Într-un week-end doar am trăit netrăita. Nisa, Baton Rouge, Ankara-Istanbul. Am trăit cu emoție, partinic, suspansul n-a lipsit. Extremism cu finalizare se găsește la liber. Nici o restricție. Pe Internet. Se taie capete, unii aplaudă, alții dau share, ce bine! S-o luăm simplu. Nu este de vină social media. Noi sîntem de vină. Social media sîntem noi. Absenteismul nostru politic aduce regulat capete fără gît în fruntea instituțiilor. Asta duce inevitabil la discursuri goale de conținut, la lipsa acțiunii comunitare. Să privim mai departe. Cînd capul este plecat continuu în concediu sau nu are soluții vitale, individul își caută identitatea, rostul. Ce fac? Da, ce fac eu? Cultiv morcovi, rapiță, merg la școală, dau cu piatra în geam? Familia nu mai are autoritate, comunitățile virtuale împărtășesc atîta experiență într‑un minut cît toată istoria omenirii. Nu e simplu s-o lași naibii de durată, ce să aștepți morcovul să crească, școala să te învețe, cînd poți fi în trei minute eroul vremurilor tale? Cînd totul este relativizat, de la educație la muncă şi cînd devii mare și tare sporind numărul inocenților de pe o stradă din Nisa, Orlando, Istanbul sau Craiova, de ce să n-o faci? Vorbim aici de tineri, vorbim aici de oameni care sînt în căutarea, eterna căutare a identității. Privim cu indiferență de 25 de ani cum propriii noștri copii vin de la școală cu impresii despre profesori, nu cu știință de carte sau metode de investigație a lumii înconjurătoare. Copiii noștri, viitoare victime sau viitori teroriști. Azi, granițe nu mai există. Dacisme, ISISisme, legionarisme, băsisme, pontisme, udrisme, vadimisme, antivaccinuri – toate sînt egale astăzi în startul pentru a intra în capul copiilor noștri. Și noi sîntem gata să vindem toate astea pentru că nu știm să explicăm, pentru că uităm fascismul, comunismul. Și astea-s de vînzare.