Mozart ca metaforă – interviu cu actorul Lari GIORGESCU

„Ştiţi ce înseamnă să călăreşti un nor? Nu, n-aveți cum să ştiţi. Bineînţeles că n-aveţi cum să ştiţi. Ce, aţi înnebunit? Nimeni n-a călărit vreodată un nor. Norii nu au destulă consistenţă ca să-i poţi călări. În schimb, Norii se visează Şi SE visează Şi NE visează.“ – este unul dintre fragmentele-cheie ale spectacolului Eine kleine Nachtmusik, un one man show al teatrului -UNTEATRU, un spectacol de autor, bazat pe poeziile lui Gigi Căciuleanu și susținut de actorul Lari Giorgescu. Un spectacol longeviv care, construit pe personalitatea compozitorului austriac, aduce în prim-plan psihologia complexă a omului contemporan, a trăirilor artistului și a multiplelor fațete pe care acesta le poartă în sine. Am stat de vorbă, după spectacol, cu actorul Lari Giorgescu, un interviu despre spectacol, poezie, teatru-dans, dar și despre jocurile sorții care uneori ne poartă pe căi nebănuite.

Eine kleine Nachtmusik este un spectacol care se joacă de cîțiva ani. Cînd a început toată povestea?

Proiectul are la bază o serie de coincidențe frumoase. Prima s-a întîmplat acum cîțiva ani. Eram la o filmare pentru un lungmetraj. M-am întîlnit cu actrița Ozana Oancea care, dintr-una într-alta, mi-a spus, într-o doară, că semăn cu Mozart și că poate ar trebui să mă gîndesc la un spectacol despre compozitor. La doar cîteva zile după această remarcă, Gigi Căciuleanu primea un premiu pentru personalitatea culturală a anului – eram la recepție, unde m-am întîlnit cu soțul doamnei Gilda Lazăr – care, en passant, i-a spus lui Gigi Căciuleanu că semăn cu… Mozart. Am amintit și eu de remarca Ozanei și, brusc, s-a născut ideea asta – cum ar fi un spectacol despre Mozart?

Cum UNTEATRU îi propusese lui Gigi să facă un proiect la ei, toate lucrurile s‑au legat – și s-a pus pe picioare acest proiect, care a și cîștigat fonduri de la AFCN. Am avut premiera în 2017, în cadrul Festivalului „George Enescu“, după care a urmat un turneu național și, pînă în prezent, se joacă, la fel de dorit de public.

Cum e să fiți Mozart preț de o oră, cît durează spectacolul?

Cred că aici este una dintre cheile spectacolului. Personajul pe care îl interpretez este și nu este doar Mozart. Gigi Căciuleanu nu a vrut să mă transforme neapărat în compozitorul austriac – a plecat, ce e drept, de la acest subiect, spectacolul fiind construit pe muzica lui Mozart, dar a filtrat prin propriile trăiri de artist întregul spectacol. Este, dacă vreți, un mod personal de a simți și a transmite muzica și personalitatea lui Mozart.

Cît de greu e să susții un one man show?

Aș spune că este la fel de frumos ca atunci cînd susții orice fel de spectacol. Personal, am avut multe spectacole de acest tip – cred că sînt printre puținii actori din București cu atîtea one man show-uri la activ. Eine kleine Nachtmusik este al patrulea spectacol de acest tip. Înainte am făcut un spectacol tot într-un singur personaj, un spectacol de Miriam Răducanu, Poezia visului, bazat pe poeziile lui Emil Botta; a urmat, mai apoi, la Green Hours, L-V: 8-16 și un recital din textele lui Caragiale, Moftul român. Anul trecut am avut premiera spectacolului Iona de Marin Sorescu, în coordonarea scenică a lui Victor Ioan Frunză – un spectacol la care țin enorm, pentru că rezonez foarte mult cu textul. Dar nu mi-am propus niciodată să fac one man show-uri, pur și simplu s-a întîmplat. După cum nu mi-am propus niciodată să joc un rol anume – am luat lucrurile care au venit spre mine, am fost deschis și am lucrat. Revenind la întrebare, repet, presiunea unui actor care joacă într-un one man show este aceeași cu presiunea de a te afla pe scenă, în orice tip de spectacol. Cît timp ai spectatori care așteaptă să simtă o anumită emoție, pe care ești conștient că trebuie să o creezi, să o transmiți în exteriorul tău, presiunea există, dar nu sub formă de stres, ci ca un element motivațional, care îmi dă energie cînd mă aflu pe scenă. Iar un spectacol pe care îl susții de unul singur de la început pînă la final este o experiență pe care orice actor ar trebui să o aibă.

Eine kleine Nachtmusik este un spectacol de teatru-dans. De cînd apropierea dvs. de dans?

Din nou, întîmplătoare. Nu am făcut un liceu de coregrafie, și nici nu am urmărit acest lucru cînd am dat la facultate. Dar, în facultate, cîteva colege de la coregrafie, m-au rugat să le ajut la examene – și așa mi-am descoperit această abilitate. Mai mult, susținînd o audiție, cu o colegă de la coregrafie, am fost remarcat de Gigi Căciuleanu – iar în prezent sînt la al șaselea spectacol pe care îl lucrez cu el. Am lucrat mult și cu doamna Miriam Răducanu. Și, deși nu mă consider un dansator, cred că am devenit un actor care reușește să dea sens cuvîntului și prin mișcare.

Credeți că emoția poate fi transmisă mai bine prin dans sau prin cuvinte?

Îmi place mult poezia. Mișcarea e apropiată de poezie și are o forță mai mare de a transmite o metaforă. Dar nu există un sentiment care să poată fi transmis mai puternic prin cuvînt sau mișcare. Merg mînă în mînă. Corpul nostru este format din microni de mișcare și tot ceea ce exprimă el e exprimat prin acești microni de mișcare. Cuvîntul și mișcarea devin astfel un tot.

Revenind la spectacolul de la UNTEATRU, cît împrumută personajul lui Mozart din Lari Giorgescu?

Cînd am avut premiera, Gigi mi-a spus că, în clipa aceea, eu puteam cuprinde cu mintea doar 30% din complexitatea lucrurilor pe care el a vrut să le transmită. Dar mi-a spus că, în timp, voi găsi mult mai multe nuanțe și sensuri în tot ceea ce el a creat. A avut dreptate. Cu fiecare reprezentație, cu fiecare întîlnire cu publicul, cu fiecare repetiție, găsesc lucruri și sensuri pe care la început doar le executam. Îl joc de trei ani și am impresia că acest spectacol devine tot mai mult al meu. Bineînțeles, n-aș fi avut niciodată capacitatea de a imagina lucrurile pe care Gigi Căciuleanu le-a creat, în text și mișcare. Cu toate astea, identificîndu-mă din ce în ce mai mult cu complexitatea personajului, acum mi se pare că sînt atît păpușa, cît și păpușarul. Cu cît îl joc mai des și mă bucur enorm că există cerere ca acest spectacol să se joace, cu atît simt că e mai al meu. Toate lucrurile pe care la început nu le puteam cuprinde cu mintea acum au devenit extrem de personale pentru că s-au decantat altfel în mine. Este un one man show, însă există atît de multe nuanțe, atît de multe personaje pe care un singur personaj le poartă în sine, atîtea universuri, într-unul singur, încît spectacolul transcende singularul spre plural.

Pe final, ca să rămînem la Mozart, v-aș propune un mic exercițiu de sinestezie. Ce dans ați întruchipa?

Un sentiment de toamnă. Un dans al vîntului care se joacă printre frunzele, purtîndu-le cînd lin, cînd în vîrtej.

a consemnat Stela GIURGEANU

Foto: Miluță Flueraș