„O societate sănătoasă nu poate funcționa fără dialog“ – interviu cu Marina CONSTANTINESCU

Publicat în Dilema Veche nr. 818 din 24-30 octombrie 2019
„O societate sănătoasă nu poate funcționa fără dialog“ – interviu cu Marina CONSTANTINESCU jpeg

În fiecare an, iubitorii de teatru din România știu că toamna înseamnă nu doar deschiderea unei noi stagiuni, dar și Festivalul Național de Teatru, chintesența unei stagiuni teatrale naționale – asezonată cu șansa de a vedea și spectacole internaționale. Probabil că, într-o țară unde lucrurile ar merge de la sine, acest interviu ar fi fost doar despre spectacole. Cu toate acestea, avînd în vedere că, în fiecare an, acest festival este amenințat să nu primească fondurile necesare, am ales să vorbesc cu doamna ­Marina ­Constantinescu, critic de teatru, selecționerul și directorul festivalului, despre culisele acestui eveniment și despre ce se întîmplă, la firul ierbii, în lumea teatrului. 

Anul acesta, Festivalul Național de Teatru împlinește 29 de ani. O vîrstă apropiată de vîrsta noii noastre democrații.

Acum 29 de ani mi-am făcut și eu debutul în această lume și, într-un fel, pot spune că am debutat chiar în atmosfera acestui festival. Aşa am fost învățată să-mi fac meseria de critic de teatru: să nu scriu doar despre spectacolele pe care le văd în orașul meu, Bucureşti, și, eventual, să-mi completez cunoștințele profesionale dintr-un festival național, ci să fiu animată de pasiune, acea pasiune care mă face să bat țara în lung și-n lat, chiar și pe banii mei, ca să ajung să văd cît mai multe spectacole, din cît mai multe orașe. Mi-aduc aminte că, la începutul anilor ’90, văzusem la București Visul unei nopți de vară, spectacolul lui Alexandru Darie de la Teatrul de Comedie, apoi pe cel făcut de Liviu Ciulei la Bulandra, iar cînd am auzit că și Tompa Gabor îl montase la Teatrul Maghiar din Cluj, bineînțeles că m-am suit imediat într-un tren de noapte și am plecat la Cluj ca să l văd – el aflînd că am fost acolo abia după ce mi-a apărut cronica, pentru că nici măcar nu le cerusem bilete la teatru.

De la critic de teatru la selecționer?

Au legătură, dar diferă în scop. Cînd scrii despre un spectacol, lucrurile se văd și se analizează altfel. Dacă selecționerul ar alege cu ochii unui critic, totul ar fi foarte redus. Cînd mergi să alegi un spectacol, urmărești detaliile – de la un one man show la un musical, de la spectacole mici, dar care sînt bijuterii, la spectacole mari, trebuie să surprinzi cît mai multe nuanțe. Poți descoperi, de pildă, că într-un spectacol, care nu e tocmai împlinit (dacă ar fi să aduci doar spectacole împlinite, numărul ar fi mic), ai o scenografie care merită văzută, sau observi un rol secundar solid făcut. Selecționerul trebuie să fie un observator al întregului fenomen. Pentru asta trebuie să ai antrenament, un antrenament pe care mi l am făcut de-a lungul timpului, uneori în condiții grele, cînd luam un tren de noapte sau, dacă îl pierdeam sau avea întîrziere, trebuia să caut alt mijloc de transport, făceam totul ca să nu ratez spectacolul și să ajung la timp în sala de teatru.

Revenind la istoria acestui festival de teatru, nu pot să nu vorbesc, cu melancolie, despre cum am văzut eu, de-a lungul timpului, schimbîndu-se cumva atmosfera acestei lumi. Ca şi a societăţii. Și atunci, ca și azi, eram împărțiți politic, chiar radicali, eram în stradă, protestam, însă atunci baricada politică nu se suprapunea peste cea a teatrului. Chiar dacă știam fiecare despre fiecare pe ce parte se situează, n-am să pot uita acele nopți de după spectacol sau așteptările în fața teatrelor, acele discuții dintre noi care dădeau valoare breslei noastre pentru că niciodată nu implicau neapărat opţiunile politice – noi vorbeam despre teatru. Paradoxal, mi se pare că, pe atunci, cînd nu aveam atîta mobilitate informațională, eram cu toții mult mai informați despre ceea ce se întîmplă în lumea noastră. Artiștii veneau și își vedeau spectacolele unii altora, erau mai mult interesați de cei din breaslă, era mai multă deschidere față de celălalt.

Eram o breaslă care împărțea, înlăuntrul ei, și binele, și răul, și animozitățile, și micile scandaluri sau neînțelegerile, – dar toate se rezolvau cumva înăuntru.

Exista mai multă unitate?

Evident, pentru că luptam împreună pentru ceea ce ne pasiona, iar ceea ce ne unea – pasiunea pentru teatru, ideea de performanţă – era mult mai important decît ceea ce ne risipea – goana după vizibilitate, alta decît cea pe scenă. Existau, și atunci, foarte multe diferențe de opinii, dar stăteam de vorbă. În momentele esențiale pentru breaslă eram împreună. Lucrurile se spuneau, existau tensiuni, dar dialogam. Și da, am această tristețe: de mult nu ne-am mai așezat la masă, oameni valoroși, cu valori diferite, cu puncte de vedere diferite, dar care au, sau ar trebui să aibă, pînă la urmă, același liant: teatrul.

Ceea ce îmi spuneți că se întîmplă în lumea teatrului pare mai degrabă o frescă a întregii societăți. Lipsa acelui dialog constructiv, despre care vorbiți, dinamitează de multe ori, și pe mai multe paliere, societatea noastră de azi în ansamblu.

Dar asta este evident, de vreme ce teatrul depinde foarte mult de societate. Deși au trecut 30 de ani de democrație, mi se pare că mulți nu înțeleg întru totul valorile democrației, care nu se limitează doar la faptul că azi avem varietate la mîncare și un pașaport în buzunar. Mi se pare că lucrurile au devenit confuze tocmai pentru că am tratat într-un mod superficial democrația. Democrația nu este simplă, nu este alb și negru, are extrem de multe dileme și nuanțe. Dacă mai demult existau totuși partide politice cu ideologii în spate, care aveau un program politic, dar știam că acel partid e de stînga și altul e de dreapta și ne puteam ghida, asumat, după acele ideologii, azi totul este mai degrabă un haos din care nimeni nu mai înțelege nimic.

Vorbind despre breasla teatrului, cea de odinioară, respectul față de meserie nu era niciodată încălcat din cauza unor opinii sau ambiții politice, pentru că, pe atunci, aceste lucruri nu se amestecau. Deşi păream mai agitaţi, mai implicaţi, mai atenţi în mod serios la derapaje. Le amendam coerent, foarte asumat. Îmi aduc aminte cînd Mircea Albulescu era directorul Direcției Teatre din Ministerul Culturii și l-a demis pe Alexandru Dabija de la Odeon, pe motiv că era un manager „slab“ – vorbim despre perioada cînd Odeon-ul tocmai fusese într-un celebru turneu în Anglia cu Richard III, făcut de Mihai Măniuțiu, cu scenografia Doinei Levintza și cu Marcel Iureș protagonist. Bineînțeles că am protestat față de această decizie și ne-am revoltat, foarte mulți, ne-am solidarizat în protest împotriva acelei decizii, dar cînd am scris cronica spectacolului Pescărușul, în regia Cătălinei Buzoianu, în care Mircea Albulescu a făcut un rol magistral, Doctorul Dron, am scris strict despre teatru, fără să las politicul să-mi pervertească opiniile. Țin minte că Albulescu m-a sunat și mi-a spus că el credea că noi nu mai vorbim, și i-am spus exact asta: că nu încurc niciodată planurile. Peste ani, Dabija l-a distribuit într-un spectacol extraordinar, Fraţii. Acea relație de respect profesional astăzi nu prea mai există, s-a lăsat pervertită în iureșul unui timp confuz, bazat tot mai puţin pe valoare.

Mă gîndesc că, în mod ficțional – ca la teatru –, spiritul diabolic al comunismului este ceva ce s-a disipat în noi, pentru că, după atîția ani de democrație, dialogul între noi este aproape suspendat, în virtutea verdictelor de tip dictatorial: cine nu e cu mine e împotriva mea. O societate normală nu poate funcționa fără dialog.

Pentru că ați atins acest subiect, lipsa dialogului, nu pot să nu vă întreb, de ce finanțarea acestui Festival Național de Teatru ridică, în fiecare an, aceleași probleme, aceleași întîrzieri?

Primul mandat de director artistic al festivalului l-am avut între 2005-2007. M-am întors după șapte ani, doar ca să plec într-o nouă mare aventură. De atunci am învățat că trebuie să te implici și să lupți pînă la capăt și pentru partea financiară – pentru că așa stau lucrurile în România. Desigur, titulatura de director artistic și selecționer ar însemna, teoretic, că a trebuit să mă ocup doar de selecție și de structura festivalului, dar mi-am dat seama că în România, unde ai de-a face cu atît de multe lucruri imprevizibile, nu poți să mergi fără o metaforică vestă antiglonț. Pe care eu mi-am asumat-o cînd am acceptat să fiu director al acestui festival. Și în toți anii aceștia mi-am dat seama că acest festival merge pe un drum minat, la orice pas poate să explodeze o „mină“ și să-ți arunce în aer proiectul. De aceea mi s-a părut de-a dreptul o datorie morală față de acest proiect, nu doar să-l pun pe hîrtie, ci să ridic această structură, ca un arhitect, din plan orizontal în cel vertical, să-i asigur și fundația financiară de care are nevoie pentru ca macheta să devină realitate.

Nu m-am complăcut doar în postura de director artistic, ci am căutat bani, am bătut și bat încontinuu pe la porți pentru a face rost de sumele necesare pentru a asigura continuitatea acestui festival.

Bineînțeles, nu e normal ca în fiecare an să fiu nevoită să reiau același traseu, să fiu și să fim supuși, întreaga echipă, la aceleași necunoscute financiare. Indiferent de cine ar fi la putere, este inadmisibil să nu existe, pînă azi, o lege de finanţare multianuală, prin care proiecte precum Festivalul Național de Teatru, de pildă, care și-au dovedit robustețea și valoarea de-a lungul atîtor ani și care fac parte din cultura acestei țări, să nu fie prinse într-un buget clar. Din păcate, și de data aceasta am primit banii pe ultima sută de metri – ceea ce e nu doar un test dur, nedrept şi complet absurd pentru nervii noștri, dar și o cheltuială în plus aiurea – pentru că, primind banii pe ultima sută de metri, ajungi tot pe ultima sută de metri să cumperi bilete de avion pentru invitați, să faci cazări la hoteluri pe ultima sută de metri – ceea ce, bineînțeles, înseamnă costuri suplimentare.

Asta se întîmplă pentru că nu există un sistem în societatea noastră. Nici după atîţia ani. Un sistem care să aibă priorități. Din păcate, această ignorare a priorităților şi a valorii o vedem la toate nivelurile și în toate domeniile care stau la baza dezvoltării unei societăți: educație, sănătate, cultură.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: Aurel Badea

comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.
1035 17 The Smile Wall Of Eyes 4000x4000 bb30f262 thumbnail 1024 webp
Forme libere
Grupul The Smile va concerta la Arenele Romane din București pe data de 17 iunie 2024, de la ora 20.
Poster 4 copy 12 09 02 2024  jpg
Din S.U.A. la București: dirijorul Radu Paponiu la pupitrul Orchestrei Naționale Radio
În afara scenelor din România, muzicianul a susţinut recitaluri şi concerte la Berlin, Praga, Munchen, Paris, Lisabona, Londra.
1034 16 O istorie a literaturii romane pe unde scurte jpg
„Loc de urlat”
Critica devine, astfel, şi recurs, pledînd, ca într-o instanţă, pe scena jurnalisticii politice şi a diplomaţiei europene pentru respectarea dreptului de liberă exprimare şi împotriva măsurilor abuzive ale regimului.

Adevarul.ro

image
Cum este terorizată de vecini o familie din Timișoara: „Coșmarul durează durează de 20 de ani, defilează cu topoare și cu un pistol prin curte” VIDEO
Imagini șocante surprinse de o cameră de supraveghere, în ele se observă cum mai mulţi cetăţeni de etnie romă terorizează o familie din Timişoara. Primarul Dominic Fritz a publicat imaginile și a făcut apel la instituţiile statului pentru a stopa acest fenomen.
image
Medicamentele care vor fi retrase din farmaciile din România, de săptămâna viitoare
Șapte medicamente de pe piață vor fi retrase pentru că nu respectă standardele de conformitate.
image
Perla Coroanei industriei auto din România. Cum a ajuns Uzina Aro în vizorul negustorilor de automobile din întreaga lume
Automobilul Românesc Original, ARO, supranumită „Florea de colţ” a munţilor, a cunoscut gloria în anii ’70 şi ’80. În Italia, în 1972, presa vremii vorbea elogios despre un câştigător al unui mare raliu automobilistic internaţional, cel de la Prato.

HIstoria.ro

image
Cine au fost „indezirabilii”?
Fondul „Bruxelles” al Arhivei Ministerului Afacerilor Externe păstrează în dosarele secțiunii consulare a Legației României la Bruxelles câteva istorii ale unor personaje de rang secund, aventurieri, delincvenți, propagandiști – așa-numiții „indezirabili”.
image
Atacul lui Cuza asupra masoneriei bucureștene
Modernizarea țării, pe care toți românii o doreau, dar care avea reprezentări diferite de la un grup social la altul, a generat tensiuni în tânărul stat. Programul de reforme al lui Cuza a început să fie contestat.
image
Răpirea lui Mussolini
În vara anului 1943, dictatorul italian Benito Mussolini (mai cunoscut și sub apelativul  pe care acesta și l-a ales – „Il Duce” – „Conducătorul”), aflat la putere de peste 20 de ani, se confrunta cu serioase probleme.