„Eu anim’est, tu anim’est, noi anim’est!“

Toma PEIU
Publicat în Dilema Veche nr. 347 din 7 octombrie - 13 octombrie 2010
„Eu anim’est, tu anim’est,  noi anim’est!“ jpeg

Ajuns la cea de-a cincea ediţie, Festivalul Internaţional de Film de Animaţie Anim’est rămîne şi în 2010 unul dintre cele mai importante evenimente culturale autohtone ale toamnei. În acest an, 511 filme de scurt şi lungmetraj vor fi proiectate în cadrul festivalului, în perioada 8-17 octombrie, la Cinema Patria, Cinema Scala şi Cinema Union din Capitală. 

Proaspăt nominalizat la Premiul Academiei Europene de Film 2010, Iluzionistul, filmul cu care Sylvain Chomet revine în prim-planul filmului de animaţie mondial după succesul lui Les Triplettes de Belleville, deschide Anim’est vineri, 8 octombrie, de la ora 19,00, la Cinema Patria. O poveste „de muzeu“ aşa cum numai Jacques Tati ar fi putut scrie, Iluzionistul şochează prin delicateţea lui, dar şi prin puterea de a surprinde avatarurile practicantului unui meşteşug pe cale de dispariţie. 

Marele cîştigător al Festivalului de Film Fantastic de la Sitges în 2009, distopicul Metropia al lui Tarik Saleh (Suedia-Danemarca-Norvegia), cu Vincent Gallo, Udo Kier şi Alexander Skarsgaard; SF-ul japonez King of Thorn (regia Kazuyoshi Katayama) sau hitul lui Wes Anderson, Fantastic Mr. Fox, în premieră într-o sală de cinematograf din România, sînt doar trei dintre celelalte filme „de prins“ la această ediţie de Anim’est. Cei mai rezistenţi dintre fanii filmului de animaţie şi ai experienţelor extreme nu mai trebuie să rateze Creepy Animation Night 2 – noaptea dedicată scurtmetrajelor de animaţie bizare şi provocatoare, respectiv live act-ului Matze şi desenelor lui Andrei Fantana: vineri, 15 octombrie, de la ora 23,00, la Cinema Patria. 

Toma Peiu este PR managerul Festivalului Internaţional de Film de Animaţie Anim’est, 8-17 octombrie (Bucureşti) şi 22-24 octombrie (Cluj-Napoca). Mai multe la www.animest.ro.

Palatul Versailles aerial jpg
Palatele și castelele Europei: o incursiune în luxul și rafinamentul regal
Palatele Europei au fascinat generații întregi. Fiecare palat oferă o experiență unică pentru cei pasionați de arhitectură, artă și istorie, de la splendoarea barocă din Budapesta, până la bijuteria regală din România,.
dilemaveche ro   Literatura clasica pentru copii   De ce merita redescoperita jpg
Literatura clasică pentru copii: De ce merită redescoperită
"A fost odată, ca niciodată..." Cine nu-și amintește aceste cuvinte magice care deschideau porțile unei lumi fantastice?
dilemaveche ro   Dragostea pentru lectura O mostenire pentru generatiile viitoare jpg
Dragostea pentru lectură: O moștenire pentru generațiile viitoare
Îți amintești de clipele petrecute în copilărie când stăteai cufundat în paginile unei cărți captivante?
comunism jpg
Istoria comunismului: lecturi esențiale pentru a înțelege un fenomen global
Comunismul a fost un fenomen global care a influențat profund secolul XX, iar studiul său continuă să fie de mare interes pentru istorici, politologi și publicul larg.
comunicat instituto cervantes espacio femenino 2024 jpg
Cinema feminin din Spania și America Latină, în luna martie, la Institutul Cervantes din București
Și în acest an, luna femeii este sărbătorită la Institutul Cervantes cu o serie de filme care aduc în atenția publicului o serie de creații cinematografice semnate de artiste din spațiul cultural hispanic.
1038 16 IMG 20220219 WA0027 jpg
Compilați, compilați...
Îi las plăcerea să reflecteze asupra
p 17 jpg
La contactul cu pielea
Smoke Sauna Sisterhood e pe de-a-ntregul cuprins în titlul său: într-o saună retrasă.
1038 17b Idles Tangk webp
Tobe + chitare = love
Nu știi neapărat ce vrea să fie acest prolog, dar exact fiindcă e un prolog mergi mai departe
image png
387326384 1387431755465458 2939236580515263623 n jpg
Orice sfârșit e un nou început
Când faci febră, când plângi din senin, când râzi cu toată gura știrbă.
Afișe Turneul Național 08 jpg
Martie este luna concertelor de chitară
În perioada 16-30 martie 2024, Asociația ChitaraNova vă invită la concertele din cadrul turneului național „Conciertos para Guitarra”.
426457521 938541944508703 1123635049469230038 n jpg
One World Romania – Focus Ucraina: proiecție „Photophobia”
„Photophobia” marchează doi ani de la începerea războiului în Ucraina și va avea loc pe 24 februarie la Cinema Elvire Popesco.
1037 15 Maria Ressa   Cum sa infrunti un dictator CV1 jpg
O bombă atomică invizibilă
Ce ești tu dispus(ă) să sacrifici pentru adevăr?
p 17 2 jpg
Spectacol culinar
Dincolo de ținuta posh, respectabilă și cam balonată, a filmului, care amenință să îl conducă într-o zonă pur decorativă, cineastul găsește aici materia unei intime disperări.
1037 17 cop1 png
Liric & ludic
Esența oscilează între melancolie și idealism romantic.
Vizual FRONT landscape png
FRONT: expoziție de fotografie de război, cu Vadim Ghirda și Larisa Kalik
Vineri, 23 februarie, de la ora 19:00, la doi ani de la începerea războiului din Ucraina, se deschide expoziția de fotografie de război FRONT, la Rezidența9 (I.L. Caragiale 32) din București.
image png
Lansare de carte și sesiune de autografe – Dan Perșa, Icar 89
Vă invităm joi, 15 februarie, de la ora 18, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu (bd. Regina Elisabeta nr. 38), la o întâlnire cu Dan Perșa, autorul romanului Icar 89, publicat în colecția de literatură contemporană a Editurii Humanitas.
p 16 O  Nimigean adevarul ro jpg
Sfidarea convențiilor
O. Nimigean nu doar acordă cititorului acces la realitatea distorsionată pe care o asamblează, ci îl face parte integrantă a acesteia.
1036 17 Summit foto Florin Stănescu jpg
Teatru de cartier
Dorința de a surprinde tabloul social în complexitatea lui, cu toate conexiunile dintre fenomene, are însă și un revers.
p 23 Compozitie pe tema Paladistei, 1945 jpg
Victor Brauner – Paladienii și lumea invizibilului
Reprezentările Paladistei sînt prefigurări fantastice în care contururile corpului feminin sugerează grafia literelor unui alfabet „erotic“ care trimite la libertatea de expresie a scrierilor Marchizului de Sade.
1 Afiș One World Romania 17 jpg
S-au pus în vînzare abonamentele early bird pentru One World România #17
Ediția de anul acesta a One World România își invită spectatorii în perioada 5 - 14 aprilie.
Poster orizontal 16 02 2024 Brahms 2  jpg
INTEGRALA BRAHMS II: DIRIJORUL JOHN AXELROD ȘI VIOLONISTUL VALENTIN ȘERBAN
Vineri, 16 februarie 2024 (19.00), ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO vă invită la Sala Radio la cel de-al doilea concert dintr-un „maraton artistic” dedicat unuia dintre cei mai mari compozitori germani.
1035 16 coperta bogdan cretu jpg
Două romane vorbite
Roman vorbit prin încrucișări de voci, ele însele încrucișate biografic în feluri atît de neașteptate, cartea lui Bogdan Crețu reușește performanța unei povești de dragoste care evită consecvent patetismul.
p 17 2 jpg
Plăcerea complotului
Pariser nu e naiv: Europa nu mai e aceeași.

Parteneri

tantari protectie
Pericolul ascuns după ploile de vară. Condițiile care favorizează răspândirea virusului West Nile
Perioadele de vreme caniculară combinate cu cele ploioase pot favoriza dezvoltarea țânțarilor și pot crește riscul de transmitere a virusului West Nile. Specialiștii recomandă mai multe măsuri simple prin care oamenii se pot proteja de înțepături.
historia ro pexels rdne 8500655 jpg
elevi scoala clasa rpofesor matematica jpeg
Noile reguli pentru Evaluarea Națională și admiterea la liceu, amânate. Cine va susține examenul după noul sistem
Schimbare importantă în sistemul de educație: noile reguli pentru Evaluarea Națională și admiterea la liceu nu vor fi aplicate atât de curând pe cât era prevăzut. Camera Deputaților a votat amânarea acestora, iar măsura trebuie să treacă și de Senat.
Gabriela Cristea și Tavi Clonda s-au bucurat de o escapadă la Brașov
Ce a pățit Gabriela Cristea în ziua în care ar fi trebuit să sărbătorească 7 ani de la cununia religioasă: „Trebuia să fie una dintre zilele acelea în care nu facem nimic”
Gabriela Cristea ar fi trebuit să aibă parte de o zi specială alături de familie. Prezentatoarea TV și soțul ei, Tavi Clonda, au împlinit 7 ani de la cununia religioasă, însă aniversarea lor a fost dată peste cap de o situație neprevăzută.
profesor dascal scrie cu creta pe tabla elev scos la tabla elevi in banci la scoala in clasa matematica jpeg
Dezamăgirea amară a unui profesor după 15 ani la catedră: „Vocația nu plătește facturile”. Cele cinci motive pentru care a decis să plece
Un profesor cu 15 ani de experiență la catedră a decis să părăsească sistemul de învățământ, după ce spune că a ajuns să nu mai accepte condițiile de muncă, veniturile și presiunea tot mai mare puse asupra cadrelor didactice. Acesta enumeră cele cinci motive care l-au determinat să renunțe.
Jean-Luc Melenchon FOTO EPA-EFE
Surpriza care pune pe gânduri Bruxellesul: liderul extremei stângi din Franța intră în cărțile pentru turul doi al prezidențialelor
Liderul partidului de stânga radicală La France Insoumise (LFI), Jean-Luc Mélenchon, înregistrează o creștere importantă în intențiile de vot cu aproximativ opt luni înaintea alegerilor prezidențiale din Franța.
eugen radulescu FB jpg
Avertismentul lui Eugen Rădulescu, consilierul Guvernatorului BNR, privitor la dezastrul financiar în care se găseşte România
Mai întâi cine este Eugen Rădulescu. Eugen Rădulescu este unul dintre economiștii cu cea mai lungă experiență în Banca Națională.
masa brunch prieteni adobestock jpg
Obiceiul simplu de dimineață care poate reduce riscul de cancer. Medicii oncologi îl recomandă
Un stil de viață sănătos este crucial pentru a reduce riscul apariției unor boli grave, cum este și cancerul. Iar potrivit medicilor oncologi, există câteva obiceiuri matinale la care ar trebui să apelăm după ce ne trezim, pentru a oferi o mână de ajutor stării noastre de sănătate.
TIR modificat pentru trafic de droguri jpeg
„Narcos” de România. Cum au destructurat procurorii rețeaua lui „Matrix”, cel mai căutat transportator român de droguri din Europa
Procurorii DIICOT au destructurat, într-o anchetă internațională, o rețea uriașă de trafic de droguri condusă din umbră de Cristian Măhălean, zis „Matrix” – un român pe care Europol îl trecuse pe lista celor mai căutați infractori din Europa (High Value Target).