Scriitura documentată a Mihaelei Michailov este susţinută de regizorul David Schwartz printr-o teatralitate brechtiană, cu actori – naratori/comentatori/moderatori care impersonează personajele la vedere (costumele sînt neutre, negre, cu elemente colorate ce apar şi dispar pentru a marca personajele). Uneori, demonstrativitatea este prea didactică (în special în scenele ficţionalizate, cînd separarea în personaje bune şi rele devine schematică), prea evident subiectivă (de exemplu, caricaturizar
Ace şi opiu are o structură dramaturgică eterogenă, este un scenariu poetic care mixează trei elemente: povestea de dragoste dintre Juliette Gréco şi Miles Davis, din 1949, vizita lui Jean Cocteau la New York în acelaşi an şi fragmente din scrierile sale Scrisoare către americani şi Opium.
Pirici şi Pelmuş au fost comisionaţi, împreună şi separat, să lucreze cu muzee şi expoziţii din toată lumea, de la Tate Modern din Londra şi Tate Liverpool (2016) la Ludwig Museum, Köln (2016), Off-Biennale Budapesta (2015 şi 2017), Kiev Biennale (2015),
Jette, o fetiţă de 10 ani, al cărei frate, Emil, moare la 6 ani. Textul este un monolog al lui Jette în cimitir, la mormîntul lui Emil, pe care îl vizitează săptămînal. Jette încearcă să înţeleagă cum funcţionează universul în care trăim şi murim
Un caz recent din SUA s-a încheiat cu obligarea agresorului la plata a 6,45 milioane de dolari victimei, după ce a publicat fotografii nud ale acesteia fără acordul e
O serie de stigmatizări – de gen, vîrstă, boală etc. – care sînt motivate, favorizate sau amplificate de apartenenţa la rasă. Discriminarea-cadru, cea care vizează etnia, funcţionează astfel ca model primar în interiorul căruia există premisele, precum sărăcia sistemică şi lipsa educaţiei, care generează alte tipuri de marginalizare.
Un platou de televiziune în care cei patru actanţi preiau şi derulează rapid personaje şi situaţii generice: preşedinţii postrevoluţionari ai României, vedete de televiziune şi tipologii din masa necritică; manipulatori, voluntari sau involuntari, şi manipulaţi, conştienţi de situaţia lor sau inocenţi.
În realitatea cotidiană, clone epigonice ale dictatorilor est-europeni au început să apară prin fostele ţări comuniste, semn că situaţiile istorice se pot repeta. Depinde (şi) de noi dacă le permitem să aibă acelaşi deznodămînt.
Corpuri şi identităţi care nu-şi corespund. Corpuri şi identităţi atipice. Corpuri şi identităţi fluide, care refuză să fie prizoniere în tiparele acceptabile social, fragilizate de judecata publică, mute într-o lume care îşi afirmă zgomotos modelele restrictive de reprezentare.
Un preot de provincie şi preoteasa strîng semnături pentru modificarea Constituţiei în sensul instituirii familiei tradiţionale ca unic model, în timp ce fiul lor, student la Bucureşti, are o relaţie cu un băiat.
Plex, o adaptare după textul Sex, Drugs, Rock and Roll de Eric Bogosian, producţie creată iniţial în zona independentă şi preluată ulterior de Teatrul Municipal din Baia Mare.
Eat me adună mai multe direcţii de cercetare asupra problematicii alimentaţiei, pe care le tratează prin diferite filtre, perspective şi stilistici. Personajele au fiecare cîte o bază: supraponderala (Irina-Maria Barbir), femeia perfectă (Diana Buluga), atletul (Emanuel Cifor), balerinul gay (Sergiu Diță).
Poveste din Transilvania este un spectacol despre înţelegere, iertare şi acceptare, atunci cînd istoria cea mare transformă istoriile personale în tragedii, este despre avantajele realismului, atunci cînd ura sinceră şi iubirea prefăcută sînt folosite ca dinamită şi este despre cum putem să facem istoria, nu doar s-o lăsăm să ni se întîmple. Este un spectacol care poate fi privit într-un fel în Ardeal şi în alt fel la Bucureşti. De data asta, Capitala este cea care are, măcar un pic, de învăţat.
Andrei Măjeri abordează curajos acest poem dramatic, apropriindu-şi-l în felul său: personajele defilează pe un podium global, îşi expun modelele de muncă şi de viaţă (în această ordine) ca pe o colecţie prêt-à-porter (unde există o temă, un tipar şi variaţiile aferente).
Jonglînd cu realităţi şi irealităţi, cu personaje inocente sau venale, materializînd idei, simboluri şi sentimente şi dezvoltînd dublul fantastic al caracterelor umane, combinînd texturi diferite – tragic, comic, liric, muzical –, Afrim face o excelentă demonstraţie – care păstrează narativitatea pildelor biblice, dar şi potenţialul lor miraculos – a singurătăţii umane în univers. Şi o face în stilul său, cu nesfîrşită poezie, umor fermecător şi un strop de tragic.
Douăzeci de corpuri pe scenă. Tinere şi bătrîne, rigide sau neputincioase, siluete graţioase şi rubiconde, flexibile sau greoaie, jumătăţi de trupuri ţintuite în nemişcare şi corpuri zglobii, de copii, trupuri armonios alcătuite sau disproporţionate
Frilensăr este una dintre cele mai plăcute descoperiri teatrale din ultimii ani, inteligenţa, verva şi umorul lor, abilitatea de a crea un stil fără să se manierizeze, logica discursului performativ şi, deloc de neglijat, pofta lor de joc sînt de-a dreptul reconfortante într-un peisaj teatral care se mulţumeşte, de cele mai multe ori, să se (auto)copieze la nesfîrşit.
Mioritza este un spectacol unicat în peisajul teatral autohton, curajos nu doar prin conţinut, ci şi prin faptul că explorează şi vitalizează un text asociat, în mentalul colectiv, cu patriotismul de paradă, literatura obligatorie şi examenele şcolare.
Annie Hanauer are o proteză de braţ, una sofisticată (deşi pare a fi din lemn) căci poate fi manevrată cu graţie (este posibil să fie controlată printr-un dispozitiv implantat în creier).
„Fiica: Mamă, de ce au schimbat definiţia cuvîntului «dragoste» în dicţionar? (…) În vechiul dicţionar, cuvîntul «dragoste» era definit ca un sentiment de afecţiune între două persoane. (…) Şi în noul dicţionar, cuvîntul «dragoste» e definit ca un sentiment de afecţiune între un bărbat şi o femeie.“
El poartă o discuţie la telefon la începutul spectacolului, din care reiese că ar exista un complot, legat de izolarea imigranţilor, de care el nu e străin.
Construit brechtian, cu o dramaturgie fragmentară care implică naraţiuni teatralizate, documentare prezentată ca atare, pseudo-joc, muzică live şi desene de Lucia Mărneanu (folosite pentru explicitări/comentarii caricaturale), spectacolul este un construct performativ analitic despre un simptom al schimbării lumilor, căci formele de aşa zis cîştig rapid proliferează în perioadele confuze politic şi sînt un indice al sărăciei. Apariţia tot mai multor săli de jocuri de noroc în ultima vreme pare a
Spectacolul lui Robert Lepage este un tur de forţă performativ, util prin noutate – confruntarea artiştilor, încă novici în folosirea tehnologiei pe scenă, şi a publicului local cu un tip de performativitate care încorporează multimedia la nivel de excelenţă.
Ce vrea să fie Festivalul Naţional de Teatru, dincolo de eleganţa discursurilor şi de utilitatea lui? Cui se adresează şi ce mize are? Sînt cîteva întrebări necesare pentru configurarea în viitor a unui eveniment important la nivel local, care ar putea avea însă semnificaţii şi dincolo de graniţele ţării.
În contextul globalizării actuale, acasă nu mai este o chestiune de teritorialitate. Acasă devine acel spaţiu şi timp mental, în care mă întîlnesc instinctiv cu mine, în care mă simt eu.
Bobi Pricop propune un concept de scenografie virtuală: un spaţiu configurat multimedia şi acordat, ca tehnică, la convenţia textului şi, ca simbolistică, la esenţa acestuia. Tehnologia intermediază expresia scenică (şi emoţia) şi este potenţial facilitator de limbaje performative noi.
Desigur, de la moartea lui Warhol încoace, lucrurile s-au radicalizat. Sloganul artistului, „Art is cash“, are astăzi o versiune oarecum nietzscheană: „Art is dead“.
Utilizînd bogatul imaginar afrimian, Wolfgang vorbeşte despre nevoia de a poseda şi supremaţia masculinităţii. Încă o dată, Afrim intuieşte vulnerabilitatea feminină, dar explorează şi un mental masculin fragil, care cedează sub presiunile sociale.
Hikikomori sînt persoane, de regulă adolescenţi sau tineri, care se retrag benevol din viaţa socială şi se închid într-o cameră, refuzînd orice contact cu alte persoane. Izolarea durează cel puţin șase luni – sînt situaţii cu zece ani de recluziune.
Revenită în atenţia publică în ultimii ani, piesa Vizita bătrînei doamne de Friedrich Dürrenmatt a fost prezentată în viziuni regizorale care, mai mult sau mai puţin, s-au axat pe latura socială: sărăcie, moralitate, conştiinţă publică, dreptate etc.
În Occident, corporaţiile verifică la sînge activitatea angajaţilor în mediul virtual, iar consecinţele pot fi dure (inclusiv pierderea locului de muncă). În România, deocamdată există numai corporaţii care nu permit accesul pe reţelele sociale în timpul programului de lucru
Pentru Insula, Ada Milea a gîndit iniţial o versiune concertistică, realizată împreună cu violonistul Alexandru Bălănescu, cu variante ulterioare, inclusiv una „cu jucării“, avîndu-i parteneri pe Anca Hanu şi Bobo Burlăcianu.
Actorii funcţionează cu umor şi detaşare ca voci publice care se situează de o parte sau alta a conflictului: tradiţionalişti, creştinopaţi, jurnalişti belicoşi şi victimele acestora, agresate „pentru binele lor“.
Stabilitatea oferită de teatrul de stat te înghite, te îndobitocește. Trăiam un vis, dar nu era al meu, poate al regizorului, al scenografului, al colegului de scenă, al directorului, dar sigur nu al meu. Nu mă mai identificam cu nimic din ce se întîmpla la «Eugène Ionesco» și după nouă ani am plecat.
Cu Teatru-Spălătorie lucrurile nu stau grozav acasă. În timp ce Europa le oferă granturi şi colaborări – „Oamenii ne-au văzut şi ne-au invitat“ –, în ţară li se răspunde cu apatie.
Festivalul Comediei Româneşti, organizat de Teatrul de Comedie din Bucureşti, este un eveniment eclectic, cu spectacole indoor şi outdoor (pentru diverse categorii de vîrstă), instalaţii, lansări de carte şi conferinţe.
Trei dintre spectacolele Teatrului-Spălătorie tratează în diverse feluri tema războiului. Ceea ce diferă de la un spectacol la altul este războiul însuşi: al Doilea Război Mondial în Clear History, cel din spatele Cortinei de Fier în Vorbind despre vreme şi conflictul separatist din regiunea Doneţk în Life.
