15 semne că îmbătrînești
Da, titlul ăsta seamănă al naibii cu al articolelor din, habar n-am, BuzzFeed, le știți, de genul „15 tweet-uri care o să te facă să te tăvălești de rîs“ sau de genul „Spune-mi ce pizza preferi ca să-ți zic cum o să reușești în viață“. În fine, n-or fi ele chiar 15, dar devine din ce în ce mai clar că, pentru categoria celor de pînă în douăzeci și ceva de ani, am devenit o tanti expirată.
Sînt la o petrecere amestecată. Conjunctura face că sîntem acolo persoane mature despre care s-ar zice că și-au adunat toate mințile în cap, dar și mileniali din ăștia cu ani de naștere imposibili, de pe vremea cînd eu am amintiri și alegeri de viață conștiente, să zicem. Muzica e foarte tare, niște evergreeen-uri dansante de anii ’90 la care bîțîi din picior pe sub masă. Stau cu un pahar de vin în față, cu niște amici la fel de expirați ca mine și vorbim despre pisicile de acasă sau ne repovestim a mia oară întîmplările haioase prin care am trecut împreună. Le știm la virgulă, dar ni le repovestim de fiecare dată. Sîntem într-atît de amabili, că rîdem cu poftă de fiecare dată la povestea cu nunta fetei cîrnățarului din Filiași unde ne-am trezit cazați claie peste grămadă la o babă, cu niște nuntașe necunoscute închingate în rochii de lamé orbitor.
Alături, un grup de din ăștia de douăzeci și ceva de ani (cel mult) dansează cu niște shot-uri în mînă. Se bîțîie și țopăie cu mîinile ridicate pe sus, chirăie, dau peste cap shot-urile alea și apar imediat cu altele, e atîta energie în spațiul lor că am impresia că sar scîntei de acolo. Eu mă uit în paharul cu vin și tare aș mai fuma o țigară. Ăștia mici nici măcar nu mai fumează. Sar, dansează, chițăie și dau peste cap alcoolul ăla de parcă n-ar mai exista o altă zi mîine. Pun pariu că nici măcar mahmuri nu se trezesc. Ficatul lor e strălucitor, iar plămînii roz. Eu îmi măsor paharul cu vin și calculez atent ca să nu mă trezesc a doua zi cu capul cît o baniță și cu o depresie post‑al-cool debilitantă.
Tot așa, ca niște rase diferite ce sîntem, mîncăm chestii care nu seamănă unele cu altele. Dacă m-aș supune iar la regimul ăstora mai tineri de pizza, burgeri, KFC, cartofi prăjiți, Cola și covrigei sărați, probabil că într-o săptămînă rinichii mei ar ceda definitiv și m-aș umfla grotesc din cauza unei grozave retenții de apă. E foarte adevărat, nu-mi amintesc nici eu ca la vîrsta lor să fi fost vreo mare mîncătoare de ciorbă sau salate, dar uite că amintirile astea au pălit și mă mir în fața alegerilor lor culinare ca o veritabilă tanti între două vîrste. Nimic mai trist decît să te uiți la o fată subțire ca un pai cum dă gata o pungă de cornulețe din alea umplute cu cremă dulce, în timp ce tu mănînci niște pește fad cu trei legume triste lîngă. Nimic mai trist.
Dar poate că semnul cel mai îngrijorător că am rămas undeva în urmă, în plutonul celor care gîfîie, cu alegeri vestimentare din grunge-ul anilor ’90, e faptul că nu înțeleg ce spun generațiile astea noi. Literalmente nu pricep vorbele care le ies din gură. E o limbă română îngrămădită, sacadată, căreia îi lipsesc vocalele. „Vrei, te rog, să repeți?“, mă trezesc spunînd de nenumărate ori unei asemenea creaturi care îmi varsă un șuvoi misterios de cuvinte în cap. Trebuie că am o față absolut stupidă, trebuie că am în ochi o sclipire dementă, pur și simplu nu înțeleg ce mi se spune. De partea cealaltă, milenialul vorbitor e probabil convins că a dat peste cineva surd și ușor sărăcuț la minte. Și apoi, uită-te la mine. Cine naiba se mai îmbracă în blugi lăsați neglijent pe fund și numai în tricouri negre? Kurt Cobain called. He says hi.
Cînd naiba am trecut de partea cealaltă? Cine a tras linia asta despărțitoare între noi și ei? Cînd am ajuns să stau cuminte la masă cu ochii în fundul unui simplu pahar de vin și nu de partea cealaltă, la țopăieli și alcool turnat în cap? De ce trebuie să mă gîndesc de o mie de ori înainte de a mînca niște aripioare picante? Unde sînt vremurile cînd dădeam gata o pungă de covrigi și aveam totuși abdomenul plat, lipit de șira spinării, ca pisicile famelice? Și, mai ales, de ce nu mai fumează nimeni?
(apărut în Dilema veche, nr. 778, 17-23 ianuarie 2019)
Selma Iusuf este jurnalistă, redactor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.
