol I se apropie de Rusia și enervează Franța
Opțiunea românilor pentru un domnitor dintr-o dinastie străină la 1866, avea în vedere salvarea existenței statului, afirmarea lui în rândul țărilor europene și, în perspectivă, obținerea independenței. Aceste obiective au fost mereu în atenția diplomației românești și a principelui Carol.