Cum a reinventat Robert Lepage cubul Rubik
● Ace şi opiu, Compania Ex Machina, Québec, Canada, text şi regie: Robert Lepage, asistent regie: Normand Bissonnette. Cu: Olivier Normand, Wellesley Robertson III. Scenografia: Carl Fillion, designer recuzită: Claudia Gendreau, muzică şi sunet: Jean-Sébastien Côté, lumini: Bruno Matte, designer costume: François St-Aubin, designer imagini: Lionel Arnould. Festivalul Internaţional Shakespeare, Ediţia a XI-a, Craiova, 23 aprilie – 6 mai 2018.
Festivalul Internaţional Shakespeare de anul acesta, a XI-a ediţie, a inclus, în afara programului shakespearian, un spectacol de Robert Lepage. Este în tradiţia festivalului craiovean, creat de Emil Boroghină, să prezinte staruri ale regiei contemporane, ale căror limbaje performative constituie, de regulă, noutăţi în spaţiul autohton, iar regizorul canadian, pasionat de noile tehnologii şi de utilitatea lor în teatru, se înscrie în această direcţie. Prezentarea spectacolului Ace şi opiu, produs de compania sa din Montréal, Ex Machina, intră în conexiune directă cu o altă producţie, Hamlet / Collage, realizată de Lepage în Rusia, cu şi pentru actorul Evgheni Mironov şi invitată anul trecut în Festivalul Naţional de Teatru, la Bucureşti. În ambele cazuri, este vorba despre remake-uri ale unor producţii mai vechi (în ciuda declaraţiei că nu îi place să-şi reviziteze spectacolele, Lepage a refăcut cîteva dintre acestea, care au constituit, la vremea lor, inovaţii în modul în care tehnologia se integrează în teatru, ca element generator de sensuri, nu doar de spectaculozitate): Ace şi opiu a fost creat iniţial în 1991, iar Hamlet / Collage în 1995 (se numea Elsinore). Ambele spectacole originale erau performate de Lepage însuşi. Un alt element comun este conceptul scenografico-vizual: spectacolele sînt create într-un cub hi-tech, suspendat şi rotativ, cu trei laturi lipsă şi diferite trape pe unde intră şi ies elemente de decor, recuzită şi actori, şi care reprezintă suprafaţa pentru videomapping. Unele scene din Ace şi opiu au fost dezvoltate ulterior în Elsinore, respectiv Hamlet / Collage, atît la nivel de concept tehnico-vizual, cît şi ca partitură acrobatică a actorilor (aportul fizic într-un astfel de spectacol este asemănător cu cel al cascadorilor). Practic, pe scenarii complet diferite, regizorul canadian a folosit aceeaşi scenografie şi tehnologia aferentă pentru a dezvolta un concept performativ şi a crea spectacole diferite. Pentru Lepage, teatrul este rezultatul sincretic al mai multor medii (compania sa include designeri video, ingineri şi acrobaţi), care contribuie egal şi se folosesc unele de altele astfel încît tehnologia devine un instrument esenţial nu doar pentru producerea spectaculosului, ci şi a naraţiunii.
Ace şi opiu are o structură dramaturgică eterogenă, este un scenariu poetic care mixează trei elemente: povestea de dragoste dintre Juliette Gréco şi Miles Davis, din 1949, vizita lui Jean Cocteau la New York în acelaşi an şi fragmente din scrierile sale Scrisoare către americani şi Opium. Jurnalul unei dezintoxicări; experienţa lui Lepage însuşi la Paris, unde lucrează la un film, stă în camera de hotel în care au locuit Gréco şi Davis şi se confruntă cu depresia după despărţirea de iubitul său. Poveştile nu interferează direct, conexiunea lor nu este demonstrativă, ci mai degrabă se creează un spaţiu în care se intersectează şi se potenţează mai multe teme şi stări: Paris (locul acţiunilor şi reperul atmosferei, elementul cu care se compară) şi New York (elementul comparat) în anii boemei artistice, ai jazz-ului şi ai efervescenţei intelectuale, relaţia picantă dintre francezi şi americani, de fapt, între vorbitorii de franceză şi cei de engleză, între două culturi care relaţionează acidulat, simbioza dintre suferinţa din dragoste, dependenţa de droguri (ca formă de a tolera durerea) şi creativitate. Este un spectacol-poem cu doi actori-acrobaţi, Wellesley Robertson III în rolul lui Miles Davis, agil şi expresiv fără cuvinte, şi Olivier Normand, interpretul lui Cocteau şi al lui Lepage (care joacă alternativ cu Marc Labrèche, cel care a propus refacerea spectacolului original). Olivier Normand este un actor impresionant prin versatilitate şi rafinamentul interpretării, extrem de ludic, dar fără ostentaţie, subtil, cu un umor fin, milimetric acordat la text; ştie să fie ironic fără să plesnească, are o mare precizie în redarea nuanţelor şi o voce flexibilă, cameleonică. Cocteau este un personaj-construct, creat din voce (aşa cum suna în înregistrările vechi, cu acel timbru metalizat, artificial), imagine (este recreată şedinţa foto pentru celebra fotografie de pe coperta revistei Life din 1949) şi textele (cuvintele) sale. Personajul Lepage este, în contrapunct, profund uman, cald şi firesc, contemporan ca expresie teatrală. Olivier Normand excelează, de exemplu, într-o scenă pur teatrală, realist-absurdă, în care personajul Lepage înregistrează audio un fragment despre Juliette Gréco şi se confruntă cu mizantropriile reciproce ale culturilor franceză şi engleză pe care, ca un québécois, le priveşte cu detaşată ironie. Sînt scene antologice precum cea în care Davis, ieşit la fumat după un concert, o vede prima dată pe Gréco prin fereastra unui bar de la demisol, sau cea în care el o părăseşte (ştiind că o relaţie interrasială în America anilor ’50 nu era uşoară pentru o femeie albă), plecînd din camera de hotel în timp ce ea cîntă la duş.
Foto: Tristam Kenton
Ace şi opiu este un construct performativ hi-tech, cu o arhitectură dramaturgică tip colaj, poetic şi impecabil susţinut actoriceşte. Valoarea invitării acestui spectacol la Craiova este amplificată, în primul rînd pentru specialişti, de prezentarea lui Hamlet / Collage în FNT 2017 căci, împreună, cele două producţii ale lui Lepage fac o demonstraţie asupra modului în care inovaţia tehnologică poate crea sens în artă. Acest lucru este cu atît mai util cu cît interesul pentru noile media pe scenă creşte şi în România. Deocamdată, la noi, implicarea tehnologiei rămîne însă într-o zonă aproape exclusiv ilustrativă.
Oana Stoica este critic de teatru.
