Acest titlu este de fapt sloganul cu care Finlanda a preluat, pe 1 iulie, de la România, preşedinţia rotativă a Uniunii Europene. După zilele de caniculă de la sfîrşitul lunii iunie, sloganul vine ca o briză reconfortantă întrucît Finlanda este campionul Europei în materie de comportament ecologic şi îşi propune să insufle acest spirit întregului continent.
S-ar părea că drona americană distrusă pe data de 20 iunie de iranieni a costat 123 de milioane de dolari şi că era dotată cu sisteme sofisticate de natură să dejoace, în principiu, orice atac împotriva ei. Iranienii au demonstrat însă că dispun d
România şi-a făcut loc pe harta migraţiilor culturale datorită Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, creat cu 26 de ani în urmă de actorul Constantin Chiriac. Mii de artişti de pe toate continentele au descoperit România fiind invitaţi în ac
De mai multe ori am văzut caricaturi în care preşedintele american Donald Trump şi preşedintele chinez Xi Jinping apar ca nişte căpcăuni. Poate că ei nu au multe lucruri în comun, dar în ce priveşte Uniunea Europeană se află pe aceeaşi lungime de u
De cînd trăiesc în Franţa am urmărit de multe ori modul în care este aniversată debarcarea din Normandia. Francezii au tendinţa de a acorda mai multă atenţie cifrelor rotunde. Din acest mo
Oare să fie incompetenţa românească „altfel“ decît cea care apare uneori şi pe alte meridiane europene? Să aibă oare Cioran dreptate, să fie condamnaţi românii la un fel de incompetenţă eternă? Ciudată este această incompetenţă care, în România, nu cade niciodată sub incidenţa Justiţiei. Ea nu este considerată ca un delict, ci mai degrabă ca un dat natural. Incompetenţa românească mi se pare una extrem de „subtilă“. Ea se ascunde după masca nevinovăţiei, a banalităţii
Europa dă semne neliniştitoare pe plan economic. Pentru moment pare exclusă din cursa tehnologică. În materie de inteligenţă artificială, bătălia se dă între Statele Unite şi China. Or, profeţii spun că lumea va fi dominată în deceniile viitoare
Strîngerea lor de mînă, atunci, a avut forţa unui simbol puternic. Pentru prima dată, Franţa şi Marea Britanie îşi creau o frontieră terestră. O civilizaţie considerată deseori drept „specială“ datorită insularităţii ei se apropia în mod fizic de continentul-
Italienii sînt uneori iritaţi de faptul că francezii îşi atribuie într-un fel moştenirea culturală a lui Leonardo, iar uneori reamintesc că el este italian şi că rămîne prin excelenţă un reprezentant al Renaşterii italiene. Iar acest curent revoluţionar, ştim bine,
Nu, nu a fost mai bine înainte. Istoricul suedez Johan Norberg analizează o altă tendinţă a noastră a tuturor, aceea de a spune că lucrurile merg din ce în ce mai rău şi că „înainte“ totul era mult mai „luminos“. El demonstrează că nu raţiune
După imaginile premonitorii de luni, 15 aprilie, europenii ar trebui poate să înţeleagă că, ori de cîte ori se scufundă în demenţa diviziunilor, întreaga Europă ia foc. Pe nici un alt continent nu s-au produs, pe durata a o mie de ani de istorie, atîtea „incendii“
Focul înaintează cu o rapiditate stupefiantă. Fleşa catedralei, înaltă de 93 de metri, a devenit un veritabil rug şi se prăbuşeşte cu cîteva minute înainte de ora 20. Un veritabil şoc pentru toţi cei care urmăresc dezastrul, în jurul catedralei sau în faţa televizoarelor. Prăbuşirea fleşei aminteşte de turnurile gemene de la New York, pe 11 septembrie 2001. Imposibil să nu faci o as
Metoda tragerii la sorţi, merită să precizăm, s-a născut odată cu democraţia ateniană, deci face parte din codul genetic al democraţiei. Legile erau votate direct de adunarea cetăţenilor, iar apoi, prin tragere la sorţi, erau desemnaţi cei care urm
Mai este Franţa… Franţa? Iată o întrebare pe care şi-o pun numeroşi francezi într-o formă sau alta, mai pe faţă sau mai pe ascuns, cu diferite nuanţe în funcţie de orientarea lor politică şi de sensibilităţie lor culturale.
Noul Drum al Mătăsii. Cuvîntul „mătase“ evocă lucruri cît se poate de plăcute… Aproape că nici nu-ţi vine să te gîndeşti că pe acest drum (care este şi feroviar) vin milioane de tone de produse chinezești care inundă Europa, fără ca produsele
Este ca şi cum intelectualul european s-ar fi schizofrenizat: cînd scrie despre Europa devine declinist şi nu-şi mai face nici un fel de iluzii. Cînd vorbeşte despre Europa, mai ales dacă are în faţa sa tineri, adoptă o atitudine pozitivă şi încearcă să insufl
Există însă în prezent şi o pasivitate mai largă a europenilor, care nu văd cum diverse forţe fac tot posibilul ca să ia sub control Justiţia sau mediile de informare, să propage naţionalismul sau egoismul primar. „Toate ţările au mafiile lor, numai la noi mafia are o întreagă ţ
Filozoful francez Michel Onfray scrie undeva că, din punctul său de vedere, civilizaţia occidentală a murit în 1989. Şi aceasta întrucît democraţiile occidentale nu s-au opus atunci în bloc ayatollahului Khomeini, care tocmai le ceruse musulmanilor din întreaga lume să-l ucidă pe scriitorul Salman Rushdie acuzat de blasfemie în romanul său Versetele satanice.
„Vestele galbene“ au deschis, prin violenţa lor, un fel de cutie a Pandorei, şi nu este de mirare că pulsiunile antisemite s-au exacerbat în acest context. Pentru că anticapitalismul este şi el o sursă de antisemitism. Editorialistul Jacques Attali explică foarte bine acest circuit cauzal într-un articol publicat în revista L’Express. El spune cam aşa: atîta vreme cît vom continua să ne complacem într-un capitalism opac, într-o economie financiarizată din care nimeni nu înţelege
Republica islamică a comis o „eroare“ dezvoltînd masiv educaţia. Fetele reprezintă peste jumătate din numărul studenţilor, iar numărul acestora, în contextul unei populaţii tinere, reprezintă o masă contestatară importantă. Am avut eu însumi ocazia, participînd în urmă cu peste zece ani la un festival de teatru la Teheran, să-mi dau seama cît de divizată este societatea iraniană: pe o parte fanaticii şi, fără îndoială, profitorii, şi de cealaltă parte o societate civilă care recurge la
Încerc să găsesc în diferite limbi europene un echivalent al expresiei „i s-a urît omului cu binele“. Deocamdată nu am mare succes… Înţelepciunea populară românească a captat, poate, în acest oftat metafizic, ceva ce nu reuşesc să explice nici istoricii, nici sociologii, nici filozofii… Şi anume faptul că, din cînd în cînd, oamenii sînt cuprinşi de o isterie misterioasă, autodestructivă, chiar în momente cînd o duc, de fapt, cel mai bine.
Europenii traversează în prezent o astfe
În Venezuela, „mărul“ este în mod clar foarte putred (ba chiar şi viermănos), ceea ce nu înseamnă că va cădea atît de uşor, scena geopolitică se conduce după reguli mult mai obscure decît cele ale unei livezi de pomi fructiferi.
Revolta „vestelor galbene“ a suscitat o discuţie în sfîrşit serioasă legată de modelul ultraliberal, de excesele şi de limitele sale, precum şi de inegalităţile insuportabile pe care le generează. În paralel, două milioane de persoane au semnat o petiţie pentru a da în judeca
În 1988 plonjam într-o Londră remodelată de politica ultraliberală a doamnei Thatcher. La Paris nu văzusem oameni care să doarmă noaptea pe treptele unor magazine sau bănci, acoperindu-se cu cartoane, trambalînd după ei toată „averea“ lor î
Cînd democraţia franceză dă semne de îmbolnăvire, întreaga Europă are motive să se îngrijoreze. Cel puţin una dintre revendicările „vestelor galbene“ mi se pare, personal, extrem de periculoasă pentru întreaga Europă. Contestatarii cer de multe săpt
Democraţia riscă să iasă din istorie dacă nu va fi reinventată de cei interesaţi în prezervarea libertăţii şi a demnităţii umane. Reinventaţi democraţia pentru că altfel o veţi pierde, şi încă în ritm alert, spun, pe scurt, aceşti lansatori de alertă. Democraţia înseamnă o luptă continuă, o obligaţie de vigilenţă 24 de ore din 24.
„Bună seara, cetăţeni! Vă informăm că o nouă invenţie a fost pusă la punct şi că ea ne va uşura viaţa în mod considerabil. Este vorba de un aparat cu care oamenii vor vorbi de la distanţă… În felul acesta ne vom înţelege mai bine, vom putea dialoga pentru a rezolva toate neînţelegerile şi
Occidentul nu se va prăbuşi, de fapt, niciodată în mod brutal, ca un măr putred căzut din pom. Toxicitatea modelului său economic care epuizează resursele planetei şi creează conflicte între oameni reprezintă marele său declin. Iar prăbuşirea, dacă nu se va întîmpla un miracol între timp, nu va fi aceea a unui măr putred, ci a unui întreg arbore ros de gîngănii invizibile care la suprafaţă arborează culorile vesele ale societăţii de consum.
Autorităţile franceze evocă principiul toleranţei zero pentru spărgători, huligani, vandali şi jefuitori de magazine. La rădăcina stupefiantelor violenţe din ultima lună din Franţa se află însă şi această lege nescrisă a „dreptului la defulare“ pe care autorităţile succesive, locale şi centrale, au tolerat-o atîta vreme.
Imaginile unui Paris în situaţie aproape insurecţională au făcut, sîmbătă, 1 decembrie, turul lumii. Iar efectele s-ar putea să fie devastatoare pentru turism şi perioada de shopping în ajun de Crăciun. Şocul vizual este, într-adevăr, foarte puternic. Cînd vezi că pe „p
Dintre toate ţările occidentale, Franţa este cea care şi-a deschis cel mai mult porţile, istoric vorbind, pentru artiştii şi scriitorii români, şi pentru creativitatea românească în general. Ceea ce a început încă înainte de revoluţia din 1848 continuă şi acum. Dovadă un impresionant „sezon cultural comun“ eşalonat pe doi ani, ocazionat de Centenarul Primului Război Mondial şi de Marea Unire.
În Rusia, Puterea preferă să nu-şi amintească de vehemenţa cu care Soljeniţîn a denunţat comunismul, deşi Vladimir Putin apreciază cu siguranţă pledoariile scriitorului în favoarea unui stat rus puternic, capabil să se opună Occidentului. În Statele Unite ş
„Dacă vrei pacea, pregăteşte-te de război“, spune un dicton latin. El a fost îndelung disecat în Europa şi în Statele Unite, iar unii comentatori, chiar dacă îi acceptă caracterul pragmatic, îi contestă înţelepciunea. De cînd s-a instalat la Palatul Élysée
Statele Unite şi-au trimis de două ori soldaţii în decursul secolului XX pentru a salva Europa, iar a treia oară pentru a pune capăt războiului din Bosnia. Dar, astăzi, America lui Trump este percepută ca un aliat capricios, pe cale de a întoarce spatele bătrînului continent.
„Noi nu privim cu dispreţ aceste ţări“ poate fi fraza fondatoare a unei noi politici franceze faţă de Europa de Răsărit. În cei peste treizeci de ani de cînd trăiesc în Franţa am avut deseori sentimentul că şefii de stat francezi au beneficiat de consilieri excepţionali în ce priveşte Orientul Mijlociu, Maghrebul, Africa, America Latină, Asia, Statele Unite, Rusia…
A trebuit să-şi ia maşină blindată. De altfel, mulţi automobilişti, la anumite ore, mai ales noaptea, nu opresc la stop, de teamă să nu se trezească exact în acel moment cu un individ înarmat în dreptul portierei.
Nimic mai nobil decît o operaţiune umanitară de tip Aquarius care salvează vieţi omeneşti în Mediterana. Acest vas „pilotat“ de organizaţia neguvernamentală SOS Mediterana a salvat, între februarie 2016 şi august 2018, în jur de 29.000 de imigranţi
Marea Britanie, Danemarca, Austria, Malta, Polonia, Slovenia, Cehia, Lituania, Letonia, Estonia, Ungaria au organizat referendumuri cu întrebarea Doriţi sau nu intrarea în Uniunea Europeană? şi de fiecare dată răspunsul a fost pozitiv. Un caz special rămîne Norvegia, care a organizat două consultări, în 1973 şi în 1993, în privinţa integrării europene şi de fiecare dată populaţia a spus nu.
Dezbaterea în jurul unui subiect de mare importanţă pentru Europa se derulează într-un context lipsit de serenitate, uneori inchizitorial, care îi face pe oameni să nu spună ce gîndesc sau să disimuleze ceea ce îi frămîntă. Multe luări de poziţie legate de imigraţie mai au loc sub semnul ipocriziei şi al autocenzurii.
Între 1880 şi 1920, Buenos Aires a cunoscut o dezvoltare uluitoare, consecinţă a unei prosperităţi economice de invidiat. Erau deceniile cînd europenii emigrau în Argentina ca să facă bani, să profite de oportunităţile unei ţări avînd dimensiunile unui subcontinent. Pe acest fond de reuşită şi de încredere nelimitată în progres, Buenos Aires s-a dotat cu edificii impresionante, multe dintre ele fiind opera arhitecţilor francezi.
De foarte mulţi ani urmăresc un fenomen fragil: apariţia, din cînd în cînd, a unor analizele optimiste în masa enormă de articole şi de depeşe pe care le citesc legate de Europa.
Ce bine ar fi ca demisia lui Nicolas Hulot să producă un şoc mental printre europeni, de natură să le trezească instinctul de supravieţuire transgeneraţional!
Cînd partidele tradiţionale nu au curajul să se reinventeze şi nu sînt capabile să sondeze neliniştile şi aşteptările legitime ale europenilor, nu trebuie să ne mirăm că ele lasă locul tuturor extremiştilor, excentricilor, demolatorilor amatori, măscăricilor iluminaţi şi salvamarilor improvizaţi. Meritul lui Matteo Salvini este de a zgîlţîi carcasa gîndirii politice corecte în care s-au refugiat confortabil majoritatea responsabililor europeni. El a promis, printre altele, că va trimite îna-poi
În prezent, pentru cehi şi slovaci, „inamicul“ numărul unu nu mai este Moscova. Filozoful francez îl citează pe preşedintele ceh Milos Zeman, cu o declaraţie care, în vestul Europei, ar risca să primească rapid blamul incorectitudinii politice. „Inamicul este această anticivilizaţie care se întinde din Africa de Nord pînă în Indonezia“, afirmă Milos Zeman, lider care, în paranteză fie spus, nu-şi ascunde simpatiile pro-ruse, ceea ce nu l-a împiedicat să fie reales în mod democratic în luna ianua
Odată ajunşi în Occident reuşesc cu destulă abilitate să se realizeze profesional şi să ajungă la bunăstare materială, dar le lipseşte veşnic ceva. Unii nu vor să recunoască acest lucru, alţii trăiesc între două ţări pentru că nu se poate altfel, iar o a treia categorie tînjeşte după o întoarcere mereu amînată.
Europa occidentală îi priveşte cu alţi ochi pe români în special atunci cînd aceştia au curajul de a se revolta (cum a fost în decembrie 1989) sau cînd au forţa de a se indigna eficient din cauza faptului că în ţara lor timpul nu se transformă în civilizaţie.
Cei ucişi pe diversele fronturi în WWI au fost bărbaţii tineri ai Europei. Şi mai grav este faptul că Europa şi-a exterminat atunci prima generaţie cît de cît educată. Sfîrşitul secolului al XIX-lea fusese marcat de progrese galopante.
Gestul „prostesc“ al lui Alexandre Benalla l-a „lovit“ indirect pe locatarul de la Élysée întrucît i-a permis Opoziţiei, ca şi corului mediatic, să strige: ia te uită ce colaboratori îşi alege preşedintele! Parcursul lui Benalla a fost scrutat cu lupa, mai ales că numele său are o rezonanţă arabă. Un fel de cutie fantasmatică a Pandorei s-a deschis în legătură cu acest om tînăr de 26 de ani şi cu rapida sa ascensiune în cercul prezidenţial.
Trei mari puteri, precum şi una mijlocie, par să aibă un interes comun în acest sens: Statele Unite, Rusia, China şi Turcia. Fiecare dintre ele doreşte să-şi extindă sfera de influenţă în Europa în cazul unei erodări în profunzime a Uniunii Europene.
