La zi în cultură

Personal, prefer prima direcţie, cea în care jazz-ul se compromite uşor cu nuanţe pop-rock şi ne poate înveseli şi pe cei care ascultăm muzica printr-un filtru mai degrabă hedonist decît ingineresc. Henry Hey a mai avut o tentativă similară cu grup

Piesa Ninei Raine, Triburi, multipremiată în 2012 (Drama Desk Award, Obie Award, Off-Broadway Alliance Award), abordează împărţirea societăţii pe diferite comunităţi, cu valori proprii, care se intersectează şi ar trebui să funcţioneze împr

Citesc pasionat despre toate. Tehnologia computerelor și genetica sînt chiar două hobby-uri constante ale mele. Știu în detaliu tot ce e the state of the art în amîndouă. Sper doar ca oamenii să nu-și bată joc de viitorul incredibil pe care l-ar putea avea datorită pr

În avion citesc biografia unui exilat cubanez, Eduardo Manet. El scrie: „Parisul e visul nostru, al tuturora“. E ceea ce, treizeci de ani mai tîrziu, o confirmau prietenii care priveau luna nouă. Nimic nu s-a schimbat. Parisul a rămas un vis cubanez.

Evoluînd între excludere, discriminare şi pomană, premiile de la noi au ajuns să aducă deservicii literaturii a cărei valoare pretend că o recunosc şi o celebrează.

Uimitor acest roman al lui Paul Auster, primul pe care l-a publicat în ultimii șapte ani. Uimitor pentru că e, deloc caracteristic scriitorului american, a true door-stopper, uimitor pentru că reușește să fie, simultan, o declarație de admirație la adresa romanul

The Favourite este inspirat de perioada domniei fragilei regine Anne a Angliei, Scoției și Irlandei, ultimul monarh din dinastia Stuart, aflată în plin război cu francezii pentru teritoriile spaniole. Documentele vremii au atestat existența unei poveș

„Simt că n-o să fac față, / Jocul și-a schimbat regulile cu totul / Acum miza se numește «fără speranță», / Sîntem niște clementine mucegăite, fără șosete în picioare, fără pantaloni, / Numai formații reunite și refrene pop defuncte / Ca niște ghirlande poleite de Crăciun, de zici, frate, că sîntem iar în anii ’70. / Astea îmi amintesc de vremea cînd eram niște mucoși, / Cînd pe coastă nu se lăsase încă ceața, / Dar acum, în timp ce mă las purtat de colo-colo, totul e despre chiftel

Negreșită este un spectacol destinat în egală măsură comunităţii de gen, ca împărtăşire a traumelor şi, prin asta, ca vindecare şi solidarizare, dar şi heteronormativilor, ca o formă de cunoaştere din interior a identităţii queer. E despre sine pentru sine şi pentru ceilalţi.

Au trecut șapte ani de cînd Centrul a trebuit să părăsească sediul său original. Cînd Teatrul Național a intrat în renovare, dansatorii au fost forțați să elibereze etajele superioare ale clădirii pentru a permite acele necesare lucrări de con

România se uită cu un soi de invidie, cu un oarecare complex spre Franța. Probabil că și de aceea mizele acestui sezon sînt atît de importante. Deocamdată mă bucur că avem o presă atît de bună în Franța și că artiștii contemporani primesc atenția cuvenită și că fenomene culturale – de la Cluj, de la Iași, de la Timișoara – au acoperire. Programarea creează oportunitatea de a vorbi nu doar despre artiști, ci și despre fenomenul cultural românesc. Românii simt adesea nevoia să le spună

De ce un Turneu al traducătorilor? De ce ne-am înhămat aproape donquijotește la un periplu prin Franța, cu cărțile autorilor români în valize, pentru a sensibiliza un public nou? Ideea a răsărit după ce am pus cap la cap două constatări, una a mea și una a p

E admirabil cum acest prozator a conturat, în mai multe cărţi şi vreme de treizeci de ani, un spaţiu multietnic nordic populat cu nenumărate personaje, păstrînd un specific al limbii şi o savoare a poveştilor de viaţă în care pitorescul,

Beneficiind de o structură bine articulată, volumul Prin închisori și prin libertate este – datorită poemelor sale în care profunzimea viziunii intră în alternanță cu micile revelații ce țin de interioritate – cea mai bună carte de pînă acum a lui Andrei Novac.

Motivele care transformă festivalul One World Romania într-un eveniment anual atît de prețios nu lipsesc; pentru mine, cel mai important e acela că, izvorînd simultan dintr o pasiune cinefilă departe de cărările bătătorite, precum și dintr-o dorință de a-și regala publicul (dovadă retrospectivele generoase), OWR reușește să apere o anumită concepție, tot mai rară, despre cinema: un cinema exigent, provocator, întotdeauna capabil să spună ceva relevant despre lumea noastră.

Pe pianistul Nitai Hershkovits l-am pomenit în enumerarea celor care l-au acompaniat pe Avishai Cohen pe unele din materialele sale recente. Mai nou, Hershkovits a apucat pe propriul drum – la început mai timid, printr-un album în colaborare cu

Deşi nu este un text absurd, Ultima bandă a lui Krapp de Samuel Beckett vizează o deraiere exact ca în piesele absurde, dar nu la nivelul limbajului sau al acţiunilor, ci la cel al memoriei. În stilul lui auster şi sumbru, Beckett jonglează aici cu timpul, regretele şi amintirile, care funcţionează pe sistemul scripeţilor. Sînt mai multe momente temporale la care se raportează personajul, unul prezent şi cîteva trecute, recuperate prin înregistrări pe benzi de magnetofon, fiecare dintre ace

La aproape un veac de la publicarea acestui text, este remarcabilă delimitarea clară, în urma unei lecturi stilistice, a acelor linii de forţă şi de interes care au făcut mai tîrziu celebru discursul lui Steinhardt. Între acestea, se remarcă vocaţia distopiei şi pl

Însemnările cultivatorului de mărar, publicate în 1988, din cauza cenzurii, sub titlul Viața mea la țară, reprezintă jurnalul vieţii private a poetului din perioada octombrie 1976 – iulie 1977, cînd a trăit în comuna Bulbucata, judeţul Giurgiu, într-o casă cumpărată cu doi

La ce bun cărțile, cît timp viața adevărată, „viața care se viețuiește“, vorba lui Mateiu, e întotdeauna „în altă parte“, vorba lui Milan? Însăși aglomerarea citatelor în această frază e un semn de criză. O criză de care se ocupă, în cartea sa recent

A fi incorect politic poate fi corect politic pentru toate părțile implicate? La această întrebare oferă un răspuns inteligent marele regizor american de culoare Spike Lee, cunoscut pentru cinema-ul său politic exuberant, complex, simultan ironic și

În 1984, Electrecord, singura casă de discuri din România acelor vremuri, producea un LP care purta numărul de catalog ST-ECE 02330, parte dintr-o serie devenită ulterior cult, Romanian Contemporary Music. Pe scurt, RCM. Discul de vinil se numea Gradeatia • Natural și era semnat de un compozitor din generația care „exploda“ în anii așa-numitei liberalizări culturale, Octavian Nemescu. Nemescu își mai văzuse numele pe release-uri ale companiei de stat – pe Recital de clarinet, al lui Au

Spectacolul are lungi pasaje muzicale în care rulează hit-urile lui Amy Winehouse, un pic de Doors etc. Prin contrast, textul este tăiat, aş zice, cu brutalitate, şi lasă şi naraţiunea, şi viziunea asupra ei în suspans. Se deschid multe idei, dar nu se coagulea

Nici în corespondenţa cu soţia sa, Greta Knutson, pictoriță suedeză provenită dintr-o familie înstărită şi pe care o cunoscuse în 1924, cînd i se juca cu succes piesa Mouchoir de nuages, Tzara nu este mai prezent. Plecată din Paris împreună cu copilul lor fie în timpul construcţiei casei, fie în perioadele în care se trata în diverse staţiuni, Greta îi scrie soţului ei, uneori zilnic, scrisori minunate (traduse foarte bine din franceză de îngrijitoarea ediţiei, ar fi meritat reproduse î

În cazul lui Zinoviev, șirul raportărilor antagoniste la Rusia sovietică poate fi lesne pierdut. Devine un student și un komsomolist de frunte înainte de război. Apoi critică politicile staliniste de colectivizare forțată a agriculturii și este dat afară din f

Aducerea în prim-plan a unui personaj trans e o idee la modă în cinema-ul recent, dar unghiul din care debutantul Lukas Dhont alege să o lumineze este diferit de tentativele precedente. În primul rînd, Lara, protagonista din Girl, e o adolescentă care î

Prima trupă din portofoliul lor care ne vizitează în 2019 sînt israelienii Tiny Fingers: Oren Ben David – chitară, Boaz Bentur – bas, Tal Cohen – tobe, Nimrod Bar – clape. Grupul încapsulează toate ingredientele promovate de pomenita casă de d

Vălean şi Peca folosesc formule teatrale diferite pentru fiecare episod istoric (dramă, comedie, muzical, parodie, vodevil etc.). Actorii trec dintr-un personaj în altul, dintr-un timp în altul şi dintr-o estetică în alta (unul singur pare a se afla mai mereu în acee

A afectat și zona culturală contemporană, au fost foarte multe finanțări care au speculat pe marginea acestui moment al Unirii. Atunci cînd directorul Centrului Ceh, Frantisek Zachoval, m-a invitat să gîndesc o expoziție, mi s-a părut un mom

Acest Picasso iniţial, energic şi uman, conjugă ca nimeni altul geniul plastic şi experienţa vieţii, amîndouă prezente, reunite în tablouri neamputate de nici una dintre dimensiuni. De aici le vine impactul extrem, din reciprocitatea permanent păstrată:

Prin toată țara, lumea simțea că se făcuse o mare greșeală. Prin toată țara, lumea simțea că se făcuse un lucru foarte bun. Prin toată țara, oamenii simțeau că pierduseră totul. Prin toată țara, oamenii simțeau că obținuseră totul. Prin toată țara, oamenii erauDaniel Gluck este un bătrîn gay de 101 ani, obscur fost-compozitor al unei singure piese pop (am căutat-o eu ca să n-o căutaţi voi: nu există), fără familie şi aflat în comă într-un sanatoriu. Elisabeth Demand (cum, la Ali Smith, niciodată

Indiferent de opinia pe care putem să ne-o facem despre această alba-neagra, joc în care s-ar zice că trei dintre semnatarii scrisorii au fost atrași de un al patrulea (care, se pare, i-a promis lui Abăluță că va primi premiul și dacă nu va fi prezent, mai ales că PriȘapte octombrie m-a entuziasmat încă de la primele pagini. Vlad Zografi căzuse, întîmplător, peste o mai veche așteptare a mea. Premisa era, în fond, aceeași, numai că la el protagonistul e un poet din zilele noastre. Ucis într-o în

Maestru al conflictelor interumane și un puternic arhitect al prezenței pe marele ecran, unul dintre cei mai mari cineaști contemporani, iranianul Asghar Farhadi nu a scăpat de capcana internaționalizării brand-ului său, în Toată lumea știe, un thriller

În 2011, tot ceea ce făcea luxemburghezul Victor Ferreira avea sens. Era anul unor (capod)opere efemere precum Far Side Virtual (James Ferraro), One Nation (Hype Williams), Wander/Wonder (Balam Acab) sau An Empty Bliss Beyond this W

Într-o arenă închisă, construită pe scenă, un spaţiu claustrofob care include 70 de actori şi spectatorii (de unde şi percepţia senzitivă a publicului asupra războiului, un fel de „simţ enorm şi văz monstruos“), Darie juxtapune două concepte: corpul poli

Sînt de multă vreme un admirator al operei lui Alice Munro, dar întotdeauna am avut o anume reţinere în a-i recomanda cărţile. Aş fi dezamăgit să constat că cei cărora am bunăvoinţa să le-o recomand n-au ce le trebuie ca să se bucure de proza ei.

Olga, naratoarea lui Ferrante, o scriitoare de 38 de ani, mamă a doi copii mici și stăpînă a unui ciobănesc german cam bleg, dar cu nume impozant, Otto, coboară în Iadul unei psihoze cauzate de plecarea soțului. Cele 200 de pagini ale romanulu

Dogman e un fel de parabolă despre Bine și Rău tratată în coordonatele uzuale, ironic-grotești, ale italianului Matteo Garrone. Nici plot-ul nu e nou: Garrone mai lucrase cu un material vizibil asemănător încă din 2002, în L’Imbalsamatore, film construit

Nostalgia anilor ’80 ne tot năpădeşte de o vreme, s-au făcut pe seama ei numeroase recapitulări, invocări şi recuperări în muzica douămiistă, retro-fetişismul 80s a dat deja cîteva subgenuri muzicale clar conturate. Stilistic, optzecismul acestui album e cel

Educaţia sexuală în şcoală a fost introdusă printr-o lege din 2004, dar introducerea concretă în programă nu a fost riguroasă, rămînînd la latitudinea profesorilor dacă şi cum abordează subiectul, ba mai mult, s-a cerut acordul expres al părinţilo