La zi în cultură

În 2019 acest premiu s-a transformat într-o ruşine literară naţională. Organizatorii iau în calcul ca anul viitor să-i acorde automat premiul lui Constantin Abăluţă?

V. Leac își are locul lui în poezia douămiistă și nu numai. Scrie ca și cum și-ar schimba una după alta măștile. O frază o răstoarnă semantic pe cea anterioară. Poetul creează paradoxuri deloc gratuite, deși dă uneori impresia unei gratuităț

Balada lui Buster Scruggs, o feerie plină de acuratețe regizorală, inventivitate narativă, umor absurd și măiestrie vizuală. Într-un cuvînt, magie. Compus din șase episoade foarte diferite între ele atît stilistic, cît și ca ton emoțional – și tot atît

Pe A Brief Inquiry into Online Re­lationship, The 1975 merge concomitent într-o sumedenie de direcții, încercînd să capteze și să sondeze momentul. Din nefericire, albumul acesta se salvează doar atunci cînd Heally & Co. reușesc să se cupleze la ce

Devenit deja hit-ul teatral al anului trecut, spectacolul lui Radu Afrim, Pădurea spînzuraţilor, începe acolo unde se termină Cehov, la tăierea „livezii de vişini“ şi răsturnarea lumii. Cioturile de copaci de la începutul spectacolului sînt completate de trunchiuri care vor atîrna, mai tîrziu, din cer – plantă, animal şi om sînt spînzuraţi nediscriminatoriu într-o lume care şi-a conservat cruzimea de-a lungul unui secol. Pădurea spînzuraţilor este o conectare hipercalofilă între trecut şi prezen

Din punct de vedere al incursiunilor livrești în istoria recentă – secolul 20 și ce s-a mai scurs din secolul 21 – anul 2018 nu a fost nici prea-prea, nici foarte-foarte. S-au dus de ceva vreme perioada manuscriselor ținute la sertar și cea oarecum suprap

Narațiunea propriu-zisă nu e însă din cale-afară de proaspătă. Von Trier nu pare să fie interesat de o deturnare a chestiunii în cauză: Jack este un psihopat dans les règles, amintind de canibalul Jeffrey Dahmer. Cam ca toți criminalii notorii, e guvernat

Ca o încununare a confiscării lui Eminescu de către marii corupţi, impostori şi agramaţi din fruntea instituţiilor neamului, pe 15 ianuarie, la Ateneu, s-a sărbătorit „Ziua Culturii Naţionale – Ziua lui Mihai Eminescu“. Programul evenimentului a co

Au apărut topurile anuale Rolling Stone şi Pitchfork şi cu asta se încheie perioada bilanţurilor muzicale care îndeamnă la recapitulări şi scot la iveală surprize ce încălzesc sărbătorile melomanilor. E timpul ca şi publicaţiile noastre să se alinieze la o cutumă la fel

Aniversarea celor 100 de ani de la încheierea Primului Război Mondial a generat, în 2018, o serie de producţii teatrale. Dintre acestea – nu foarte multe, căci sărbătoarea a demarat pe la mijlocul anului trecut –, puţine au investigat critic subiectul şi au propus perspect

Eu sînt încojurat de cărţi şi în pat, seara dau cărţile la o parte ca să pot dormi. Mi-au căzut şi în cap, mi-e frică să nu-mi spargă ochelarii, un timp am avut şi o cicatrice pe frunte lăsată de o carte cartonată… Nu prea mai am loc în casă de cărţi.

Shylock e aici un om rănit, care, conform codurilor ce domnesc în lumea afacerilor, exclude orice tranzacție care ar modifica datele contractului inițial – înlocuirea „bucății de carne“ cu o sumă de bani supraevaluată –, căci el vrea să-și răscumpere s

De la Nichita Stănescu încoace, nici un alt poet n-a fost atît de iubit ca Emil Brumaru (25 decembrie 1938 – 5 ianuarie 2019). Iubit şi citit, deopotrivă de critici şi de cititori. Căci în ultimii 15 ani au apărut nu mai puţin de şase antologii din poezia sa

Mai atent la nonficțiune decît în alți ani, am încercat să acopăr în rubrica mea lunară aparițiile semnificative ale lui 2018. Privind în urmă, constat că a fost vorba, pe rînd: de ediții critice comme il faut (ca aceea dedicată de Eugen Ciurtin primului ori

În timpul invaziei naziste, un tînăr german, Georg, fuge din Parisul asediat, asumîndu-și identitatea unui scriitor german care tocmai s-a sinucis și ale cărui acte de emigrare în Mexic intră în posesia lui. Georg este probabil un evadat evreu d

Intens, ireverent, meta, politic, paradoxal, comic, punk. Pe 31 octombrie, concertul, într-un Control Club plin, al celui mai misterios proiect muzical bucureștean al anului 2018 se transforma într-o schemă extatică cu dublu sens. Formație-memă, apărută de niciunde – dar, de fapt, din toate formulele pe care le-a încercat scena alternativă locală în ultimii 30 de ani, de la eurodance la trap –, SPP s-a parașutat direct în social media, țipîndu-și mesajele cu CAPS pe Facebook. Reacțio

Cultul personalităţii se concentrează pe trei personaje din epocă: Ana Pauker, mîna de fier a partidului, Gheorghe Gheorghiu-Dej, liderul populist, dar care nu ezita să îşi elimine adversarii, şi Nicolae Ceauşescu, care, la vremea respectivă, făcea parte din elita comunistă. Spectacolul imaginează o întîlnire post-mortem a celor trei, într-o emisiune de varietăţi politice, prezentată de Ceauşescu şi numită Cultul personalităţii, un format TV de tip dezbatere-divertisment, în care invitaţii sînt

La cum au arătat lucrurile în 2018, idealul şcolii româneşti este să formeze tineri cu educaţie religioasă ortodoxistă, dispuşi să facă tumbe la propriu, în cadre festive, în faţa unor politicieni corupţi şi agramaţi, care nu sînt în stare să citească numeralul compus şi care fac confuzii semantice majore între cuvintele cvasi-omofone.

Romanul are și poveste, și umor, dar asta mi se pare mai puțin important decît șansa de a citi o carte așa de bună și de curajoasă, care vorbește despre cunoaștere și rateurile ei într-o lume ca a noastră, atît de „edificată“ cu privire la toate cele.

Roma e un film deopotrivă intimist și maximalist, iar reușita lui Cuarón ține de felul admirabil în care a învestit tensiunea dintre aceste două concepții opuse asupra cinema-ului – ca mijloc de introspecție și ca fereastră către spectacolul lumii. Pe cît de

În 2018, proiectul Multumult arată cu totul altfel decît la precedenta recenzie pe care am dedicat-o proiectului versatilului Călin Torsan – avangardistul avangardei muzicale româneşti. Proiectul s a reformatat drastic, acum alături îi sînt Vasile Gherghel

Regizoarea Elena Morar montează un text de George Cocoş, School feat. ­Cool (în cadrul MIC-RO Laborator de creaţie teatrală – un program de promovare a dramaturgiei contemporane româneşti în care artiştii sînt asistaţi de liceeni) care se

Sezonul MNAC inaugurat pe 15 noiembrie e eclectic, acoperă o plajă enormă de lucrări, din anii ’50 pînă în prezentul absolut, toamna lui 2018. Fiecare etaj vine cu discursul lui, mai puternic sau mai slab articulat.

Cum anul trecut îmi începeam bilanţul literar cu faptul că Mircea Cărtărescu continuă să primească mari premii internaţionale (era vorba de Premiul Leteo în Spania), încep şi acum tot cu distincţiile europene

Nimeni, înainte de Marieva ­Ionescu, n-a convocat, pentru explicitarea literaturii lui Naum, această tradiție bibliografică. Nimeni, de-acum înainte, nu va putea face abstracție de ea.

Dragoste 1. Cîine îl confirmă pe Florin Șerban ca pe un cineast important și (ceea ce nu-i puțin lucru) cu o semnătură personală, care se detașează, alături de alți cîțiva, destul de puțini, din păcate, de grupul destul de consistent al regizorilor români de pluton.

High as Hope, LP-ul lansat pe 29 iunie anul acesta, plutește cumva în siajul anteriorului, chiar dacă producția aparține de data aceasta duo-ului Florence Welch (da, chiar ea!) – Emile Hayne (Eminem, La

O explorare fantastică a identităţii printr-un concert rock ­live, un pic queer (prima replică a show-ului este „Lumea asta devine tot mai ­queer“), un pic gotic, ceva mai mult psihedelic, căci personaj

Moartea apare schiţată fără tuşe dramatice (romanul are deseori un aer cartoonish) se ascunde o anume gravitate. Toate personajele cărţii se ascund de ceva sau de cineva, de vecini (precum bătrîna baricadată în casă) sau de duşmanii politici (precum revoluţionarii), de propriile acţiuni sau de trecut în general („Unii oameni suferă de teama că vor fi uitaţi. Această patologie poartă numele de atazagorafobie. În cazul lui se întîmpla opusul: trăia cu groaza că nu v

Într-o literatură universală bîntuită de demonul suferinței (durerea se pare că vinde cel mai bine în domeniul literelor contemporane), Orcsik abordează o temă extrem de ofertantă, dar ocolește calea cea mai ușoară, alegînd să planeze pe deasu

Cold War continuă căutările estetice apăsat calofile inițiate de Pawel Pawlikowski odată cu Ida, în 2013. Ingredientele care au contribuit la succesul acelui film – printre altele, preferința pentru decolmatarea trecutului, tradusă vizual în cadre de tip tab

Britanicii Gunship fac parte din ambele categorii – cartea lor de muncă indică unele contribuții la industria jocurilor, pe de altă parte, proiectul s-a născut din rămășițele grupului de nu-metal tardiv Fightstar. Există o distincție esențială între a fi tardiv și a fi retro – dacă Fightstar se chinuiseră să se poziționeze undeva între Deftones și Slipknot la zece ani după ce trupele respective își pierduseră relevanța, Gunship dă timpul înapoi pînă la a dobîndi un statut respectabil. Anii ’80 s

Scenariul preia una dintre temele filmului, cea a colaborării cu Securitatea, lăsînd în umbră latura spectaculoasă, a incestului, care a amplificat controversele asupra peliculei. Problema gestionării trecutului, a reverberaţiilor pe care acesta le are în preze

În ceea ce privește literatura feministă, aici deja lucrurile se complică, pentru că intrăm pe un teren ideologic și teoretic, ne îndepărtăm de zona stilistică. Aici intră acele texte care își asumă chestionarea unor situații și teme ale realității, c

Nu e uşor să te dedici teatrului, mai cu seamă ca spectator, nici măcar ca actor sau ca scriitor. Eu am fost un spectator constant, dar fără încetare confruntat cu dilema insolubilă a „iubirii şi neiubirii de teatru“. Jean Vilar spunea despre Jean-Louis Barrault că eroarea lui provenea din faptul de „a fi iubit prea mult teatrul“. I-a lipsit un dram de „neiubire“. Iubirea şi neiubirea îşi sînt reciproc indispensabile, definitiv complementare. În această dificilă relaţie „dublă“ persistă ecoul în

Șoimi ai patriei şi pionieri de altădată să scrie acum despre lipsurile şi abuzurile din aşa-zisa Epocă de Aur, trebuie să menţionez aici cîteva volume colective tematice cu istorii, evocări şi confesiuni din comunism, fie şi pentru faptul că au apărut în decursul „unui cincinal“ inaugurînd practic un nou gen confesiv: În căutarea comunismului pierdut (Paul Cernat, Ion Manolescu, Angelo Mitchievici şi Ioan Stanomir, Editura Paralela 45, 2001), Cartea roz a comunismului (

Poezia lui Robert Șerban este, în aparență, una deschisă, directă, ușor digerabilă. Spun în aparență pentru că, în realitate, acest tip de scriitură ascunde „în transparența“ sa semantica bine articulată a unei dimensiuni profund dramatice. Cuvintele simple, construcțiile aerisite dovedesc abilitatea scriitorului de a trasa perimetrul unei lumi în care sensurile existențiale și cele morale pot coabita degajate.