Cultura la Centenar

Anul Centenarului a fost, d.p.d.v. al instituţiilor culturale, în nota politicului: un dezastru. Ca şi 2017, for that matter.

Ecaterina Andronescu a revenit în această funcţie a patra oară în ciuda celor trei eşecuri majore din trecut, preluînd funcţia de la agramatul şi apărătorul plagiatorilor Liviu Pop, cel care va rămîne în istorie ca iniţiatorul reintroducerii în sistemul de învăţămînt a manualului unic, cel mai odios principiu didactic al epocii comuniste, o decizie groaznică dintr-un nesfîrșit șir de reforme începute și abandonate care au dus învăţămîntul românesc într-un mare impas. Dacă 2017 a fost, educaţional vorbind, anul manualului unic, 2018 s-a remarcat prin felul scandalos de incompetent în care manua­ lele au fost redactate şi tipărite: cu greşeli de limbă, dar, mai ales, cu erori de informaţie majore. Practic, manualul unic s-a transformat într-un manual fals. Dar nu, nu calitatea infectă a manualelor, inadecvarea programei sau pregătirea modestă şi lipsa de motivaţie a cadrelor didactice, nu acestea sînt problemele Educaţiei, ci, în opinia Ecaterinei Andronescu, orarul: pe final de an a anunţat ore suplimentare în şcoli pentru copiii care n-au ţinut pasul cu programa şcolară.

Nici la Cultură lucrurile nu stau altfel: Daniel Breaz, senatorul pesedist susţinător al Coaliţiei pentru Familie, şi-a început mandatul (preluînd „ştacheta“ de la George Ivaşcu, după un mandat bîlbîit, dar, din fericire, scurt), demonstrînd că limba română îi este la fel de străină ca şi celorlalţi semianalfabeţi din guvern, trecuţi sau prezenţi, expiraţi sau reşapaţi.

Cît despre Academie, preşedintele ei, istoricul Ioan-Aurel Pop, cel care s-a remarcat în ultimii ani prin declaraţii una mai proastă decît cealaltă, s-a întrecut pe sine anul acesta declarînd că „cei care contrapun catedrala altor construcții (instituții) nu sînt creștini și nu știu că cea mai înaltă școală și cea mai trainică sănătate nu sînt cele ale trupului, ci ale sufletului. Vindecarea odraslelor umane de ignoranța minții (întunecimea) și de bolile trupești (suferința fizică) nu se face numai în școlile instituționalizate de stat sau numai în spitalele slujite de medici, ci și în biserici“. Istoric, om de ştiinţă şi academician, Ioan-Aurel Pop face, de fapt, figura unui militant ortodoxist retrograd, a unui dogmatic susţinut politic, dovadă şi „ungerile“ cu premii dinspre instituţiile culturale finanţate de stat: Muzeul Național al Literaturii Române i-a oferit recent distincţia „Centenarul Marii Uniri“, „pentru întreaga operă dedicată națiunii și culturii române“, distincţie împărţită cu alţi academicieni de tristă amintire politică: Eugen Simion şi Răzvan Theodorescu. În ceea ce-l priveşte pe Ioan-Aurel Pop, „întreaga operă dedicată națiunii și culturii române“ este reprezentată de cărţile sale de istorie, dintre care cea tradusă anul acesta în China a apărut, cu consimţămîntul său, fără capitolul dedicat comunismului (practic, în anul Centenarului, istoria României se termină în 1947), o concesie pe care nici un istoric devotat adevărului n-ar accepta-o vreodată în nici o condiţie. Ironia amară este că Ioan-Aurel Pop şi-a republicat o carte mai veche intitulată chiar Istoria, adevărul şi miturile (Şcoala Ardeleană) şi, deşi e vorba de ediţia a treia, cartea a primit din partea revistei România literară Premiul pentru Cartea Anului 2018. Politic vorbind, totul e la schimb: premiindu-l pe Ioan-Aurel Pop (Preşedintele Academiei), Ioan Cristescu (directorul Muzeului Național al Literaturii Române) a primit, la rîndu-i, Premiul pentru Literatură „Mircea Eliade” din partea Ministerului Culturii care, la rîndul lui, finanţează şi revista România literară, care între timp l-a premiat la Cartea Anului pe Ioan-Aurel Pop cu o carte veche. Cerc închis.

Alte dezastre cultural-educaţionale. În timp ce la Piteşti, în cadrul manifestării estivale kitsch numite „Simfonia lalelelor“, copii de grădiniţă erau forţaţi să facă tumbe pe asfalt, iar alţi copii, unii cu dizabilităţi, erau puşi să defileze ca-n Epoca de Aur prin faţa agramatei Viorica Dăncilă (după sărbătorirea Centenarului, zeci de copii din judeţul Olt aveau să înnopteze în frig în Catedrala de la Alba Iulia, unul dintre ei leşinînd de foame), douăzeci de elevi ai Colegiului Naţional „Samuel von Brukenthal“ din Sibiu s-au solidarizat cu studenţii ce protestau în urma reducerii locurilor bugetate pentru licenţă, master şi grant-uri doctorale, şi au protestat tăcînd în curtea şcolii pentru un sfert de oră. După ce membrii grupului „Vă vedem“ au lăudat atitudinea liceenilor pe Facebook, Inspectoratul Școlar Sibiu a solicitat Consiliului de Administrație al colegiului să-l ancheteze pe profesorul de istorie care a iniţiat simbolicul gest civic. Directoarea colegiului, Monika Hay, a avut o atitudine demnă, corectă şi curajoasă: „Prin activitatea sa din cadrul orei de istorie, domnul profesor [un guest-professor din Elveţia – n.m.] a dorit să le demonstreze elevilor o formă de apărare a drepturilor omului și cetățeanului“. Mai mult, directoarea a subliniat că „așa-zisul protest“ al elevilor n-a fost legat de mişcarea „Vă vedem“, ci de modul de alocare a locurilor bugetate pentru licențe și masterat, multe universități din țară fiind sub-bugetate pentru anul universitar 2018-2019. Iată ce a spus şi una dintre elevele participante la infama acţiune: „Acel «profesor» este un pedagog din Elveția, care a dorit să petreacă cu noi o oră de istorie diferită de cele cu care sîntem obișnuiți, demonstrîndu-ne că democrația se poate practica, nespecificînd scopul protestului. Astfel, nu am fost manipulați. Protestul nostru poate fi privit ca un experiment social. Desigur, mulți dintre noi au privit acest «experiment» ca o ocazie de a-și exprima opinia față de situația politică.“ Pentru conformitate, iată ce prevede art. 3 din Legea 1/2011, Legea Educației Naționale, invocată la intimidare, fără s-o cunoască, chiar de Inspectoratul Școlar Sibiu în vederea sancţionării profesorului: „Idealul educațional al școlii românești constă în dezvoltarea liberă, integrală și armonioasă a individualității umane, în formarea personalității autonome și în asumarea unui sistem de valori necesare pentru împlinirea și dezvoltarea personală, pentru participarea cetățenească activă în societate.“ (s.m.)

La cum au arătat lucrurile în 2018, idealul şcolii româneşti este să formeze tineri cu educaţie religioasă ortodoxistă, dispuşi să facă tumbe la propriu, în cadre festive, în faţa unor politicieni corupţi şi agramaţi, care nu sînt în stare să citească numeralul compus şi care fac confuzii semantice majore între cuvintele cvasi-omofone.

Tot anul trecut, poeta Medeea Iancu a fost sancționată contra­ vențional printr-un avertisment scris de către Inspectoratul de Poliție din Botoșani după ce, pe 15 ianuarie, în cadrul Galei decernării Premiul Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“, a citit un poem-manifest „cu conținut pornografic și feminist“ pe scena Casei Tineretului, în fața unui public alcătuit din personalități politice și culturale locale și naționale. Constrînsă de amploarea mediatică a scandalului, Medeea Iancu și-a apărat poemul „considerat vulgar“ explicîndu-i înțelesul astfel: „Am citit un manifest feminist împotriva violenţei asupra femeilor, a violatorilor și misoginismului. Am folosit în poem cîteva citate din alţi poeţi şi, din punctul meu de vedere, poezia ar trebui să aducă o schimbare pozitivă în vieţile noastre. Nu a fost împotriva oraşului Botoşani sau a imaginii lui Mihai Eminescu, a fost doar un manifest feminist care ar trebui să ridice semne de întrebare asupra violenţei care există în România.“

2018 a reprezentat şi iniţierea a două premii noi: în primăvară, Premiul Iocan pentru Cartea de Proză Scurtă a Anului (atribuit volumului Mandarina de Răzvan Petrescu, Curtea Veche, 2017) şi, pe final de an, Premiile „Sofia Nădejde“ pentru Literatură Scrisă de Femei, cu un juriu mixt (Grațiela Benga, Cosmin Ciotloș, Mihai Iovănel, Andreea Mironescu și Adriana Stan), care a nominalizat la cele patru categorii cărţi publicate în 2017-2018. Ciudăţenia (sau ironia) a venit din faptul că tocmai volumul Medeei Iancu, Delacroix este tabu: suita romînească (Cartea Românească, 2017), adică poeta declarat şi asumat feministă care a provocat cel mai mare scandal literar de gen al anului, a lipsit dintre cărţile nominalizate.

Dar despre aceste premii, despre campaniile, festivalurile şi evenimentele literare semnificative din 2018, în episodul următor.