(Deser)viciile premiilor literare

Publicat în Dilema Veche nr. 785 din 7-13 martie 2019
(Deser)viciile premiilor literare jpeg

La noi, premiile literare pare că se definesc mai ales prin ceea ce exclud. Premiile „Sofia Nădejde“ pentru literatură scrisă de femei le sînt refuzate bărbaţilor. Distincţia Opera Omnia a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ nu se acordă (sau, după caz, li se retrage) poeţilor bolnavi. Iar Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi nu se acordă prozatorilor premiaţi în trecut. Toate aceste prevederi de excludere sînt trecute în regulamentul premiilor, dar este acest lucru suficient pentru a accepta ceea ce ar putea fi considerat, de la caz la caz, o premiere de circumstanţă sau chiar o mare nedreptate? Dacă premiile literare de la noi pot fi numărate pe degetele unei mîini, ne permitem să le acordăm şi discreţionar?

Nicolae Manolescu a trimis redacţiei noastre un drept la replică la relatarea mea cu privire la scandalul în care poetului octogenar Constantin Abăluţă i s-a retras distincţia Opera Omnia pe motive de boală cu mai puţin de o zi înainte de premiere. E-adevărat, regulamentul prevede explicit ca obligatorie prezenţa premiantului la Gală, dar în textul său Nicolae Manolescu se arată indignat, de fapt, de membrii propriului juriu, care ei înşişi au fost, cel puţin într-o primă fază, în deplin dezacord cu regulamentul. Merită făcute excepţii? Merită schimbat regulamentul în condiţiile în care este contestat aproape în unanimitate? (În fond, Opera Omnia este o distincţie acordată seniorilor literaturii, care deseori nu mai sînt deplasabili. Argumentul lui Gellu Dorian, iniţiatorul premiului şi organizatorul galei, cum că Ştefan Aug. Doinaş s-a prezentat la premierea din 1997 în scaunul cu rotile este de un rar cinism gerontofob.) În epoca transmisiilor live de pe orice telefon mobil, consider că regulamentul care prevede obligativitatea prezenţei fizice e absurd. (Nici Nobelul nu pretinde aşa ceva.) La fel de absurd ca o altă prevedere a sa, absolut ridicolă, şi anume ca însemnele premiului, coroniţa şi diploma, să fie sfinţite în biserică. De fapt, nu premiul onorează scriitorul, ci scriitorul onorează (şi sfinţeşte) premiul.

S-a discutat mult în reţelele sociale despre Premiile „Sofia Nădejde“ pentru literatura scrisă de femei, premii care, în mod lăudabil, sînt însoţite de lecturi, întîlniri cu elevii, conferinţe. Din capul locului consider necesară orice formă de încurajare şi celebrare a literaturii scrise de femei, în condiţiile în care istoria literaturii române numără destul de puţine scriitoare valoroase şi nici acelea reprezentate cum se cuvine în manualele şcolare. (Numărul 8 al revistei de proză scurtă Iocan a publicat – nepremeditat, dar pentru prima dată în istoria publicisticii literare româneşti – un număr de două ori mai mare de scriitoare femei decît scriitori bărbaţi.) Consider însă riscant discursul feminist preluat tel quel din mediul academic american şi proliferat, cu aceleaşi tare, într-o cultură literară ca a noastră, e-adevărat că misogină, dar nu şi discriminatorie la adresa scriitoarelor (dincolo, fireşte, de micile parti pris-uri generaţioniste, teritoriale, de grup etc.).

Ţin la această distincţie în condiţiile în care nu cred că există în istoria recentă a literaturii noastre vreo carte valoroasă, de poezie, proză sau eseu, nedreptăţită doar pentru că a fost scrisă de o femeie. Autoare ca Gabriela Adameşteanu, Adriana Babeţi, Florina Ilis, Ileana Mălăncioiu sau Marta Petreu (pentru a mă opri doar la aceste cinci nume reprezentative pentru toate genurile literare şi care, în mod ironic, s-au regăsit şi în nominalizările Premiilor „Sofia Nădejde) au fost premiate aproape cu fiecare carte publicată, valoarea lor fiind dincolo de orice contestaţie/ignorare de juriile alcătuite predominant din critici bărbaţi. Unde mai pui că publicul cititor/cumpărător de carte este predominant feminin, la fel ca mediul editorial: Humanitas, ART, Nemira, Curtea Veche, Litera, Corint, Univers, Baroque Books & Arts ş.a. au directori editoriali femei. Discursul feminist care răspîndeşte ideea că scriitoarele femei ar fi, la noi, discriminate/oprimate mi se pare, dacă nu tendenţios, atunci exagerat şi riscă să provoace tensiuni chiar şi acolo unde nu sînt. (Aşa cum, la mijlocul anilor ’90, contestarea canonului estetic, susţinută cu argumente preluate de asemenea din mediul academic multi-etnic/rasial/cultural american, s-a dovedit la noi, în timp, fără fond – vezi cartea Cosanei Nicolae, Canon, canonic, Univers Enciclopedic, 2006).

Elena Vlădăreanu, iniţiatoarea Premiilor „Sofia Nădejde“, spunea chiar la noi în revistă că modelul a fost britanicul Women’s Prize for Fiction (fost Orange Prize, apoi Baileys Women’s Prize), iniţiat în replică la Booker Prize, considerat, la un moment dat, discriminatoriu cu proza femeilor. Acum cîţiva ani, însă, acest premiu a primit o replica dură chiar la el acasă şi chiar din partea unei premiante, Lionel Shriver, autoarea romanului Trebuie să vorbim despre Kevin (Vellant, 2009): „Toată treaba asta cu tratamentul special acordat femeilor, ca şi cum ele ar avea nevoie de ajutor special şi de reguli speciale, este problematică şi se va întoarce împotriva noastră. După ce eu am cîştigat Orange Prize, n-am vrut să par nerecunoscătoare şi să vorbesc împotriva lui, dar trebuie să spun că pentru mine ar fi fost mai semnificativ să cîştig Booker-ul. Multe scriitoare premiate spun acelaşi lucru: nominalizările acestui premiu elimină, de fapt, jumătate din rasa umană. E problematic să sugerezi că noi, femeile, avem nevoie de ajutor şi că, pentru a merita premii literare, e nevoie să-i excludem pe bărbaţi.“ (Vezi întreaga polemică - în care cineva a propus chiar ca într-un an editorial anume să nu fie publicate decît cărţi scrise de femei - pe www.thebookseller.com).

Juriul mixt al Premiilor „Sofia Nădejde“ (Grațiela Benga, Cosmin Ciotloș, Mihai Iovănel, Andreea Mironescu și Adriana Stan) a reuşit, în mod inexplicabil şi cumva amuzant, ca la categoria Poezie nici măcar să nu nominalizeze volumul Delacroix este tabu: suita romînească de Medeea Iancu (Cartea Românească, 2017). Anul trecut, Medeea Iancu, o poetă pe cît de talentată, pe atît de bătăioasă, a fost sancționată contravențional (în urma unui denunţ) printr-un avertisment scris de Inspectoratul de Poliție din Botoșani după ce a citit un manifest feminist în cadrul Galei Premiului „Mihai Eminescu“. Astfel, cartea de poezie cea mai îndreptăţită la un premiu politic dedicat exclusiv literaturii scrise de femei nici măcar n-a fost nominalizată, dovedind – şi aici e marea problemă a instituţiei premiilor – o idiosincrasie manifestată dincolo de gender sau de valoare estetică. Cartea feministă a Medeei Iancu n-a fost publicată la o editură feministă (precum frACTalia, Tact sau Hecate) şi a avut parte de elogii din partea criticilor bărbaţi inclusiv în România literară, adică revista „sistemului“ („Mi se pare esențial să fii împotriva sistemului, dacă poți să-l subminezi, s-o faci“, afirma Elena Vlădăreanu). Aşa se face că Premiile „Sofia Nădejde“ au ignorat exact scriitoarea fanion, cea mai dedicată cauzei şi, totodată, cea mai expusă şi mai afectată public de acţiunile ei feministe (hate speech, public shaming, mansplaining). Aşa cum Premiul Special pentru Inovație și Contribuții deosebite aduse literaturii a fost acordat Adrianei Bittel, altfel cea mai bună autoare de proză scurtă din întreaga noastră literatură, deşi poate mai potrivită ar fi fost Angela Marinescu, poeta care a marcat profund poezia scrisă de femei în ultimele două decenii. Ce te faci însă cînd Angela Marinescu este antifeministă? În concluzie, problema premiilor de la noi nu cred că e discriminarea de gen, ci idiosincrasia; deci nu politica, ci obiectivitatea.

Juriul Premiului Naţional de Proză Ziarul de Iaşi (Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu, Antonio Patraş şi Alexandru Călinescu, preşedinte) a anunţat cei zece finalişti ai celei de-a XVI-a ediţii: Grădina de sticlă de Tatiana Ţîbuleac (Cartier), Rezidenţi în Casa Visurilor de Radu Aldulescu (Hyperliteratura), Matriarhat de Cristina Andrei (Nemira), Capătul drumului de Liliana Corobca, Avalon. Secretele emigranţilor fericiţi de Bogdan Suceavă, Jimmy de Mihai Buzea, Umbra pierdută de Carmen Firan (toate Polirom) şi O formă de viaţă necunoscută de Andreea Răsuceanu, Şapte octombrie de Vlad Zografi şi Transparenţă de Radu Vancu (toate Humanitas). Cunoscătorilor le sare imediat în ochi absenţa romanelor Fontana di Trevi de Gabriela Adameşteanu, Cartea numerilor de Florina Ilis şi Pîlpîiri de Dan Lungu (toate Polirom), posibil cele mai bune trei romane ale anului trecut, fiind nominalizate şi la Premiile Radio România Cultural, şi la Premiile revistei Observator Cultural. Deci, cum au fost posibile nişte nominalizări atît de parţiale, deci mediocre, la Premiul Naţional de Proză Ziarul de Iaşi?

Problema cu regulamentul acestui premiu (subintitulat pînă de curînd „Cartea de proză a anului“, distincţie abandonată tacit), este că nu se acordă de două ori aceluiaşi prozator. Am scris şi în anii trecuţi despre această aberaţie, în condiţiile în care, înfiinţat în 2004, longevitatea acestui premiu lucrează împotriva lui şi a excelenței literaturii. Practic, pe măsură ce trec anii, va premia autori tot mai modeşti (pe viitor i se va acorda chiar şi lui Gabriel Chifu). Sigur, modelul este Premiul Goncourt, doar că producţia de proză a literaturii române este de 200 de ori mai mică decît cea franceză. Dacă Pulitzer, National Book Award, PEN/Faulkner, Man Booker, IMPAC/Dublin sau chiar Women’s Prize se acordă unui autor/autoare ori de cîte ori merită, nu văd de ce-ar fi Premiul Ziarul de Iaşi mai cu moţ. Pentru o literatură mică, așa cum e a noastră, e regretabil că acest premiu îşi pierde gradual relevanţa, premiind doar autorii care n-au mai fost premiaţi, nu şi cărţile cu adevărat meritorii. Altfel spus, asigurînd o competiţie doar între prozatori reportaţi/leftovers şi cei nou-veniţi, e tot mai puţin o distincţie a valorii şi tot mai mult un ajutor social pentru cei perseverenţi.

E trist că, evoluînd între excludere, discriminare şi pomană, premiile de la noi au ajuns să aducă deservicii literaturii a cărei valoare pretind că o recunosc şi o celebrează.

TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.
947 16 jos coperta jpg
Secretul corespondenței
O cu totul altă carte față de aceea, știută tuturor, din 1978, este actuala ediție, definitivă, a „Romanului epistolar” dintre I. Negoițescu și Radu Stanca.
p 17 2 jpg
Nu te supăra, frate
„Frère et sœur” rămîne ilustrativ pentru un cinema anchilozat, cu trăiri rezonabile – însăși lipsa de măsură a pasiunilor sfîrșește prin a fi „rezonabilă”, necesară – și morală burgheză.
947 17 ABiro cover2 jpg
Eroi
Grimus ies din pandemie cu un album în limba maternă ce le oferă mai mult spațiu de manevră pentru poezie.

HIstoria.ro

image
Dacă am fi luptat și vărsat sânge în 1940 pentru Basarabia, poate că...
Istoria nu se scrie cu autoprotectoarele „dacă...” și „poate că...”. Nimeni nu poate dovedi, chiar cu documente istorice atent selectate, că „dacă...” (sunteţi liberi să completaţi Dumneavoastră aici), soarta României ar fi fost alta, mai bună sau mai rea. Cert este că ultimatumurile sovietice din 26-27 iunie 1940 și deciziile conducătorilor români luate atunci au avut efecte puternice imediate, dar și pe termen lung.
image
Bătălia de la Poltava, sau cum a devenit Rusia o Mare Putere
27 iunie 1709: în urma victoriei de la Poltava, Rusia se alătură grupului de Mari Puteri europene și, prin înfrângerea Suediei, câștigă definitiv poziția de cea mai mare putere a Europei Nord-Estice. Era primul pas al dezvoltării fulminante a Rusiei. Bătălia de la Poltava, una din cele mai mari bătălii ale Marelui Război Nordic (uitat, din păcate, de istoriografia modernă), a avut, așadar, consecin
image
Cine a fost Mary Grant, englezoaica devenită simbol al Revoluției de la 1848 din Țara Românească
„România revoluționară”, creația pictorului Constantin Daniel Rosenthal, este unul dintre cele mai reprezentative tablouri ale românilor, simbol al Revoluției de la 1848. Românca surprinsă în tabloul care a făcut istorie a fost, de fapt, la origini, o englezoaică pe nume Mary Grant.