Cum îți asumi meseria?

Publicat în Dilema Veche nr. 819 din 31 octombrie – 6 noiembrie 2019
Cum îți asumi meseria? jpeg

Sentimentul autentic de apartenență la o societate este poate printre cele mai importante puncte de plecare atunci cînd îți dorești să trăiești într-o societate sănătoasă, acea societate în care să te simți în siguranță și care să ți îngăduie să te dezvolți. Prin asumarea acestei apartenențe îți asumi, de fapt, o conduită morală și civică, respectarea legilor, respectarea drepturilor celui de lîngă tine și, nu în ultimul rînd, implicarea în viața Cetății.

În România ultimilor ani, această sintagmă – „implicarea în viața Cetății“ – se folosește cel mai adesea în relație cu domeniul politic – să votezi, în primul rînd. Bineînțeles, votul, cu atît mai mult într-o țară în care democrația nu a devenit încă de la sine înțeleasă, este un instrument vital prin care să-ți poți construi acea societate de care să simți că aparții. Însă acest instrument nu trebuie folosit doar o dată la cîțiva ani. Greutatea lui constă tocmai în implicarea în viața cetății zi de zi și pe toate planurile. Iar implicarea aceasta începe și de la firul ierbii.

Căci degeaba vom protesta în Piața Victoriei contra corupției, dacă în ograda noastră vom păstra micile matrapazlîcuri. Degeaba vom cere politicienilor să își facă meseria, dacă noi, la locul nostru de muncă, facem lucrurile de mîntuială.

Cînd ceri calitate trebuie să oferi calitate, în orice domeniu ai profesa. Dacă, de pildă, fușerești încălțările unui client, pentru că n-ai chef sau nu știi s-o faci mai bine, ce drept moral ai să te plîngi de incompetență la nivel înalt? Dacă iei sau dai șpagă la locul de muncă, ce drept moral ai să te plîngi de corupție? Dacă alegi, ca jurnalist, să pompezi pentru audiență știri de cancan sau fake news-uri, ce drept moral ai să te plîngi că publicul e slab educat și că, de fapt, nu vrea calitate?

Bineînțeles, odată cu explozia social media, jurnalismul pare a fi la îndemîna oricui. Jurnaliștii adevărați, cei cu patalama, au de luptat nu doar cu așa-numiții influencer-i, oameni care le au din plin cu charisma și mai puțin cu viziunea de ansamblu care asigură obiectivitatea unui bun meseriaș al presei, dar și cu acei pseudojurnaliști angajați precum vînzătorii la tarabă, care încearcă să te convingă să cumperi produse ieftine sau defecte, la un preț exorbitant.

Pentru că, pînă la urmă, toți cei care nu își asumă meseria (oricare ar fi aceasta) ajung să plătească, într-un fel sau altul, un preț pentru lipsa lor de responsabilitate. Și, întocmai ca în orice altă meserie, și în jurnalism există acest efect de bumerang. Dacă un pantofar vinde pantofi, jurnalistul „vinde“ informație. Iar calitatea produsului vîndut, fie că vorbim despre pantofi, fie despre informație, are întotdeauna impact. Extrapolînd, dacă alegi, de pildă, dintr-un motiv sau altul, să vinzi știri false sau să manipulezi publicul, pentru bani, vei constata că banii cîștigați astfel îi poți da unui pantofar care, la rîndul său, trăind într-o societate care nu apreciază valoarea, te va înșela la calitate. Și reciproca este valabilă: cu cît vei vinde informație mai de calitate, cu atît vei avea un public mai conștient, mai educat, care va vota o elită politică aptă să guverneze o societate sănătoasă, acea societate care va prețui calitatea – drept urmare și probabilitatea ca pantofarul să fie un bun meseriaș va crește.

Revenind însă la meseria de jurnalist și la responsabilitățile pe care aceasta le implică, se spune că, în ceea ce privește o informare corectă, în relația dintre presă și public există doi jucători: jurnalistul, cel care livrează informația, și consumatorul, cel care, pentru a fi bine informat, are, la rîndul său, datoria să aleagă cum și de unde se informează.

Dar cît este de echitabilă această afirmație? Pentru că, dacă delegi responsabilitatea informării corecte unui public consumator, mai putem vorbi despre jurnalism asumat? Dacă, de pildă, distribui un fake-news, din diferite motive, pornind de la interese care țin de agenda editorială pînă la pură incompetență, cît de liniștitor e să ne gîndim că un consumator educat în mass-media va ști să verifice informația din mai multe surse?

Să verifici o informație cere, în primul rînd, mult timp. Pentru că azi nu mai e suficient să verifici o știre din mai multe surse. De exemplu, un site de știri lansează o știre cu iz de „bombă“. Eventual nesemnată sau trecută sub genericul „Redacția“. Știrea este preluată mai apoi de alte site-uri, de televiziuni, de publicații, toate punîndu-se la adăpost de asumarea știrii respective prin citarea sursei principale: „potrivit site-ului cutare“. Astfel, știrea inițială, care poate fi un fake news, se propagă cu iuțeală de la site la site, se revarsă în social media, chiar neverificată fiind – pentru că, nu-i așa, toți vor o bucățică de audiență –, și devine o știre națională. Consumatorul va vedea știrea respectivă pe mai multe site-uri și, fără a da atenție faptului că toți citează o singură sursă, va fi predispus să înghită gălușca, fiind convins că este reală, pentru că, nu-i așa, s-a informat din mai multe „surse“, ignorînd faptul că este victima unei singure surse citate și răscitate.

Să fii un consumator educat de mass-media în România, adică să nu crezi că tot ce se scrie este și adevărat, nu e chiar la îndemîna tuturor. Avem de-a face, pînă la urmă, cu un caz clar de „Catch 22“. Să știi să te informezi corect înseamnă să ai în spate educația unei prese de calitate. Or, la noi, presa s-a reinventat din mers, după Revoluție, devenind un business înainte de a pune bazele unei deontologii. Și atît jurnalistul, cît și consumatorul de presă au picat, încă din primii ani de presă liberă, în plasa senzaționalului, iar acest senzațional a devenit turnesol pentru o presă pervertită și antonimă acelei meserii pe care doar o elită minoritară de jurnaliști profesioniști și-o mai asumă ca atare.

Vorbind despre o presă de calitate, vorbim, inevitabil, și de investiții financiare. Să îți permiți să ai o redacție de oameni bine pregătiți, care au resursele necesare investigațiilor, anchetelor, care se pot dedica 100% meseriei fără a fi nevoiți să aibă și alte proiecte suplimentare (din cauza salariilor mici), este astăzi un lux pe care nu foarte mulți și-l mai asumă. Mai ales că, în cazul în care oricum se mizează pe senzațional sau pe propagarea unei agende editoriale pervertite, nici nu prea vrei să ai de-a face cu jurnaliști profesioniști care își asumă meseria și care ar refuza să facă rabat de la deontologie, ci mai degrabă cu oameni dispuși la compromisuri și care să se priceapă la vînzări.

Bunăoară, o știre despre un accident rutier cauzat de drumurile proaste o vei prezenta mai degrabă într-un siaj emoțional, întrebînd rudele victimei cum se (mai) simt, dînd eventual un search pe Facebook ca să mediatizezi ultima postare a victimei, difuzînd poze sau amănunte intime legate de aceasta. Și vei avea o știre emoțională care va face audiență, dar nu vei informa cu nimic publicul, nu vei stîrni o anchetă despre starea drumurilor și nu vei mediatiza problema reală din spatele accidentului.

Sau, mizînd pe același fond emoțional, cum a fost cazul crimelor de la Caracal, în loc să pornești și să menții o anchetă despre ce se întîmplă în România la capitolul „trafic de persoane“, să investighezi activitatea unor instituții precum Agenția Națională contra Traficului de Persoane, preferi să atragi rapid publicul pe spuza ta, prin elaborarea unor teorii ale conspirațiilor („fetele sînt încă în viață“), teorii care au avut un impact negativ la nivel personal în ceea ce privește familiile victimelor și care, la nivel general, au îndepărtat publicul de informații reale și, prin urmare, folositoare.

Atrăgînd însă publicul prin acest artificiu al senzaționalului, nu doar că îl saturezi, făcîndu-l să își piardă interesul pentru un subiect uneori de importanță majoră chiar pentru bunăstarea lui, dar îl și îndepărtezi de jurnalismul de calitate, acel jurnalism asumat, care nu se repede la ciolanul știrii senzaționale pentru cîteva click-uri în plus, ci stă să investigheze, să înțeleagă contextul și să livreze o informație solidă.

Și, în timp, bombardînd publicul cu un jurnalism iresponsabil, lesne de făcut și cu moț de divertisment, vei avea un public dezinformat și, prin urmare, neimplicat autentic în viața Cetății. Acea Cetate în care trăiești și tu.

Articol susținut de British American Tobacco în cadrul campaniei Alege Asumat

logo20alege20asumat 1 jpg jpeg
Cea mai bună parte din noi jpeg
Inima rezistă mai mult
Am petrecut mult timp căutînd sfaturi de domesticire a procrastinării.
image png
Lecția portugheză SAAL
Inovațiile metodologice ale SAAL, cum ar fi implicarea arhitecților în dezvoltarea comunitară
Zizi și neantul jpeg
Masa cea lungă
Pentru că viitorul era incert sau, dimpotrivă, înfiorător de cert în stagnarea lui.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Schimb de mame sau despre cum arată România
Trăim în continuare într-o țară foarte săracă
E cool să postești jpeg
Mai avem nevoie de profesori?
Este trecut cu vederea, în mod grosolan, faptul că această grevă a profesorilor, pentru drepturile salariale, este făcută tocmai în interesul copiilor.
Theodor Pallady jpeg
Cine este Hieronymus Bosch?
Hieronymus Bosch va rămîne atîrnat în muzeele altora, în vreme ce detectivii romanelor noastre polițiste vor purta neverosimile patronime neaoșe...
p 20 Gianfranco Ravasi WC jpg
O biografie în cruce
„Biografia lui Iisus” ţine mai ales seama de expresivitatea internă a Evangheliilor.
p 24 A  Manolescu jpg
Cu ochii-n 3,14
De fiecare dată cînd văd cîte un om pe stradă cu Dilema veche în mînă mă bucur de parcă m-aș întîlni cu un cunoscut. Încă nu-i salut, dar le zîmbesc. (A. M. S.)
Cea mai bună parte din noi jpeg
Colecționarii de momente
Adun într-un colț de memorie momente aparent obișnuite, care mie îmi spun o poveste.
Zizi și neantul jpeg
Vechi obiceiuri (ne)sănătoase
Diferența dintre ea și Emma Bovary era că Tincuța știa, exact, granițele dintre lumea visării și cea a vieții de toate zilele.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Doar o plimbare prin cartier
De vreo două luni încoace, mi-am făcut un obicei – indiferent de vreme, în fiecare dimineață pe la ora 9, ies la o plimbare prin cartier.
E cool să postești jpeg
Sfîntul Grobian al politicienilor
Însă, dacă erodează încrederea cetățenilor, politicienii sînt ei înșiși cei care vor cădea în această groapă.
p 20 Carol cel Mare WC jpg
Creștinismul carolingian, între cultură și politică
Ei au introdus astfel o concepţie despre rolul religios al suveranului, care nu a încetat să fie revendicată mai tîrziu.
foto BTC DV bis jpeg
Credința ca experiență
E un mister al libertății, căci fiecare în conștiință poate spune de ce deschide sau de ce nu.
p 22 WC jpg
Pascalia, piatră de poticnire?
Tema este delicată și necesită explicații extinse pentru a înțelege cîștigurile, pierderile și riscurile unui demers de schimbare a Pascaliei.
p 24 I  Morosan jpg
Cu ochii-n 3,14
Habar n-am dacă așa ceva poate fi socotit un experiment reușit sau nu.
Cea mai bună parte din noi jpeg
Schimbări și obișnuințe
Dacă nu ieși din casă nu se întîmplă nimic nou.
Zizi și neantul jpeg
Familie și mese
Am crescut, prin anii 1970, cu o definiție mai curînd Disney a familiei.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Copilul care recită poezia
Bine că măcar poeziile de slavă și preamărire au dispărut, însă nu se știe pînă cînd.
p 20 Kemal Kili‡daroglu WC jpeg
Pluralism religios: democratul turc şi monarhul englez
În Europa larg secularizată, monarhul englez a celebrat Polul divin şi universalitatea iradierii lui.
Theodor Pallady jpeg
Populus Dei
„Mediile bisericești înalte" au văzut în simpla adunare a laicatului un soi de reformă protestantă!
P2000594 1 jpg
Mai, RDW și București
RDW reușește, în fiecare an, să aducă în lumina reflectoarelor un număr impresionant de artiști, designeri și arhitecți
E cool să postești jpeg
Ne pierdem copiii?
„Noi, adulții, sîntem cei care dăm exemplu copiilor, iar azi acest exemplu e cel mai rău imaginabil cu putință.
p 24 M  Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
● Urmăriți derularea scandalului „The Romanian deal” în care e implicat fiul (cam pușlama, după părerea mea) președintelui Biden. Vor ieși la iveală lucruri incredibile! (S. V.)

Adevarul.ro

image
Descoperire epocală lângă Sarmizegetusa Regia realizată cu LIDAR. Nimeni nu bănuia ce ascund munții VIDEO
Un loc plin de vestigii dacice, din Hunedoara, ascuns și neglijat complet în ultimele decenii de autorități, a fost cercetat recent de oamenii de știință, cu ajutorul tehnologiei LIDAR, iar rezultatele studiului sunt uimitoare
image
Turist amendat pentru că a urcat în Munții Piatra Craiului fără să aibă buletinul la el. De ce i-a dat dreptate judecătorul
Un turist amendat de Jandarmerie pentru că „aflându-se în Piatra Craiului, pe un traseu nemarcat, a refuzat să furnizeze date pentru stabilirea identităţii sale” a dat în judecată Jandarmeria Română.
image
Camioanele care au dus faima României în toată lumea. Povestea vehiculelor solide și fiabile, cu „atitudine“ spartană
Camioanele românești, realizate la uzinele din Brașov, au fost adaptate mereu vremurilor, cu o tehnologie de vârf și prețuri avantajoase, cucerind astfel piețele internaționale, chiar și pe cele de peste Ocean.

HIstoria.ro

image
Cine au fost cele trei soții ale lui Ștefan cel Mare? Familia și copiii domnului Moldovei
Ștefan cel Mare al Moldovei a fost căsătorit de trei ori, de fiecare dată luându-și de soţie o reprezentantă a unei mari familii aristocrate, de confesiune ortodoxă. Mai întâi, Ștefan s-a căsătorit, în vara anului 1463, într-un context în care plănuia organizarea unei cruciade ortodoxe împotriva Imperiului Otoman, cu Evdochia, care descindea după tată din neamul marilor duci ai Lituaniei. Tatăl ei, Alexandru al Kievului, era văr primar cu Cazimir al IV- lea, regele Poloniei și marele duce al Lit
image
Drumul României către Tratatul de la Trianon
Nimeni nu s-ar fi putut gândi la începutul anului 1918 la o schimbare totală în doar câteva luni a condițiilor dramatice în care se găsea România.
image
Tancurile în timpul Războiului Rece
Conflictul ideologic izbucnit între Uniunea Sovietică și aliații occidentali a dus la acumularea unor cantități enorme de material militar și la dezvoltarea inevitabilă a armei tancuri.