Un pescăruş Frilensăr. Basme, mituri şi obrăznicii
● Mălăieş în călcăieş – povesti urbanî. Cu: Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Claudia Chiraş, Paul-Ovidiu Cosovanu, Dumitru Georgescu, Daniel Chirilă. Concept: Daniel Chirilă. Coregrafie: Beatrice Volbea. Producție Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours.
La 20 de ani de existenţă, Teatrul Luni de la Green Hours, locul în care au debutat, creat şi experimentat unele dintre vocile valabile din teatrul românesc contemporan (Gianina Cărbunariu, Radu Apostol, Radu Afrim etc.), îşi afirmă vitalitatea, fiind partener şi gazdă („ne-a adoptat“, zice Daniel Chirilă) unui grup nou de artişti: Frilensăr. E în firea Teatrului Luni să deschidă uşa celor cărora nu li se deschid uşor uşi, să fie punctul zero al carierei lor, să le ocrotească libertatea de a experimenta şi să le dea timp să îşi cunoască eul artistic, pentru ca ei să exploreze apoi alte teritorii, cînd uşile încep să se deschidă. Unii se întorc aici ca să dea o mînă de ajutor – în momente dificile ale teatrului –, să mai facă un spectacol sau pur şi simplu în trecere, ca şi cum ar vizita un loc care e, măcar puţin, „acasă“.
Frilensării au venit la Teatrul Luni cu basmele lor, repovestite sau inventate, cu satul şi mitologia lui, una veche şi alta contemporană, cu drame şi comicării, lucrînd sîrguincios la un stil propriu, profund ludic, inventiv şi dinamic, prin care redescoperă teatrul popular. Daniel Chirilă, dramaturg, regizor şi actor, este recuperator şi creator de mitologie: reinterpretează texte populare în contexte contemporane (fără ca asta să se rezume la plasarea acestora în actualitate) şi imaginează „legende rurale“, să le zicem, despre evenimente/fenomene contemporane. Practic, spectacolele Frilensărilor reprezintă o formă cultă de teatru popular şi amintesc de seria de basme a lui Alexandru Dabija (la care fac trimitere directă) sau de Castingul dracului creat de Radu Afrim la Teatrul Naţional din Tîrgu Mureş. Demersul creativ a coagulat o trupă de teatru: un regizor/dramaturg (Daniel Chirilă) şi un grup de actori lucrează constant împreună, avînd partener un spaţiu, Teatrul Luni.
Mălăieş în călcăieş – povesti urbanî şi Mioritza fac parte din proiectul TRISTORY – trilogia emoțiilor tradițional neînchipuite. Primul este o adaptare de Daniel Chirilă după povestea Capra cu trei iezi de Ion Creangă, reînşurubată într-un spaţiu imaginar, la intersecţia satului cu oraşul: pe de o parte, este adus în atenţie un univers rural, casnic, al familiei iezilor, esenţializat şi idealizat, pe de altă parte, lupul (excelentă Alina Mîndru) şi banda lui de golani ţin mai degrabă de mica urbanitate. Spectacolul face un inventar, mai mult comic şi un pic tragic, al obiceiurilor şi tradiţiilor (de la colinde de Crăciun la rituri de trecere) pe cale să se piardă sau să se vulgarizeze. Căci odată cu alcătuirea unui pseudo-tratat performativ de antropologie rurală, Frilensării recuperează şi farmecul copilăriei la ţară într-un timp nu tocmai îndepărtat (sursa de inspiraţie se găseşte în biografiile personale ale actorilor), un demers comic-nostalgic, căci imaginarul popular se atrofiază pe fondul sărăciei care afectează endemic lumea satului. Şi cum nici un scenariu nu e complet fără o poveste de dragoste, mezinii ied şi lup, ale căror familii suferă de o incompatiblitate naturală care generează conflicte tragice, au parte de o iubire de-a dreptul shakespeariană, într-un delicios dialect moldovenesc.
● Mioritza. Cu: Loredana Cosovanu, Alina Mîndru, Tiberiu Enache, Dumitru Georgescu. Concept: Daniel Chirilă. Producție Frilensăr & Teatrul LUNI de la Green Hours.
Mioritza este un spectacol de altă factură, cu o structură mai complexă, care gravitează în jurul miturilor fundamentale ale poporului român, coborîte din sfera alegoriilor în cea a cotidianului şi subtil ironizate. Cînd Dumnezeu se ceartă cu Diavolul (ca zeii din Olimp), pe pămînt sînt suportate consecinţele: geneza unui popor rămîne în aşteptare, căci jertfa necesară (Iisus crucificatul / Mioriţa / ciobanul moldovean – Dumitru Georgescu) este în comă, îngrijită de un doctor (un Faust – excelentă Loredana Cosovanu) ramolit, în timp ce pe la căpătîiul ei se perindă personaje de legendă, precum Ana şi Manole (Alina Mîndru şi Tiberiu Enache portretizează savuros un cuplu de ardeleni, el, un oşan domol la vorbă, ea, iute şi rea de gură) sau Dochia (o moldoveancă mămoasă, dar aprigă la nevoie). Prin urmare, o ireverenţioasă (conceptual) Sfîntă Treime (căci conţine, pe lîngă jertfă, pe Dumnezeu şi dublul său malefic care conversează într-un registru liric-ceremonios) este dublată de una mitologică (ce foloseşte registrul colocvial, cu dialecte). Interesant este că fiecare personaj are mai multe chei de citire care alcătuiesc trasee identitare. Concret, printr-o serie de analogii, un personaj porneşte cu o identitate, trece prin altele şi sfîrşeşte cu o personalitate complet nouă. De exemplu, Diavolul se travesteşte în pastor, figură reprezentativă pentru protestanţi, care, în România, sînt preponderent de etnie maghiară, prin urmare el întruchipează păstorul (perechea paronimică a lui „pastor“) ungurean. Similar, printr-o serie de conexiuni care implică „măicuţa bătrînă“, legenda Dochiei şi o tuşă la personajul semilegendar Vrîncioaia, Dochia din spectacol devine baciul vrîncean, ucigaş al celui moldovean, care este o verigă din lanţul identitar al Mioriţei comatoase. Recreată într-un spaţiu suspendat între lumea vizibilă şi cea invizibilă, imediat sub cerul în care a fost închis Dumnezeu (un tavan / cer „noros“, din pene de îngeri, care arată ca lîna de oaie), balada din spectacol pendulează constant între recadrarea contemporană şi logica deconstrucţiei, cu un discurs ţinut, cu pricepere, pe linia dintre comic şi dramatic.
Mioritza este un spectacol unicat în peisajul teatral autohton, curajos nu doar prin conţinut, ci şi prin faptul că explorează şi vitalizează un text asociat, în mentalul colectiv, cu patriotismul de paradă, literatura obligatorie şi examenele şcolare.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Adi Bulboacă
