Dezumanizare

Publicat în Dilema Veche nr. 826 din 19 decembrie 2019 - 2 ianuarie 2020
Nicuşor faţă cu reacţiunea jpeg

E mult prea devreme pentru a înțelege ce efecte va avea asupra sufletului colectiv tragedia de la Caracal. Mult prea devreme. Consecințele imediate se văd în demiteri și demisii, în anchete și revoltă, în cuvinte multe și sensuri puține.

Vom deveni, poate, mai temători. Sau mai responsabili. Poate mai radicali. Sau ne va cuprinde deznădejdea. Vom ști sub ce semn am trăit timpurile astea doar cînd deja va fi prea tîrziu.

Ce se desprinde totuși din informațiile confirmate pînă acum e poza oribilă a unui stat semi-eșuat, incapabil să își respecte propriile legi, proceduri, reguli și, în general, misiunea. E greu să negi așa ceva. Sentimentul ăsta se adîncește pe măsură ce afli mai multe despre cum funcționează administrația publică. Cu fiecare detaliu din anchetă făcut public, cu fiecare citat de pe o înregistrare și cu fiecare acuzație pe care o instituție o lansează în eter încercînd să se pună la adăpost se adună dovezi. Dovezi de incompentență, de inadecvare și, mai ales, de cinism.

După definiția de dicționar, cuvîntul cetățean este egal cu membru al unei comunități care se bucură de drepturi civile și politice. Pentru români, însă, senzația de singurătate e dominantă. Ce solidaritate? Ce apărare? Fiecare se descurcă cum poate.

Mesajele acelea de test ale sistemului RO-Alert ar putea, foarte bine, să conțină exclusiv propoziția „Ești pe cont propriu“. Ar fi o binevenită confirmare a stării de fapt pe care doar speranța o mai ascunde uneori. Speranța că e vorba de accidente, de greșeli reparabile, de chestiuni temporare. Apoi vine o întîmplare precum cea de la Caracal și speranța se duce înapoi în întunericul din care a răzbătut cu greu.

Poate cel mai grav lucru pe care îl vedem zilele astea este dezumanizarea angajaților din interiorul aparatului administrativ românesc. Incapacitatea lor de a reconcilia trăsături umane normale – pe care sînt sigur că le au în relațiile cu familia și prietenii – cu datoria pe care trebuie să și-o exercite. Polițistul la care ajung apelurile de ajutor e „refractar“. O spune un raport oficial. Șefii lui sînt mincinoși. Șefii șefilor lui caută disperați narațiuni concurente care să îi ajute să scoată și un mic profit politic dacă e prea tîrziu pentru a preveni o tragedie.

Ar fi trebuit, poate, să scriu în acest spațiu despre efectele Caracalului asupra apropiatei campanii electorale pentru prezidențiale. Să identific responsabilități și posibilități. Nu cred că e momentul acum. Userist sau pesedist, oltean sau moldovean, femeie sau bărbat, nu cred că există cetățean român care să nu se înfioare cînd realizează amploarea dezagregării instituționale a statului.

Se vorbea acum mulți ani despre disoluția autorității statului. În stare de disoluție, zilele astea, nu mai e doar autoritatea, ci însăși legitimitatea lui. Situația asta nu e de ieri, de azi. Acum e doar unul dintre momentele acelea în care e mai evident.

Legitimitatea statului e contestată și atunci cînd cetățenii se adună pentru a construi un spital pe care statul nu a fost în stare să îl facă, și cînd un excentric construiește un metru de autostradă pe care din nou statul nu e în stare să îl facă și, mai ales, cu fiecare bilet de avion one‑way cumpărat de un român. Cozile de la secțiile de votare din diaspora sînt doar simptome ale unei lungi și grele despărțiri în interiorul unei relații în care unul dintre parteneri e abuziv, insensibil și uneori criminal. Nu cu intenție, dar culpa e gravă.

O expresie scîrboasă spune că peștele de la cap se împute. De mii de ori am văzut că așa e. Și trebuie făcut ceva. Capul proverbialului pește trebuie tăiat. Însă nu va fi niciodată suficient. Văd că deja se profilează un soi de acar Păun, fără ca nimeni să se întrebe de ce omul ăla era atît de nepotrivit pentru locul în care își desfășura munca. Va plăti probabil pentru rolul lui în această afacere. Dar pedeapsa fără context nu are sens.

De aceea, cînd se vor trage concluziile după această oribilă afacere, e obligatoriu să vorbim despre misiunea publică a micului funcționar.

Despre șefii lui am vorbit și vom mai vorbi. Despre cei de sub ei mult prea puțin. Li s-a spus prea rar că sînt necesari, li s-a explicat prea puțin de ce. Mulți dintre oamenii ăștia nu cred că munca lor contează. Din contra, ce cred ei că trebuie să facă, ce au fost învățați să facă, e să supraviețuiască sub radar pînă la izbăvitoarea pensie.

Temător, nesigur și nepregătit, funcționarul român e mai întîi funcționar și apoi membru al societății. Și asta pentru că niciodată nu i s-a dat cu adevărat atenție. Nimeni nu se uită la competențele lui, la adecvarea lui pe post sau la nevoile lui. Vedem doar efectele acestei stări de fapt.

Cînd acest mic funcționar, fie el polițist sau altceva, își va înțelege misiunea, ei bine, atunci va fi mai puțin cinic, mai puțin dobitoc și mai puțin complice cu șefii lui.

Altfel spus, din punct de vedere politic, probabil singurul program cu adevărat necesar zilele astea este acela de umanizare a statului. După 30 de ani de heirupisme cărora li s-a pierdut de mult sensul real, după nenumărate reforme pe jumătate gîndite, pe sfert aplicate și rapid abandonate, poate că, dincolo de orice discuții despre profesionalizare și meritocrație, trebuie să li se explice angajaților statului de ce sînt angajați ai statului. De ce meseriile lor sînt importante și, uneori, esențiale. De ce fiecare dintre ei, în micul lor colț de stat, poate face viața unui om mai bună. Uneori chiar o poate salva.

(apărut în Dilema veche, nr. 806, 1-7 august 2019)

Teodor Tiţă este jurnalist. Îl puteţi găsi la twitter.com/jaunetom.

Mîntuirea biogeografică jpeg
Dulciuri, seriale, rugăciuni
În același timp, „discursul consolator” are, pentru omul zilelor noastre, o problemă de plauzibilitate.
p 10 jpg
Vechea artă a consolării
În timpurile moderne, la finalul secolului al XVIII-lea, treptata secularizare a dus la dispariția literaturii consolatorii, dar nevoia de consolare nu a pierit.
index jpeg 2 webp
Cea mai frumoasă consolare din lume
Și atunci, ce îi rămîne jurnalistului ca alinare? Ce îl ține pe el în mișcare? În existența sa profesională?
Saint Ambrose MET DT3022 jpg
Pretenția alinării universale
Există, desigur, unii creștini care, în fața pierderilor suferite, „dansează“ datorită bucuriei învierii.
index jpeg webp
Cînd consolarea are șanse să devină reală
Pentru a ne redobîndi viața, El nu s-a sfiit să urce pe cruce și să-l trimită la noi pe Mîngîietorul, Duhul (Spiritul) Adevărului.
Consolation of Ariadne MET ap18 42 jpg
Cu c de la căldură și nu doar pentru elefanți și delfini
S-ar putea spune că acceptarea suferinței și înțelegerea faptului că orice trăiește moare aduc consolare în cele mai multe situații.
p 13 jpg
Rețelele consolării. Scurtă incursiune în modul de existență în-durere
Acțiunea de a consola nu înseamnă doar a oferi sprijin emoțional, ci și a conlucra în a crea sau re-crea noi legături.
640px Sorrento buidings jpg
Il Grande Premio di Consolamento…
„Gogu a plecat în lume și a luat cu el și salariile voastre pe cinci luni. Doar știți prin ce a trecut, trebuia să se consoleze și el cu ceva”.
Immanuel Kant  Aquatint silhouette  Wellcome V0003180 jpg
Cît de mult ne pot consola filosofii?
Lecția pe care o putem extrage din schimbul de scrisori între Kant și Maria von Herbert este că filosofii ne pot consola în măsura în care nu vor forța aplicarea în practică a adevărurilor existențiale pe care le descoperă.
5832910afis jpg
În plină stradă
Arta publică din România este prea puțin susținută, reglementată sau mediată, fapt ce relevă porozitatea comprehensiunii și receptării conceptului, zdruncinînd atît semnificația, cît și scopurile artei înseși.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Arta ca exagerare
„În artă, cînd nu știm ce vedem, reacționăm prin exagerare”.
p 10 Guerrilla Girls WC jpg
Eco-activismul și arta
Astfel, activiștii speră că dacă ne pasă de artă suficient de mult încît să vrem să protejăm arta, vom găsi modalități pentru a ne salva planeta.
p 11 WC jpg
Palimpseste temporare
La urma urmei, armele artiștilor și ale activiștilor sînt aceleași, iar salvarea se află în mîinile și în conștiința noastră.
Racism is not patriotism sign in Edison, NJ jpg
Rasismul ca reacție a publicului cinefil
Cert este că, în ultimii ani, mainstream-ul hollywoodian traversează o încercare de emancipare, prin care vrea să se dezică de vechile obiceiuri.
index jpeg 2 webp
Curaj
Cum facem asta? Semnăm petiţiile împotriva persecuţiilor, participăm la proteste. Ne exprimăm. Orice fărîmă contează.
p 13 Ashraf Fayadh YouTube jpg
Cuvintele, mai puternice decît dictatorii
Fiindcă adevărul cuvintelor noastre vorbește despre libertate, pe cînd adevărul cuvintelor dictatorilor vorbește despre frică.
p 14 J K  Rowling jpg
Voldemort pe Twitter?
J.K. Rowling nu este „too big to fail”, dar este „too big to cancel”.
E cool să postești jpeg
Lucrurile bune, trecute cu vederea
Potrivit lui Leibniz, răul există în lume, însă doar relativizîndu-l îl putem transforma într-un instrument prin care putem conștientiza și construi binele, care este, de altfel, singura cale pentru progres.
index jpeg webp
Cum și de ce să găsești partea plină a știrii
ar dacă mai devreme vorbeam despre libertatea jurnaliștilor sau a editorilor de a alege ce știri dau mai departe, nu trebuie să uităm că și publicul are libertatea să aleagă. Important e să aibă de unde alege.
Cloud system moving into Chatham Sound png
Depinde doar de noi
Altă veste bună din 2022 vine tot din emisfera sudică. În unele zone din Marea Barieră de Corali din Oceanul Pacific, cercetătorii au observat o însănătoșire și o extindere a recifurilor de aici.
p 11 WC jpg
Liberul-arbitru și paradoxul „poluării bune”
Dar chiar și dacă nu vrem să facem nimic, partea plină a paharului este că noi avem șanse bune să murim de moarte bună, în aproape aceleași condiții climatice în care am trăit.
p 12 Tarkovski, Nostalgia jpg
Pandemie cu final ca-n filme
Am strîns puncte din tot felul de grozăvii ale pandemiei, așteptînd vaccinul, așteptînd remediul, așteptînd vestea eliberatoare. Și, în cele din urmă, am cîștigat, tancul american a apărut.
p 13 M  Chivu jpg
Copilul călare pe porc sau falsul conflict dintre tradiție și modernitate
Generația mea poate a făcut mai multe sau mai puține. Am făcut ce am putut. Însă viitorul este deja aici. Iar cei care pot prelua ștafeta sînt și ei aici.
06F2AB41 2CE7 4E53 9857 4D9205D89939 1 201 a jpeg
2022, cu bune
Gura mea de aer: cu acel zîmbet curat, te privește fix în ochi și, pe un ton apăsat, îți spune: „Tati, te iubesc!”.

Adevarul.ro

image
Fost membru CNA, atac la adresa unui concurent de la Românii au talent. Ce răspunde mama băiețelului luat în vizor
Mama lui Rareș Prisacariu, băiețelul care a primit Golden Buzz-ul la emisiunea Românii au talent a răspuns la reacția dură pe care Radu Herjeu, fost membru CNA, a avut-o după emisiune.
image
Clujul depășește la PIB orașe similare din Estul Europei. „Percepția e una, realitatea e alta”
Zona Metropolitană Cluj a depășit, în ceea ce privește Produsul Intern Brut, zone metropolitane din jurul altor orașe similare din țări estice. Economistul Radu Nechita explică de ce clujenilor nu li se pare că ar trăi mai bine.
image
Marius Manole, în șoc hipotermic pe scenă!
„Ce avem noi aici?”, o piesă de teatru scrisă și regizată de Lia Bugnar, jucată de Carmen Tănase, Maria Obretin și Marius Manole, a fost un succes deplin la Birmingham, unde spectatorii nici măcar n-au observat că Marius Manole a intrat șoc hipotermic.

HIstoria.ro

image
Caragiale: un client râvnit, dar un cârciumar prost VIDEO
Caragiale: un client râvnit, un cârciumar prost
image
Anul 1942, un moment greu pentru Aeronautica Regală Română
Anul 1942 a însemnat pentru Aeronautica Regală Română, ca de altfel pentru toate forțele Armatei române aflate în zona de operațiuni, un moment deosebit de dificil.
image
Moștenirea fabuloasă a lui Heinrich Schliemann, descoperitorul Troiei
Când, în 1891, i s-a citit testamentul, s-a dovedit că Heinrich Schliemann lăsase în urmă o moștenire (apropo de lichidități, judecând după valoarea de azi) de aproximativ 100 de milioane de euro.