O măsură pentru fiecare

Publicat în Dilema Veche nr. 877 din 28 ianuarie - 3 februarie 2021
O măsură pentru fiecare jpeg

Știu că ceea ce voi spune acum nu este doar contraintuitiv, ci chiar scandalos: dreptul modern, civilizat, evoluează prin însăși negarea principiului judecării cu aceeași măsură.

Există, desigur, un principiu al supremației legii („nimeni nu e mai presus de lege”) și un principiu al egalității în materia drepturilor fundamentale, în sensul că niciodată un drept fundamental (să zicem, dreptul la viață) al cuiva nu va putea fi socotit de vreo autoritate administrativă ori legislativă ca fiind prioritar în raport cu același drept fundamental al altcuiva. Doar că, vorba porcului Napoleon din ferma orwelliană a animalelor, în privința legii unii sînt mai egali decît alții. Și dacă această maximă porcească era semnul dictaturii și al disprețului pentru statul de drept cu șapte sau opt decenii în urmă, acum nu mai este deloc așa. Acum, ideea unor grupuri privilegiate legal în raport cu altele nu mai este deloc străină dreptului.

Pe de o parte, ideea că grupurile minoritare trebuie protejate de tirania naturală a majorității printr-un plus de drepturi (de pildă, limitele discursului critic al unui minoritar la adresa unui majoritar sînt mult mai largi decît cele ale discursului critic al unui majoritar la adresa unui minoritar) devine tot mai acceptabilă ideologic și politic, văzîndu-se din ce în ce mai clar adoptată în practica judecătorilor și în lege. Pe de altă parte, presiunea diferitelor grupuri socio-profesionale pentru reglementări ce le sînt special dedicate și opțiunea subînțeleasă că aceste reglementări trebuie să le favorizeze în raport cu altele (adică să constituie excepții de la regulile comune) apare judecătorilor și legiuitorilor tot mai firească. Sub presiunea acestor idei, principiul „toți sînt egali în fața legii” devine „toți sînt egali în fața fiecărei legi ce li se aplică”. Căci legile nu mai sînt deloc egale. Precizez imediat că aceste evoluții nu sînt o trădare a principiilor justiției. Dimpotrivă, ele împlinesc justiția, dacă prin justiție înțelegem, în general, că fiecăruia trebuie să i se dea ceea ce-i al său, ceea ce e normal să aibă (...suum cuique tribuere). Și modernitatea susține că fiecare merită propriul său regim juridic – dreptul devine un costum croit la croitor, pe măsura fiecăruia.

Rapid, să vedem cum stau lucrurile în dinamica legislației. Din motive care nu au importanță acum, statele răspund dorinței cetățenilor lor de a legifera cît mai mult. Asta înseamnă că dreptul pătrunde încet-încet în toate capilarele relațiilor sociale. Oamenii și situațiile lor de viață sînt din ce în ce mai legiferate. Fiind nemărginit de diverse, toate fiind, în fond, speciale, ajung să „primească” reglementări diferite. Nimic, aproape, nu mai este egal pe lume și, o spun răspicat, mi se pare normal așa pentru că, în mod natural, universul întreg e o sumă a unei luxuriante diversități.

Ca să vedem cum stau lucrurile în privința aplicării legii, să luăm un caz din materia dreptului penal, căci aici ar trebui să se manifeste cea mai strictă egalitate. Să presupunem că un medic reputat, care a studiat și a practicat decenii ajungînd la mari performanțe profesionale, salvînd sute de vieți, aflat la maxima lui putere de muncă, se înhăitează cu un neisprăvit care nu a făcut nimic toată viața lui și pun împreună la cale o mare înșelăciune. Să mai presupunem că avem un coautorat perfect echilibrat: amîndoi au avut inițiativa infracțiunii, amîndoi au contribuit în mod egal la realizarea ei. Sînt descoperiți, probele sînt perfecte, sînt trimiși în judecată, sînt găsiți vinovați. Legea obligă pe judecător să pronunțe pedepse individuale, iar pentru asta trebuie să execute o operațiune care în drept se cheamă chiar așa: individualizarea pedepselor. Fiecare dintre cei doi infractori trebuie condamnat după faptele proprii, așa că cei doi ar trebui să primească pedepse egale. Asta ar însemna că sînt judecați cu o unică măsură. Dar legea spune că, la finalul aplicării unui algoritm destul de precis descris cu privire la faptă și încadrarea ei juridică, judecătorul trebuie să țină cont de circumstanțe de ordin personal. Mai exact, cu un pas înainte de a decide pedepsele, legea cere judecătorului să țină cont de „nivelul de educație, vîrsta, starea de sănătate, situația familială și socială” (art.74, al. 1, lit. g). Acest gen de circumstanțe poate agrava sau poate atenua pedeapsa, după caz. De pildă, dacă înșelăciunea din exemplul meu implică prestigiul profesional al medicului în faptul infracțional (să zicem că e vorba despre un medicament contrafăcut), atunci studiile lui medicale îi vor agrava pedeapsa. Dacă, însă, e vorba despre o înșelăciune cu, să zicem, carduri de credit clonate, studiile lui îi pot atenua pedeapsa, căci judecătorul se poate gîndi la utilitatea socială a activității sale. La fel și cu vîrsta: tinerețea sau maturitatea pot fi cînd atenuante, cînd agravante, în funcție de împrejurările concrete ale comiterii infracțiunii. Și, în fine, ajungem la criteriul cel mai interesant: „situația socială”. Adică poziția în societate. Este un om respectabil sau nu? Medicul din exemplul meu este. Neisprăvitul nu este. Fie într-un sens, fie în altul, acest criteriu va induce o inegalitate în pedepsele lor.

Ei bine, toate aceste operațiuni de individualizare a pedepsei îl împing pe judecător să judece cu două măsuri. Și zic două măsuri doar pentru că exemplul meu vizează doi infractori. Dacă exemplificam cu zece infractori, ar fi trebuit să aibă zece măsuri. Ceea ce, repet, e firesc. Niciodată doi oameni nu sînt la fel. E firesc să-l judeci pe fiecare după măsura lui. Quod licet Iovi non licet bovi.

Viețile netrăite jpeg
Păsările par că știu mereu unde să se ducă
Păsările par că știu mereu unde să se ducă. Nu e nimic neclar în zborul lor. E o limpezime care mă emoționează.
p 10 jpg
Muze. Gemüse*
La sat e important ce ai, unde ai, cît ai, de unde ai. Prezența ta este vizibilă celorlalți, iar întrebări care sînt mai mult decît evitate la oraș devin aici punctele principale în funcție de care ești privit.
foto  Daniel Mihăilescu jpg
„O grădină cu deschidere la mare și ocean” – interviu cu scriitoarea Simona POPESCU
Grădina de la țară a bunicilor Ana și Nicolae, magică. Era, mai departe, via, cu strugurii grei, parfumați, după care urmau lanurile de porumb, un labirint verde.
p 12 sus jpg
„Începutul a fost nevoia de evadare în afara cotidianului urban” – interviu cu Mona PETRE, autoarea proiectului „Ierburi uitate”
„Ierburi uitate. Noua bucătărie veche”, apărută toamna trecută la Editura Nemira, este o încununare, după o decadă, a muncii mele de cercetare și experimentări culinare, una dintre manifestările fizice ale acestui efort lung de peste zece ani.
p 13 jpg
O grădină ca o viață. De la ghivecele studențești cu violete de Parma și cactuși la grădina apocalipsei și cea a degetelor verzi
Așa că Grădina Apocalipsei, a cărei creștere am început-o în mod simbolic odată cu intrarea în lockdown-ul din 15 martie 2020, întotdeauna va avea o legătură ascunsă cu o grădină în care am așteptat toată copilăria mea să intru, giardino meraviglioso, grădina misterelor, grădina Bomarzo.
Dmitri Nabokov's garden in Montreux jpg
„Să nu uităm că toate formele sînt în natură” – interviu cu artista vizuală Chantal QUÉHEN
Grădina face parte dintr-o construcție, o compoziție ca un tablou. Monet a excelat în asta la Giverny. Poate că asta m-a adus la peisaj, dar imaginația mea a dat totul peste cap.
p 14 jpg
Fascinația lucrurilor mici
Într-o notă similară, îmi place să folosesc fotografia de aproape a naturii pentru a urmări viața dincolo de ceea ce vedem în grabă.
Rustic fence (Unsplash) jpg
Trăim într-un multivers aici, pe Pămînt
Bunica mea vorbea cu animalele, iar eu o priveam fascinată, ca pe o mare vrăjitoare, și eram convinsă că și ele o înțelegeau.
p 21 jpg
„Sălbăticia devine un vis de intimitate, siguranță, control și libertate” interviu cu Oana Paula POPA, cercetătoare la Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa“
Micuții care astăzi stau să ne asculte poveștile cu animale sperăm să se transforme în adulți responsabili, în sufletele cărora au fost sădite, de la vîrste fragede, semințe din care vor rodi respect și dragoste pentru natură.
„Am avut covidu’!”, iar „de murit, murea oricum   ” jpeg
Omul sfințește locul?
Un loc banal, dar cu oameni calzi, primitori, devine în memorie un loc minunat, la fel cum un loc unde am avut experiențe proaste legate de oamenii de acolo se poate transforma într-un loc detestabil. Totuși, ce înseamnă pînă la urmă spiritul locului?
p 10 sus Martin Heidegger jpg
Locul mîndru, locul relevat, locul primit de la primărie
În arhitectură locul construirii este parte în diferite ecuații de ordine; de la căsuța din Pădurea Neagră la templu, de pildă, la Martin Heidegger, considerat inspiratorul unei întregi direcții din arhitectura contemporană.
p 11 Casa lui Marguerite Duras la Neauphle jpg
Turism ficțional
Oamenii dragi care nu mai sînt devin și ei niște personaje ficționale, ca și locurile în care i-am însoțit.
Oprirea, s  Mandrestii Noi, r n Sangerei, Republica Moldova Bus stop, Mandrestii Noi Village, Sangerei District, Republic of Moldova (50098746828) jpg
O capsulă a viitorului
Dar dacă nu am apucat să cunosc o altă Moldovă decît pe cea din copilăria mea și dacă Moldova copilăriei mele e dată uitării, nu e cumva Moldova din mine un fel de capsulă a timpului?
p 12 sus jpg
Pe teren
Așadar, uneori, locul despre care scrii e vedeta, dar – de cele mai multe ori – locul nu poate fi separat de oameni, de poveștile lor, de viața lor. Se influențează reciproc.
p 13 jpg
Tango
Tangoul a fost și opera exilaților. Iar eu de oamenii aceia mă simt legat mai mult decît de oricare alții, chiar dacă nu am fost niciodată nici în Argentina, nici în Uruguay și încă îmi caut curajul să-mi împlinesc destinul de a merge acolo chiar la căderea cortinei.
Sozopol view jpg
Cum ne-am petrecut vacanța de vară – fragmente de jurnal –
Pînă la Histria nu sîntem cruțați aproape deloc, drumul e dur, pietre mici și ascuțite supun pneurile unui atac permanent, dar, cum-necum, reușim să ajungem.
p 14 jpg
Ghid practic: cum să ajungi acasă
Pariul scrisului a apărut de-abia cînd mi-am zis că e cazul să mă implic cu orașul în care m-am născut.
Scriitorii, rudele mele maghiare jpeg
Nu mai citiți nimic!
Noua lege a Educației face cititul opțional, un prim pas înainte de a scoate cu totul educația din școală. În locul reformei, s-a ales abandonul.
3251104421 3a5f60ad8c k jpg
„Porții mici și gustoase”
Oamenii vor continua să citească, dar acea lume veche a dispărut. Hîrtia – dispare. Știrile – dispar.
CeMaFac ro, #TuCeFaciAcum?, taxiuri gratuite jpeg
Ce citesc tinerii adulți între BookTok și wattpad
Știm ce se citește, ce se caută, ce așteptări au și ne-am însușit și un limbaj specific.
p 1 jpg
Liste alternative
Mulți citesc literatura străină în original, în special în limba engleză, chiar și atunci cînd au la dispoziție traducerile românești.
p 12 jpg
Alfabetul imaginilor pentru cultura din spatele blocului
Sînt picături într-un ocean, sticle cu răvașe aruncate-n mare.
p 13 jpg
Gîndirea critică morală și alte fantezii de deșteptat copiii
Cum educăm, cum ne autoeducăm și cum ne lăsăm astăzi educați pentru a ne forma abilitățile morale de mîine?
p 14 jpg
Lecturi alternative din romanul românesc modern
Care ar trebui să fie scopul acestor lecturi formatoare? Să creeze oameni care să funcționeze moral?

HIstoria.ro

image
Prea multe crize pentru o singură planetă
Luna în care vin scadenţele nu e niciodată plăcută, dar, când toate notele de plată se strâng în aceeași zi, ea este greu de depășit. Și ziua aceea pare să fi sosit, la nivel mondial.
image
Una dintre cele mai mari bătălii de tancuri din istorie, în Historia de august
Născut în vara anului 1943, mitul despre bătălia de la Prohorovka a rezistat timp de mai multe decenii, deoarece sovieticii au avut toate motivele să preamărească și să se laude cu victoriile obţinute.
image
Cum a ajuns Vlad Țepeș ostatic la Înalta Poartă
Pacea semnată în 1444 între unguri și turci îl prevedea și pe Vlad al II-lea Dracul.