Ruşinea

● Boyz and girlz, text și regie: Sînziana Koenig. Cu: Alex Călin, Florina Gleznea, Katia Pascariu, Oana Cristina Pușcatu, Liviu Romanescu; scenografie și lighting design: Hermina Stănciulescu; muzică: Alexandru Suciu. Co-director artistic BÉZNĂ Theatre: Nico Vaccari. Proiect cultural finanțat de AFCN. Co-producție Centrul de Teatru Educațional Replika și BÉZNĂ Theatre. 

Dezvoltarea tehnologică accelerată rezolvă unele probleme ale umanităţii şi creează altele noi. Dacă pînă la apariţia lui Homo deus, creator de viaţă artificială anticipat de Yuval Noah Harari, mai e un pic, transformarea lumii în „Poiana lui Iocan“ prin intermediul Internetului îşi arată deja laturile întunecate precum manipularea sau dispariţia intimităţii. Recentul scandal planetar legat de Facebook şi de vînzarea datelor utilizatorilor, fără acordul (conştient al) acestora, către companii care au influenţat procesele electorale (posibil) din mai multe ţări, este un exemplu sugestiv pentru cît de puţin control mai avem astăzi asupra noastră.

Tehnologia şi lumea virtuală (uşor de accesat) modifică, în fapt, contextul în care evoluăm, dar şi comportamentul, mentalitatea şi relaţiile, atît interpersonale, cît şi cele dintre individ şi grup. O serie de fenomene negative sînt asociate cu Internetul, printre ele fiind creşterea criminalităţii prin diversificarea formelor de abuz, control, manipulare şi prin scăderea vîrstei victimelor. Cei mai vulnerabili rămîn copiii şi adolescenţii, care nu conştientizează pericolele şi devin ţinte atît pentru prădătorii adulţi, cît şi pentru hărţuitorii minori. Revenge porn (publicarea online a unor materiale cu conţinut sexual explicit fără acordul persoanelor implicate), dar şi bullying (umilirea şi excluderea prin hărţuire a unei persoane dintr-un grup, comportament, de regulă, fără legătură cu mediul virtual) sînt fenomene de dată recentă – ca denumire şi concept – în lumea occidentală şi au ajuns şi la noi. Confruntată cu aceste noi forme de agresiune, societatea autohtonă – adulţii responsabili (părinţi, profesori, doctori, psihologi) şi adolescenţii – le conştientizează superficial, fără a le înţelege gravitatea şi fără a şti cum să lupte împotriva lor, căci nu s-au „importat“ încă şi mecanismele de prevenţie şi intervenţie (parţial eficiente – un caz recent din SUA s-a încheiat cu obligarea agresorului la plata a 6,45 milioane de dolari victimei, după ce a publicat fotografii nud ale acesteia fără acordul ei).

Tema din Boyz and girlz, spectacolul Sînzianei Koenig (de la BÉZNĂ Theatre, companie independentă de teatru româno-britanică, unde îl are partener pe Nico Vaccari), se înscrie într-o direcţie asumată de Centrul de Teatru Educaţional Replika, aceea a conştientizării problemelor, reale şi concrete, cu care se confruntă tinerii astăzi. Textul prezintă o tragedie la indigo, iar unul dintre accentele principale cade tocmai pe repetitivitatea crimei şi a urmărilor ei, ceea ce denotă incapacitatea societăţii de a o preveni. O adolescentă se sinucide după ce fotografiile ei nud au fost publicate pe Internet de un prădător sexual. O altă adolescentă repetă gestul după ce a fost filmată, fără să ştie, în timp ce făcea sex, iar înregistrarea a devenit publică. În ambele cazuri, adulţii şi minorii din proximitatea victimelor contribuie esenţial la declanşarea şi agravarea crizelor, fiind agresori, complici, acuzatori publici. În jurul minorilor funcţionează o reţea de judecăţi, mentalităţi şi atitudini a căror caracteristică generală este lipsa de empatie cu victima care, tradiţional, este considerată vinovată. Structura patriarhală şi misoginismul domină în familie şi la şcoală, modelul pe care se construiesc personalităţile copiilor se bazează pe polarizarea genurilor, cu consecinţe asupra comportamentului tinerilor. Limitele intimităţii sînt încălcate în primul rînd acasă, în relaţia dintre părinţi şi copii, şi abia apoi în mediul virtual. Prin urmare, copilul are obişnuinţa invadării spaţiului său privat şi nu intuiţia de a-şi apăra intimitatea. Victimele revenge porn-ului sînt stigmatizate, blamarea este unidirecţionată, raportul responsabilităţii este inversat (fetele sînt vinovate din cauză că „nu s-au păzit“, nu agresorii lor, care au profitat de ele). Confruntată cu violenţa virtuală, societatea preferă să se refugieze în judecăţi stereotipe. Astfel, povestea se repetă identic, ba, mai mult, primul caz foloseşte ca sursă de inspiraţie pentru al doilea, atît pentru agresori, cît şi pentru victimă sau factorii de influenţă. Un lanţ cauzal toxic.

Revenge porn vizează tocmai ruşinarea publică (în scopul răzbunării sau din pur amuzament), cu efecte negative majore asupra vieţii sociale (intervine bullying-ul) şi mentalului victimei, cu atît mai mult cu cît posibilitatea de a pune capăt „motivelor ruşinii“ (fotografii, înregistrări) este redusă căci, odată postate online, oricine le poate copia şi republica.

Spectacolul are funcţia de a conştientiza nu doar fenomenul, ci şi consecinţele modului în care acţionează actanţii. Nu doar că revenge porn este în sine o formă de şantaj dificil de prevenit/soluţionat, dar ea este agravată de principiul, general acceptat, conform căruia „victima e de vină“. În lipsa educaţiei generale şi a unor măsuri eficiente de pedepsire a abuzatorului şi de sprijinire a persoanei abuzate, viitoarele victime pot repeta, la infinit, destinul primeia. În spectacol, punerea în relaţie a două cazuri arată tocmai modul în care cei din jur, prin blamarea fetelor şi propagarea materialelor incriminate, se transformă într-un agresor colectiv.

Boyz and girlz pune succesiv reflectorul pe cei care contribuie la crimă ca autori morali (părinţi, profesori, medici). Cinci actori – Alex Călin, Florina Gleznea, Katia Pascariu, Oana Cristina Pușcatu, Liviu Romanescu – îşi pasează personajele, schimbînd rapid tipologiile, vîrstele şi perspectivele, într-un spaţiu gol, cu cîteva scaune, microfoane şi o cameră de filmat, în care cel mai dureros lucru este singurătatea victimelor. Boyz and girlz este un spectacol profund inconfortabil pentru că descrie o realitate dură şi modul în care noi, adulţii, eşuăm în faţa ei. 

Oana Stoica este critic de teatru.

Foto: Centrul de Teatru Educaţional Replika