Sever VOINESCU

S-ar zice că e lumea rușilor și a americanilor, iar noi sîntem doar simpli trăitori în ea.

„Rusia hărțuiește întregul Occident încercînd să provoace o reconfigurare a scenei internaționale care de data asta s-o favorizeze.”

Am impresia că marele inamic al drepturilor fundamentale ale omului așa cum le știm noi acum sînt corporațiile, giganții economico-financiari globali.

Cum trăim o vreme în care sportul preferat pe tot globul este huiduitul politicienilor, nu-i de mirare că filmul stîrnește o plăcere colectivă neechivocă.

Magii astrologi, scrutînd cerul, se uitau după semne anume în constelația Berbecului, din moment ce voiau să afle cînd se naște Regele în Iudeea și nu așa, în general, pe cer.

Oameni buni, trăim într-o societate astfel organizată încît analfabeții funcțional nu doar că prosperă, dar devin chiar „influenceri”.

„Porcul“ a fost un om înzestrat cu inteligență vie și, mai ales, practică.

Vom ajunge să vedem cum niște politicieni care își zic creștin-democrați recomandă să nu mai rostim cuvîntul „Crăciun”?

E întîlnirea între expresia politică cea mai fidelă a sufletului nostru colectiv și stilul cel mai eficient posibil de guvernare în pace socială a țării.

Stabilită în Italia în 1946, Zeani a debutat în 1948, iar zece ani mai tîrziu era o celebritate lirică internaţională.

Dreptatea nu-i un capriciu, ci e ceva ce ne preocupă pe toți, angajînd în noi o voință perpetuă și constantă.

Înspăimîntați de ceea ce pățim ca români trăitori în România, nu mai avem disponibilitatea să băgăm de seamă ce pățim ca români trăitori în Uniunea Europeană.

Numărul celor care știu dinainte tot sau care nu sînt deloc dispuși să asculte, să studieze, să afle, să se îndoiască, să chestioneze crește pe măsură ce trec anii.

Pandemia asta ne oferă un spectacol uman în care putem vedea, iarăși, cît de schimbători și contradictorii sîntem.

Porția de răutate și de mizerie a lumii care se abate asupra oricui „consumă” ființă.

Dilema veche a pledat adesea pentru o sală de concerte nouă, necesară Festivalului „George Enescu“.

Unii zic că diaspora e un vector important pentru modernizarea țării, alții că e calamitate istorică („hemoragie de creiere”).

Muzica și cuvintele s-au împletit într-o armonie aparte, pe care spectatorii nu o vor uita curînd.

Una dintre manevrele tactice știute prin care cineva care susține o agendă controversată sau impopulară o face să avanseze, totuși, este falsa minimalizare.

Biserica este datoare să dea societății o mare lecție de încredere.

Am pus următorul gînd în colțul meu de rețea: „Fauci are dreptate cînd spune că, dacă vaccinările antivariolă și antipoliomielită ar fi fost însoțite de discuțiile nebunești de acum, aceste teribile boli n-ar fi fost astăzi eradicate. Recunosc, îmi e în continuare cu neputință să înțeleg atitudinile antivaccin...”

Privindu-l și ascultîndu-l pe Alain Delon acum, lovit de atacuri cerebrale, admirația mea pentru el crește pînă acolo încît mă duce spre un ciot de răspuns la marile întrebări cu care am început.

Constatarea mea este că proporția de 44% analfabeți funcțional se verifică și în cazul adulților.

Cuvîntul „reformă“ pare că trăiește zilele acestea o nouă glorie. Cam ofilită, după părerea mea, dar nu mă îndoiesc că există, mai ales printre cei mai tineri, mai frumoși și mai liberi, oameni care vibrează pur cînd aud pe cîte un politician de tip nou vorbind despre reforme.

Între 23 și 25 iunie, în Aula Magna a Universității de Vest din Timișoara a avut loc o nouă ediție a Conferințelor Dilema veche.

Un conspiraționist nu se opune neapărat oamenilor de știință, ci oricui are încredere în punctele de vedere oficiale sau în cele susținute de mainstream-ul social.

Speranța lumii (adică mersul înainte) constă exact în reîntoarcerea la normal (adică regăsirea unui trecut deja consolidat, deja al nostru, care merge împreună cu noi).

Întoarcerea este, uneori, un caz de conflict între ceea ce-ţi spune mintea şi ceea ce-ţi spune sufletul.

O anume radicalitate îl face pe conspiraționist să fie mai mult decît un simplu sceptic.

Ca în orice război total, ambele părți declară patetic că vor pace și nici una nu crede că cealaltă chiar vrea.

Pentru omul recent, ținta vieții este să mănînce gustos și sănătos. Echilibrul e greu de obținut căci, știe cam oricine, cu cît ceva e mai gustos, cu atît e mai puțin sănătos și cu cît e mai sănătos, cu atît e mai puțin gustos.

Omul, chiar și specialist, poate greși. Ce a făcut ca secretar de stat, însă, nu prea mai e legitim.

Scriitori autentici, de pretutindeni și din toate timpurile, au scris literatură inspirată de Paște impresionați de aceste unice experiențe colective de reculegere și de redescoperire a umanității din noi.

Slujitorul lui Anna, cel care L-a pălmuit, a primit pedeapsa de a nu muri pînă la a doua Lui venire. Și, de atunci, umblă prin lume.

Nu mai există nimic decît COVID, nu mai contează nimic altceva, COVID sintetizează toate relele lumii și, în consecință, nimic nu-i rău dacă e împotriva COVID.

Fascinația pentru Lipatti se menține peste ani pentru că apare tot mai clar miza superioară a existenței sale.

La Ionesco nu există suflet, nu există ură sau iubire, nu există prietenie sau invidie, nu există fericire și nici umilință.

Reafirmarea culturii ca indestructibil pilon al rezistenței umane în fața a orice e importantă.

Revistele de cultură au tiraje infime nu pentru că nu mai sînt cititori, ci pentru că nu mai ajung la ei.

Publicul românesc redevine tot mai mult mulțime, retrogradează cumva sub vremurile pe care le trăim.

Vremurile bune, relaxate, sînt propice spiritelor dilematice; vremurile rele, încordate, nu prea.

Nu-i greu să deduci că, din curtea spitalului, președintele a mers direct la Sibiu, la programul de schi.

Dreptul modern, civilizat, evoluează prin însăși negarea principiului judecării cu aceeași măsură.

Gravurile „Închisorilor” prezintă structuri arhitecturale fantastice, subterane și lugubre, dar mărețe și perfect plauzibile în același timp, astfel că ceea ce se stîrnește în privitor nu este frica propriu zisă, ci acel tremendum jungian.

Gazetarul Eminescu de acum un veac și jumătate e mai bun decît oricare alt condeier din presa noastră de azi.

În martie 1998, revista noastră a publicat un număr dedicat lui Mihai Eminescu.

Sensul festivismului penibil cu care a fost primit vaccinul în România a fost, cred, manipulatoriu-orgolios.

Am pierdut cu totul înțelegerea lipsită de exagerare psihologică a morții.

E vorba de frica pe care o avem unii de ceilalți în acest îndrăcit, tot mai îndrăcit „război cultural”.

Obiceiul de a-i vitupera civic pe cei care nu răspund convocării la urne este o barbarie odioasă.