Jette înţelege moartea
● Peștii dorm? de Jens Raschke; traducerea: Ciprian Marinescu; regia: Sanziana Stoican; scenografia: Valentin Varlan. Cu: Florentina Năstase. Producător: Centrul de Teatru Educațional Replika în parteneriat cu Ambasada Germaniei la București.
Una dintre caracteristicile Centrului Educaţional Replika, ale cărui spectacole, producţii proprii sau găzduite, se adresează în mare parte minorilor şi adulţilor de lîngă ei, este abordarea unor subiecte din realitatea cotidiană a copiilor. Spectacolele lor vorbesc despre lucrurile concrete cu care cei mici se confruntă şi pe care nu ştiu cum să le înfrunte. Poate fi vorba despre părinţi plecaţi la muncă în străinătate, sărăcie sau mame minore, despre bullying, discriminare sau revenge porn. Toate sînt realităţi dure, cărora copilul sau adolescentul trebuie să le facă faţă şi pentru care, de cele mai multe ori, nu îl pregăteşte nimeni.
Parte esenţială a dezvoltării umane, suferinţa este dificil de gestionat. Adulţii au ei înşişi probleme în a traversa evenimente dramatice, aşa că uneori uită că cei mici suportă şi ei consecinţele acestora, fără să aibă capacitatea de a le internaliza. Drumul spre echilibrul emo-ţional este sinuos şi presupune ajutor din exterior, căci suferinţa nu trece de la sine, cel mult se poate cicatriza, închizînd înăuntru demonii care vor evada, mai devreme sau mai tîrziu. O serie întreagă de studii şi explorări, reale şi ficţionale, asupra consecinţelor pierderii unei persoane apropiate prezintă experienţe, ridică probleme şi identifică modalităţi de internalizare şi gestionare a durerii. Cîteva cărţi, recent traduse în limba română, prezintă perspective variate asupra doliului. Probabil cea mai cunoscută este Anul gîndirii magice, scrisă de Joan Didion după moartea soţului (National Book Award pentru non-ficţiune) şi care descrie gradat procesul de conştientizare şi gestiune a durerii în perioada de doliu. Julian Barnes descrie şi el suferinţa de după moartea soţiei în Niveluri de viaţă. Două cărţi de ficţiune abordează poetic pierderea partenerului de viaţă, Durerea e o făptură înaripată de Max Porter şi Arta corpului de Don DeLillo (Marius Chivu scrie despre toate aceste cărţi într-un articol din Dilema veche, „Soţul moare“). Seria autobiografică de șase volume a lui Karl Ove Knausgård, Lupta mea, este construită în jurul morţii tatălui (cu care scriitorul a avut o relaţie tensionată), la care se revine de mai multe ori şi din perspective diferite, fiind limpede că autorul a fost profund marcat de eveniment.
În stagiunea de primăvară, numită „Poveşti la Replika“ (5 martie – 12 iunie), la Centrul Replika a fost prezentată cartea psihoterapeutei Françoise Dolto, Ce să le spunem copiilor cînd sînt foarte mici, cînd sînt bolnavi, cînd se bucură, cînd sînt triști, care prezintă, pe baza cazurilor studiate, sfaturi legate de modul în care adulţii pot ajuta copiii în situaţiile de zi cu zi. Cartea a funcţionat complementar cu un spectacol, Peştii dorm?, regizat de Sînziana Stoican pe un text de Jens Raschke. Piesa a fost tradusă de Ciprian Marinescu într-o serie de trei texte germane care explorează situaţii diverse din perspectiva copiilor (Hikikomori de Holger Schober – despre fenomenul pustnicilor japonezi, tineri care se închid în casă pentru perioade lungi de timp – şi Trucul lui Patrick de Kristo Sagor, care explorează modul în care un copil gestionează informaţia că fratele său, încă nenăscut, va avea dizabilităţi).
Peştii dorm? tratează modul în care copiii se confruntă cu pierderea unei persoane dragi, aici fiind vorba de Jette, o fetiţă de 10 ani, al cărei frate, Emil, moare la 6 ani. Textul este un monolog al lui Jette în cimitir, la mormîntul lui Emil, pe care îl vizitează săptămînal. Jette încearcă să înţeleagă cum funcţionează universul în care trăim şi murim (existenţa unor reguli, deci a unui rost al lumii, este esenţială pentru ameliorarea durerii). Fetiţa îşi creează propria poveste prin integrarea unor evenimente reale, amintiri, reenactement-ul unor momente (pentru a clarifica sensuri şi senzaţii) şi întruchiparea adulţilor din proximitate (părinţi, rude, profesori) într-o naraţiune. Asta îi permite să aprofundeze lucruri care s-au întîmplat deja, nu neapărat în sensul lor concret, realist, ci în virtutea unei logici personale care le face acceptabile din punctul ei de vedere. Faptul că universul se aşază într-un tipar, că evenimentele au sens şi că experienţele, deşi grave, sînt comune tuturor oamenilor o ajută pe Jette să accepte pierderea lui Emil şi să îşi ierte părinţii (care au neglijat-o pe parcursul bolii băiatului). Jette trece printr-un proces de maturizare forţată fără a-şi pierde însă inocenţa. Are nevoie de adulţi pentru a depăşi trauma, dar şi ea îi va ajuta pe aceştia să suporte propria suferinţă. În momente-cheie, Jette intuieşte cel mai bine cum să reacţioneze. Împreună cu frăţiorul, conştient de apropiata sa moarte, ea se joacă, bizar, de-a înmormîntarea, un joc care însă îi atenuează temerile micului Emil, deconstruindu-le prin umor şi absurd. Moartea nu pare atît de rea dacă poţi să rîzi de ea. La înmormîntare, tot Jette propune un joc care permite tuturor să-şi ia rămas-bun într-un mod personal de la Emil. Spectacolul este un one woman show cu Florentina Năstase, a cărei aparenţă fragilă şi naivă o ajută să exploreze copilăria în amalgamul ei de stări contradictorii, cu poftă de joacă şi frici compulsive, furie, teamă şi bucurie. Actriţa stabileşte spaţiul ca un perimetru fizic de frunze şi un loc imaginar de conversaţie, în care Jette îşi parcurge maturizarea şi devine un copil înţelept, fără a fi şi unul trist. Florentina Năstase jonglează cu atribute ale vîrstei (10 ani), genului (feminin) şi poziţiei (de soră mai mare) a personajului, reuşind să amuze şi emoţioneze (uneori pînă la lacrimi), dar cel mai important, „să ţină“ spectatorii timp de 80 de minute (misiune dificilă cînd actorul e singur pe scenă). E o calitate care face ca spectacolul să funcţioneze pentru copii, dar şi pentru adulţi, care au de învăţat despre cît şi cum au nevoie cei mici de ei.
Oana Stoica este critic de teatru.
Foto: Maria Ştefănescu, Larisa Baltă