Pe vremea lui Ceaușescu, am crescut în cartierul bucureștean Berceni. O alee scurtă, mărginită de blocuri scunde, cu patru etaje, bara de fier pe care se băteau cu rîndul covoarele și de care atîrnam noi, copiii, ca niște maimuțe mici, un spațiu betonat unde era un mare tomberon de gunoi, pururi zemuind, și grădinițele confiscate de cultivatorii de leuștean de la parter au fost o vreme lumea și universul meu.

Verile, toată viața din blocuri se revărsa afară. Uleiul se dădea la vremea aia cu cartelă, dar, nu știu cum, toată lumea prăjea cîte ceva. Cu geamurile și cu ușile de la apartamente deschise, mirosul individual al fiecărei case se amesteca fără rușine, aproape obscen, ca niște fuste ridicate în public, cu al celeilalte.

Mamăi, tatăi, vecini în maiou și gospodine legate la cap ocupau permanent băncuțele de lemn din fața scărilor. La televizor, în alea două ore, n-aveai la ce să te uiți, iar de citit, ce naiba să citești? Majoritatea aveau prin case cel mult cîteva basme obosite ale lui Creangă și un Slavici jerpelit din bibliografia copilului de la școală. Și Mersul trenurilor. Nu că ar fi trebuit mai mult.

Spectacolul era în stradă. Certuri între vecini, bătăile pe care le lua una, Lenuța, de la bărbatu-su, de apărea o dată la două-trei zile cu cîte un ochi vînăt, veselă și cotcodăcitoare ca o găină jumulită abia sculată de sub cocoș. Nu intervenea nici dracu’. Se știa că o bate ăla de ani de zile, că ea are gura mare și te înjură dacă te bagi, de miliție se ferea lumea ca de altceva, iar Lenuța o încasa în veselia ei tîmpă, într-un destin nenorocit colectiv. Îl vedeai a doua zi, după o bătaie, și pe bărbatu-su, proaspăt trezit din beție, spălat, cu pieptenele ud trecut peste creasta lui de cocoș ondulată, într-o mahmureală buhăită, dar recompus, săritor, politicos în politețea lui de mahalagiu care smulge mîna mirosind a ceapă a femeilor ca să le-o pupe. Pînă cînd se spărgea din nou în bucăți și-o bătea p-aia.

Din cînd în cînd, lumea de pe stradă avea parte și de un regal. Crizele de epilepsie ale Rozicăi. Rozica era și ea versiunea de bază, prototipul gospodinei în capot înflorat care țintuia în curul lat băncuța din fața blocului. Numai că, din cînd în cînd, ieșea din starea cotidiană de rumegat bîrfe și de povești de la țară, de la ea, ca să se tăvălească spectaculos pe jos. Spasmele puternice îi contorsionau trupul în cele mai nefirești poziții. Ochii îi cădeau în adîncul capului, de le vedeai doar albul străbătut de vinișoare roșii cum mișcă frenetic de la stînga la dreapta. Împingea cu papucii de plastic în asfaltul pe care era căzută cu toate degetele, cu toate tendoanele și cu toți mușchii zvîcnind independent, împrăștiată și recompusă și iar împăștiată în fracțiuni de secundă îngrozitoare. Nu chema nimeni nici o Salvare, că știau că se va ridica după un timp și-și va relua locul pe băncuță. Îi băgau în gura spumegîndă o lingură de lemn să nu-și înghită limba și îi dădeau la sfîrșit un pahar cu apă. Dar spectacolul strîngea acolo pe toată lumea disponibilă. Burtoși în șlapi și pantaloni scurți, suratele Vetei, gospodinele, noi, copiii.

Am urmărit și eu, ca toată lumea, zilele astea, povestea îngrozitoare a fetelor ucise la Caracal. Dincolo de implicații, demisii, demiteri, pasări de responsabilități, teorii ale conspirației, fake news și toate cele care au venit în siajul unei asemenea tragedii, m-am uitat cu fascinație la public. La oamenii ăia care s-au strîns la poarta criminalului. Burtoși în bermude și șlapi, mîncătoare de semințe, bețivi, nebuni cu acte, mamăi cu basmale, lume îmbrăcată cu hainele bune care a mîncat ardei umpluți la prînz și apoi a ieșit pe stradă, la spectacol, televiziuni care sugeau prin geamul ambulanței durerea agonizantă a unor mame simple. În televiziuni, talking-heads, capetele vorbitoare care au rostogolit cele mai aberante teorii, niște psihologi criminaliști, cică, cu discursuri cu profunzimi de birt, moderatori săriți de pe șine. Tot bîlciul în care am crescut, din care n-am ieșit niciodată. 

Selma Iusuf este jurnalistă, redactor-șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.