Vreau să o sun pe o anume Alina. În agenda telefonului meu găsesc o Alina (simplă), o „Alina Magic“, una „Alina Magic 2“, o alta „Alina bun“, plus una „Alina cvb“. Nu știu ce înseamnă cvb și nici cînd am salvat în memoria telefonului numărul Alinei cvb. La Andree, colecția e la fel de variată. Am Andree bune și Andree M, V și B. În plus, am reținut că dacă sun o Andree C îmi răspunde colega ei, Cristina, cu care făcuse la un moment dat schimb de numere sau așa ceva. Deci dacă vreau cu Cristina, o sun pe Andreea C. Nu mă întrebați de ce n-am schimbat numele ca să corespundă cu numărul de telefon, pur și simplu m‑am obișnuit așa. În debandada agendei mele telefonice se amestecă serviciul cu privatul; numere vechi ale unor politicieni de care lumea a uitat, purtatori de cuvînt din ministere de început de ani 2000, amici de o seară din Vama Veche cu care am băut beri și ne-am promis că ne vedem la București, despre care nu știu nimic și cu care n-am vorbit apoi în viața mea, multe Aline, multe Andree. Cristi și Răzvani. Niște AA, un Acasă cu fix care nu mai corespunde, cabinet (ce, unde, al cui?) și un Curier de-o zi păstrat etern în memoria telefonului meu. Piki, Miki, Ziki. Mama, tata, mamafix, mamamobil.

Mai am acolo și o duzină de numere de instalatori. Ăștia merită un capitol separat. În eterna mea căutare a unui exemplar perfect, am strîns în colecție o grămadă de candidați care au ratat calificarea. Ei au rămas în telefonul meu, borne ale eșecurilor succesive în administrarea țevăriilor domestice. Nu știu cine mai e și ce (nu) poate un anume instalator A. Apoi mai am vreo trei care își păstrează obîrșia, proveniența, rădăcinile în nume, adică un soi de ibn. Sau un von. Cum ar fi Instalator de la Alex, sau Instalator Mama. Inst Viorel Eliza. Mai am unul notat Inst dobitoc. Îl păstrez și p-ăsta ca să îl evit. Nu se știe niciodată.

În istoria numerelor care-mi defilează prin fața ochilor, citesc prietenii vechi men­ți­nute și prețuite, prietenii vechi prețuite și pierdute. Oameni despre care nu mai știu nimic sau oameni pe care îi cunosc vag populează și ei fantomatic o agendă care arată virtual jerpelită, cu lipituri și pătată cu sos. Cel mai demn sună unul – Domn Romtelecom. Cine o mai fi acest domn și ce o fi avut de făcut, habar n-am. E păstrat însă la mine și promit că nu-l voi șterge nici pe el niciodată.

Odată cu haosul din agendă, și memoria mea reală e vraiște. Abia îmi știu pe dinafară propriul număr de telefon. Pe vremea cînd nu existau mobile știam pe de rost cîteva zeci de numere. Acum, agenda din creier e suprapopulată de username-uri și parole pentru vreo trei conturi de mail, nenumărate alte conturi de pe diverse site-uri de cumpărături, aplicații, membership-uri. În Cloud intri cu un nume și o parolă anume, pe telefon ai nu știu ce PIN. La fel pe carduri. Mă simt deseori depășită și mă găsesc deseori în fața vreunei vînzătoare la magazin care bîțîie din picior pînă îmi amintesc PIN-ul cardului pe care îl folosesc, de altfel, cel mai mult. Îmi uit parolele atît de des că e posibil să mă recunoască anumite servere ca pe un caz special, demn de milă sau, de ce nu, dubios. Bănuiesc că e cazul să fac o agendă specială pentru toate codurile astea de acces. Iar agenda să n-o pierd la rîndul ei în tot haosul notelor zilnice și al contactelor importante, al listelor de cumpărături făcute pe post-it-uri roz și nici în reminder-ele de pe telefon pe care, nu știu cum se face, nu le văd sau nu le aud niciodată.

Mă întorc acasă, iar cutia noastră poștală îmi atrage cumva atenția. Stă nefolosită de nu știu cînd. N-am mai primit nimic în ea. Totul vine online. De data asta însă, a­tîr­na trist din gura ei dreptunghiulară un mănunchi de broșuri albastre care anunțau prețuri șocant de mici la oale. M-am uitat cu drag la broșurile alea, am studiat oalele frumos imprimate pe hîrtie. Le-am adus sus și le-am aruncat la coș. Totul se putea comanda la www.ceva dacă îți făceai un cont cu username și parolă, desigur. Nu, mulțumesc.

Selma Iusuf este jurnalistă, re­dac­tor‑șef la știri, radio Kiss FM și Magic FM.