Teatrul îl caut peste tot

Publicat în Dilema Veche nr. 772 din 6-12 decembrie 2018
Teatrul îl caut peste tot jpeg

pentru Marina Constantinescu 

Nu e uşor să te dedici teatrului, mai cu seamă ca spectator, nici măcar ca actor sau ca scriitor. Eu am fost un spectator constant, dar fără încetare confruntat cu dilema insolubilă a „iubirii şi neiubirii de teatru“. Jean Vilar spunea despre Jean-Louis Barrault că eroarea lui provenea din faptul de „a fi iubit prea mult teatrul“. I-a lipsit un dram de „neiubire“. Iubirea şi neiubirea îşi sînt reciproc indispensabile, definitiv complementare. În această dificilă relaţie „dublă“ persistă ecoul îndepărtat al celebrei interogaţii „A fi sau a nu fi?“. Iată dilema cu care m-am confruntat, fără a găsi nici răspuns definitiv, nici soluţii ultime: n-am ales şi mi-am admis „sfîșierea“. Sfîșierea de a fi în inima „iubirii şi a neiubirii“ de teatru, căci acesta i destinul celui care, la fel ca mine, a făcut din el o „a doua“ viaţă. Viaţă „dublă“, şi în acest sens interpretez celebrul titlu al cărţii lui Artaud, Le Théâtre et son double. „Dublul“ teatrului e viaţa transformată sub impactul acestei experienţe de substituţie pe care ne-o permite el. Acolo „trăim“ ceea ce nu reuşim să trăim în lume. Compensaţie a unei frustrări zilnic resimţite şi pe care, uneori, graţie spectacolelor de excepţie, o temperăm parțial în laboratorul obscur al sălilor.

Aici domnesc corpul şi clipa, accidentul şi dispariţia – considerate contrarii artei în accepţiunea sa clasică. Aceasta-i motivaţia suspiciunii pe care a suscitat-o şi a procesului care i s-a intentat teatrului. Loc repudiat al falsului şi al repetiţiei! Poate, dar în momentele de incandescenţă, scena devine mai intensă decît existenţa şi revelează adevăruri ascunse, destăinuie crime tăcute, eliberează iubiri neasumate. Teatrul se află la răspîntia între artă şi viaţă. Aceasta îl defineşte, căci altfel e invalid. Viaţă şi artă, deopotrivă. Asociere hibridă care cînd repugnă, cînd seduce. Echilibru acrobatic.

În ciuda probelor la care am fost expus în timp, o vocaţie de actor contrariată, una de scriitor refuzată, fără a mai aminti serile pierdute, nopţile regretate, n-am abandonat şi am frecventat obsesiv teatrul, convins că doar cunoaşterea directă ne poate permite să-l apreciem pe deplin. Dar – azi o admit – în întunericul sălii am căutat, cum ar spune Apollinaire, puterea „alcoolurilor tari“ proprie spectacolelor care, temporar, calmează rănile sufletului. Şi de asemenea împliniri „teatrale“ îmi amintesc ca de niște ecouri ale unei plenitudini la care, altfel, n-aş fi avut acces. Nici aventurier intelectual, nici alpinist spiritual, spectatorul care sînt, şi nu doar eu, frecventează teatrul tocmai pentru că el îi procură – e drept, rar – şansa unei experienţe extreme în ciuda confortului aparent de care beneficiază. M-am dus la teatru pentru a-mi compensa un deficit de existenţă şi a profita de pasagera intensitate a unui spectacol. Convins că acest exerciţiu al „falsului“ poate conduce şi revela „măduva“ adevărului. Ca în Hamlet.

Teatrul l-am căutat peste tot asemeni lui Majnun dintr-un celebru poem persan al marelui Saadi, îndrăgostit plecat în lume pe urmele iubitei pierdute, Leïla. Cînd, traversînd locuri sau ţări improbabile, cineva îl întreabă dacă presupune că acolo îşi poate găsi partenera, el răspunde: „Nu, dar o caut peste tot“. Asemeni lui, şi eu am refuzat siguranța unei alegeri, aceea a unui singur artist sau doar a unei echipe, convins fiind că rătăcirea consolează prin acordul cu relativitatea valorilor. Nu paradigma securizantă, ci deambularea fără de ancorare. Iată de ce am navigat de la un artist la altul, de la un loc la altul, mereu sensibil la propunerea fiecăruia. Dar recunosc că o severă alegere prealabilă mi-a permis să evit artişti şi spectacole de care a priori mă îndoiam sau, mai grav, pe care le refuzam. Am făcut-o convins că dacă refuzam, pe de o parte, alegerea unui singur model, pe de alta, respingeam iluzia iubirii nediferenţiate. Nu toate experienţele sînt necesare. Unele pot polua relaţia cu arta, chiar o pot deteriora. De fiecare dată mi s-a părut indispensabil să reperez „calitatea“ proprie unui artist şi doar în numele acesteia să mă asociez lui. E ceea ce am căutat peste tot, în locuri diverse, în ţări îndepărtate, pe lîngă artişti care erau consacraţi sau care de-abia se revelau. Dar, o admit, mi-am interzis căutarea fără „repere“ a lui Majnun căci nu doar „iubirea“, ci şi „neiubirea“ mi-a ghidat paşii şi mi-a orientat explorările.

Am peregrinat în numele unei exigenţe proprii şi m-am desolidarizat de tot ce risca să mă dezguste de teatru. Căci ce puteam resimţi într-o sală unde o doamnă elegantă rîde fără încetare la o dramă şi îmi răspunde la reacţia mea excedată: „Am venit aici să ne distrăm“? Nu divertismentul jenează, ci rîsul programat, generalizat, vulgaritatea extremă a unui anumit public. Public burghez sau public tînăr… şi unii, şi alţii, azi mai mult ca oricînd, în căutare de „rîs“. Mă îndepărtez de asemenea locuri şi de asemenea spectatori tocmai pentru a nu devaloriza teatrul. O doză de „neiubire“ e bine-venită, asemeni unui anticorp indispensabil, unui vaccin.

Unui coleg care mi-a reproşat demult: „Tu nu scrii decît despre prieteni“ i-am răspuns atunci: „Nu sînt prieten decît cu artiştii al căror teatru îl respect“. Şi de aceea, înainte de a deveni prieteni, şi unii, şi alţii ne supunem, tacit, unei expertize reciproce: eu – a propunerilor scenice avansate, ei – a reacţiilor mele critice. Teatrul îl caut peste tot, dar nu oricare teatru, căci „teatrele“ sînt numeroase, însă Teatrul, chiar dacă e multiplu, e, în esenţă, unic. Există locuri şi săli care îl contrariază, cel puţin în sensul pe care i-l acord. De aceea le evit. Şi, astfel, recunosc că pasiunea mea nu dispune de disponibilitatea absolută a lui Majnun, îndrăgostitul rătăcitor în căutarea Leïlei. În comparaţie cu el, căutarea mea e cartografic şi axiologic limitată. Eu, potrivit unei distincţii a lui Mircea Eliade, refuz indeterminarea anonimă a „întinderii“ căci am repere proprii şi călătoresc în limitele unui „teritoriu“ personal. Cînd căutăm teatrul e util să disociem între ce iubim şi ce nu iubim. Filtru indispensabil ce exclude confuzia fără a afecta seducţia.

Shakespeare a plasat condiţia omului sub semnul teatrului. Noi toţi jucăm pe scena lumii, unde interpretăm roluri politice, sociale, atribuite, spuneau el şi precursorii săi, de puterea supremă. Roluri legitime pe care fiecare e somat să le asume cu dăruire şi supunere. Apoi, degradare deplorabilă, această ordine se va deteriora şi teatrul, dincolo de scenă, îi va contamina pe cei ce doresc să se afişeze public şi, ilicit, se insinuează în contextul urban. Acum, mediocru, îl putem sesiza în comportamente şi îl putem identifica în situaţii cotidiene: teatru fără conţinut, teatru doar al expunerii de sine, teatru de actor social. În numele respectului pentru teatru, cu toate rezervele pe care le poate suscita ca artă, nimic nu-mi repugnă mai agresiv decît teatrul în viaţă. Îl admir pe scenă, dar îl disprețuiesc în salonul unui cocktail sau pe nisipul unei plaje, căci îi recunosc ingredientele şi folosirea lor de către cei care, narcisic, „joacă“ în viaţă, îşi acordă roluri şi le expun public. Atunci, dacă reperez teatrul, nu e pentru a-l respecta, ci pentru a-l expulza din spaţiul cotidian. De aceea m-a încîntat replica unei actrițe din Locandiera, piesa lui Goldoni, care afirmă: „În afara scenei nu pot disimula“. Ea nu se afirmă pe scena socială şi îşi cultivă darul doar pe cea „teatrală“. Contaminarea acesteia de către teatralitatea spectacolului îi e străină şi de aceea iubesc respectul frontierelor dintre social şi teatral.

Recent am regăsit o carte de altădată, Povestea ţării la care nu ajungi niciodată, unde o fetiţă răspunde la întrebarea soresciană „De ce ai plecat de acasă?“:

– Îmi caut ţara.

– Care ţară?

– Nu ştiu, dar o caut.

Cînd căutăm teatrul e însă util să disociem între ce iubim şi ce nu iubim. Filtru indispensabil ce exclude confuzia fără a afecta seducţia.

George Banu este critic de teatru și eseist. Cea mai recentă carte publicată: Iisuşii mei sau coexistenţa cu arta sacră şi antologia Pagini alese (eseuri, studii, mărturii), Editura Nemira, 2018.

Foto: Antonin Artaud, wikimedia commons

p 17 2 jpg
Singurătate
Fassbinderul actorului Oliver Masucci e convingător pentru că, înainte de a ne ameți cu panseuri spirituale, se impune în calitatea sa de corp fără rușine.
951 17 Breazu jpeg
Capsule de timp
Considerate atunci prea bizare, vor fi lansate, din nou, 30 de ani mai tîrziu, devenind un fel de dioramă a felului în care a putut naviga o fabuloasă formație uitată a anilor ’80 prin soundscape-ul începutului deceniului următor.
951 21 Pavilionul SUA   Simone Leigh jpg
Laptele viselor la Veneția
Ediția din acest an nu e, din fericire, grandioasă și nici sentimentul de parc de distracție nu mai e la dispoziția ta, ca pînă acum.
TIFF anunță Sunscreen jpg
Organizatorii TIFF anunță prima ediție SUNSCREEN, un nou festival de film la Constanța
Între 8 și 11 septembrie, spectatorii din Constanța vor putea urmări pe marele ecran zeci de filme de succes și se vor bucura de întîlniri cu invitați speciali din lumea filmului.
p 16 Pdac Iamandi jpeg
Jurnalele (bombardării) Berlinului
În goana după supravieţuire nu mai e timp de reforme şi revoltă.
p 17 2 jpg
Pe holurile facultății
Dragoș Hanciu îl filmează aici pe Gheorghe Blondă (zis și „nea Jorj”), fostul responsabil cu materialul tehnic de imagine al UNATC-ului, aflat la vremea turnajului în pragul pensionării.
950 17 Audio1 jpg
Contra naturii
Nu ne-am lămurit încă dacă există un gen muzical LGBT, ori dacă ideea de gen mai are vreo noimă în general, însă sesizăm o propagare a sexualității alternative în zone muzicale conservator-tradiționaliste asociate identitar cu bigotismul, cu electoratul lui Trump, cu viața lipsită de dileme.
p 21 Portretul lui Novalis,1943 jpg
Victor Brauner, vizionar, magician și alchimist
Începînd cu anii 1939-1940, creația pictorului este influențată de literatura romantică și de ezoterism, îndreptîndu-se cu deosebire către scrierile lui Novalis în care artistul consideră a fi găsit ecoul propriei sensibilităţi.
Piața Unirii din Cluj Napoca   Foto Nicu Cherciu jpg
Spectatorii sînt așteptați la un eveniment impresionant, care ia startul în Piața Unirii din Cluj-Napoca
Pînă pe 26 iunie, cel mai mare eveniment cinematografic din România va aduce în orașul recent desemnat UNESCO City of Film peste 350 de proiecții.
p  15 The Plains jpg
21 de drame
Dacă veniți la cea de-a 21-a ediție de TIFF exclusiv pentru filme, iată 21 de titluri care s-ar putea să vă placă.
949 16 freemnas schimbare png
Noaptea alegerilor
Votul e o iluzie, nimic nu se va schimba pentru visători & imigranți.
p 17 jpg
Ciclon
Dramele sale nu „radiografiază” decît prin ricoșeu fragmentele de real care s-au nimerit în cadru, fiindcă adevăratul lor subiect, universal și incoruptibil, este pasiunea.
949 17 Breazu jpg
Perspective și traume
De la premiul acela neașteptat și pînă astăzi, Kendrick Lamar a fost mai degrabă absent.
Al Tomescu jpg
Alexandru Tomescu cîntă „Anotimpurile” lui Vivaldi
„Anotimpurile” lui Vivaldi sînt interpretate la Sala Radio de apreciatul violonist Alexandru Tomescu, în concertul ce închide stagiunea Orchestrei de Cameră Radio.
Film Food 2022 jpg
TIFF 2022: Cine de 5 stele inspirate din povești de pe marele ecran, la Film Food
Secretele celor mai apreciate bucătării ale lumii și poveștile oamenilor care îndrăznesc să testeze limitele convenționalului se întorc în secțiunea Film Food la Festivalul Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie, Cluj-Napoca), dedicată cinefililor pasionați de experiențe culinare inedite.
p 23 Georges Clarin jpg
Teatrul de odinioară, scrinul femeilor
Femeile au constituit adevărate constelații de socialitate. Dacă nu dispuneau de puterea economică sau politică, ele și-au exercitat, în schimb, geniul animînd viața capitalei pe fond de „plăcere” a spiritului comun împărtășită.
948 16 sus Romila jpg
Poetul și moartea
Nu o carte despre viața lui Nichita Stănescu a scris Bogdan Crețu, ci una despre un mare poet și moartea lui apropiată.
948 16 jos SAxinte jpg
Logica vieții, nervurile poeziei
Simona Popescu nu exclude imaginația din poezia realului, a cotidianului. Ea poate avea o funcție integrativă a realității, tot așa cum visul (structura visului) potențează atributele spectrului diurn.
948 17 1 foto Albert Dobrin jpg
Palatul minții și palatul de păpuși
Rosencrantz și Guilderstern sînt „jucați” de Hamlet care, în „nebunia” lui, inventează o scenetă.
948 15 afis craiova jpg
WhatsApp Image 2022 06 03 at 19 12 39 jpg
Sala Radio 8 iunie 2022 jpg
Concert Mozart / Haydn la Sala Radio
Miercuri, 8 iunie 2022, de la ora 19:00, veți avea ocazia de a asculta la Sala Radio un concert Mozart / Haydn prezentat de Orchestra de Cameră Radio, sub bagheta dirijorului Gheorghe Costin.
EducaTIFF 2022 png
TIFF lansează opționalul de educație cinematografică pentru elevi
Programul EducaTIFF continuă să se dezvolte la cea de-a 21-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (17 – 26 iunie).
947 16 sus BAS jpeg
Maimuțe, muzică și baseball
Cea de-a 22-a carte a scriitorului japonez este o culegere de povestiri scrise la persoana întîi, cu un narator de vîrsta a treia, ce gravitează în jurul unor teme precum nostalgia tinereții, muzica, erotismul, totul învăluit într-o folie de „unheimlich” care a devenit marca autorului nipon.

Adevarul.ro

image
Experimentul social al unui român care a vrut să afle ce cred românii când li se spune că viaţa în luxul paradisului din Bali costă mai puţin decât în Cluj
Patrik Bindea este specialist în marketing şi de câteva luni a început un experiment social. El a făcut o comparaţie „cosmetizată” a costului vieţii în paradisul din Bali, cu Bucureşti sau Cluj, iar concluziile acestul „clickbait” elaborat au fost surprinzătoare: oamenii au înghiţit „găluşca” şi au generat un trafic nebun postării.
image
Un YouTuber care a vizitat un McDonald's-ul rebrănduit din Rusia a povestit cât de multe diferenţe sunt faţă de varianta americană
Un reporter rus de la un cunoscut canal de YouTube a mers la McDonald's-ul rebranduit din Moscova, care s-a deschis pe 12 iunie, şi a spus că mirosul şi mâncarea sunt diferite.
image
Cum au vrut bulgarii să anexeze toată Dobrogea. Jafuri, crime şi bomboane otrăvite în Primul Război Mondial
După nici jumătate de veac de la ieşirea Dobrogei de sub stăpânirea otomană, provincia dintre Dunăre şi Marea Neagră a cunoscut din nou ororile ocupaţiei, de data aceasta ale bulgarilor, care au încercat să anexeze toată provincia prin jefuirea şi omorârea populaţiei.

HIstoria.ro

image
România, alianțele militare și Războaiele Balcanice
Se spune că orice conflict militar extins are parte de un preambul, iar preludiul Primului Război Mondial a fost constituit de cele două conflicte balcanice din anii 1912 și 1913.
image
„Greva regală” și răspunsul lui Ion Mihalache
În prima parte a lui octombrie 1945, Lucreţiu Pătrășcanu îl abordează pe Mihalache, propunându-i să devină prim-ministru în locul lui Petru Groza.
image
Sultanul Mahmud II – călăul ienicerilor
Sultanul otoman Mahmud II (1808-1839) a fost cel care a iniţiat seria de reforme ce urma să modernizeze îmbătrânitul Imperiu Otoman şi să îl ridice la nivelul puterilor occidentale. Urcând pe tron în contextul luptelor dintre reformatori şi conservatori, Mahmud a înţeles mai bine decât vărul său, sultanul Selim III, cum trebuie implementate reformele la nivelul întregului imperiu.