Am întîlnit un paradox în cadrul unui curs de Jurnalism online de la Centrul pentru Jurnalism Independent: cam toţi cursanţii erau interesaţi să aplice ceea ce au învăţat imediat ce s-ar fi întors în redacţii, dar mulţi dintre ei au invocat un obstacol major – rezistenţa şefilor la aceste schimbări. Şi ce-mi aud urechile şi ce-mi văd ochii zilele astea? O parte din presa română pofteşte la conţinut online pe bani!

Piedici în calea taxei modice

Publicaţiile pe care le ştiai gratuite online îţi vor cere o mică sumă ca să le accesezi conţinutul. Ultimul anunţ în acest sens a fost făcut de Adevărul Holding, care intenţionează instituirea taxei pe Adevărul şi pe Click. Ideea nu e rea, dar sunt două probleme aici:

Publicul. Nu este obişnuit să plătească pentru produse mass-media online. Cititorii români încă văd Internetul ca pe un mediu volatil, mai „neserios“ decît hîrtia. Vorbesc aici de majoritatea cititorilor, mare parte dintre ei avînd o lungă şi trainică legătură cu publicaţiile pe hîrtie. Mai ales în contextul măsurilor financiare dure luate de guvern, cheltuiala pe conţinutul informativ online ar intra la acele „diverse“ la care românii ajung cu chiu, cu vai, după ce au rezolvat umplerea frigiderului şi alte lucruri trebuincioase familiei.

Conţinutul oferit. Vei oferi aceleaşi lucruri ca şi pînă acum, dar de data asta vei cere bani pe el? S-a văzut prin alte ţări cu tradiţie mai îndelungată în presa online că nu merge chiar aşa. Nu poţi oferi gratuit un anumit conţinut pentru ca, într-o bună zi, să impui o taxă, exact pe acelaşi conţinut. Este ca şi cum i-ai oferi copilului o bomboană zilnic, pentru ca într-o zi să-i spui că trebuie să dea cu mătura prin casă ca să o merite. Nu, va trebui să-i oferi o bomboană mai bună pentru a-l determina să facă asta.

Idei spre folosul impunerii schimbării

„Este direcţia către care se îndreaptă presa de afară“, se aude de la nivelul managementului. Dar ştiţi ce se mai întîmplă „afară“ în acelaşi timp cu impunerea taxei pe conţinut? Iată cîteva idei

● Training cu jurnaliştii din redacţie şi angajarea de jurnalişti specializaţi pe jurnalismul online. Poate suna şocant, dar nu se scrie la fel pentru ecran şi pentru hîrtie. Conţinutul pe ecran nu este perceput la fel, nu este consumat în acelaşi mod, obiceiurile de lectură se schimbă. Ai nevoie de oameni care să scrie în aşa fel încît să nu plictisească cititorul, să-l ţină lipit de ecranul calculatorului, dar nu atît de mult încît să-i vină acestuia la un moment dat să intre pe alt site.

● În nici un comunicat de presă al vreunui trust care şi-a anunţat intenţia de a impune taxă pe conţinut n-am văzut în următorul paragraf precizări privind demersul de mai sus. Este clar că nu poţi face succes online cu aceleaşi abilităţi jurnalistice.

● Un studiu aflat încă în derulare de către Centrul pentru Jurnalism Independent, Clubul Român de Presă şi Asociaţia Patronală a Editorilor Locali, arată că cele mai multe redacţii din România nu au organizat pînă în prezent cursuri pentru jurnalism online şi 71% dintre ele nu au trimis angajaţi la cursuri de acest tip. Doar 22% dintre manageri spun că ar fi dispuşi să plătească taxa integrală pentru astfel de cursuri.

● Conţinut multimedia. Ei bine da, online-ul cere şi altceva decît text. Dacă păstrezi aceeaşi schemă în redacţie, plină ochi de redactori şi fotoreporteri, fără a-i pune să înveţe cum se realizează o galerie foto, un clip video, un montaj audio, nu te aştepta să stea cititorii la coadă pentru a-ţi accesa pe bani site-ul.

● Viteză. Dacă evenimentul se întîmplă acum, mă aştept ca în 30 de minute să existe pe site-ul pe care dau bani cel puţin cîteva texte şi măcar o galerie foto. Mă aştept la un montaj video la o oră – două de cînd a început evenimentul, asta cu tot cu deplasarea reporterului la faţa locului. Apropo, montajul se face pe loc, pe laptopul cu acces wireless la Internet, nu în redacţie, după ce ai traversat oraşul în aproape o oră şi jumătate.

● Prezenţa în reţelele sociale. Nu mai este de ajuns site-ul, trebuie să fii acolo unde e şi publicul tău. Şi o parte din el este şi pe Facebook, o parte este şi în Second Life, o parte este pe Twitter. Mergi acolo, oferă-le conţinut care să-i atragă şi pe urmă cere-le bani. Nu cred că cititorii n-ar da bani pe un conţinut de calitate, produs de o publicaţie modernă, care este prezentă în reţelele sociale de pe Web.

Ne comparăm cu Times şi cu alte publicaţii de prestigiu din străinătate? Hai să ducem comparaţia pînă la capăt atunci: pe site-urile lor, ele oferă multe lucruri în plus faţă de ediţia tipărită. Da, poate taxa va fi modică în România, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să oferi şi tu animaţii, web documentare, materiale multimedia muncite. Eşti pe Internet, aşa că nu mai explica în text rezultatele unei statistici, ci fă o animaţie care să atragă cititorul pe care tocmai l-ai păcălit să dea bani pentru a accesa site-ul. Nu mai scrie de pe canapea sau din birou, ci mergi la locul evenimentului, avînd agăţat de gît cel puţin un aparat foto şi cărînd în geantă un laptop. 

Chestiunea comentariilor

Voi mai spune un lucru care s-ar putea să-i enerveze pe vajnicii apărători ai libertăţii de exprimare: nu orice comentariu al cititorului merită să apară la orice articol. Hai să facem tot ca „afară“, unde numai comentariile care aduc o contribuţie la discuţie apar în subsolul articolului. Cititorii pot produce gratuit conţinut de calitate, dar numai unii fac într-adevăr acest lucru.

Evident, numai cititorii înregistraţi pot comenta şi, în principiu, numai cei care vorbesc bine limba în care apare publicaţia au dreptul de a-şi spune părerea. Libertatea de exprimare nu înseamnă că poţi spune (citeşte „înjura“) ce vrei, cînd vrei, exprimîndu-te execrabil în limba respectivă. Din cîte cunosc, responsabilitatea aprobării comentariilor şi moderării discuţiei din jurul articolului revine tot autorului, în străinătate, nu unei singure persoane care se presupune că se pricepe la orice subiect abordat în articolele din întreaga publicaţie.

Eu zic aşa: să se revizuiască primesc, dar să se schimbe din temelii concepţia asupra site-ului ca vehicul al informaţiei online. Organizează training-uri în jurnalismul online, învaţă-l pe jurnalist să facă fotografii, montaj video şi animaţie, pune-l să facă toate acestea rapid şi bine. Oferă conţinut original pe site, dă-i cititorului materiale multimedia pe care nu le-ar putea găsi în altă parte. Abia după aceea poţi umbla cu nasul pe sus şi poţi cere 2 lei pe săptămînă pentru accesul la site.

Ah, era să uit: ca să rentabilizezi publicaţia online ai nevoie de foarte mulţi vizitatori unici pe zi plătitori. Cum îi atragi pe aceştia? Vezi mai sus. Oferă-le toate acele lucruri gratuit un timp, apoi întreabă-i dacă le-a plăcut. Dacă vei auzi multe răspunsuri pozitive, impune taxa şi roagă-te să rămîi în continuare bun. Ce zici, presă română, ţii pariul?

George Hari POPESCU este asistent universitar la Facultatea de Jurnalism şi Ştiinţele Comunicării din Bucureşti şi jurnalist freelancer. Scrie destul de frecvent pe blogul personal şi pe cel specializat pe folosirea bicicletei în oraş.