best of 2019

Mai există apetit pentru dileme?

Prin anii ’90, toate vacanțele în țări străine mi se păreau ceva de-a dreptul miraculos. Parcă primisem cadou posibilitatea de a vizita camera comorilor, pînă atunci interzisă de comuniști.

Nu vi s-a întîmplat să constatați că ceva ce credeați că vă face fericiți să nu fie decît o formă de bine de moment?

Năucit de acest asalt al „facilităților“ și fiind, prin natură, mai curînd conservator (adică „expirat“, cum mă simt tot mai des), nu mă pot abține să privesc înapoi, cu tandră melancolie, spre „complicațiile“ cu față umană ale trecutului. Știu, totuși, că fără progres nu merge.

De cele mai multe ori, fericirea noastră trece nebăgată în seamă. Mai degrabă devenim conștienți de fericirea celor din jurul nostru.

Vom deveni, poate, mai temători. Sau mai responsabili. Poate mai radicali. Sau ne va cuprinde deznădejdea. Vom ști sub ce semn am trăit timpurile astea doar cînd deja va fi prea tîrziu.

Prostiile și gafele pe care le-am făcut de-a lungul timpului mi s-au transformat, în timp, într-un soi de strigoi. Din aceia care mă bîntuie la răstimpuri și care apar pe nepusă masă, uneori chiar în momentele cînd mă simt cel mai bine în pielea mea, cînd mă aflu în medii prietenoase care mă validează și care îmi dau încredere în mine.

Cînd naiba am trecut de partea cealaltă? Cine a tras linia asta despărțitoare între noi și ei?

Uiți chestii de toate felurile. Și-ncepi să te sperii. Pe urmă constați, cînd te vezi cu prieteni vechi, că vorbiți din ce în ce mai des despre boli, despre unii care nu mai sînt.

Cît stau cu ei nu am nici o grijă. Nu mă lasă să spăl nici măcar un pahar. Aproape că nu mă mai gîndesc la nimic. Mai păstrez legătura cu viața mea doar prin conversații cu niște oameni apropiați.

Accidental mi-am dat seama că evitarea făcălețului mamei este posibilă în cazul în care reușesc să introduc un element de surpriză înainte ca ea să-și intre în mînă. Tata nu avea nici rapiditatea, nici concentrarea necesară de a reuși să mă tuflească, așa că m‑am concentrat pe psihologia feminină.

Oare oamenii se sinucid, atunci cînd o fac, de prea mult bine sau de prea mult rău? O fac fiindcă sînt prea fericiți sau, dimpotrivă, foarte nefericiți? Întrebarea nu-i chiar atît de absurdă cum vi s-ar părea la prima vedere.

Fidelii lui Dej au construit şi ei în jurul acestuia, păstrînd proporţiile, o imagine clandestină de lider comunist - pe care Apostol a şi afişat-o cînd s-a simţit mai în siguranţă, în 1989, la semnarea „scrisorii celor şase“. Istoria partidului comunist român este mult mai marcată de polarizare decît am fi bănuit.

Eu vreau să scriu, asta e viața mea. Îmi place să scriu, îmi iau toată stima de sine din asta, oricîtă suferință mi-ar aduce.