Dar nu asta mi se pare mie important. Nu este despre Mega. Cînd Mega nu va mai fi, cred că un alt Mega se va naște. Cel mai important pentru mine este că, de vreo săptămînă, tot intru în Mega-uri și caut becuri. Au fost seri în care am intrat și-n două Mega-uri și alergam după al treilea cu speranța că voi găsi. Îmi spuneam: sigur acolo au pentru că ăla e mai mare. Dar nu este cum cred eu. Eu am pată după primele minute. Nu-mi vine să cred că nu-i lucrul ăla acolo cînd eu știu că el mi-e la îndemînă și că e tot timpul. Cum, cînd îl caut nu e? Tragedie și pată. Caut să îndrept cu ochii și picioarele realitatea. Nici un pitic nu-mi spune oprește-te, nu-s morcovi, pacea fie cu tine. Nu. Eu o țin langa-balanga. Nu se poate, cum să nu fie? Este, dar nu aici. Dincolo. Umblu. Așa făceam în copilărie, însă pe vremea cînd chiar nu se găseau alimente. Nici becuri măcar. Nu-s aici la alimentara de la Rîmnic, mă duc pe Dudești, în țigănie. Nu-i acolo? Cobor în bulgărie. Nu se poate să nu se găsească. Doar că nu se găsea. Și eu nu înțelegeam. Greu am înțeles că becuri nu mai sînt la Mega. De unde iau eu becuri? De la specializate. Dar alea deschid după 10. Eu am nevoie la 8. Cum, să aștept pînă la 10? Să aștept. În timpul ăsta scriu articolul. Corect. L-am scris. Dar prea repede. Să-l citesc. Nu, nu s-a deschis la becuri. Ce fac eu acum cu timpul pînă se deschide la becuri? Să plec la un magazin mai mare, uriaș, un mega-Mega, ca Carrefour, Auchan? Da, e o soluție. Dar cît stau acolo și mă-nvîrt pentru un bec? Și zece becuri de iau, tot nu se merită timpul pierdut.

Foto: wikimedia commons