Şcoala noastră mită poartă

● Uneducated, de/cu: Ion Borș, Nora Dorogan, Nicoleta Esinencu, Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc, sunet: Kira Semionov. Teatru-Spălătorie, Chişinău. Turneul Teatrului-Spălătorie la Bucureşti face parte din programul „Arta de rezistență“, proiect cofinanţat de AFCN. 

Eveniment excepţional al anului teatral în curs, turneul Teatrului-Spălătorie din Chişinău, iniţiat şi organizat de Macaz Bar Teatru Coop şi cofinanţat de AFCN, a adus la Bucureşti patru spectacole, eseuri poetice (stereotipul automăgulitor care zice că românul s-a născut poet e încă parte din identitatea naţională în Moldova), tăioase ca bisturiul – aici, dramaturgul Nicoleta Esinencu rupe clişeul în două, căci înlocuieşte lirismul duios cu licenţiozitatea care sfredeleşte convenţiile şi dezgoleşte (verbul acesta, cu subtilităţi senzuale, este utilizat profan în Moldova) ipocrizia societăţii. Cu umor şi autoironie, cu acest lirism urban, muşcător şi obraznic, cu o ireverenţiozitate aproape ingenuă care dezarmează şi confuzează publicul (conservator/naţionalist/pudibond), cu limbaj licenţios (care pare să fi acaparat atenţia presei şi spectatorilor moldoveni mai mult decît subiectele), spectacolele Teatrului-Spălătorie creează un disconfort programat. Realitatea „dezgolită“ a trecutului recent sau a prezentului, livrată fără ură şi fără părtinire, şfichiuieşte conştiinţele. În public, privirile se întorc, corpurile îşi caută o poziţie comodă pe scaune, fără să o găsească. Inconfortul adevărului, dincolo de retorica oficială sau de propriile opinii autovalidante, loveşte cu forţă şi uneori gîtuie cuvintele. Ce s-ar mai putea spune după mărturiile evreilor despre antisemitismul românesc din al Doilea Război Mondial?

Spectacolul Uneducated este „o radiografie a sistemului educațional moldovenesc“ – după cum este prezentat –, făcută cu dureroasă luciditate. Realitatea este sumbră, dar tonul spectacolului e intenţionat senin (indică acceptarea răului ca parte din „normalitate“), în contrapunct – unul dintre multele – cu subiectul. În România au existat cîteva spectacole care au analizat sistemul de învăţămînt. Cel mai concentrat asupra temei este Amintiri din epoca de şcoală, text de Mihaela Michailov, regia de Radu Apostol, care realizează o investigaţie asupra mentalului copiilor şi a presiunilor la care aceştia sînt supuşi, prin restricţii şi interdicţii, acasă şi la şcoală. Tangenţial, problema şcolii apare în spectacolul aceloraşi Michailov şi Apostol, În cuvintele tale, un eseu performativ despre dificultatea depăşirii unei traume de către o fetiţă căreia nici şcoala, nici familia nu îi sînt de ajutor, şi în Cine a omorît-o pe Szomna Grancsa?, regia Mihai Lukács, un performance despre contextul şi motivaţiile sinuciderii unei adolescente de etnie romă pe care părinţii nu au lăsat-o la şcoală.

Uneducated este un spectacol exemplificator despre sistemul de învăţămînt aproape complet distrus din Republica Moldova. Perspectiva este detaşată, lucidă, se schimbă cu uşurinţă unghiul de vedere, de la cel implicat, al elevilor/profesorilor/părinţilor, la cel obiectiv, al naratorului (uneori ele sînt conţinute în acelaşi timp, în acelaşi personaj). Uneducated construieşte cronologic imaginea unui sistem, dincolo de ceea ce el se pretinde. Este aici o formă profund bolnavă a şcolii care, în loc să dezvolte personalitatea elevului, să îi ofere şi structureze cunoştinţe, îi distruge identitatea şi îl învaţă comportamentul deviant (chiar infracţional) acceptabil, ba chiar necesar, la nivel social. Spectacolul Nicoletei Esinencu şi al trupei de la Spălătorie prezintă elementele-cheie pe care le promovează şcoala într-un context social pervertit: mita, minciuna, abuzul, căderea în derizoriu a educaţiei.

Yes, we (s)can

Prezentarea reformei Educaţiei în Republica Moldova proclamă cu emfază modernizarea – iluzorie – a învăţămîntului, în contrast cu sistemul actual, retrograd şi corupt. Reforma nu a schimbat esenţial pilonii pe care este construit sistemul, de la mită la lipsa educaţiei. Dar este oare acest sistem inadecvat în Moldova de astăzi? Dacă educaţia înseamnă a crea aptitudinile necesare pentru a trăi în societatea contemporană, răspunsul este negativ. Căci dacă şcoala pregăteşte copiii pentru viaţă, iar societatea în care ei trăiesc este profund coruptă şi mecanismele ei de funcţionare sînt complet viciate, atunci pervertirea lor socială, pentru a se adapta acestei societăţi, trebuie să înceapă la grădiniţă. Lucrurile învăţate la şcoală – mită, abuz, furt (copiat), incompetenţă – vor fi astfel practicate cu succes mai tîrziu. Ce face spectacolul este să arate cum un lung şir de acte de corupţie duce la anularea actului educaţiei. Şcoala pune presiune deopotrivă pe copii şi părinţi, care trebuie să facă faţă financiar multiplelor forme de extorcare: taxe pentru înscrierea la o grădiniţă bună, pentru fondul clasei, ziua învăţătorului, examene, bacalaureat, intrarea la facultate, examenele de an şi cel de diplomă etc. Este aici o formă inventivă de corupţie care se va regăsi ulterior în viaţa de zi cu zi (după absolvirea facultăţii se „cumpără“ angajarea). Reproducerea comportamentelor abuzive (inclusiv agresiunile sexuale) ale profesorilor (dar şi ale părinţilor) de către copiii deveniţi adulţi validează sistemul. „Eşti ceea ce înveţi“ este scris pe tablă la finalul spectacolului. O sintagmă cît o teză de doctorat.

Spectacolul este construit coral cu trei actori, excelenţii Doriana Talmazan, Irina Vacarciuc şi Ion Borş, care îşi asumă ipostaze multiple, uneori contradictorii (părinţi/profesori) ca poziţionare, dar similare ca atitudine (abuz). Contrapunctul funcţionează ironic – de exemplu, un inventar al costurilor, legale şi ilegale, ale şcolii are ca fundal sonor valsul lui Eugen Doga din filmul Gingaşa şi tandra mea fiară, intrat în patrimoniul UNESCO şi devenit astfel parte din identitatea naţională a Moldovei. Ca şi corupţia, de altfel. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Nicu Lazur