Taizé este o mică aşezare rurală, ascunsă între colinele împădurite ale Burgundiei. De-a lungul drumului naţional D981, care urcă din sud spre Dijon, se înşiruie un conglomerat de sate care ar putea reprezenta oricînd Franţa profundă. Mai exact, zona rurală de aici nu a fost atinsă de fluxul turiştilor sau al emigranţilor de care beneficiază zona vecină (Provence), localnicii avînd ca îndeletniciri de bază creşterea animalelor (oierii francezi nu au dispărut şi par la fel de autentici ca cei din România), cultura viticolă sau agricultura. Relieful mi-a amintit imediat de ţinuturile din Dealu Mare, pitorescul burgund fiind asemănător celui din jurul unor localităţi prahovene ca Urlaţi sau Valea Călugărescă. Această primă impresie se schimbă radical dacă urmezi, din drumul naţional, indicatorul pe care scrie Taizé, 0,5 km. Promisiunea unui sat autentic burgund se păstrează aproape pînă la capătul aşezării, vechea biserică gotică a satului marcînd tradiţia catolică a credincioşilor din Taizé. Mai departe însă, după un urcuş susţinut, ajungi la marginea micului cătun, în faţa porţilor de lemn care deschid spre un alt fel de tărîm.Cetatea SoareluiDacă satul parcurs într-o zi călduroasă de august arăta arid şi pustiu, cum am ajuns pe platoul din vîrful dealului, atmosfera s-a schimbat radical. Nimic din regionalismul burgund, nici un ţăran păzind capre sau oi... În schimb, sute de tineri, veniţi cu autocare din toate colţurile lumii, să-şi găsească împreună, aşa cum au declarat, "limpezimea minţii şi a sufletului". Pentru o săptămînă, catolici, ortodocşi, protestanţi sau chiar liberi-cugetători se adună la Taizé pentru a se ruga, a cînta sau pentru a medita împreună, reiterînd neîncetat un ecumenism pe care bisericile creştine nu sînt capabile încă să-l realizeze. Unii vineau aici împreună cu familia, an de an, în vacanţă, pentru a se ruga şi pentru a-l asculta pe Fr