Trăim într-o epocă a viralizării. Cum omenirea nu pare să mai știe încotro se îndreaptă – și cum ar putea afla asta, de vreme ce nu mai e capabilă să distingă între bine și rău? –, resursele noastre de entuziasm se îndreaptă aleatoriu, ici și colo, în funcție de curenții faimoaselor „emoții colective“, amplificate de social media. Cotidianul tern și sterp se străluminează subit, prin aprinderea pe hartă a unui punct luminos, ca un girofar de ambulanță care străbate noaptea. Așa a devenit celebră localitatea Ditrău, județul Harghita, România. Un loc unde, în mod normal, nu se întîmpla nimic notabil, cel puțin nu după criteriile senzaționaliste ale presei. Cui îi păsa de acea comună secuiască zidită în rutina ei agricolă și pastorală, cu oamenii săi enclavizați lingvistic, dar conectați la Duna TV? Rarii automobiliști în trecere abia băgau de seamă plăcile de la intrarea și ieșirea din localitate. Nimeni nu cita toponimul acela discret, nimeni nu bănuia că acolo s-ar putea consuma vreo dramă. Iată că nu doar fiecărui individ îi sînt sortite cîteva minute de celebritate, așa cum prevăzuse Andy Warhol, ci și așezărilor omenești, dacă întîmplarea face din ele scena unor alegeri morale semnificative la o scară mai amplă. Nu mai reiau faptele, căci ele sînt arhicunoscute. Ba chiar au ajuns în presa din fostul Ceylon sau în cea franceză. Preotul catolic din fruntea mulțimii de „ditrăieni“ porniți la luptă cu brutarii din Sri Lanka a fost criticat de ie-rarhia sa. Șefii actuali și recenți ai UDMR s-au delimitat prin comunicate oficiale fără echivoc. CNCD s-a „autosesizat“ în speță, poliția și procuratura au reacționat prin cercetări amănunțite. Nenumărate opinii, prevalent negative, s-au exprimat pe Face-book. Majoritatea românească a produs glume și meme, reiterînd mitul conform căruia „ai noștri“ înșiși nu sînt bine primiți în acele teritorii care-și slăbesc „autonomia“ pe măsură ce o revendică mai apăsat… Culmea, legendele despre șovinismul maghiar (care, ca orice legendă, conțin „un sîmbure de adevăr“) sînt legate tot de pîinea pe care, chipurile, n-o poți obține pe acolo dacă vorbești românește. Rasismul altora e cu siguranță mai detestabil decît propriul nostru rasism…

Cazul Ditrău confirmă faptul, mereu neglijat, că ideile au consecințe. Sigur, naționaliștii noștri au profitat de el pentru a expune presupusul contrast dintre Ungaria „iliberală“ a lui Viktor Orbán și, ca să zic așa, România „liberală“ a lui Ludovic Orban. Dincolo de asemenea comparații voit avantajoase – și de confluența insolită dintre srilankezi și secuii din Harghita – rămîn valabile constatările antropologiei culturale: sîntem tribali, teritoriali, așa că ne protejăm prin atavisme ostile alterității. Demonizăm diferența (de culoare, limbă, cultură, etnie, religie etc.). Și putem drege aceste ajustări prin educație civică, umanistă, adică prin gîndirea sinceră a universalității creștinismului căruia, patrimonial și spiritual, îi aparținem. De curînd, Universitatea catolică din Louvain a încheiat un protocol cu Academia de formare și cercetare în studii islamice. Profesorii catolici îi voi școli într-ale integrării și valorilor comune pe viitorii imami belgieni, căci așa a recomandat o comisie parlamentară întrunită după atentatele teroriste care au lovit Bruxelles la 22 martie 2016. Presa francofonă salută acest „pas către instituționalizarea islamului în Belgia“, iar prietenul român care mi-a trimis link-ul mă întreabă, pe Messenger, dacă asemenea „deschideri ecumenice“ nu reprezintă un compromis exagerat sau chiar o mărturisire a eșecului. Ciudată situație! Căci creștină este temerea față de lățirea islamului într-un spațiu modelat istoric de Evanghelie, așa cum creștină este și deschiderea spre dialog, pornită dintr-un sublimat impuls misionar. Legitimitatea apărării propriei identități culturale se ciocnește de nu mai puțin legitima intenție de a stabili o antantă interreligioasă, în interiorul unei democrații europene consolidate. Noi, cu al nostru Ditrău, sîntem încă intransigenți și gata să ne baricadăm, deși e clar că rațiunea economică va continua să încurajeze importul mîinii de lucru din Asia și Africa. Occidentalii, extenuați de propriul rafinament intelectual, dar și pățiți nemijlocit în materie de terorism, caută calea de mijloc.

Teodor Baconschi este diplomat și doctor în antropologie religioasă.