Ecaterina Andronescu a fost demisă. O decizie bună, dar inutilă. Din două motive: în primul rînd, cauza demiterii. A spus prostii într-o emisiune de televiziune: într-un caz în care au ieșit la suprafață toate lipsurile și mizeriile unor instituții ale statului, care le fac incapabile să-și protejeze cetățenii, doamna ministru vorbește, ca o mătușă în Cișmigiu, despre cei șapte ani de acasă. Sigur, e o greșeală inadmisibilă. Dar Ecaterina Andronescu face nefăcute de mult timp, astfel că demiterea dumneaei, doar pentru lipsă de adecvare și de empatie, pare numai un caft de cartier mărginaș al partidului de guvernămînt. În al doilea rînd, inutilă fiindcă cel care o înlocuiește, domnul Breaz, pare un cearcăn, o rană, o laba-gîștei pe obrazul oricărei insituții care are vreo legătură cu educația sau cultura.

Doamna Ecaterina Andronescu ar fi trebuit demisă de mult, pentru toate cîte nu le-a făcut în educație. Pentru că, în aceste zile fierbinți, nu și-a asumat, în calitate de ministru, nici o fărîmă de vinovăție în toate cîte se întîmplă. Am spus cu toții pînă acum că ne ucide corupția? A venit timpul să spunem că și lipsa educației, lipsa profesioniștilor formați cum se cuvine fac ravagii în viețile oamenilor. Iar pentru asta, doamna proaspăt demisă are o mare vină.

Încep să se vadă efectele a treizeci de ani de absență a reformei în învățămînt. Încep să se vadă într-un fel dureros, tragic, răvășitor: ici-colo dai peste medici ai nimănui, cu licențe sau isprăvi profesionale falsificate, peste asistenți sociali care nu au altă formare decît legăturile de rudenie cu primarii sau cu prefecții, peste șefi de secții sau miniștri de Interne cu doctorate luate la cafenele sau restaurante, peste șefi de comisii juridice parlamentare cu licența luată la distanță de orice curs de drept, peste polițiști care nu au trecut pragul vreunei instituții de formare profesională de cînd și-au luat bacalaureatul, peste miniștri și prim-miniștri care par puberi îmbujorați de succesul obținut la corigență, peste șoferi care nu au bifat nici măcar la noroc un răspuns corect pe foaia de examinare pentru carnetul de condus, peste dascăli care nu iau examenul de titularizare, peste instalatori care lasă prăpăd în urma lor, peste vînzători sau chelneri plictisiți de clienți, de lume, de viață, peste drumari care privesc la gaura din asfalt precum curca la piedică. Iar peste toate, sărăcia lucie.

În urma lor, tineri care își iau lumea în cap, părinți care pleacă fără să aibă habar cînd se vor mai întoarce, sate și orașe izolate, copii care-și duc viața între lipsuri și pericole de tot felul, oameni necăjiți care abia își văd ziua de mîine.

Doamna Ecaterina Andronescu ar fi trebuit demisă de mult. Căci educația așază oameni potriviți la locul potrivit, empatici, responsabili, cu știință de carte și de meserie, cu atenție la nevoile celor din jur. Educația naște anticorpi la prostie, neglijență, lichelism, corupție, indiferență, incompetență. Protejează instituțiile esențiale, vitale ale statului de virușii ucigători ai treburilor făcute de mîntuială, ai aflatului în treabă sau alături de ea, ai meseriei făcute cu indiferență sau ticăloșie.

Altfel, noi, ceilalți, neafectați încă de dramele și rănile lipsei de educație, trăim la noroc: norocul de a găsi un medic bun, un polițist omenos, un instalator mai de Doamne-ajută, un învățător harnic, un spital cu un manager priceput. Noroc, pur și simplu.

Există și o mică satisfacție, una mărunt meschină, dacă e să o analizez la rece, dar nu mai puțin demnă de a fi savurată: nu e de ici, de colo să îți termini mandatul de ministru al Educației demisă, pentru o gafă, de Viorica Dăncilă. Așa îi trebuie! 

Maria Iordănescu este psiholog.