Cum îți dai seama cînd ești fericit?

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Ultimele zile din viața pisicii jpeg

E complicat să scrii despre fericire la un mod simplu, care de multe ori poate să pară de fapt simplist și superficial, dincolo de toată filozofia care există pe lume, de la începuturile ei, dincolo de toată chimia care există în fiecare dintre noi, de dozajul de serotonină (apropo, tocmai citesc Serotonina lui Houellebecq), de hormoni și de alte substanțe care pot fi responsabile cu fericirea și desigur, dincolo de toate cărțile motivaționale care vînd soluții de tipul „Cum să fii fericit în cinci pași“, cum să trimiți gînduri pozitive în univers care să se întoarcă la tine sub formă de bumerang etc. Și mai greu e să scrii despre fericirea asta banală, domestică, de zi cu zi, care nu duce, de fapt, nicăieri, care nu implică mari satisfacții – premii, realizări remarcabile sau mari posesii (vile și iahturi), experiențe spirituale – pelerinaje, călătorii în jurul lumii –, fericirea asta măruntă pe care parcă nici n-o poți numi fericire, pentru că la un moment dat începi să te mulțumești cu puțin, cu prea puțin, visurile tale de odinioară încep să se erodeze, să se spargă, ești fericit pentru că nu ești nefericit. Dar fericirea asta măruntă implică și o doză de modestie. Ești fericit pentru că ești sănătos, în vreme ce sînt oameni care se îmbolnăvesc și mor la 30-40 de ani, ești fericit pentru că nu trăiești, totuși, în Somalia sau în alte țări subdezvoltate din fundul Africii (deși ar putea să te mire cîți oameni fericiți sînt și acolo, în ciuda sărăciei și a foametei), ești fericit pentru că ai unde locui și nu te dă nimeni afară din casă, pentru că îți permiți o bere și trei mici în Obor, era un timp în care te uitai cu jind spre teresa cu mici și-ți numărai banii pentru ingredientele unei ciorbe care trebuia să-ți ajungă o bună parte din săptămînă, ești fericit pentru că relația ta merge cît de cît, da, nu mai e cea de odinioară, totuși există încă o comunicare reală și o armonie, în vreme ce cupluri în jurul tău nu se mai înțeleg și divorțează, ești fericit pentru că ai pisică, pentru că ai plantat cîțiva sîmburi dintr-o lămîie într‑un ghiveci pe balcon și te-ai pomenit, într-o dimineață, cu un lămîi firav și verde căruia tu i-ai dat viață. Dar cine să mai conștientizeze toate aceste lucruri care nu fac parte din sfera specialului, a extraordinarului, a prea-prea-ului și foarte-foarte-lui, care par să nu mai conteze, într-o societate care pune accent numai pe superlativ?

De cele mai multe ori, fericirea noastră trece nebăgată în seamă. Mai degrabă devenim conștienți de fericirea celor din jurul nostru. Fericirea copiilor e cea mai evidentă și mai prietenoasă pentru că ne pune în relație cu propria noastră copilărie. Nu am copii, dar stau mult în preajma copiilor pentru că îi simt ca pe acele baterii externe ale telefonului care te încarcă, nu în timpul somnului, nu în momentele de inactivitate, ci în mișcare. În plus, sînt cea mai autentică sursă de inspirație pentru orice. Am fost de curînd la o serbare de final de grădiniță, într-o zi ploioasă în care fetițele încearcau să-și ferească rochițele de gală, pe stradă, de stropii din baltă, iar băieții erau cam morocănoși în costumele lor de ursuleți. Se încurcau la poezia pe care voiau să o termine cît mai repede ca să scape de rol, se împiedicau în costumele alea un pic grotești, cîntau alandala cu ochii pe fereastră, se întorceau cu spatele la public, iar la final au pupat-o cu toții pe „tovarășa“ pînă cînd au albit-o la față. Era imposibil să nu te bucuri de bucuria lor și să nu le trăiești entuziasmul legat de ceea ce va urma în mica lor viață încă protejată – școala, înregimentarea, calificative și note, concurență, de ce fetița aia poate și tu nu?, Eminescu și Coșbuc, ecuația de gradul 2, pierderea inocenței care aduce implicit nefericire. Devenim conștienți de fericirea bătrînilor trecuți de 80-90 de ani pe care moartea nu-i mai sperie, care au ochii foarte limpezi și aproape goi, care își recapătă inocența și se bucură din orice – de o conversație pe banca din fața blocului cu un străin, de ceva dulce, de faptul că a trecut o zi în care nu i-a durut nimic sau în care s-au simțit mai puțin singuri.

Îmi dau seama că, la vîrsta asta „de mijloc“, în care ai tot timpul proiecții și prea puțin timp ca să trăiești într-adevăr, fericirea e de cele mai multe ori retrospectivă. Ce mișto a fost cînd am fost în Sicilia în februarie și, în timp ce la noi erau 3 grade, noi stăteam pe terasă, beam vin și ne uitam la marea incredibilă de la Taormina, în jurul nostru mirosea a flori necunoscute nouă.

(apărut în Dilema veche, nr. 799, 13-19 iunie 2019)

image png
„O vîscozitate, sau altceva analog”
Înlocuirea unei piese de schimb presupune îndeobște oprirea mașinăriei, „scoaterea din priză” a ansamblului care trebuie reparat.
p 10 jpg
Grefe, transplant, înlocuiri de organe
Dimineața, doctorii își pun repede la loc „piesele” și pleacă la drum.
p 11 jpg
Despre viața eternă. Un creier în borcan
ă mă salvez în cer? Păi, ce discutăm noi aici, domnule, neuroștiințe, filosofie, transumanism sau teologie? În halul ăsta am ajuns? Doamne ferește!
p 12 jpg
Făpturi de unică folosință
Dar pentru a fi, realmente, mai buni, trebuie să găsim ieșirea din labirint.
image png
Poema centralei
Am găsit-o aici, montată de fostul proprietar, și va împlini în curînd 22 de ani.
p 13 jos  la Prisecaru jpg
Piese de schimb
Sperăm ca prin aceste considerații elementare să vă fi trezit dorința de a afla mai multe aspecte legate de acest capitol și curiozitatea de a urmări mai îndeaproape subiectul.
p 14 jpg
(Sub)ansambluri cognitive
Omul nu mai este, poate, măsura tuturor lucrurilor.
p 16 foto C  Mierlescu credit MNLR jpg
Cu ură și abjecție
Mă amuz și eu, dar constatativ, de un alt episod, grăitor, zic eu, cît zece.
image png
Groapa, cazul și centenarul
Eugen Barbu (20 februarie 1924 – 7 septembrie 1993) este, probabil, cel mai detestabil și mai controversat scriitor român din postbelicul literar românesc.
p 10 adevarul ro jpg
Dilemele decadenței
Există aici, poate, o secretă soteriologie la confiniile cu sensibilitatea decadentă, și anume credința că printr-o înălțare estetică deasupra oricărei etici contingente.
p 11 WC jpg
„Biografia detestabilă” și „opera admirabilă”
Groapa, cîteva nuvele din Oaie și ai săi ori Prînzul de duminică, parabolele decadente Princepele și Săptămîna nebunilor sînt titluri de neocolit.
p 12 Pe stadionul Dinamo, 1969 jpg
Montaje despre un mare prozator
Din dorința de a da autenticitate însemnării, autorul s-a slujit și de propria biografie. Cititorul va fi înțeles astfel semnificația primului montaj.
p 13 Eugen Barbu, Marcela Rusu, Aurel Baranga foto Ion Cucu credit MNLR jpg
Ce trebuie să faci ca să nu mai fii citit
Nu cred că Barbu e un scriitor mare, dar Groapa rămîne un roman bun (preferata mea e scena nunții) și pînă și-n Principele sînt pagini de foarte bună literatură.
p 14 credit MNLR jpg
Cele trei „Grații” ale „Împăratului Mahalalei”
Se pune, astfel, întrebarea ce ratează și unde ratează acest scriitor: fie în proasta dozare a elementului senzațional, fie în inabila folosire a șablonului ideologic.
image png
Dalí la București
Dalí vorbește românilor pe limba lor, spunîndu‑le, totuși, o poveste pe care nu o pot auzi de la nici un alt artist.
p 11 credit ARCUB jpg
Space venus Museum jpg
Declarația de independență a imaginației
și drepturile omului la propria sa nebunie
În coșmarul unei Venus americane, din beznă apare (ticsit de umbrele uscate) vestitul taxi al lui Cristofor Columb.
p 12 credit ARCUB jpg
Gala
Numai Gala și Dalí sînt deghizați într‑o mitologie deja indestructibilă.
Charme Pendentif Avide Dollars jpg
Suprarealismul sînt eu! Avida Dollars
Materia nu poate fi spiritualizată decît dacă o torni în aur.
047 jpg
Viziunea suprarealistă a lumii
Ne aflăm pe versantul opus lucidității gîndului. Intrăm în ținutul somnului, al tainei, adică în zona de umbră a vieții.
p 14 credit ARCUB jpg
Dalí în România?
Dacă ar fi să căutăm influența lui Dalí în arta românească, este necesar ca mai întîi să înțelegem cine și ce a fost Salvador Dalí.
image png
Mințile înfierbîntate
Cu alte cuvinte, cum diferă noile forme de fanatism de cele din trecut?
p 10 adevarul ro jpg
Dragă Domnule Cioran,
Pe vremuri, m-ați fi vrut arestat; acum, trebuie să-mi acceptați o „distanță ironică de destinul nostru”. Vai, lumea merge înainte cu „semi-idealuri”!
p 11 jpg

Parteneri

Magdeburg jpg
Două persoane au murit după prăbușirea unui avion de mici dimensiuni pe o autostradă din Germania
Două persoane au murit vineri, după ce avionul de mici dimensiuni în care se aflau s-a prăbușit pe o autostradă din Germania. Conform unei anchete inițiale, niciun vehicul nu a fost implicat în accidentul aviatic.
tratamente naturiste cu ulei de masline jpeg
De ce vrea cel mai mare producător de ulei de măsline din lume să retragă de pe piață 188.000 de tone
O țară europeană, care este și cel mai mare producător de ulei de măsline din lume, a decis să aplice o măsură în premieră pentru industria locală. Aproximativ 188.000 de tone vor fi ținute departe de piață până în toamna anului viitor.
Dmitri Medvedev FOTO Profimedia
Medvedev îl compară pe Elon Musk cu Iuda: „A devenit participant la războiul din Ucraina”
Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Rusiei și fost președinte al țării, a declarat vineri, 6 noiembrie, că Elon Musk a devenit „participant” la războiul din Ucraina prin furnizarea serviciilor Starlink pentru scopuri militare.
Meghan Markle  foto   profimedia 1091998459 jpg
Meghan Markle, în cădere liberă la Hollywood! Experții au dezvăluit ce se întâmplă cu Ducesa de Sussex
Probleme tot mai mari pentru Meghan Markle. Ce se întâmplă cu proiectele sale de la Hollywood și relația cu Netflix.
perturbari zboruri jpg
Gruparea extremistă rusă „Statul Masculin” neagă implicarea în alertele cu bombă din Europa
„Statul Masculin”, un grup extremist misogin menționat în amenințările false cu bombă din această săptămână la adresa aeroporturilor, a negat orice legătură cu avertismentele false care au cauzat perturbări ale zborurilor în Europa.
Tren CFR Calatori webp
A amenințat că aruncă în aer un tren spre Brașov. Ce amendă a primit bărbatul pentru alarma falsă
În urma verificărilor, amenințarea s-a dovedit a fi falsă, iar autoritățile au demarat procedurile pentru evaluarea sa medicală de specialitate.
Nicușor Dan la rugby (1) jpg
Nicușor Dan, în tribune și vestiare la meciul de rugby România – Tonga. Președintele l-a adus și pe fiul său
Președintele Nicușor Dan este prezent vineri seară pe Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf din București, la meciul dintre România și Tonga din World Rugby Nations Cup.
Cristian Ghinea  FB jpg
Cristian Ghinea crede că Diana Buzoianu ar putea fi prima femeie președinte al României: „Are alura, nervii, populismul ăla în sensul bun”
Senatorul USR Cristian Ghinea a vorbit marți, 3 noiembrie, despre politicianul care ar fi pregătit să devină prima președintă a României, spunând despre aceasta că are „alura, nervii, populismul” necesare.
jean paler
Jean Paler, din nou pe patul de spital! Ce s-a întâmplat cu actorul după al doilea AVC: „Mă simt mai bine”
Jean Paler a fost internat din nou și a fost externat recent. Actorul a vorbit despre starea sa, după două AVC-uri și grave probleme cardiace.