⬆
La zi în cultură
Pagina 117
Despre Radu Muntean (2)
După filmul lui despre bărbaţi la război, Hîrtia va fi albastră (2006), Radu Muntean a revenit cu Boogie (2008), un film despre bărbaţi la joacă: mai precis, despre trei foşti colegi de liceu, ajunşi la treizeci şi ceva de ani, unul (Dragoş Bucur) familist, ceilalţi (Mimi Brănescu şi Adrian Văncică) fără căpătîi, care se reîntîlnesc la mare şi-şi fac de cap o noapte întreagă.
Viitorul de ieri
În octombrie 1962 avea loc la Deutsches Theater Berlin premiera spectacolului Die Sorgen und die Macht („Grijile şi puterea“), după o piesă de Peter Hacks. Convins că trăieşte în Germania postrevoluţionară, Hacks a descris o societate care se luptă pentru a depăşi contradicţiile şi absurdităţile politice. Pe fondul agitaţiilor din două întreprinderi, dramaturgul argumentează că interesul colectiv e mai presus decît interesele individuale.
Delicioase Diabloguri
Emil Brumaru: Aseară am terminat Doctor Jivago, o carte care te ţine cu inima la gură pînă la ultima pagină, şi tot rămîi uşor nedumerit. E ceva specific romanelor ruseşti, noutatea aici e că romanul continuă şi după moartea destul de banală a lui Jivago, şi prin asta şi mai tragică: pur şi simplu moare!
"Muzica are uneori acelaşi efect ca religia" - interviu cu MISIA
Mereu jurnaliştii îmi spun că sînt regina fado-ului şi atunci am răspunsul pregătit: nu sînt regină. Dacă trebuie neapărat să fiu ceva, atunci sînt un anarhist al acestei muzici. Fac lucrurile în felul meu, aşa cum simt. Nu atac şi nu jignesc pe nimeni, dar nici nu cer permisiunea nimănui. Regina trebuie să fie cineva din interior, eu mă consider un outsider al sistemului. De fapt, Amalia Rodriguez este regina fado-ului şi va fi pentru totdeauna aşa.
"Muzica nu e calea de ieşire, e calea de intrare" - interviu cu Trilok Gurtu
Muzicianul indian de talie mondială Trilok Gurtu a ţinut capul de afiş al Festivalului timişorean Plai din această toamnă. A doua zi după concert, Trilok Gurtu a participat la un atelier neconvenţional în cadrul căruia a răspuns la întrebările publicului şi a prezentat instrumentul indian tabla.
Istoriile turfiştilor
Pentru cei pasionaţi de cai, Alexandru Grigorescu (1929-2003) este un personaj aproape fabulos. Născut şi crescut în mijlocul cailor (tatăl său, Petre Grigorescu, a fost un cunoscut proprietar de cai de curse-galop), n-a ajuns jocheu, aşa cum şi-a dorit, în schimb a urmat Liceul Militar, pentru ca apoi să devină un inginer petrolist cu o carieră internaţională. Specialist în exploatarea zăcămintelor de petrol, a călătorit şi a lucrat prin toată lumea, pentru a se stabili, în 1982, în Germania.
Călătorie într-un picior
Călătorie într-un picior, ghici, emigrare, ce e? Păi, emigrarea. Cea pe care Herta Müller o trăia pe cont propriu, în 1987, şi cea pe care o vedem trăită de Irene, protagonista acestei cărţi scrise „la cald“ – primul roman elaborat de Herta Müller în patria sa de adopţie, adică în RFG, şi publicat acolo în 1989.
România lui Inge Morath
Este probabil una dintre cele mai preţioase colecţii de documente despre România anilor ’50-’60: cele aproape 1000 de fotografii realizate de Inge Morath la Bucureşti, la Iaşi, în Delta Dunării sau în Transilvania spun mai multe despre acea epocă decît reuşesc să o facă istoricii în cărţile lor. E istorie vie captată pe hîrtie mată.
Crocodili și nebunie
Despre volumul Memorii ale unui bătrîn crocodil (Editura Minerva, 2009, traducere de Antoaneta Ralian) autorul spunea că „este prima dintre scrierile mele pe care am întreprins-o cu gîndul la un profit material. Dar, trebuie să adaug că, îndată ce am început să scriu, am uitat de latura materială şi m-am simţit din ce în ce mai plăcut implicat în această nouă formă, nedisimulată, de autorevelaţie“. Veţi descoperi citindu-l un Tenessee Williams ironic, fermecător şi de-o relaxare cu propriile ami
Sos turbat Louhan
Mărunţiţi patru uncii de carne proaspătă de porc. Maceraţi două uncii de ganbei („scoici uscate“, mai precis muşchi abductori de scoici Saint-Jacques) în huangjiu („vin galben“ din orez fermentat) şi fierbeţi-le apoi în zeamă de supă, pînă cînd se înmoaie considerabil. Tocaţi fin patru uncii de niujin (tendon de vită) şi opăriţi-le în apă. Tăiaţi în lamele subţiri un mugur de bambus.
Maestrul şi discipolul
Nu mă prea duc la lansări de carte decît dacă n-am încotro, adică dacă sînt într-un mod direct legată de carte, dacă mi-a plăcut atît de mult încît simt nevoia nu doar să scriu, dar chiar să spun ceva public despre ea, dacă i-am făcut (prin urmare) prefaţa sau postfaţa, eventual dacă am scris-o chiar eu, parţial sau în întregime. Atunci musai mă duc, nu se face să nu fii de acord (nici măcar) cu propriile opţiuni pînă la capăt.
Nevinovată plîngere de milă
Anul acesta, în martie, am publicat în România literară un sfios, dar hotărît, lamento („Suavă înlănţuire de orori“) pe tema amarului destin al criticului literar obligat să-şi cîştige pîinea ca vidanjă a mizeriilor hiperetalate de literatura la zi, de la noi şi de aiurea. O literatură alergică la normalitate, la tot ce ţine de firescul sentimentelor, valorile tradiţionale, patrimoniul psihosocial, pe scurt: de suflet şi forţă reflexivă.
Alegeri parţial anticipate
Nu demult, Uniunea Teatrală din România, după cum sună titulatura completă (şi, cîteodată, ignorată) a ceea ce toată lumea numeşte, mai operativ, UNITER, şi-a ţinut Adunarea Generală avînd ca principal punct pe ordinea de zi (de unde o veni oare această expresie?) alegerea conducătorilor organizaţiei pentru următorii patru ani.
Horror-comicării
Înainte de apariţia primului album al grupului Grinderman, destulă lume se întreba ce sens o fi avînd existenţa lui, atîta vreme cît nu făcea, aparent, decît să dubleze un alt proiect, ceva mai bătrîn, al vrăjitorului Nick Cave şi al bandei sale de cowboys melancolici numită The Bad Seeds.
"Am plîns două ore"
Au venit vremuri foarte grele pentru tinerii actori, este din ce în ce mai dificil – acum aproape nimeni nu mai intră, şi din ce în ce mai mulţi ies din teatru (vorbesc aici de instituţie). Cît despre echipă… eu cred că trupa unui teatru este ca o familie, şi orice membru nou e primit cu precauţie şi cu o politeţe rece, dar îl acceptă în cele din urmă, bun sau rău, ca pe unul de-al lor. În 2007 eu am luat 350 de lei primul salariu, am plîns două ore. Acum e mai mare, dar nu cu mult.
Despre Radu Muntean (1)
Primul lungmetraj al lui Radu Muntean a fost Furia (2002), un film de acţiune fără mari pretenţii, despre un şmecheraş (Dragoş Bucur) care încerca să-şi vîndă o fostă colegă de liceu (Dorina Chiriac), fără ştirea ei, unui cap al mafiei rome, ca să-şi acopere o datorie, şi sfîrşea prin a omorî în bătaie un alt bărbat care se atinsese de ea.
Ora vampirilor
Nu mai deschid de mult televizorul, iar la cinema mă duc doar însoţit – îmi e frică de secvenţe şi senzaţii tari. Unde te uiţi, numai violenţă (adesea nejustificată), chin şi groază. Pentru o vreme, am crezut că literatura e mai paşnică, mai ferită de grozăvii. M-am înşelat. Dau, tot mai des, peste cărţi din care ţîşneşte sînge.
Țepeș și manipularea
Foarte interesant dosarul „Vlad Ţepeş: subiect al manipulării de peste 500 de ani“ din Historia. Rînd pe rînd, cu argumente solide, autorul demolează cîteva clişee despre unul dintre cei mai controversaţi lideri politici din Evul Mediu. La un moment dat, ajunge şi la mecanismele de difuzare ale poveştilor.
În Rusia se fabrică iluzii
Putin continuă să construiască mari iluzii, scrie Owen Matthews în ultimul număr al revistei Newsweek. Autorul articolului comentează ultimele apariţii „eroice” ale fostului preşedinte şi actual premier al Rusiei. Într-una din ele, „neînfricatul” Putin a aruncat din avion o bombă cu apă deasupra pădurilor arzînd de lîngă Moscova.
Eseist, nu prozator
Ajuns în America, după ce a cîştigat în ţară o oarecare notorietate literară cu o parodie anticomunistă, evreul Peter Gaşpar cîştigă simpatia decanului armean al unui colegiu care, din simpatie şi solidaritate a etniilor persecutate în istorie, îl angajează ca visiting assistant professor.
Pitoresc şi anatomie
În primăvara anului trecut, o expoziţie itinerantă ajunsă la Paris stîrneşte controverse şi este închisă, în urma unei hotărîri judecătoreşti. „Afront la adresa demnităţii umane“, iată motivaţia suspendării acestei expoziţii, care purta titlul Our body – à corps ouvert. Exponatele nu erau altceva decît corpuri umane întregi sau savant secţionate, spectaculos conservate, într-o punere în scenă ce reproducea scene de viaţă cotidiană.
Căzuţi din cer
Acuma, şi rockul ăsta poate fi în fel şi chip. Prin urmare, dacă Ray Loriga e – cum s-a tot spus – „starul rock“ al literaturii spaniole, cred că vorbim totuşi de o variantă mai „baladistă“ a rockului. În orice caz, Căzuţi din cer, al doilea roman al scriitorului spaniol tradus la noi (după Eroi, apărut în traducere românească tot la Curtea Veche), pare coborît din balada Cortez the Killer a lui Neil Young.
"Ibsen ştie să urască şi îl admir pentru asta"
Pe 10 septembrie, scriitorul Jon Fosse a primit la Oslo, în cadrul unei ceremonii, Premiul Ibsen, în valoare de 2,5 milioane de coroane norvegiene. Premiul, oferit de guvernul norvegian, a mai fost acordat pînă acum regizorilor Robert Wilson şi Ariane Mnouchkine. Fosse, care a început prin a scrie poezie, proză, cărţi pentru copii, este în acest moment cel mai cunoscut dramaturg nordic, piesele lui fiind jucate peste tot în lume şi traduse în peste 40 de limbi.
Open-ul de snooker și Americanul
Oricît ne-ar apăsa – e vorba de o elită, desigur – meciul cu Franţa la fotbal, sper că nu comit o diversiune atrăgînd atenţia asupra Open-ului de snooker în plină desfăşurare la Eurosport şi la Glasgow. (Radu Cosaşu)
Oglinda prezentului
Am ajuns, la sfîrşitul verii, pentru prima dată, la Sighet. După o scurtă escală la Baia Mare, urma să ieşim din ţară pe la vama Petea, aşa încît am amînat cu o zi plecarea ca să ajungem la Memorialul Victimelor Comunismului şi al Rezistenţei, despre care citisem, auzisem, văzusem (pe ecrane) atîtea.
Meşterul ca ucenic perpetuu
Joi, 9 septembrie, seara, am avut privilegiul să-l urmăresc pe Maestrul Radu Beligan (sau Meşterul, cum îl numeşte altă parte a breslei, un apelativ preferat şi de bulimicul teatral care vă scrie acum) vorbind sans faille „despre viaţă şi artă“, cale de două ceasuri, cîtorva sute de persoane reunite în sala „Mitiţă Constantinescu“ a Băncii Naţionale a României.
O demonstraţie
Miercuri, 15 septembrie (dată care, indiferent de fluctuaţiile – ca să mă exprim elegant – învăţămîntului românesc din ultimii ani, continuă să aibă un ecou special în amintirea mea şi, cu siguranţă, a multor altora), miercuri, 15 septembrie, aşadar, Teatrul Naţional din Bucureşti şi-a anunţat deschiderea noii stagiuni printr-o conferinţă de presă. Lucru obişnuit, altminteri.
Satanic jazz
John Zorn arată ca Woody Allen în pantaloni de camuflaj şi are o discografie de competenţa Guinness Book: peste 400 de albume compuse şi/sau cîntate în aproape 60 de ani (presupunînd că şi-a început cariera de improvizator free-jazz încă de la naştere). În lumea jazz, Zorn e cam ce e Mike Patton pentru lumea pop-rock.
Pe picior de plecare
Ar trebui să-mi fac bagajul. Plec vineri dimineaţă (la 5,40, fir-ar!), pentru o săptămînă, într-o colonie literară undeva pe lîngă Novi Sad. Sper să nu fie frig pe-acolo, fiindcă frigul mă indispune, mă face antipatic şi îmi inhibă organul vorbitor de limbă sîrbă, care oricum e într-o involuţie continuă de vreo 20 de ani, de cînd nu mă mai uit la televiziunile „cuscrilor“.
Minte limpede
În filmul Marţi, după Crăciun, care prezintă un triunghi soţie-soţ-amantă, Radu Muntean are grijă să evite tradiţionalele polarizări melodramatice – căsnicie stătută vs pasiune regeneratoare sau armonie familială vs pasiune bolnavă.
Filme şi ciulama
Greu să mai găseşti loc pentru (încă) un festival de film, agenda fiind şi aşa destul de încărcată la acest început de sezon. Şi mai greu e să găseşti o încadrare pentru această întîlnire bizară cu filmul şi gastronomia, cu muzica şi poezia propusă de una dintre cele mai insolite figuri ale scenei literare contemporane – Mircea Dinescu.
Timpul nou
Petre Mihai Băcanu a mai fondat un ziar: a apărut primul număr din „săptămînalul de atitudine“ Timpul. (Pe piaţă există cel puţin încă o publicaţie cu acest titlu, iar din 1990 încoace au tot circulat reviste şi ziare intitulate Timpul – nu ştiu exact în descendenţa căreia dintre ele vrea să se situeze aceasta).
"Nu am crezut niciodată în artistul care compune pentru el" - Vladimir COSMA
Cine nu a auzit de Marele blond cu Pierre Richard, de Aventurile lui Rabbi Jacob cu Louis de Funès, de Le dîner des cons, de ecranizările după romanele lui Marcel Pagnol sau de filmele în care Sophie Marceau era încă o adolescentă... Muzica acestor filme numite "populare" de către francezi a fost compusă de un român - Vladimir Cosma. Deşi, de la plecarea sa, nu a mai avut ocazia să revină în ţară, operele sale sînt dovada că nu a părăsit niciodată pe deplin România.
Salonul Internațional al Benzii Desenate din România
Între 22-24 octombrie va avea loc, la Muzeul de Artă din Constanţa, cea de-a XX-a ediţie a Salonului Internaţional al Benzii Desenate din România.
Adulter în vremea dosarelor
La zece ani de la începutul relaţiei cu lectorul universitar Petre Arcan (scena finală a romanului Drumul egal al fiecărei zile din 1975), cu care între timp s-a şi căsătorit ducînd însă o viaţă plină de rutină, răceală şi reproşuri, Letiţia întreţine un adulter cu colegul ei de serviciu Sorin Olaru, ambiţios şi perspicace secretar cu propaganda.
Marina
Zafón a scris mai întîi literatură pentru juniori (o trilogie), apoi a trecut în tabăra seniorilor, publicînd Umbra vîntului şi Jocul îngerului (Polirom, 2005, 2009), două romane „serioase“, cu mistere grave, decoruri barceloneze de ani 1945 sau 1920, şi destine orbitînd frisonant în jurul unor cărţi.
Un veritabil amfiteatru
Publicăm un răspuns (ajuns prea tîrziu pentru a mai „prinde“ numărul) la ancheta din dosarul „Cum sîntem citiţi“ (apărut în nr. 342 al revistei).
"România duce lipsă de trupe de calitate"
Albumul de debut al trupei clujene Grimus, Panikon (Cramps Music), a fost votat în ancheta de sfîrşit de an a Dilemei vechi drept cel mai bun album românesc al lui 2008. Grimus înseamnă: Titus Vădan (chitară bas), Tamas Adorjani (tobe), Lehel Kiss (pian), Bogdan Mezofi (voce), Vali Rauca (chitară electrică şi acustică) şi Cristi Csapo (chitară electrică). Mai multe pe www.grimus.ro şi la www.myspace.com/grimusworld.
Axl şi Ozzy
Guns N’Roses vin să-şi promoveze albumul de acum doi ani, Chinese Democracy, care a ocazionat multiple recorduri: cel mai amînat şi mai scump album rock din istorie (15 ani de tergiversări şi costuri aferente), cel mai lung concert GNR în primul turneu promo (aproape patru ore) şi un număr mare de concerte întrerupte datorită sticlelor aruncate din public. Probabil şi cel mai lung turneu de promovare – dacă producţia albumului a durat 15 ani, cît poate să dureze promovarea sa?
Trei femei & un pian
În bună dispoziţie epică, mişcîndu-se dezinvolt între basmele sale pentru copii şi adulţi, de la Popeye rătăcitul în Revoluţia de la ’89 la neuitatul Vorbilă, Stelian Ţurlea ne dă azi cea mai sobră şi concisă poveste a sa, în trei personaje puternice – bunica, mama şi fiica –, bine strînse într-o enigmă a acestui ultim secol, dezlegată inteligent în fraza finală.
Portretul (tombal) al decreţelului
Am văzut Escorialul la începutul anilor ’90, într-o ceţoasă dimineaţă de octombrie. Mă lăsasem condusă de un recent prieten egiptean care făcea o teză la Madrid despre haremurile orientale. Văzuserăm împreună Segovia, Toledo şi Salamanca. Trebuia bifat şi Escorialul, pe care amicul meu îl văzuse deja de multe ori – îi cunoştea cotloanele, intrările secrete în necropolă, pinacoteca celebră.
Deznădejdea ca ultim refugiu
Pentru ca jubilativul Mircea Cărtărescu – ludicul parodic, seninul oniric, beatnicul insurgent atras de suprarealism şi psychedelic – să ajungă un degustător atît de înverşunat al apocalipsului propriu, a fost nevoie de o Românie pe măsură. De dispreţul naţional faţă de cultură, inteligenţă, talent. De desconsiderarea flagrantă, ostentativă a spiritului şi ethosului artistic.
Gala Tînărului Actor
„Spuneţi-le tot ce aveţi de spus, ca să ştie unde au greşit şi unde au făcut bine!“ – cam aşa suna îndemnul adresat de Cornel Todea, directorul, unul dintre preselecţionerii şi prezentatorul Galei Tînărului Actor „Hop“ de la Mangalia (de anul acesta şi încă mulţi ani în urmă), participanţilor la colocviul din ultima dimineaţă a festivalului.
Melancoliile şi infinitele tristeţi ale dlui Paul Banks
Apărută undeva în a doua jumătate a anilor ’90, la New York, cu un an înainte ca urechile unora să fi auzit pentru prima oară de The Strokes, Interpol n-a participat la marele ospăţ al revivalismului garage rock-ului (şi, eventual, nici la apocaliptica invazie a „The“-urilor), acolo unde în capul mesei s-au aşezat Julian Casablancas & Co., pe de o parte, şi Peter Doherty & The Libertines, pe de altă parte.
Şi Mozdzer, şi Bärtsch
În pofida crizei, noi, echipa de la Green Hours, încercăm să ne continuăm munca, astfel că avem evenimente extrem de interesante de oferit publicului în perioada aceasta.
Samuraiul
Pentru un film hollywoodian de genul lui (cu asasini profesionişti, arme sofisticate şi peisaje europene în fundal), făcut în zilele noastre, Americanul e neobişnuit. Pentru început, e neobişnuit de multă linişte în el. Din cînd în cînd, în timp ce-l vedeam (ca plătitor de bilet, într-o sală de Multiplex), deveneam conştient de foiala şi foşneala sălii, o foială şi o foşneală pe care majoritatea filmelor destinate Multiplex-urilor încearcă să le înece din prima secundă în muzică şi în efecte son
Mai mulţi copii de la cei deştepţi
Un înalt funcţionar al landului Berlin a fost demis, în urma publicării unei cărţi în care critică politica Germaniei în domeniul imigraţiei. Thilo Sarrazin a ajuns, datorită cărţii Deutschland schafft sich ab. Wie wir unser Land aufs Spiel setzen („Germania se dezintegrează. Cum ne punem ţara la bătaie“), în acelaşi timp, cel mai admirat şi cel mai detestat politician al momentului.
Harta lui Houellebecq
Pentru ca Michel Houellebecq să se ridice şi de această dată la înălţimea reputaţiei sale, trebuia să se găsească ceva, orice, o hibă, un defect, un motiv de scandal. Mai ales că ultima sa carte, intitulată La carte et le territoire (Harta şi teritoriul), a întrunit aprecierea (aproape) unanimă a criticii literare.
Hărţile cicatricilor
Mă dau în vînt după antologiile tematice coordonate de grupul de cercetători / scriitori de la Muzeul Ţăranului Român. Primele trei volume au apărut dintr-o suflare într-un singur an – moshuvine@yahoo .com (2007), Cărţişor de mărţişor (2007), Piua! joacă, jocuri, jucării (2007) –, apoi nu s-a mai auzit nimic de această serie care părea că-şi propusese să organizeze materia memorialistică a copilăriei în funcţie de mai multe subteme.
Inteligenţa, sinceritatea şi părul
O recentă hotărîre menită să întărească ordinea şi disciplina militară interzice purtatul bărbii în armată, mustaţa rămînînd facultativă. Tot în această vară, dar la Berlin, un designer uimeşte publicul prezent la fashion-week, nu pentru că majoritatea manechinelor sale erau topless, ci pentru că toate fetele aveau cîte o barbă zburlită şi chelie lucioasă. Adevărată sau falsă, scurtă sau stufoasă, prezentă sau absentă, o barbă e întotdeauna mai mult decît o barbă.