Comedia şi comedianţii
● Festivalul Comediei Româneşti FestCO (ediţia a XV-a, 27 mai – 4 iunie).
Festivalul Comediei Româneşti, organizat de Teatrul de Comedie din Bucureşti, este un eveniment eclectic, cu spectacole indoor şi outdoor (pentru diverse categorii de vîrstă), instalaţii, lansări de carte şi conferinţe. O formulă complexă (normală în festivalurile de gen) care vizează accesibilizarea discursului performativ prin prezenţa, în special, a unor spectacole „populare“, cu scopul atragerii unei mase largi de spectatori – asta se întîmplă şi la Sibiu, unde Festivalul Internaţional de Teatru are o componentă consistentă de performance stradal şi alta, la fel de consistentă, de spectacole indoor, destinate unor publicuri cu preferinţe diverse. Cît de benefic este un astfel de concept e discutabil. În cazul unui festival de mari dimensiuni, ca FITS, atragerea unor publicuri variate este esenţială, dar în cazul FestCO, eveniment de mai mică anvergură, dorinţa de a mulţumi pe toată lumea riscă să creeze confuzii sau chiar mai mult decît atît: spectatorii nemulţumiţi că nu e (întotdeauna) „de rîs“ vociferează în timpul spectacolelor (degradarea comportamentului publicului, remarcată tot mai mult în ultima vreme, trebuie pusă în relaţie cu lipsa de interes a instituţiilor de cultură faţă de comunicarea cu acesta). O clarificare a conceptului festivalului – a scopurilor şi publicurilor vizate – ar fi în beneficiul evenimentului.
Programul din acest an a cuprins, pe lîngă secţiunile clasice – concursul FestCO (selecţioner criticul de teatru Alice Georgescu), competiţia de dramaturgie (Concursul de Comedie Românească) şi cea de proiecte ale tinerilor regizori (COMEDIA ŢINE LA TINEri) –, ateliere de dramaturgie cu Saviana Stănescu şi Matei Vişniec, show-uri pentru copii şi adolescenţi, spectacole străine, conferinţe, expoziţia de desene a lui Horaţiu Mălăele.
În concurs au fost prezente cîteva spectacole reprezentative pentru stagiunea actuală, precum Artist talk de Gianina Cărbunariu, o explorare lucid-ironică asupra exploatării socialului în artă şi a bagajului emoţional pe care îl aduc astfel de subiecte şi care se constituie într un capital de imagine (şi implicit financiar) pentru autori. Jucat excepţional, Artist talk instituie şi o modalitate interesantă de inserţie a supratitrării în spectacol (video artist Mihai Păcurar), ca parte organică din spectacol.
De la Tîrgu Mureş a venit spectacolul lui Aba Sebestyén pe un text de Csaba Székely,:P Patru piesuţe politice despre duşmani, producţie a Teatrului Naţional, Compania „Liviu Rebreanu“, care reconfigurează în regim minor, prin intermediul unor fabule, probleme actuale – dictaturi, alegeri trucate, similitudinile instaurării terorii, indiferent de pozi-ţio-narea politică, refugiaţii. Csaba Székely descrie o lume care sucombă sub povara propriei obtuzităţi. Ultima piesă, care tratează explicit problema refugiaţilor şi manipularea politică prin media, pentru a menţine puterea (în recentul sezon din serialul House of Cards este descrisă aceeaşi strategie: iluzia „terorismului“, creată/amplificată pentru a cîştiga electoratul, înfricoşat de ameninţarea externă), are un al doilea set de simboluri, prin care se chestionează religia, ca un construct la intersecţia dintre nevoia de a crede şi imposibilitatea de a explica (sonda trimisă de NASA pe Marte devine zeul marţienilor şi există o doua naştere, profană, pe Marte, a lui Iisus, prin urmare ceea ce pentru pămînteni este normal, pentru marţieni este mistic şi invers – ceea ce nu cunoaştem capătă valenţe magice).
Radu Afrim a fost prezent cu două spectacole, unul de la Teatrul „Maria Filotti“, SÎNTRACK (În căutarea sunetului pierdut într-un oraş cu soare), o declaraţie de dragoste faţă de Brăila, oraş a cărui boemă multiculturală se stinge sub presiunea economică, şi altul, de la Teatrul Naţional din Tîrgu Mureş, Compania „Tompa Miklós“, Pasărea retro se loveşte de bloc şi cade pe asfaltul fierbinte, prezentat doar ca proiecţie video şi care a cîştigat toate premiile secţiunii Concurs. Pasărea retro… este un traseu performativ autoreflexiv în care regizorul, autor total aici (scenariul este creat cu elemente autobiografice), revizitează o copilărie subiectivă, creată din realitate şi magie, în care perspectiva prezentului, a copilului, este dublată de retrospectiva adultului. Memoria funcţionează la graniţa dintre obiectiv şi subiectiv şi readuce atmosfera retro (atît de dragă regizorului) a anilor ’70-’80, în care exista încă o oarecare libertate, dincolo de care se simte însă cum dictatura îşi ascuţea ghearele. Spectacolul creează portretul comunităţii de bloc, reprezentativă pentru societatea vremii, cu drame de familie şi caractere fabuloase, dar şi cu personajele negative, care pîndeau ameninţător din umbră. Asupra acestui complex spectacol al lui Afrim voi reveni într-un articol viitor.
Spectacol american invitat, 17 Border Crossing, un solo show cu Thaddeus Phillip, în regia Tatianei Mallarino, este o etalare a calităţilor performative ale actorului: rostire, mişcare, folosirea mai multor limbi şi capacitatea de a le imita sonoritatea (grammelot). Un turist vizitează 17 ţări şi întîmplările sale comico-dramatice de la vamă conturează specificul destinaţiei, un stereotip (uneori contrazis de realitate) etnic sau naţional, dar şi situaţia politică locală. Se resimt urmele războiului din Europa de Est şi ale celui actual din Siria, se vorbeşte despre epopeea refugiaţilor, violenţa din cartelul columbian al drogurilor, accesul bizar-înfricoşător în Cuba comunistă sau despre absurditatea unor reguli de la vama americană (critica faţă de alţii funcţionează mai bine în tandem cu autocritica). Subiectele actualităţii politice sînt atinse în treacăt, miza fiind mai degrabă imaginea generală a lumii ca spaţiu pentru diversitate. O scenă onirică, în care personajul, adormit în avion, se visează plutind pe deasupra zidurilor (al Berlinului, cel chinezesc sau cel preconizat de Donald Trump, între SUA şi Mexic), livrează mesajul central: barierele sînt constructe artificiale. Umanitatea este dincolo (sau deasupra) lor.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: A. Bulboacă, C. Gânj
