Păi, nu știi“, îi zic, „ce a spus Ponta/Cioloș/Băsescu/Tăriceanu (insert any name here) despre cutare lucru?“ Mă privește cu niște ochi calmi și senini. „Nu, zice, nu mă mai uit la știri.“ Acum niște ani, chestia asta m-ar fi scos din sărite. I-aș fi spus că nu se poate, că trebuie să știe pe ce lume trăiește ca să poată face alegerile potrivite, să știe conștient încotro se îndreaptă și să nu lase lucrurile să meargă într-o direcție sau alta așa, fără pic control asupra lor. M-aș fi enervat teribil să aud că e dintre aceia care se laudă că nu se uită la televizor și că se simt foarte bine așa. Uite, i-aș fi spus, cresc/scad niște taxe, te afectează direct la o adică, chiar nu te interesează? „Oricum aflu cînd va trebui să le plătesc, nu? Sau de pe net“, îmi răspunde.

Omul ăsta e o persoană activă, are o slujbă și copil. Își face an de an vacanțele pe unde îi mai permit banii, n-o duce rău, n-o duce nici grozav, dar e mai degrabă bine. Copilul are haine, costume de serbare, ghiozdan cu prințese Disney, ca (aproape) toți copiii. Au familie cu tataie și mamaie, au și cărți în casă și au și citit cevașilea. Au făcut cîte o facultate, că așa trebuia, și lucrează fiecare pe unde l-a dus viața. Trăiesc pentru acel copil și pentru week-end-urile cînd mai pot scăpa cu mașina prin împrejurimile Bucureștiului. După mulți ani, încă se mai iubesc unul pe altul, afecțiunea e molcomă și potolită, caldă ca o plapumă de lînă.

Se enervează cînd vecinul de sus îi inundă a patra oară în acest an, de fiecare dată fix după ce au acoperit cu vopsea petele galbene de pe tavan. Ăla e nesimțit, nu vrea sau nu știe, țevile din bloc sînt vraiște oricum, asta e viața la bloc, fir ar să fie. Nu-și permit încă să se mute și oricum s-au cam obișnuit aici, cu școala copilului destul de aproape și cu toate făgașurile vieții lor săpate temeinic în zilele și nopțile, lunile și anii vieții lor de acum înainte.

Ies din făgașurile calme ale vieții lor cînd tataie e bolnav și din ce în ce mai neputincios, și-l văd așa, fără speranță, cu mîinile alea mari ale lui, cu degetele deformate de munca grea, cu niște unghii neobișnuite, mari, bombate, groase și lucioase, cu venele ieșind de două degete din pielea scorojită. „Of, măi tataie, tu te cam pregătești să pleci și ne zdruncini aici lumea, măi tataie.“ Vesta lui de lînă maronie leagă cartierul bucureștean de realitatea de la țara lor de pe la vreo 30 de kilometri de oraș, unde miroase a must și murături toamna și de unde se întorc cu nuci gata cojite și cu niște pere mici-mici, de un galben neverosimil, de le miroase toată mașina a rai gospodăresc.

Realitatea lor e scuturată serios cînd li se strică mașina și sînt nevoiți să stea cu ea în service o săptămînă. N-ar fi vorba neapărat de ei, dar copilul trebuie totuși dus și adus, chit că-s doar vreo trei stații de mașină pînă la școală. Cumpărăturile săptămînale trebuie făcute, că n-au cum să cumpere cu țîrîita zilnic din magazine, ce mai, mașina asta le trebuie, nu e o fiță și au strîns destul de mult din dinți pînă s-o cumpere.

Oamenii ăștia mai citesc una-alta cînd au timp, se uită la documentare și au cont pe Facebook. Pun acolo fotografii din vacanțe, de pe la serbările copilului și bateria aia de borcane pline cu zacusca frumoasă făcută de mamaie. Ponta, Cioloș, Tăriceanu le trec pe lîngă urechi pentru că au înțeles, au auzit sau li s-a spus, nu se mai știe, că toți sînt o apă și-un pămînt. Altădată m-aș fi lansat într-o mare de argumente ca să le spun că nu-i chiar așa. Nu mai fac, cine sînt eu s-o fac? Nu sînt ei nici mai buni și nici mai răi ca alții. Nici mai proști și nici mai inteligenți. Trăiesc decent într-o bulă construită de-a lungul anilor, o bulă a cărei membrană odinioară transparentă a devenit din ce în ce mai opacă.

O să bem împreună un vin din bolta lui tataie, cel cu mîinile mari. O să povestim unde mai vrem să mergem în vacanță, o să vorbim despre ce am mai gătit și despre ce s-a mai întîmplat în familiile noastre. Despre vecinul de sus. Atît. Dar cît de diferiți om fi, n-o să ne mai judecăm acum unii pe alții. Fie ce-o fi. 

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.