Delicioase Diabloguri

Nr. 283,  25 septembrie – 1 octombrie 

Delicioase „Diablogurile“ Emil Brumaru – Veronica D. Niculescu din Suplimentul de cultură... 

„Emil Brumaru: Aseară am terminat Doctor Jivago, o carte care te ţine cu inima la gură pînă la ultima pagină, şi tot rămîi uşor nedumerit. E ceva specific romanelor ruseşti, noutatea aici e că romanul continuă şi după moartea destul de banală a lui Jivago, şi prin asta şi mai tragică: pur şi simplu moare! Apoi vine înmormîntarea şi misterul persistă datorită personajului feminin, Lara, care rămîne în galeria marilor femei ruse (mă refer la Anna lui Tolstoi, la Nastasia Filippovna a lui Dosto, la Clavdia Chauchat, fermecătoarea tuberculoasă a lui Thomas Mann, la atîtea...). 

Dar personajul principal este chiar Rusia, cu natura ei imensă, copleşitor de frumoasă, cu atrocităţile războiului civil, dragostea, moartea, discuţiile intense, interminabile, despre orice. O carte de citit, chiar dacă pare facilă la lectură. Stilul e încîntător; e tradusă de Emil Iordache. Regret din ce în ce mai mult că nu am stat mai mult de vorbă cu dînsul, m-ar fi ajutat să pricep atîtea lucruri rămase obscure din necunoaşterea epocii de atunci, a vieţii autorilor, a chichiţelor literare... Extrem de interesantă e punerea în paralel a lui Blaga cu Pasternak, în prefaţa lui. Amîndoi poeţi mari, amîndoi traduc Faust, amîndoi scriu un roman (Blaga, Luntrea lui Caron), amîndoi sînt beşteliţi... Cred că nici nu mai ies din casă astăzi, nu prea am bani şi cei cîţi mai sînt îi ţin pentru medicamentele scumpite halandala (deşi sînt pe reţete compensate!), iar cu cititul, observ că uit aproape imediat, de la mînă pîn’la creier, amănuntele uneori importante, şi nu am decît o viziune generală după o primă lectură, desţelenitoare. Tot aşa mi-am uitat şi poeziile, şi poate tocmai de asta mi-e greu acum să le revăd. Mi se par scrise de altcineva! Nu am o vedere clară asupra lor, am tot scris, am tot scris şi acum sînt secat – o fîntînă înnămolită. Dar nu e timp de mofturi, voi face pe dracu-n patru, deşi îmi vine al naibii de peste suflet...“