Doar în comunism, instituţia premiilor literare din România a mai fost atît de coruptă ca acum.

În 2015, distincţia Opera Omnia a Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu“ de la Botoşani a fost acordată, de către juriul condus de preşedintele Uniunii Scriitorilor, vicepreşedintelui Uniunii Scriitorilor, Gabriel Chifu (cel mai premiat poet nemeritoriu din istoria literaturii noastre, un adevărat premiant de serviciu al USR şi al filialelor sale). Indignarea din cadrul breslei a scos atunci la iveală o grosolană manipulare: practic, votul a fost trucat în procesul de deliberare telefonică, după cum a reieşit din afirmaţiile confuze ale membrilor juriului. Dar iată că organizatorii premiului de la Botoşani au recidivat cînd, după o primă fază în care i-au acordat premiul Opera Omnia poetului Constantin Abăluţă (n. 1938), i l-au retras cu o seară înainte de gala din 15 ianuarie pentru „vina“ că poetul, octogenar şi bolnav, nu putea ajunge la festivitatea de premiere. Premiul a fost „transferat“ lui Liviu Ioan Stoiciu (n. 1950), care (întîmplător?) tocmai publicase un articol de înfierare a scriitorilor critici la adresa politicii financiare netransparente a Uniunii Scriitorilor, devenită între timp, conform comunicatului oficial din 14 ianuarie, „partenerul organizatorilor botoșăneni“. (Asta însemnînd şi susţinerea unei preţioase conferinţe a prim-vicepreşedintelui Varujan Vosganian, cel acuzat mai an de procurorii DIICOT de constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi complicitate la delapidare.)

Ca şi cum toată această afacere nu era suficient de scandaloasă, ulterior s-a aflat că poetului Constantin Abăluţă i se livrase deja în contul bancar valoarea în bani a premiului (8000 de euro) şi era somat să i returneze de urgenţă. (Trebuie remarcat că adevăratul erou al demascării acestei afaceri sordide este, involuntar, eficientul funcţionar al Primăriei din Botoşani, finanţatoare a premiului împreună cu Consiliul Local, care a şi făcut plata imediat ce i s-a comunicat identitatea cîştigătorului). Bolnav şi nepregătit să se deplaseze pînă la Botoşani, Constantin Abăluţă a fost, totuşi, nevoit să meargă pînă la bancă să restituie banii pe care nu-i ceruse, dar pe care îi merita cu prisosinţă conform votului deja exprimat şi parafat prin proces-verbal de juriul format din Nicolae Manolescu, preşedinte, Cornel Ungureanu, Ion Pop, Al. Cistelecan, Mircea A. Diaconu şi Ioan Holban. În tot acest timp, Liviu Ioan Stoiciu, premiatul de rezervă (sau „premiatul definitiv“, după cum s-a exprimat Gellu Dorian, iniţiatorul premiului şi organizatorul galei de premiere), s-a declarat „nepregătit moral“ pentru onoarea făcută, dar s-a prezentat în regim de urgenţă la Botoşani.

Gellu Dorian a invocat regulamentul care nu permite ca premiul să fie acordat în absenţa laureatului. Doar că cel puţin un membru al juriului, criticul literar Mircea Martin, conform unui interviu acordat postului Radio România Cultural pe 18 ianuarie, a aflat din presă de „răsturnarea de situaţie“. (Remarc faptul că Mircea Martin, ca şi în 2015, este din nou „consternat“ de neregulile din spatele premiului în juriul căruia se află.)

Ca membru în Comisia de Cultură a Senatului României din partea Uniunii Salvaţi România, scriitorul Dan Lungu a publicat o scrisoare deschisă intitulată „Nu lăsaţi Premiul «Mihai Eminescu» să cadă în ridicol“ în care cere organizatorilor, în numele transparenței care trebuie să însoțească cheltuirea oricărui ban public, să răspundă la o serie de întrebări legitime juridic legate de regulament şi de jurizare: Regulamentul a fost aprobat de către Consiliul Local al municipiului Botoșani? Există vreo procedură care permite anularea unui proces-verbal de jurizare? Cine a luat decizia de a acorda premiul celui aflat pe locul doi şi a fost aceasta ­luată cu consimțămîntul membrilor juriului? Care sînt obligațiile asumate de organizator în fața finanțatorului în ceea ce privește imaginea publică a premiului și a evenimentului? În contextul în care membrii juriului n-au fost prezenți cu toții la decernare, ce prevede regulamentul în privința obligativității prezenței acestora la ceremonia de decernare a premiului?

Viceprimarul Marian Murariu a avut imediat o reacţie: „Premiem valoarea sau premiem prezența? Acest regulament care se tot invocă nu este unul al Consiliului Local Botoșani. Colegii mei de la Centrul Informații Cetățeni sînt în curs de verificare pentru a vedea cine a elaborat acest regulament.“

Patru membri ai juriului (Al. Cistelecan, Mircea Martin, Ion Pop şi Cornel Ungureanu) au dat între timp un comunicat în care deplîng situaţia şi lămuresc o parte din mişculaţii: „Cei doi membri ai juriului prezenţi la Botoşani, adică Ion Pop şi Al. Cistelecan, au apreciat că în nici o situaţie similară din lume un asemenea regulament nu se aplică, fiindcă valoarea unei opere confirmate de un juriu expert nu poate fi contestată prin invocarea de motive formale rigide, care nu ţin seama de motivaţia concretă a unei asemenea absenţe. Din păcate, această replică a noastră n-a avut efect, drept care, pentru a nu tulbura grav desfăşurarea evenimentului, programat pentru după-amiaza aceleiaşi zile, s-a hotărît acordarea premiului poetului clasat pe locul al doilea, raportul de voturi de cinci la doi nemaifiind luat în seamă. […] Rămîne, însă, ca un fapt incontestabil privarea strident injustă a poetului Constantin Abăluţă de acest semn de înaltă preţuire naţională, de mult meritată, intervenită intempestiv, din motive cu totul exterioare valorii operei, motive pur formale, de o rigiditate greu de justificat în situaţia dată. [...] Considerăm că acest punct al regulamentului premial este inacceptabil, iar accidentul foarte neplăcut de acum n-ar trebui să se mai producă în viitor. Poetul Constantin Abăluţă a fost grav nedreptăţit. Valoarea operei sale nu merita o asemenea ofensă. Subsemnaţii, membri ai juriului, ţinem, de aceea, să se înregistreze această declaraţie de recunoaştere suplimentară a unei creaţii de înaltă valoare, care trebuie să rămînă prezentă măcar simbolic în biografia poetului.“ (s.m.)

Ca într-un banc de Radio Erevan, reiese că: deşi membrii juriului au votat ei înşişi in absentia, cineva (deocamdată nu se ştie / nu ni se spune cine) a invocat şi a aplicat regulamentul neprezentării poetului cîştigător la premiere, în ciuda opoziţiei membrilor juriului care, după ce tot ei fac laudatio pentru „premiatul definitiv“, deplîng ca „inacceptabilă“ ofensa adusă premiatului prematur cu cinci voturi din şapte.

Mai spune Dan Lungu în scrisoarea sa: „Ne uităm, cu toții, cu întristare, la faptul că în ultimii ani acest premiu a ajuns raiul mișcărilor de culise și ținta tuturor glumelor și ironiilor. Situația aberantă de anul acesta, inspirată parcă din Caragiale, nu face cinste nici premiului, nici lui Eminescu și nici orașului“, înainte de a cita alţi scriitori indignaţi de întreaga afacere: „Din cîte știu, în ultimul timp măcar trei premianți Nobel pentru literatură (Elfriede Jelinek, 2004, Patrick Modiano, 2014, și Bob Dylan, 2016) n-au fost prezenți la decernarea premiului. Și nu li s-a luat. Pe bună dreptate: doar cărțile, nu prezența lor contează“ (Mariana Codruț), „Regulamentul e cu atît mai absurd cu cît e un premiu Opera Omnia, deci cu o probabilitate ridicată să se acorde unui scriitor în vîrstă și/sau cu probleme de sănătate“ (Alex Goldiş) sau, în cheie comică, „O formulă mai fair ar fi să se anunțe nominalizările și să-l ia cine ajunge primul la Botoșani“ (Sorin Gherghuț).

În fine, o altă anomalie a acestui premiu este faptul că la categoria Opera Omnia există o listă de nominalizaţi. Anul acesta, pe lîngă premiantul de jure Constantin Abăluţă şi premiantul de facto Liviu Ioan Stoiciu, au mai fost nominalizaţi poeţii Nichita Danilov, Ovidiu Genaru, Ioan Moldovan, Ioan Es. Pop şi Matei Viş­niec. Astfel, caz unic în lume, numai la noi există perdanţi la distincţia Opera Omnia, căci în fiecare an lista de nominalizaţi e refăcută, unele nume, conform capriciilor juriului, revenind cînd şi cînd. A fost şi cazul lui Mircea Cărtărescu, perdant în 2015 în faţa mediocrului Gabriel Chifu, dar cîştigător în 2017. S-a îmbunătăţit opera lui Mircea Cărtărescu, debutat în 1980, în răstimpul celor doi ani? Nominalizările la categoria Opera Omnia sînt, de fapt, un mod de a-i umili pe cei pe care pretinzi că-i apreciezi cel mai mult. Aşa cum acordarea şi retragerea premiului octogenarului Constantin Abăluţă pe motive de şubrezenie fizică este cea mai umilitoare apreciere instituţională din istoria literaturii române. Cine îşi asumă această bătaie de joc? Vor exista demisii? Sau organizatorii iau deja în calcul ca anul viitor să-i acorde automat premiul lui Constantin Abăluţă, compensînd tardiv ofensa din acest an şi umilindu-i pe ceilalţi şase nominalizaţi de formă?

Dacă în 2015, cel mai prestigios premiu pentru poezie din România a fost maculat & compromis, în 2019 acest premiu s-a transformat într-o ruşine literară naţională. 

Luni, 21 ianuarie 2019 

P.S. Aici puteţi citi poemul „Zbenghiuri pe zăpadă“, scris de Constantin Abăluţă în zilele acestei urîte întîmplări.