„Acest tip de discurs a lăsat România pentru mulți ani în afara lumii occidentale“ - interviu cu Ileana RACHERU
Înainte de Revoluție, propaganda comunistă ne inocula ideea că Occidentul ne vrea răul, iar capitalismul este un sistem ticăloșit. Cu toate acestea, toți priveam cu jind înspre Occident. Ce s-a întîmplat după ’89?
La primele scrutinuri organizate la începutul anilor 1990 era prea devreme ca propagandă să dispară, din două motive. În primul rînd, pentru că o parte dintre cei care au controlat puterea în regimul comunist s-au regăsit ca lideri politici ai tranziției (în FSN și urmașii acestuia). Acești lideri erau în competiție politică cu PNL și PNȚCD care revendicau moștenirea firavei democrații interbelice românești, erau parteneri de dialog ai Occidentului și susțineau revenirea României în Europa civilizată. FSN era și într-o competiție a ideilor, competențelor profesionale cu activiștii civici, ONG-urile care își făceau apariția în spațiul public românesc cu sprijin din Vest. Prin urmare, discursul public a fost construit avînd la bază antagonismul „noi“, promotorii ideilor naționaliste cu privire la apărarea patriei de străini, și „ei“, cei care vor să vîndă proprietățile poporului către Occident. În al doilea rînd, pentru că nu poți să ștergi din mintea electorilor, dintr-o dată, cu buretele, teama de străinii din Vest, precum și orice alte idei nocive introduse în mentalul colectiv vreme de 45 de ani. În același timp, regimul neocomunist al FSN-iștilor a profitat la maximum de uriașa sete de cunoaștere a oamenilor și a acaparat rapid cele mai importante ziare și televiziunea. Românii au citit minciuni despre „partidele istorice finanţate de bordeluri din Occident ale lui Radu Câmpeanu“ (sursa Adevărul.ro) sau multinaționalele care se pregătesc să preia avuțiile naționale. Ironia sorții politice a României a făcut ca tocmai cei care spuneau că îi vor salva pe români de occidentali să organizeze adevărate jafuri sub pretextul privatizărilor. Unele realizate chiar cu participarea unor investitori din Occident (Bechtel sau Gold Corporation). Acest tip de discurs a lăsat România pentru mulți ani în afara lumii occidentale. Să nu uităm că Polonia, Cehia și Ungaria au aderat la NATO și au devenit membre ale UE înaintea României. Dezbaterile publice au fost acaparate de temele discursului naționalist-populist și au permis politicienilor să ocolească facil problemele cele mai spinoase ale tranziției românești – privatizările dubioase, „tunurile“ financiare, lustrația și pedepsirea celor vinovați de crimele din perioada regimului comunist.
După aproape 30 de ani de democrație, care (mai) sînt mizele discursului anti-Occident în România?
Actorii politici locali (care se regăsesc în aproape toate partidele parlamentare) folosesc discursul anti-Occident pentru a motiva demersurile legislative menite să fragilizeze statul de drept, a-și prezerva libertatea și securiza averile dobîndite în circumstanțe obscure. Același discurs e folosit și pentru a denigra instituțiile, funcționarii, politicienii sau activiștii civici care susțin statul de drept. În slujba politicienilor aflați în conflict deschis cu statul de drept se află o întreagă pleiadă de „jurnaliști“, care activează în aproape toate televiziunile românești și pe n platforme de (dez)informare (dcnesws.ro, stiripesurse.ro, activenews.ro, Antena3.ro, Romaniatv.ro, evz.ro). Să nu credeți însă că acești politicieni emit un discurs anti-Occident din convingere. E vorba doar de oportunism, toți aceștia își doresc ca România să rămînă în NATO și UE, să fie partenera SUA, dar reforma Justiției ar trebui să fie „ceva original și românesc“. În Parlamentul de la București, discursul anti-Occident e transmis și de cei care acționează în conformitate cu propriile idei, convingeri. Aceștia nu au ca obiectiv distrugerea statului de drept, încearcă doar să ajungă în atenția opiniei publice, eventual să obțină încă un mandat. Adesea ei ajung (cu sau fără voie) vedete ale site-ului companiei rusești Sputnik și sînt catalogați de o parte a presei mainstream românești ca „oamenii lui Putin / ai Rusiei“.
Cine promovează acest tip de discurs și care ar fi „ingredientele“? Diferă de la o țară la alta?
Regimul politic care e la putere în Federația Rusă. Miza Moscovei este, în primul rînd, cea descrisă chiar în concepția de politică externă a acesteia: întărirea rolului Rusiei în cultura internațională, creșterea rolului mass-media ruse în mediul informațional global. Altfel spus, regimul Putin încearcă să transforme din nou Rusia într-o putere globală și, pentru că nu dispune de resursele financiare și economice ale Occidentului, investește puțin într-un instrument cu eficiență maximă – propaganda. Scopul propagandei este de a-i transforma pe cetățenii statului agresat în „soldați“ ai Rusiei prin accentuarea unor clivaje existente la nivelul societății, prin agitarea unor false pericole, prin critica excesivă și nefondată a reformelor sau a instituțiilor regimurilor democratice.
În al doilea rînd, Rusia are și obiective care privesc România, în particular: crearea unei imagini negative a reformei din domeniul Justiției, slăbirea încrederii populației în președintele României, în instituțiile statului (DNA și Laura Codruța Kövesi, procurorul general, SRI, SIE și directorii acestora), în partenerii externi ai acestuia (UE, NATO, SUA). Propaganda e foarte bine adaptată specificităților societății românești. În România, propaganda rusă nu oferă ca model regimul Putin sau Rusia pentru că publicul român este rusofob. Cele mai importante teme ale propagandei ruse sînt: a) România e colonia americanilor; b) UE nu respectă valorile spirituale, creștine; c) pentru că statul român e pe marginea prăpastiei, românii au nevoie de un „erou, lider politic“ cu idei naționaliste, fundamentalist religioase, extremiste – Sputnik a identificat și modelele pe care ar trebui să le urmeze cel care îi va „salva“ pe români: N. Ceaușescu și C. Vadim Tudor; d) antiminorități naționale, etnice, sexuale.
În România, propaganda e difuzată, pe de o parte, prin mass-media finanțată de la Moscova, prin portalul sputnik.md. Site-ul a fost creat în R. Moldova, dar și-a construit și o pagină dedicată României. Are oarecum două redacții, una la Chișinău și alta în România. La Chișinău, site-ul e deservit de „jurnaliști“ care anterior au lucrat pentru ziarul unionist Flux, coordonat de Iurie Roșca (fost lider al principalului partid unionist din R. Moldova în anii 1990, ulterior cunoscut în folclorul de dincolo de Prut drept cel mai mare trădător politic). Roșca a creat și în România o rețea de contributori care scriu de la București sau Cluj, există și reporteri (prezenți mai mult la evenimente cu iz naționalist). Aceștia sînt foști deputați PRM, lectori din universități, jurnaliști, consultanți ai unor partide. Același Roșca a tradus și a publicat la edituri din România cărți ale unor intelectuali extremiști și conspiraționiști din Federația Rusă. Informațiile distorsionate ale Sputnik sînt rapid preluate de site-uri conspiraționiste, extremiste și fundamentalist religioase (activenews, ortodoxinfo, stiripentruviata, rostonline). Chiar și de mass-media serioasă, care are nevoie de accesări, like-uri pentru a atrage publicitate și finanțări. Propaganda e însă difuzată și prin evenimente culturale organizate de ambasadă (de exemplu, expoziții, filme, concursuri și excursii în Federația Rusă dedicate „unirii“ Crimeei cu Rusia sau „eliberării“ Europei de armata sovietică în timpul celui de-al Doilea Război Mondial). La nivel parlamentar, prin invitarea unor europarlamentari români la conferințe organizate de deputatul extremist Vladimir Jirinovski. Prin crearea Grupului Vostok ca un fel de grup de societate civilă care promovează cooperarea de orice fel cu Federația Rusă și promovează programele culturale de propagandă. La nivel universitar, prin participarea unor diplomați ruși la conferințe, seminare.
Care sînt efectele propagandei anti-Occident și care sînt țările din spațiul ex-sovietic unde acestea se fac cel mai puternic simțite?
Sînt colosale. În general, sînt țările în care statul de drept aproape că nu există și unde politicienii și sponsorii acestora au interesul să mențină propaganda rusă în spațiul mediatic. De exemplu, R. Moldova are o populație de aproximativ 13% etnici ruși, dar tabăra politică prorusă are un electorat de 40-45%, spațiul cultural mediatic este preponderent rusesc, limba rusă este mai vorbită decît româna. Opțiunea pentru aderarea la Uniunea Economică Euroasiatică e de aproximativ 40%. Prin urmare, propaganda a reușit să conserve simpatiile filoruse ale celor care au fost cetățeni ai URSS, dar a și cultivat noi afilieri în rîndul tinerilor. Televiziunile oligarhului Vladimir Plahotniuc (care a fugit din R. Moldova în luna iunie și care a controlat prin metode obscure toate instituțiile statului) retransmiteau emisiuni produse la Moscova. Nu neapărat pentru a transmite propaganda, dar și pentru a avea o afacere profitabilă. Posturile TV din R. Moldova nu își permit să creeze conținut scump, atractiv și preferă să plătească o taxă de retransmisie pentru a prelua emisiunile rusești care fac rating, aduc și publicitate. În prezent, Partidul Socialiștilor prorus încearcă să preia cea mai mare parte a investițiilor mediatice ale lui Plahotniuc. TVR Moldova e subfinanțată, are emisiuni neatrăgătoare și pentru multă vreme nu a fost pe primele poziții în grila de programe, nu a avut acoperire națională.
Deși în campania pentru europarlamentare PSD-ul a avut un discurs violent anti-Occident, nu a cîștigat alegerile. E un semn că societatea românească nu mai înghite acest tip de discurs?
Nu. E doar un semn că majoritatea celor care au votat sînt nemulțumiți de faptul că PSD a performat prost la guvernare și că a încercat să distrugă statul de drept. Faptul că la referendumul pentru modificarea Constituției, organizat în 2018, aproximativ 3,5 milioane de cetățeni au votat DA înseamnă că acest discurs are permeabilitate la un bazin electoral vast. Să nu uităm că în campania pentru referendum aproape toate mesajele taberei care a susținut amendarea Constituției au fost și anti-Occident. Acest lucru nu înseamnă însă că românii doresc ieșirea din UE, doar că sînt susceptibili de a susține măsuri iliberale.
Ileana Racheru este doctor în științe politice, Universitatea din București, și expert în spațiul ex-sovietic.
