În Rusia se fabrică iluzii

27 septembrie 2010
În Rusia se fabrică iluzii jpeg

Putin continuă să construiască mari iluzii, scrie Owen Matthews în ultimul număr al revistei Newsweek.

Autorul articolului comentează ultimele apariţii „eroice” ale fostului preşedinte şi actual premier al Rusiei. Într-una din ele, într-o postură ce sugerează un luptător, Vladimir Putin s-a alăturat unor naturalişti care urmăreau o balenă gri prin Pacificul de Nord. El a lansat asupra ei cu arbaleta un harpon menit să preleveze un eşantion de piele.

Într-o altă scenă, „neînfricatul” premier a aruncat din avion o bombă cu apă deasupra pădurilor arzînd de lîngă Moscova. În sfîrşit, acelaşi Putin a testat într-o acţiune temerară, conducînd 2000 de kilometri pe un drum din Siberia, noua Ladă. despre care media rusească a spus că e foarte eficientă în privinţa consumului, fiind o adevărată maşină a viitorului.

Matthews observă că în spatele tuturor acestor acţiuni s-a desfăşurat o întreagă regie, că Lada era de fapt escortată de cel puţin o sută de alte vehicule de fabricaţie străină, maşini de poliţie şi ambulanţe, sau că premierul a reuşit să nimerească balena abia din a patra încercare.

Cosmetizarea realităţii, constată autorul articolului, e o practică veche încă de pe vremea ţarilor. El aminteşte cum prinţul Grigori Potemkin a înfrumuseţat faţadele caselor în satele pe care Ecaterina cea Mare le-a vizitat în urma cuceririi de noi teritorii în Ucraina şi Crimeea, în 1787.

Matthews semnalează şi că un recent raport al Ministerului Economiei face apel la folosirea „metodelor sovietice” de propagandă pentru a atrage investiţii străine în Rusia.

În opinia comentatorului, investiţiile strălucitoare pentru viitoarea olimpiadă de iarnă de la Soci nu fac decît acelaşi lucru: acoperă lipsa de progres a sclerozatei economii a Rusiei.

Owen Mattews e de părere că asemenea metode, prin care pînă şi liderii ajung să creadă în propriile falsuri, readuc sistemul „noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc” din regimul stagnării de pe timpul lui Brejnev. Lada ar putea fi o maşină a viitorului, dar că deocamdată liderii nu conduc cu ambele mîini pe realitate.  

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

Ciprian Ciucu la Şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti FOTO Inquam / George Călin
Fără stimulente pentru persoanele cu handicap și fără vouchere Materna: Decizia Primăriei Capitalei stârnește un val de reacții
Primăria Capitalei propune suspendarea temporară a stimulentului lunar de 500 de lei acordat persoanelor adulte cu handicap și eliminarea programului Voucher Materna, în valoare de 2.000 de lei.
13863596 m jpg
Radu Drăgușin a explicat eșecul dur pe care Fiorentina l-a suferit la Roma
Titular la Fiorentina în meciul pierdut în etapa de debut din Serie A, în fața formației AS Roma (scor 0-4), luni seara pe Stadio Olimpico, Radu Drăgușin rămâne optimist în capacitatea noii sale echipe de a obține rezultate bune în noul campionat.
pexels ron lach 9830809 jpg
Rețelele sociale ne întorc în haosul informațional de acum 100 de ani. Expert: „Avem nevoie de disciplină emoțională”
Peter Pomerantsev, specialist în dezinformare și propagandă, a vorbit despre felul în care propaganda se reinventează în era rețelelor sociale, dar păstrează aceleași mecanisme psihologice prin care exploatează frica, furia și nevoia de apartenență.
scorpion carpatin wikipedia jpeg
Invazie de scorpioni într-o gospodărie din Buzău. Un bărbat a găsit peste 10 exemplare într-o singură săptămână: „Nu știi când ne putem întâlni cu ei”
O gospodărie din județul Buzău se confruntă cu o situație cu totul neașteptată. Nenumărați scorpioni au invadat proprietatea, iar un singur bărbat a găsit deja mai bine de zece exemplare de-a lungul unei săptămâni.
melek jpg
Câți bani câștigă Melek Minca din TikTok, în fiecare lună: „Nu prea e greu”
Melek Minca are o afacere de succes, însă în ultimii ani și-a construit o comunitate impresionantă pe TikTok. Văduva lui Dani Vicol, bărbatul care și-a pierdut viața în accidentul provocat de Mario Iorgulescu, a dezvăluit recent câți bani reușește să obțină din activitatea de pe platformă.
cosmin ghita foto nuclearelectrica png
În plină criză energetică, Compania Nuclearelectrica rămâne fără director. Cosmin Ghiță a renunțat la mandat
Compania Națională Nuclearelectrica a informat, marți, acționarii și investitorii că directorul general Cosmin Ghiță a renunțat la mandat, într-un anunț publicat pe site-ul Bursei de Valori București.
atac cibernetic Foto Primaria Timisoara jpg
Oficialii UE, ținta unor atacuri cibernetice atribuite unor guverne străine. Hackerii au încercat să preia conturile de mesagerie
Înalți oficiali ai Uniunii Europene au fost vizați de atacuri cibernetice de tip „spearphishing”, atribuite unor hackeri susținuți de guverne străine, care au încercat să le preia conturile de mesagerie.
Dezbaterea și votul motiunii de cenzură inițiate de PSD și AUR împotriva guvernului de coaliție, în Parlamentul României, 5 mai 2026.  FOTO: Inquam Photos / Photos George Calin
Banii din PNRR sunt în continuare motiv de conflict între PSD, PNL și USR. Sunt în joc 770 de milioane de euro
Delegația PSD din Parlamentul European acuză PNL și USR că ar putea pune în pericol plata a 770 de milioane de euro din Planul Național de Redresare și Reziliență și le cere liderilor celor două partide să explice public dacă susțin demersurile propriilor familii politice europene.
baza jos singapore jpg
Părinții din acest stat pot primi ajutoare de 55.000 de dolari. Autoritățile doresc să sprijine familiile
O țară din Asia a apelat la măsuri extreme în speranța de a încuraja familiile să aibă mai mulți copii. Statul oferă sume uriașe de bani, iar banii vor fi acordați în tranșe, până când minorul împlinește vârsta de 17 ani.