Să ne schimbăm stilul de viaţă?

Publicat în Dilema Veche nr. 540 din 19-25 iunie 2014
Duplicitate și nuanțe jpeg

Aveam un amic care pe la 30 şi ceva de ani şi-a schimbat fundamental stilul de viaţă. Înainte, era un tip voinic, mînca cît şapte şi, de cînd intrase într-un mediu de artişti, bea cît şapte, dar nimic nu părea să-l doboare, era ca un trol. Eu l-am cunoscut în faza sa boemă, în care pierdeam împreună nopţile, curgeau berile, scrumierele se umpleau de mucuri pînă la refuz. Amicul meu era exuberant şi plin de idei despre ce este viaţa şi arta, apoi îndura cu stoicism răul de a doua zi. Pînă într-o zi cînd şi-a dat seama că ceva nu mai merge sau că scîrţîie (aşa cum mi-am dat şi eu seama, tot după 30, vîrsta la care organismul uman ţine morţiş să-ţi transmită primele semne că există şi altceva în afară de tinereţe şi că nu vei trăi etern). Brusc, „s-a lăsat“ de tot. O fi existat şi un alt declic, nu ştiu, căci abstinenţele lui multiple s-au suprapus şi peste nişte căutări spirituale – pornind de la frecventarea cu regularitate a slujbelor de duminică şi ridicărea în slăvi a Bisericii Ortodoxe şi sfîrşind cu o stare zen şi cu sistemele de credinţă orientale. Renunţarea la ţigări şi alcool i s-a părut insuficientă, aşa că, într-o primă etapă, s-a declarat duşmanul cărnii, în a doua, a devenit complet vegetarian, apoi raw vegan. Noi, ceilalţi, care continuam să ne învîrtim în caruselul vieţii noastre boeme (e adevărat, eram ceva mai tineri), ne dădeam coate şi ne spuneam că n-o să-l ţină mult. Dar l-a ţinut, căci schimbarea era totală. Amicul nostru era acum un individ mult mai tăcut şi posac, nu mai avea idei, doar medita. Cînd ieşea în oraş, căuta ceainăriile simandicoase în care nu se fuma. Opiniile lui despre „viaţă şi artă“, care înainte erau îndrăzneţe, căpătau o pertinenţă ce se puteau confunda uşor cu blazarea, apărea şi o doză de snobism. În garsoniera lui, plină înainte de sticle goale şi cutii de bere, găseam pacheţele cu toţi soiul de germeni sau ghivece cu grîu încolţit. Pe balcon, îşi cocea pîinea la soare. Cînd îl vizitam, îl găseam mestecînd înverşunat o frunză de salată; dacă scoteam dopul unei sticle cu vin, se uita jenat în altă parte. Nu avea o filozofie personală asupra noului său stil de viaţă, dar făcea totul ca la carte. Nu spunea decît atît: „Înainte mă simţeam rău (fizic şi psihic), acum mă simt bine!“ Oare? După vreo două luni se umpluse de bube şi de eczeme, organismul lui de băiat crescut la ţară, cu lapte de capră şi carne în untură, reacţiona urît la excesul de seminţe şi vegetale. „Mă detoxific!“ Cu timpul, a renunţat însă la raw şi s-a întors la vegetarianismul clasic. După un an, arăta ca un călugăr care postise prea mult, era oarecum în formă, doar că nu mai avea nimic în comun cu trolul pe care îl cunoscusem. De ţigări şi alcool nu s-a mai atins şi sînt 15 ani de atunci, iar destinul lui a devenit chiar mai interesant de atît, însă asta e deja o altă poveste. Totuşi, n-a mai fost niciodată omul acela incredibil de tonic al nopţilor noastre de artişti, nu l-am mai simţit niciodată la fel de creativ şi de plin de inspiraţie. De parcă, după Marea Schimbare, nu şi-ar mai fi trăit niciodată viaţa lui, ci doar o viaţă artificială, de împrumut, un soi de ambalaj numit existenţă, pe care singur şi-l confecţionase, ascultînd de unii şi de alţii sau de diferite divinităţi pe care le-a căutat în toţi aceşti ani. Desigur, unii dintre voi vor spune că a procedat bine, că va trăi sănătos şi „curat“ pînă la 100 de ani.  

Cazul amicului meu – şi alte cîteva, asemănătoare (care implică, la fel, un om vechi şi unul nou) – mi-au dat de gîndit în momentul în care mi-am pus problema să schimb ceva în propriul stil de viaţă. Însă n-aş merge niciodată atît de departe, nu mă tentează extremele, ba chiar mi se pare că ar conţine ceva ascuns, periculos, de aceea prefer compania oamenilor care ştiu să aprecieze un pahar de vin şi conversaţia plăcută pe care aceasta o întreţine, decît pe a celor care „nu beau din principiu“. Pur şi simplu, nu-mi inspiră încredere. La un moment dat, am renunţat pentru o perioadă de timp la carne, pentru că realizasem că nu mă mai hrănea „eficient“, îmi dădea o stare de sfîrşeală. Abia atunci am observat ura şi dispreţul multora dintre vegetarieni faţă de „carnivori“. Tot „din principiu“. (O prietenă proaspăt vegetariană aproape că a urlat la mine cînd am îmbiat-o cu o musaca: „Tu nu ştii că nu mai mănînc carne de aproape un an?!“ Adică: „Eu m-am schimbat în mod fundamental în bine şi tu mă tentezi cu răul de dinainte?“) Am revenit la carne şi prima friptură, după post, am devorat-o cu multă plăcere.  

Toate aceste manifestări extreme au ceva de sectă. Pentru că, inevitabil, dincolo de ele, se află de fapt nişte frustrări care se adună constant, cu cît privaţiunile sînt mai mari. Şi la un moment dat erup, ca eczemele amicului meu. Renunţînd la mici (sau mari) plăceri ale vieţii, tindem să devenim oameni perfect sănătoşi şi apţi pentru orice (mai puţin pentru nemurire), dar oare nu ne prelungim viaţa într-un mod inutil? Oamenii aceia mai au ceva din noi înşine?  

Sanatatea ficatului  Cum identifici semnele unui ficat bolnav jpg
Sănătatea ficatului: Cum identifici semnele unui ficat bolnav
Ficatul este un organ vital în corpul omului, fiind implicat în sute de procese, printre care: digerarea alimentelor, eliminarea deșeurilor din organism și producerea unor factori de coagulare care facilitează circulația sângelui.
Rolul esential al adjuvantilor in optimizarea pesticidelor jpg
Rolul esențial al adjuvanților în optimizarea pesticidelor
Condițiile de mediu, intemperiile, buruienile, precum și bolile și dăunătorii plantelor reprezintă tot atâtea provocări pentru fermierii moderni.
IMG 20240408 WA0011 jpg
Casa Memorială „Amza Pellea”, din Băilești, a fost redeschisă publicului
Manifestările dedicate cinstirii memoriei îndrăgitului actor român, născut în inima Olteniei, au debutat pe 6 aprilie, pe scena Teatrului Național Marin Sorescu din Craiova, locul în care și-a început fascinanta călătorie în lumea artistică.
pompy ciepła (2) jpg
Pompe de căldură - utilizarea, funcționarea și tipurile acestora
În ultimii ani, pompe de căldură s-au remarcat intre dispozitivele utilizate în sistemele moderne de încălzire.
header piese jpg
Sfaturi pentru conducătorii care apreciază piese auto online de calitate și serviciile unor profesioniști
Achiziționarea de piese auto online poate fi o modalitate convenabilă și eficientă de a-ți repara sau întreține mașina.
masa de paste jpg
Cum să aranjezi o masă festivă perfectă: trei sfaturi utile
Nu mai este mult până la sărbătorile de Paște. Chiar dacă poate părea cam devreme să începi pregătirile de sărbătoare, poți începe planificarea de pe acum dacă vrei să-ți impresionezi invitații.
caine in vacanta jpg
Cum să îți pregătești câinele pentru călătorii: 6 sfaturi pentru o vacanță fără probleme
Te pregătești să pleci în prima vacanță alături de câinele tău? Experiența de a pleca într-o călătorie cu cel mai bun prieten al tău poate fi una inedită, care te va încărca cu amintiri plăcute.
image png
Lumea în care trăim
Trăim ceea ce poartă numele de „marea epuizare”.
image png
Flori, lumi și profesoare
Flori le-am dus de cîte ori am avut ocazia, la propriu sau la figurat.
image png
Cît de puțin ne lipsește...
Zic alți psihologi: nu pierde copilul interior, „accesează-l”, joacă-te, have fun! Aiurea!
image png
Zoe, fii feminină!
În prezent, cînd vorbim despre feminism, nu ne mai raportăm la structura rațională a lui Beauvoir, ci la extremismele de tipul Solanas.
p 20 Aleksei Navalnîi WC jpg
O întrebare greu de ocolit
Pentru noi, astăzi, răul şi suferinţa nu sînt doar mari teme teoretice. Nici nu se limitează la experienţa lor privată.
image png
Tîlcuirile tradiției isihaste
O luminoasă excepție de la această triumfală decadență e de găsit în lucrarea Părintelui Agapie Corbu.
1038 21a centrul comunitar din Chiojdu, 2023 jpg
Arhitectura interesului public
Arhitectura interesului public reprezintă o dezvoltare rizomatică orizontală la nivel local.
p 24 M Plesu jpg
Cu ochii-n 3,14
Un preot din Spania, împreună cu partenerul său, au fost arestați pentru că ar fi făcut trafic cu Viagra.
image png
Pe ce te bazezi?
Pe măsură ce avansez în vîrstă, tind să cred că ceea ce numim intuiție se bazează pe experiența noastră de viață.
image png
De primăvară
Florile înșiruite mai sus se vindeau pe stradă, din loc în loc, înveselind-o. Schimbînd-o.
image png
Școli private, școli de fițe?
Nu se schimbase nimic, eram din nou o guvernantă „creativă”.
p 20 Valentina Covaci jpeg
Cum vorbim despre Dumnezeu
Merită să explorăm ce spune asta despre societatea noastră și despre discursul public din România.
image png
Călătorii în istoria cultului
A doua carte este o monografie asupra unui obiect liturgic esențial, pe care doar slujitorii îl pot vedea în altar: Antimisul. Origine, istorie, sfințire (Editura Basilica, 2023).
p 21 Geneva WC jpg
Nostalgii helvete
Job-ul (le petit boulot) pe care mi l-am dorit cel mai mult a fost cel de asistent plimbat căței genevezi.
p 24 M  Chivu 2 jpg
Cu ochii-n 3,14
● Un gunoier își dirijează colegul de la volanul autospecialei: „Dă-i, dă-i, dă-i! / Dă-i, că merge, dă-i!”. O versificație relativ salubră. (M. P.)
image png
Acceptăm prinți!
Termenul „sindromul Cenușăreasa” a fost folosit pentru prima dată de dr. Peter K. Lewin într-o scrisoare către Canadian Medical Association Journal, în 1976.
image png
Mama și tarabele
Mama, deși avea gusturi mai nobile și, atunci cînd se juca, îi plăcea să se joace mai luxos, înțelegea și nevoia mea de kitsch-ul nu chiar dulce, ci simpatic.

Adevarul.ro

image
Amenda primită de o pensionară din Brașov pentru că a plantat flori în grădina blocului. „Este anormal ce se întâmplă”
Poliţia Locală Braşov a dovedit exces de zel în cazul unei femei de 76 de ani care a plantat câteva flori în zona verde a blocului în care locuia, potrivit bzb.ro.
image
Nike și Adidas, bătute de niște fete fâșnețe: invenția unei companii elvețiene fascinează lumea FOTO
Giganții de pe piața încălțărilor de alergare au înregistrat un eșec rar după un maraton major. La Boston, primele trei locuri din clasamentul feminin au fost ocupate de atlete care au purat alte mărci.
image
Joaca de-a vremea. Posibila cauză a inundațiilor catastrofale din Dubai, ploaia artificială VIDEO
Despre „însămânțarea norilor” se vorbește de mult timp, iar tehnica este folosită în multe țări care au probleme mari din cauza secetei. Sunt voci care spun că vremea ciudată din Dubai este legată de ploaia artificială creată acolo pentru a mai îmblânzi vremea.

HIstoria.ro

image
Justiția în România secolului al XIX-lea
Evoluția Ministerului Justiției urmărește, în linii mari, evoluția administrației autohtone, dar și pe cea a societății românești, în ansamblul său.
image
Operațiunea Barbarossa. 84 de avertizări cu privire la invazia germană, ignorate de Stalin
Pe 22 iunie 1941, Germania a invadat URSS în urma Operațiunii Barbarossa. Deși au primit numeroase avertizări din partea serviciilor de informații, Stalin și Uniunea Sovietică au fost luate prin surprindere.
image
Momentul abdicării lui Cuza: „În ochii lui n-am văzut niciun regret, nicio lacrimă”
Nae Orăşanu, om de încredere la Palat, îi comunicase principelui A.I. Cuza că „se pregătea ceva”.